ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2438/2022

Ședința publică din data de 4 mai 2022

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Curții de Apel București, secția a IX-a de contencios administrativ și fiscal la data de 28.01.2019, reclamanții A. și B., în contradictoriu cu pârâtul Fondul de Garantare a Asiguraților, au solicitat următoarele:

- Obligarea pârâtului la plata către reclamanta A. a sumei de 200.000 euro (echivalent în RON 954.000 RON la cursul B.N.R. de 4,77 RON/euro) pentru acoperirea prejudiciului moral și a prejudiciului material urmare a accidentului rutier suferit de reclamantă, la data de 06.01.2016;

- Obligarea pârâtului la plata către reclamantul B. a sumei de 100.000 euro (echivalent în RON 477.000 RON la cursul B.N.R. de 4,77 RON/euro) pentru acoperirea prejudiciului moral și a prejudiciului material urmare a accidentului rutier suferit de reclamant, la data de 06.01.2016;

- Obligarea pârâtului la plata cheltuielilor de judecată.

Prin încheierea de ședință din data de 3 septembrie 2019, Curtea de Apel București, secția a IX-a contencios administrativ și fiscal a dispus disjungerea cauzei în ceea ce îl privește pe reclamantul B. și înregistrarea separată a cererii acestuia, având în vedere că raportul juridic litigios s-a născut prin emitera a două decizii diferite.

Prin sentința nr. 933 din 10 decembrie 2019, Curtea de Apel București, secția a IX-a contencios administrativ și fiscal a admis în parte cererea formulată de reclamanta A., în contradictoriu cu pârâtul Fondul de Garantare a Asiguraților, a anulat, în parte, decizia nr. 17925/10.01.2019 emisă de pârâtul FGA, în ceea ce privește neaprobarea la plată a despăgubirilor suplimentare în valoare de 30.000 RON, reprezentând daune morale și a obligat pârâtul la plata sumei anterior menționate, respingând, în rest, cererea ca neîntemeiată. Totodată, a obligat pârâtul la plata cheltuielilor de judecată în cuantum de 50, reprezentând taxă judiciară de timbru.

Împotriva sentinței nr. 933 din 10 decembrie 2019, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a IX-a contencios administrativ și fiscal, a declarat recurs pârâtul Fondul de Garantare a Asiguraților, în temeiul art. 488 alin. (1) pct. 6 și 8 din C. proc. civ., solicitând casarea în parte a sentinței recurate și rejudecarea cauzei, cu consecința respingerii acțiunii formulate de către reclamanți.

În dezvoltarea motivelor de recurs, a arătat următoarele:

- Referitor la motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 din C. proc. civ., consideră că sunt contradictorii considerentele instanței câtă vreme, pe de o parte, aceasta reține că procedura de soluționare pe cale amiabilă a pretențiilor pecuniare izvorâte din cazuri de vătămări corporale sau decese este un instrument orientativ util, precum și necesitatea și importanța Certificatului medico-legal în cuantificarea daunelor morale, ca apoi sa rețină ca suma de €7.500 RON acoperă integral prejudiciul suferit de reclamantă.

- În ceea ce privește motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., recurentul-pârât a susținut că sentința civilă nr. 933/10.12.2019 este netemeinică și nelegală, fiind rezultatul unei greșite interpretări și aplicări de către instanța de fond a dispozițiilor Legii nr. 213/2015 și a Normei ASF nr. 16/2015

A arătat că FGA a soluționat cererea de plată în baza unei proceduri interne care nu contravine niciunei norme legale. Astfel cum s-a stabilit în practica judecătorească națională, daunele morale se judecă în echitate și trebuie să asigure o reparație justă, iar repararea prejudiciului în domeniul daunelor morale trebuie să urmărească realizarea unei compensări materiale cu efect în sfera morală, fără a genera venituri nejustificate și fără a conduce la o sancționare a asigurătorului care, potrivit legii, poate fi obligat și la plata acestui tip de daune.

