ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2709/2022

Ședința publică din data de 12 mai 2022

Asupra recursurilor de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Curții de Apel București, secția a IX-a contencios administrativ și fiscal la data de 30 ianuarie 2019, reclamanții A. și B., în contradictoriu cu pârâtul Fondul de Garantare a Asiguraților, au solicitat anularea Deciziei nr. 17920/04.01.2018, emisă de către Fondul de Garantare a Asiguraților (F.G.A.) pentru despăgubirile morale acordate reclamantului A. și a Deciziei emisă de către Fondul de Garantare a Asiguraților (F.G.A.) pentru despăgubirile morale acordate numitei B. și obligarea pârâtului la plata sumei de 100.000 euro cu titlu de despăgubiri morale pentru A., respectiv 150.000 euro pentru B., precum și obligarea pârâtului la plata cheltuielior de judecată ocazionate de prezentul proces.

Ulterior, la solicitarea instanței de fond, reclamanta B. a depus o cerere precizatoare cu privire la însușirea acțiunii introductive, ce fusese semnată doar de reclamantul A., fiind depusă totodată procură autentificată de reprezentare a reclamantei în instanță de către reclamantul A. .

Prin sentința civilă nr. 1014 din 19 decembrie 2019, Curtea de Apel București, secția a IX - a contencios administrativ și fiscal a dispus următoarele:

- a respins excepțiile invocate în cauză de pârât, ca neîntemeiate;

- a admis în parte acțiunea formulată de reclamanții A. și B., în contradictoriu cu pârâtul Fondul de Garantare a Asiguraților;

- a anulat în parte decizia emisă de pârât sub nr. x/11.02.2019 în ceea ce privește punctul 2 de respingere parțială a cererii de plată;

- a obligat pârâtul la plata către reclamanta B. a sumei de 100000 RON cu titlu de daune morale, suplimentar față de suma inițial acordată reclamantei (în cuantum de 43879 RON);

- a menținut în rest decizia nr. 19067/11.02.2019 și a respins în rest acțiunea, ca neîntemeiată.

Împotriva sentinței civile nr. 1014 din 19 decembrie 2019, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a IX - a contencios administrativ și fiscal, au declarat recurs reclamanții A. și B. și pârâtul Fondul de Garantare a Asiguraților.

3.1. Reclamanții A. și B. au declarat recurs, întemeiat pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., republicat, solicitând admiterea recursului și casarea sentinței recurate, cu consecința anulării Deciziei nr. 17920/04.01.2018, în ceea ce îl privește pe A. și a Deciziei nr. 19067/11.02.2019 pentru B..

În motivarea recursului, reclamanții au reiterat, în esență, situația de fapt și au învederat că după pronunțarea sentinței atacate a fost pronunțată de Curtea Militară de Apel București decizia nr. 3/23.01.2020, în dosarul penal nr. x/2018

3.2. Pârâtul Fondul de Garantare a Asiguraților a declarat recurs, întemeiat pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., republicat, solicitând admiterea recursului, casarea în parte a sentinței recurate și, în rejudecarea cauzei, respingerea acțiunii formulate de reclamanta B. împotriva Deciziei FGA nr. 19067/11.02.2019.

Recurentul-pârât a susținut, în esență, că prima instanță a soluționat cauza cu încălcarea art. 8 alin. (1), coroborat cu prevederile art. 18 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, art. 13 alin. (5) din Legea nr. 213/2015, a art. 50 din Norma ASF 23/2014 și a dispozițiilor art. 2 alin. (1) și (3) și art. 13 alin. (3) din Legea nr. 213/2015.