Având în vedere că FGA nu funcționează ca un asigurător și nu preia funcțiile unei societăți de asigurare, conform art. 9 alin. (2) din Norma ASF nr. 16/2015, în practica judecătorească s-a considerat în mod întemeiat că, în lipsa unor criterii legale, stabilirea cuantumului daunelor morale include o doză de aproximare, prin raportare la consecințele negative suferite în plan fizic și psihic, importanța valorilor morale lezate, măsura în care au fost lezate aceste valori si intensitatea cu care au fost percepute consecințele vătămării, măsura în care păgubitului i-a fost afectată situația familială, profesională și socială etc, fără ca sumele acordate cu titlu de despăgubiri morale să depășească sfera unor compensații destinate a alina suferința fizică și psihică, în caz contrar ajungându-se la o îmbogățire fără just temei a persoanei prejudiciate.

Fondul de Garantare a Asiguraților nu preia ope legis obligațiile unui asigurător în faliment, nu este succesorul în drepturi și obligații al unui asigurător în faliment, în acest caz C. S.A., nu preia de la asigurătorul în faliment o creanță certă, lichidă și exigibilă. FGA nu plătește în baza unei răspunderi contractuale, neavând nici un raport contractual cu creditorul de asigurare.

Nu se poate susține că FGA ar fi stabilit în mod arbitrar si netransparent cuantumul daunelor morale, acesta s-a raportat la valorile menționate in Anexa 2 a Deciziei nr. 142/26.05.2016, completată prin Decizia nr. 258/16.11.2016 și Decizia nr. 74/02.08.2018, care reprezintă o procedură internă validată de lichidatorul judiciar al asigurătorului în faliment în analiza cererilor de creanța formulate de creditori pentru înscrierea la masa credală.

Recurgerea la o procedură internă standardizată nu contravine vreunei prevederi legale și nici nu este de natură a leza dreptul persoanei îndreptățite de a primi daune morale, ci, dimpotrivă, are rolul de a asigura transparență în procesul adoptării soluției administrative, precum si a unui tratament echitabil pentru potențialii creditori de asigurare.

Intimata-pârâtă A. a formulat întâmpinare, prin care a solicitat respingerea recursului ca nefondat.

II. Soluția Înaltei Curți de Casație și Justiție asupra cererii de recurs

Analizând sentința recurată, prin prisma criticilor formulate și a prevederilor legale incidente, Înalta Curte va admite recursul declarat de către pârâtul FGA, pentru considerentele ce succed:

Recurenta-reclamantă a învestit instanța de control administrativ cu o cerere vizând anularea Deciziei nr. 17925/10.01.2019 și obligarea pârâtului FGA la plata sumei de 200.000 euro (echivalent în RON 954.000 RON la cursul B.N.R. de 4,77 RON/euro) pentru acoperirea prejudiciului moral și a prejudiciului material urmare a accidentului rutier suferit de reclamantă, la data de 06.01.2016.

Prin decizia contestată, FGA a admis, în parte, cererea de plată pentru suma de 37.500 RON cu titlu de daune morale, respingând în rest cererea cu privire la daunele materiale și la diferența solicitată cu titlu de daune morale.

Prima instanță a admis în parte cererea de chemare în judecată formulată de către reclamantă, a anulat decizia nr. 17925/10.01.2019 și a obligat pârâtul FGA la plată a despăgubirilor suplimentare în valoare de 30.000 RON cu titlu de daune morale, respingând în rest cererea ca neîntemeiată.

Soluția curții de apel nu este împărtățită de instanța de recurs.

Reevaluând probatoriul administrat în cauză, pentru a răspunde criticilor formulate în recurs, Înalta Curte reține următoarele:

Referitor la criticile întemeiate pe motivul de casare reglementat de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., Înalta Curte le consideră a fi nefondate.