Astfel, instanța de fond a respins excepțiile lipsei calității procesuale active a reclamantei B. față de cererea de anularea a Deciziei FGA nr. 17920/04.01.2018, emise în privința altei persoane, respectiv A., a inadmisibilității acțiunii în pretenții a reclamantei față de FGA și a tardivității contestării Deciziei FGA nr. 19067/11.02.2019, ignorând faptul că nu există nicio mențiune a pârâtei pe cererea înregistrată la instanță că aceasta își însușește acțiunea introductivă, acțiunea introductivă rămânând astfel nesemnată și neînsușită de pârâtă. De asemenea, din cuprinsul petiției semnată de reclamantă și primită de instanța de fond la data de 09 iulie 2019, pârâta nu solicită nimic instanței și, chiar dacă se susține în petiție că se contestă decizia FGA ce i-a fost comunicată la 09 februarie 2019, aceasta nu solicită anularea acestui act administrativ supus controlului judiciar.

Recurentul-pârât a învederat că în condițiile în care reclamanta nu și-a însușit acțiunea introductivă, aceasta nu putea face o modificarea a acestei acțiuni și, în orice caz, contestația împotriva Deciziei FGA nr. 19067/11.02.2019, ce i-a fost comunicată reclamantei la data de 19 februarie 2019, trebuia depusă în termenul de decădere de 10 zile stabilit de art. 13 alin. (5) din Legea nr. 213/2015. Prin urmare, soluția instanței de fond încalcă dispozițiile art. 13 alin. (5) din Legea nr. 213/2015, precum și cele ale art. 30 și art. 200 din C. proc. civ.

Totodată, recurentul-pârât a apreciat că această contestație împotriva Deciziei FGA nr. 19067/11.02.2019, soluționată prin sentința de fond, este inadmisibilă în lipsa cererii privind anularea în tot sau în parte a actului administrativ atacat. În consecință, instanța de fond a admis o acțiune inadmisibilă în raport de prevederile art. 8 alin. (1), coroborate cu cele ale art. 18 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, precum și în raport de dispozițiile art. 194 alin. (1) lit. c) și ale art. 22 alin. (6) din C. proc. civ.

Cu privire la soluția pronunțată pe fondul cauzei, recurentul-pârât a învederat, în esență, că aceasta a fost pronunțată cu încălcarea prevederilor art. 2 alin. (1) și (3) și ale art. 13 alin. (3) din Legea nr. 213/2015, precum și a dispozițiilor art. 50 din Norma ASF nr. 23/2014, suma acordată suplimentar de instanță intimatei-reclamante, față de cea deja plătită acesteia fiind nejustificat de mare.

Recurentul-pârât a arătat că FGA instrumentează dosarele de daună și acordă despăgubiri creditorilor de asigurare, cu observarea scopului pentru care Fondul a fost constituit și funcționează, având ca reper principal stabilirea unui tratament echitabil, nediscriminatoriu și verificabil pentru toți petenții care înțeleg să i se adreseze.

Totodată, a susținut că dreptul de apreciere de care dispune nu a fost exercitat discreționar sau prin abuz/exces de putere, ci în baza unor reguli clare și concrete, cu aplicabilitate generală, ce asigură respectarea unui tratament egal și nediscriminatoriu față de oricare victimă a accidentelor rutiere, iar pe de altă parte, daunele morale acordate intimatei sunt în conformitate cu rolul Fondului de Garantare a Asiguraților, fiind date în conformitate cu media stabilită în Ghidul FPVS pentru despăgubirile acodate de instanțele judecătorești în astfel de cazuri- în lipsa criteriilor și limitelor legale de stabilire a cuantumului daunelor morale.

Recurgerea la o procedura internă standardizată a FGA nu contravine vreunei prevederi legale și nu este de natură a încălca principiul reparării integrale a prejudiciului și se justifică de inexistența unor prevederi legale exprese cu privire la modalitatea în care trebuie evaluat cuantumul despăgubirilor morale, iar în acest sens indică ca practică judiciară decizia Înaltei Curți de Casație și Justiție nr. 1451/2020.

Pe de altă parte, recurentul-pârât consideră că principiul reparării integrale nu este aplicabil în contextul Legii nr. 213/2015, fapt pentru care această lege prevede posibilitatea creditorilor de asigurări de a se adresa concomitent și asigurătorului, în procedura falimentului pentru realizarea creanțelor lor, iar diferențierea sumelor în cazul daunelor indirecte duce în mod inevitabil la o apreciere subiectivă și arbitrară, ceea ce în cazul FGA ar înfrânge principiul echității ce trebuie să guverneze activitatea unei instituții de drept public.

Nu în ultimul rând, recurentul-pârât a învederat că din motivarea sentinței atacate nu rezultă că prima instanță a avut în vedere aplicarea principiului acordării unei despăgubiri echitabile și evitarea îmbogățirii fără justă cauză, precum și pe cel al proporționalității dintre prejudiciul suferit și suma acordată cu titlu de despăgubire și că a avut în vedere jurisprudența în materie.

Recurentul-pârât Fondul de Garantare a Asiguraților a formulat note scrise prin care a invocat, în principal, excepția nulității recursului părții adverse și, în consecință, anularea recursului recurenților-reclamanți, ca nemotivat, iar în subsidiar, a solicitat respingerea acestuia, ca neîntemeiat.

II. Soluția instanței de recurs

Analizând, cu prioritate, în raport de dispozițiile art. 248 alin. (1) C. proc. civ., excepția nulității recursului declarat de reclamanții B. și A., invocată de recurentul-pârât Fondul de Garantare a Asiguraților, Înalta Curte constată că excepția este întemeiată, pentru următoarele considerente:

Potrivit art. 486 alin. (1) lit. d) și art. 486 alin. (3) din C. proc. civ., republicat:

"(1) Cererea de recurs va cuprinde următoarele mențiuni:

d) motivele de nelegalitate pe care se întemeiază recursul și dezvoltarea lor sau, după caz, mențiunea că motivele vor fi depuse printr-un memoriu separat".(...)

(3) Mențiunile prevăzute la alin. (1) lit. a) și c) - e),(...), sunt prevăzute sub sancțiunea nulității."

Articolul 487 alin. (1) din C. proc. civ., republicat, prevede că:

"Recursul se va motiva prin însăși cererea de recurs, în afară de cazurile prevăzute la art. 470 alin. (5), aplicabile și în recurs."

Conform art. 489 alin. (1) din C. proc. civ., republicat:

"Recursul este nul dacă nu a fost motivat în termenul legal, cu excepția cazului prevăzut la alin. (3)", iar potrivit art. 489 alin. (2) din C. proc. civ., republicat:

"Aceeași sancțiune intervine în cazul în care motivele invocate nu se încadrează în motivele de casare prevăzute la art. 488".

Examinând recursul declarat în cauză de reclamanții B. și A. prin raportare la aceste dispoziții legale, Înalta Curte constată că cererea de recurs nu cuprinde motivele de nelegalitate pe care pârâtul își întemeiază calea de atac, criticile formulate neputând fi încadrate în motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) din C. proc. civ., în raport cu soluția pronunțată de prima instanță.

În concret, recurenții-reclamanți B. și A. doar reiterează situația de fapt care a condus la declanșarea litigiului și învederează că ulterior pronunțării sentinței atacate a fost pronunțată de Curtea Militară de Apel București decizia nr. 3/23.01.2020, în dosarul penal nr. x/2018, fără să formuleze critici de nelegalitate cu privire la soluția instanței de fond și la considerentele pe care aceasta se întemeiază.

Potrivit art. 483 alin. (3) din C. proc. civ.:

"Recursul urmărește să supună Înaltei Curți de Casație și Justiție examinarea, în condițiile legii, a conformității hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile", legiuitorul înțelegând să încadreze recursul în rândul căilor extraordinare de atac, obiectul său fiind acela al verificării aspectelor de nelegalitate indicate în mod expres și limitativ de dispozițiile art. 488 C. proc. civ.

Recursul nu reprezintă o cale devolutivă de atac, instanța de recurs fiind învestită cu analiza conformității hotărârii recurate în raport de dispozițiile legale incidente, prin prisma motivelor de casare expuse de art. 488 C. proc. civ.