Subsumat acestui motiv de casare, recurentul-pârât a invocat motivarea contradictorie a sentinței, aspect pretins a rezulta din faptul că instanța de fond a reținut, pe de o parte, că procedura de soluționare pe cale amiabilă a pretențiilor pecuniare izvorâte din cazuri de vătămări corporale sau decese este un instrument orientativ util, precum și necesitatea și importanța Certificatului medico-legal în cuantificarea daunelor morale, ca apoi să rețină că suma de €7.500 RON acoperă integral prejudiciul suferit de reclamantă.

Verificând considerentele sentinței, Înalta Curte constată că nu există o contradicție între considerente sau între considerente și dispozitiv, prima instanță analizând în mod adecvat probele dosarului și situația de fapt, pe care le-a trecut prin filtrul propriei sale aprecieri și a explicat raționamentul logico-juridic pe baza căruia a pronunțat soluția în cauză.

Înalta Curte constată însă că sunt fondate criticile formulate de recurentul-pârât,întemeiate pe motivul de casare prevăzut de dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ.

Potrivit art. 50 pct. 1 din Norma ASF nr. 23/2014, "La stabilirea despăgubirilor în cazul vătămării corporale sau al decesului unor persoane, se au în vedere următoarele:

"1. în caz de vătămare corporală:

a) diferența dintre veniturile nete ale persoanei vătămate, probate cu documente fiscale, si indemnizația primita din fondurile persoanei juridice sau fizice la care salariatul își desfășoară activitatea si/sau, după caz, din fondurile bugetului asigurărilor sociale de stat, pe perioada spitalizării si a concediului medical;

b) venitul mediu lunar net realizat din activități desfășurate de persoana vătămată, probat cu documente justificative, in cazul persoanelor care nu au calitatea de salariat;

c) salariul de baza minim brut pe economie, in cazul persoanelor păgubite aflate la data producerii accidentului in ultimul an de studii sau de calificare;

d) eventualele cheltuieli prilejuite de accident - cheltuieli cu transportul persoanei accidentate, cu tratamentul, cu spitalizarea, pentru recuperare, pentru proteze, pentru alimentație suplimentara, conform prescripțiilor medicale, probate cu documente justificative, si care nu sunt suportate din fondurile de asigurări sociale prevăzute de reglementările in vigoare;

e) cheltuielile cu îngrijitori pe perioada incapacității de munca, daca prin certificatul medical se recomanda acest lucru, însa nu mai mult decât salariul de baza minim brut pe economie;

f) daunele morale: în conformitate cu legislația și jurisprudența din Romania;."

Înalta Curte constată că, deși dispozițiile art. 50 pct. 1 din Norma A.S.F. nr. 14/2011, în vigoare la momentul producerii accidentului rutier, fac trimitere la "legislația și jurisprudența din România", nu există o prevedere legală care să stabilească în mod expres criteriile și limitele despăgubirilor morale ce se cuvin victimelor unui accident de circulație. În literatura de specialitate și în practica instanțelor de judecată, s-a reținut în mod constant că daunele morale trebuie stabilite prin raportare la consecințele negative suferite de victimă, importanța valorilor lezate și în ce măsură au fost lezate aceste valori, intensitatea și consecințele traumei fizice și psihice suferite ori în ce măsură a fost afectată situația familială, socială și profesională. Despăgubirile trebuie să fie rezonabile, juste și echitabile, să corespundă prejudiciului moral real produs victimei, astfel încât să nu se ajungă la o îmbogățire fără just temei a celui îndreptățit să pretindă și să primească daunele morale, dar nici să nu fie derizorii.

În lipsa unor criterii legale de determinare a sumelor datorate cu titlu de daune morale pentru vătămări corporale, Fondul de Garantare a Asiguraților a adoptat o procedură internă care prevede limitele minime și maxime ale despăgubirii, prin raportare la numărul de zile de îngrijiri medicale, iar dincolo de aceste limite, valorile în concret trebuie stabilite în raport de anumiți indicatori particulari fiecărei spețe.