Faptul că recurenții-reclamanți nu își motivează în concret recursul raportat la considerentele reținute de prima instanță în motivarea sentinței, nefiind astfel criticat raționamentul judecătorului care a condus la pronunțarea soluției de admitere, în parte, a acțiunii, conduce la constatarea neîndeplinirii condiției motivării recursului.

Pentru argumentele expuse, în temeiul dispozițiilor art. 486 alin. (1) lit. d) și art. 489 alin. (2) din C. proc. civ., republicat, Înalta Curte va admite excepția nulității recursului și va constata nul recursul declarat de reclamanții B. și A..

Analizând actele și lucrările dosarului, precum și sentința recurată, în raport de motivul de casare formulat pârâtul Fondul de Garantare a Asiguraților, Înalta Curte constată că recursul declarat de acesta este nefondat, pentru următoarele considerente:

Potrivit motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., casarea unor hotărâri se poate cere când hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a normelor de drept material. Prin intermediul acestui motiv de recurs poate fi invocată numai încălcarea sau aplicarea greșită a legii materiale, nu și a legii procesuale. Hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a legii atunci când instanța a recurs la textele de lege aplicabile speței dar, fie le-a încălcat, în litera sau spiritul lor, adăugând sau omițând unele condiții pe care textele nu le prevăd, fie le-a aplicat greșit.

În cauza de față aceste motive nu sunt incidente, soluția primei instanțe fiind expresia interpretării și aplicării corecte a prevederilor legale în raport cu starea de fapt rezultată din probele administrate în procedura administrativă și în cea judiciară.

Astfel, prin cererile de plată nr. x/12.04.2017 și nr. y/12.04.2017, înregistrate la Fondul de Garantare a Asiguraților, petenții au solicitat să fie despăgubiți din disponibilitățile F.G.A. urmare a evenimentului rutier din data de 25 ianuarie 2017, soldat cu decesul lui C., fiul reclamantului A. și tatăl reclamantei B..

Prin Decizia nr. 17920/04.01.2019, FGA a dispus:

"Art. 1- Admite cererea de plată formulată de petentul A., pentru suma de 75.097 RON cu titlu de daune morale.

Art. 2- Respinge cererea de plată formulată de petent, cu privire la diferența dintre suma solicitată și cea acordată".

Prin Decizia nr. 19067/11.02.2019, FGA a dispus:

"Art. 1- Admite cererea de plată formulată de petenta B., pentru suma de 43.879 RON cu titlu de daune morale.

Art. 2- Respinge cererea de plată formulată de petent, cu privire la diferența dintre suma solicitată și cea acordată".

S-a reținut, în considerentele deciziilor, că acordarea daunelor morale în cuantumul menționat s-a raportat la sumele consemnate în Ghidul elaborat de Fondul de Protecție a Victimelor Străzii, la Procedura de soluționare pe cale amiabilă a pretențiilor izvorând din vătămări corporale sau decese adoptată în cadrul FGA, precum și la legislația și jurisprudența națională în materie și la practica societăților de asigurare/F.G.A.

Totodată, în ceea ce o privește pe fiica celui decedat în evenimentul rutier, s-a reținut că prejudiciul încercat de soțul supraviețuitor ar fi mai mare decât cel al copilului, care beneficiază de o capacitate foarte mare de refacere, atât fizică cât și psihică și pentru care, odată cu procesul creșterii, lipsa afecțiunii din partea tatălui va fi înlocuită cu afecțiunea unui viitor partener.

Deciziile emise de pârâtul Fondul de Garantare a Asiguraților au fost contestate în fața instanței de contencios administrativ, iar prin sentința recurată a fost admisă, în parte, contestația formulată de reclamanta B. împotriva Deciziei nr. 19067/11.02.2019, emisă de pârât și respinsă în tot contestația formulată de reclamantul A. împotriva Deciziei nr. 17920/04.01.2019, emisă de pârât.

Criticile recurentului-pârât privind soluția instanței de fond de respingere a excepțiilor lipsei calității procesuale active a reclamantei B. față de cererea de anularea a Deciziei FGA nr. 17920/04.01.2018, emise în privința altei persoane, respectiv A., a inadmisibilității acțiunii în pretenții a reclamantei față de FGA și a tardivității contestării Deciziei FGA nr. 19067/11.02.2019, sunt nefondate.

Înalta Curte are în vedere că posibilitatea formulării unei contestații împotriva deciziilor Fondului de Garantare a Asiguraților, cât și competența instanței de contencios administrativ de a se pronunța asupra unei astfel de contestații, este prevăzută expres în dispozițiile art. 13 alin. (5) din Legea nr. 213/2015, coroborat cu art. 19 din Legea nr. 503/2004.

Totodată, instanța de recurs reține și că, în acord cu dispozițiile art. 22 alin. (2) din C. proc. civ., revine judecătorului de fond sarcina ca, în soluționarea cererii de chemare în judecată, să stabilească situația de fapt specifică procesului, iar în funcție de aceasta să aplice normele juridice incidente.

Potrivit art. 8 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, "Persoana vătămată într-un drept recunoscut de lege sau într-un interes legitim printr-un act administrativ unilateral, (…) poate sesiza instanța de contencios administrativ competentă, pentru a solicita anularea în tot sau în parte a actului, repararea pagubei cauzate și, eventual, reparații pentru daune morale".

De asemenea, art. 4 alin. (1) din Legea nr. 213/2015 privind Fondul de garantare a asiguraților definește la lit. b) și d) creditorul de asigurări și despăgubirea ca fiind "persoană păgubită (în cazul asigurării de răspundere civilă) - persoana îndreptățită să primească despăgubiri pentru prejudiciul suferit ca urmare a producerii unui risc acoperit printr-un contract de asigurare de răspundere civilă", respectiv "suma pe care Fondul o plătește fiecărui creditor de asigurare al asigurătorului aflat în faliment, în limita plafonului de garantare și în condițiile prevăzute de prezenta lege".

Nu în ultimul rând, conform art. 18 din Legea nr. 554/2004:

"(1) Instanța, soluționând cererea la care se referă art. 8 alin. (1), poate, după caz, să anuleze, în tot sau în parte, actul administrativ, să oblige autoritatea publică să emită un act administrativ, să elibereze un alt înscris sau să efectueze o anumită operațiune administrativă.

(2) Instanța este competentă să se pronunțe, în afara situațiilor prevăzute la art. 1 alin. (6), și asupra legalității operațiunilor administrative care au stat la baza emiterii actului supus judecății."

În cauză, se constată că prin cererea introductivă au fost contestate atât decizia FGA, emisă pentru reclamantul A., cât și decizia FGA, emisă pentru reclamanta B., solicitându-se acordarea de daune morale în cuantum de 100.000 euro pentru reclamantul A. și acordarea de daune morale de 150.000 euro pentru reclamanta B..

Reclamantul A. este bunicul reclamantei B., iar daunele morale indicate în acțiunea introductivă pentru ambii reclamanți au fost solicitate ca o compensație pentru suferințele provocate de decesul lui C., defunctul fiind fiul reclamantului A. și tatăl reclamantei B., minoră la momentul survenirii decesului tatălui său.

Totodată, emiterea Deciziei FGA nr. 19067/11.02.2019 pentru reclamanta B., ulterior acțiunii introductive, nu a făcut decât să confirme aspectele învederate în acțiunea introductivă, în sensul că reclamantei nu i s-au acordat daunele morale în cuantumul solicitat, reclamanții dezavuând criteriile autorității pârâte de individualizare a suferințelor psihice priciniuite victimilor, cu referire concretă la aprecierile Fondului de Garantare a Asiguraților potrivit cărora fiica defunctului urmează să compenseze lipsa afecțiunii din partea tatălui cu afecțiunea unui viitor partener.