Înalta Curte apreciază că, în cauză, deși reclamanta o suferit o serie de consecințe negative ale accidentului auto, cuantumul daunelor morale stabilit de către Fondul de Garantare a Asiguraților este adecvat situației relevate în speță.

Fondul de Garantare a Asiguraților a stabilit cuantumul despăgubirilor morale prin raportare la cele 75 de zile de îngrijiri medicale conform certificatului medico-legal, de faptul că leziunile suferite nu au pus în pericol viața victimei, nu i-a fost afectată capacitatea de muncă, reclamanta nu a fost încadrată în vreun grad de handicap, iar vindecarea s-a făcut fără constituirea de sechele morfo-funcționale. Față de aceste circumstanțe, despăgubirea a fost calculată astfel: 37.500 RON = 75 x 500 RON/zi de îngrijire medicală.

Așadar, recurentul-pârât a avut în vedere un criteriu obiectiv și rezonabil în stabilirea cuantumului daunelor morale solicitate de către reclamantă, respectiv durata îngrijirilor medicale indicată prin certificatul medico-legal, precum și un criteriu subiectiv, raportat la circumstanțele particulare ale cauzei.

Înalta Curte reține că, potrivit art. 2 alin. (1) și (3) din Legea nr. 213/2015, Fondul de Garantare a Asiguraților are rolul de a proteja creditorii de asigurare de consecințele insolvenței unui asigurător, însă nu are obligația de a garanta plata unor sume stabilite de creditorii de asigurare prin cererea de plată. Fondul de Garantare a Asiguraților nu este succesorul în drepturi și obligații ale vreunui asigurător și nu datorează despăgubiri "ope legis". De asemenea, obligațiile Fondului de Garantare a Asiguraților se nasc, se modifică și se sting în temeiul Legii nr. 213/2015 și nu în baza contractului de asigurare, neavând niciun raport contractual cu creditorul de asigurare.

Așadar, Fondul de Garantare a Asiguraților nu preia funcțiile unui asigurător ci are menirea de a acoperi despăgubirile pentru creditorii societăților de asigurare aflate în faliment.

Înalta Curte constată că pârâtul FGA nu a stabilit în mod arbitrar cuantumul daunelor morale, ci s-a raportat la o procedură de soluționare pe cale amiabilă a pretențiilor pecuniare izvorâte din cazuri de vătămare coroporale sau decese, adoptând criterii proprii de determinare a unor praguri valorice, tocmai pentru a preîntâmpina crearea unor situații discriminatorii, în lipsa unor criterii de individualizare expres prevăzute de lege.

Totodată, Înalta Curte reține că, în speța de față, reclamanta nu a dovedit circumstanțe extraordinare care să conducă la concluzia că prejudiciul moral suferit excede valorii stabilite de către Fondul de Garantare a Asiguraților prin decizia contestată, astfel că nu se justifică majorarea de către instanța de fond a valorii daunelor morale acordate.

Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 496 alin. (1) din C. proc. civ., Înalta Curte va admite recursul declarat de pârâtul FGA și va casa sentința recurată, respingând cererea de chemare în judecată formulată de către reclamantă.

Totodată, observând cererea de acordare a cheltuielilor de judecată, formulată de recurentul-pârât Fondul de Garantare a Asiguraților, Înalta Curte, în temeiul art. 453 alin. (1) C. proc. civ., o va admite și va dispune obligarea recurentei-reclamante la plata sumei de 200 RON cu titlu de cheltuieli de judecată, constând în taxă judiciară de timbru depusă în dosarul pendinte.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul formulat de pârâtul Fondul de Garantare a Asiguraților împotriva sentinței nr. 933 din 10 decembrie 2019 a Curții de Apel București, secția a IX-a contencios administrativ și fiscal.

Casează sentința atacată.

Respinge acțiunea formulată de reclamanții A. și B., ca neîntemeiată.

Obligă intimații-reclamanți la plata către recurentul - pârât FGA a sumei de 200 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 4 mai 2022.