Contrar susținerilor recurentului-pârât, contestația soluționată în cauză este admisibilă, întrucât prin acțiunea introductivă se solicită în mod expres anularea deciziilor emise de Fondul de Garantare a Asiguraților, cu consecința obligării acestuia la plata sumei de 100.000 euro cu titlu de despăgubiri morale pentru A., respectiv 150.000 euro pentru B., iar manifestarea de voință a reclamantei, în sensul însușirii acțiunii introductive, rezultă fără echivoc atât din înscrisurile depuse la termenul de judecată din data de 27 iunie 2019, cât și prin precizările înregistrate la dosarul de fond la data de 09 iulie 2019, cererea de chemare în judecată fiind de altfel formulată tocmai în vederea susținerii intereselor sale.

Prin urmare, având în vedere că pe parcursul procesului reclamanta a precizat că își însușește acțiunea introductivă, care a vizat de la bun început daunele morale pe care le-a solicitat, aceasta menținându-și toate apărările și pretențiile bănești, Înalta Curte împărtășește raționamentul instanței de fond potrivit căruia ar fi excesiv să i se impute reclamantei faptul că, după emiterea deciziei FGA nr. 19067/11.02.2019, nu a formulat o nouă acțiune în justiție în termenul prevăzut de Legea nr. 213/2015.

În acest context, nu pot fi primite nici criticile recurentului-pârât referitoare la lipsa calității procesuale active a reclamantei, fiind evident faptul că, așa cum stipulează și art. 36 din C. proc. civ., calitatea procesuală activă a reclamantei rezultă din identitatea dintre părțile și subiectele raportului juridic litigios, astfel cum acesta este dedus judecății.

Nu în ultimul rând, contrar susținerilor recurentului-pârât, nu se poate reține nici că precizările scrise ulterioare ale reclamantei B. ar reprezenta o modificare a acțiunii introductive în sensul prevăzut de art. 30 din C. proc. civ., în condițiile în care nu sunt modificate elementele acțiunii introductive, respectiv pretențiile ce vizează solicitarea de anulare a deciziei emise pe numele reclamantei și de acordare a daunelor morale în cuantum de 150.000 euro, precum și motivele pe care cererea de chemare în judecată se întemeiază, acestea având rolul doar de a complini lipsa semnăturii reclamantei de pe cererea introductivă.

Prin criticile formulate cu privire la fondul cauzei în susținerea motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., recurentul-pârât a arătat, în esență, că instanța de fond a interpretat/aplicat greșit dispozițiile legale incidente în cauză cu privire la stabilirea cuantumului daunelor morale.

Astfel, Înalta Curte reține că potrivit dispozițiilor art. 50 pct. 2 lit. d) din Norma A.S.F. nr. 23/2014, "La stabilirea despăgubirilor în caz de deces, se au în vedere următoarele: (…) f) daunele morale, în conformitate cu legislația și jurisprudența din România".

În literatura de specialitate, dar și în practica judecătorească, s-a arătat că, în absența unor criterii legale pe baza cărora să se poată realiza o cuantificare obiectivă a acestora, daunele morale sunt stabilite în raport cu consecințele negative suferite, importanța valorilor lezate, măsura în care au fost lezate aceste valori, intensitatea și consecințele traumei fizice și psihice suferite ori măsura în care a fost afectată situația familială, socială și profesională.

Atât instanțele naționale, cât și Curtea Europeană a Drepturilor Omului nu operează cu criterii de evaluare prestabilite, ci judecă în echitate, procedând la o apreciere subiectivă a circumstanțelor particulare ale cauzei, în funcție de care se stabilește întinderea reparației pentru prejudiciul suferit, despăgubirile reprezentând daunele morale trebuind să fie rezonabile, aprecierea și cuantificarea acestora să fie justă și echitabilă, să corespundă prejudiciului moral real și efectiv produs victimei și suferite de aceasta, în așa fel încât să nu se ajungă la o îmbogățire fără just temei a celui îndreptățit să pretindă și să primească daune morale, dar nici să nu fie derizorii.

În prezent, la nivel legislativ și de principiu nu există criterii obiective, abstracte, respectiv criterii matematice sau economice, cuantificabile, de stabilire a despăgubirilor bănești pentru repararea prejudiciilor morale, astfel încât instanțele se ghidează după criterii subiective, variabile de la caz la caz, în funcție de împrejurările concrete ale speței, astfel încât să fie acordate despăgubiri apte să constituie o satisfacție echitabilă.

Din această perspectivă, nu se poate stabili, în prezenta cauză, vreun motiv de nelegalitate a sentinței recurate, Înalta Curte reținând că Ghidul Fondului de protecție a victimelor străzii sau decizia adoptată la nivelul autorității pârâte privind procedura de soluționare pe cale amiabilă a pretențiilor pecuniare izvorâte din cazuri de vătămări corporale sau decese, invocate atât în decizia contestată, cât și în cererea de recurs, nu sunt acte normative, astfel că nu pot avea decât o valoare orientativă, nicidecum obligatorie, pentru instanța de judecată.

De altfel, ceea ce i se reproșează recurentului-pârât nu este faptul că a avut în vedere la evaluarea daunelor morale concluziile Ghidului pentru soluționarea daunelor morale emis de FPVS, ci faptul că deși hotărârile menționate în acest ghid vizează doar soluții pronunțate în anii 2009-2010, pârâtul nu a procedat la o analiză comparativă și a jurisprudenței din anii 2013-2016, care a suferit modificări majore, inclusiv cu privire la nivelul cuantumului daunelor morale acordate, precum și la modul de apreciere de către instanțele de judecată a criteriilor ce reprezintă factorul principal în cuantificarea prejudiciului moral și stabilirea daunelor acordate.

De asemenea, este adevărat că recurentul-pârât poate recurge la o procedură internă standardizată, astfel cum s-a reținut și prin decizia depusă de acesta cu titlu de practică judiciară, dar F.G.A. nu se poate raporta, astfel cum acesta a motivat, la procedura internă de soluționare pe cale amiabilă a pretențiilor pecuniare izvorâte din cazuri de vătămări corporale sau decese, prin care s-au adoptat criterii proprii de determinare a unor praguri valorice și s-au stabilit actele necesare pentru constituirea dosarului de daună, pentru a se evita săvârșirea unor discriminări într-un domeniu în care nu există criterii legale de individualizare a sumelor acordate, fără a le corela cu principiile de drept naționale și convenționale în această materie.

În acest context, instanța de recurs are în vedere că limitarea legală a cuantumului despăgubirii ce poate fi acordată pe un creditor de asigurare nu este un argument pentru ca Fondul de Garantare a Asiguraților să nu facă aplicarea principiului reparării integrale atunci când soluționează cererile de plată ce implică și acordarea daunelor morale, cu atât mai mult cu cât în cauză instanța de fond a obligat pârâtul la plata către reclamanta B. a sumei de 100.000 RON cu titlu de daune morale, suplimentar față de suma inițial acordată reclamantei, în cuantum de 43.879 RON, adică mult sub plafonul maxim de garantare de 450.000 RON.

În acest sens trebuie subliniat faptul că principiul reparării integrale a prejudiciului, consacrat de art. 1349 alin. (2) și art. 1385 alin. (1) C. civ. justifică nerespectarea condițiilor privind depunerea unor anumite acte la dosarul de daună și depășirea pragurilor stabilite prin proceduri interne adoptate de F.G.A., acte cu o forță juridică inferioară C. civ. și care contravin și paragrafului 20 al expunerii de motive al Directivei 2009/103/CE, potrivit cărora:

"Victimelor accidentelor de circulație cauzate de autovehicule ar trebui să li se garanteze un tratament comparabil, indiferent de locul în care are loc accidentul pe teritoriul Comunității".

Reține instanța supremă că dispozițiile normative invocate de pârât nu justifică instituirea acestor condiții și nici nerespectarea criteriilor jurisprudențiale, care implică o doză de aproximare, prin raportare la un complex de împrejurări, despăgubirile ce se plătesc trebuind, așadar, să țină seama de prejudiciul concret produs fiecărei persoane vătămate și de principiul acoperirii integrale a acestuia.

În jurisprudența Înaltei Curți de Casație și Justiție, în legătură cu repararea prejudiciilor morale s-au statuat următoarele:

"Prejudiciul moral a fost definit ca orice atingere adusă uneia dintre prerogativele care constituie atributul personalității umane și care se manifestă prin suferința fizică sau/și morală, pe care le resimte victima. Prejudiciile care alterează sănătatea și imaginea fizică aduc atingere unora dintre prerogativele care constituie atributul personalității umane - dreptul la sănătate, integritate fizică și psihică (art. 58 C. civ.) ca și componente ale dreptului la viață apărat de Convenția Europeană a Drepturilor Omului și trebuie să fie reparate. Caracterul suferințelor trebuie privit în legătură cu particularitățile individuale ale persoanei prejudiciate, suferințele morale (psihice) fiind frica, durerea, rușinea, tristețea, neliniștea, umilirea și alte emoții negative.

Fiind vorba de lezarea unor valori fără conținut economic și de protejarea unor drepturi care intră, ca element al vieții private, în sfera art. 1 (dreptul la viață) din Convenția europeană, dar și de valori apărate de art. 22 din Constituție și art. 58 C. civ., existența prejudiciului este circumscrisă condiției aprecierii rezonabile, pe o bază echitabilă corespunzătoare a prejudiciului real și efectiv produs victimei.

În ce privește cuantumul posibilelor despăgubiri acordate, nici sistemul legislativ românesc și nici normele comunitare nu prevăd un mod concret de evaluare a daunelor morale, iar acest principiu, al reparării integrale a unui astfel de prejudiciu, nu poate avea decât un caracter estimativ, fapt explicabil în raport de natura neeconomică a respectivelor daune, imposibil de a fi echivalate bănesc. Ceea ce trebuie în concret evaluat nu este prejudiciul ca atare, ci doar despăgubirea ce vine să compenseze acest prejudiciu și să aducă acea satisfacție de ordin moral celui prejudiciat" (Secția I civilă, decizia nr. 824 din 06 aprilie 2016).

Nu în ultimul rând, contrar susținerilor recurentului-pârât, Înalta Curte constată că instanța de fond s-a raportat la jurisprudența actuală în materie, iar în procesul de cuantificare a daunelor morale acordate reclamantei a avut în vedere criterii omise de autoritatea pârâtă, cum ar fi consecințele accidentului, relațiile de afectivitate dintre defunct și fiica sa sau traumele prin care aceasta a trecut ca urmare a decesului de natură violentă a tatălului său.

Judecătorul fondului a reținut astfel că reclamanta B. era minoră când a murit tatăl său, aflată la vârsta adolescenței, când avea încă mare nevoie de suportul moral, afectiv și financiar al părintelui său, pentru a avea un parcurs normal din punct de vedere familial, școlar și profesional și a avut grijă totodată să facă și aplicarea principiilor acordării unei despăgubiri echitabile și proporționalității dintre prejudiciul suferit și suma acordată cu titlu de despăgubire, acordând cu titlu de daune morale, suplimentar față de suma inițială stabilită de pârât, o sumă mult sub plafonul maxim de garantare reglementat de legea de organizare a Fondului de Garantare a Asiguraților.

În concluzie, Înalta Curte constată că sentința recurată este legală, fiind dată cu corecta interpretare și aplicare a normelor de drept incidente în cauză.

Pentru considerentele expuse, constatând că nu este incident motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., Înalta Curte, în temeiul dispozițiilor art. 20 alin. (3) din Legea nr. 554/2004, cu modificările și completările ulterioare, coroborat cu art. 496 alin. (1) C. proc. civ., va respinge recursul declarat de pârâtul Fondul de Garantare a Asiguraților, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite excepția nulității recursului, invocată de recurentul-pârât Fondul de Garantare a Asiguraților.

Constată nul recursul declarat de reclamanții B. și A. împotriva sentinței civile nr. 1014 din 19 decembrie 2019 a Curții de Apel București, secția a IX - a contencios administrativ și fiscal.

Respinge recursul declarat de pârâtul Fondul de Garantare a Asiguraților împotriva aceleiași hotărâri, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 12 mai 2022.