ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2138/2022

Ședința publică din data de 7 aprilie 2022

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

Prin acțiunea înregistrată la 12.03.2020, reclamanții A., B., C., D., E., F., G. au chemat în judecată pe pârâtul Fondul de Garantare a Asigurților, solicitând anularea Deciziei nr. 22907/28.02.2020 pronunțată de către Fondul de Garantare a Asiguraților prin care s-a admis în parte cererea de plată formulată și s-a respins cererea de plată cu privire la diferența dintre suma solicitata și cea acordată.

Prin sentința civilă nr. 1191 din 20 noiembrie 2020 Curtea de Apel București, secția a VIII-a de contencios administrativ și fiscal a respins cererea formulată de reclamanții A., B., C., D., E., F., G. în contradictoriu cu pârâtul Fondul de Garantare a Asiguraților ca neîntemeiată.

Împotriva sentinței civile a formulat recurs reclamanții A., H. prin reprezentant legal A., B., C., D., E., F., G., invocând cazurile de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 5, 6 și 8 C. proc. civ.

În esență recurenții au susținut că instanța de fond a făcut o greșita aplicare a normelor de drept material întrucat și-a intemeiat soluția pe dispozițiile Deciziei nr. 549/23.09.2019 și pe Norma A.S.F. nr. 23/2014, care reglementează o procedura interna administrativa de soluționare a dosarelor de dauna si de cuantificare a daunelor morale.

Aceasta procedura interna nu este obligatorie pentru instanțele de judecata, ci doar pentru emitentul acestora si doar in faza desfășurării procedurii interne pe cale amiabila. Instanta de judecata trebuia sa facă aplicarea dispozițiilor art. 1391 C. civ., ale art. 1. C. civ., ale art. 5 alin. (3) C. proc. civ. și ale art. 22 alin. (7) C. civ.

Având în vedere că nu există criterii legale pentru determinarea cuantumului daunelor morale, instanța trebuia să facă aplicarea principiilor care guvernează dreptul civil în general și obligațiile în special, stabilind cuantumul daunelor morale cuvenite contestatorilor ca urmare a durerii încercate prin moartea victimei, conform principiilor echității, al proportionalitatii, al reparării integrale a prejudiciului, iar nu prin raportare la norme interne care nu au caracter normativ și care nu pot reprezenta temei legal pentru soluția pronunțata in cauza. Conform art. 1391 alin. (2) teza 1 C. civ., legiuitorul a prezumat existenta prejudiciului moral pentru ascendenți, descendenți, frați si surori, soție, constând în durerea încercată prin moartea victimei, instanța fiind singura în măsură să stabilească cuantumul daunelor morale în raport de principiile la care au făcut referire, iar nu prin raportare la norme interne emise de către intimat, norme care nu sunt obligatorii pentru instanța de judecata.

Recurenții au apreciat că întrucât se află în situația prevăzută de art. 1391 alin. (2) teza 1 C. civ., contestatorii nu trebuie să probeze existența prejudiciului moral, ața cum în mod eronat a apreciat instanța, existența prejudiciului fiind prezumata de lege .

Practic, instanței de judecata îi revenea doar sarcina stabilirii întinderii, a cuantificării daunelor morale la un nivel echitabil, rezonabil, proporțional, cu durerea încercată de fiecare contestator în parte, având în vedere și gradul de rudenie ori proximitatea acestuia, dar și asigurându-se că principiile care guvernează dreptul civil sunt respectate întru totul.

Așa fiind, consideră că prima instanță de fond a făcut o greșită aplicare a dreptului material aplicabil în speța, iar hotărârea nu a fost motivată în conformitate cu legea și cu principiul dreptului la un proces echitabil. Consideră că motivele expuse mai sus pot fi încadrate în cele prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 6 și 8 C. proc. civ. dar chiar și la art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., încălcarea principiului dreptului la un proces echitabil, consideră ca este o regulă de procedura a cărei nerespectare atrage sancțiune anulitatii hotărârii recurate.

Pentru toate aceste motive, solicită admiterea recursului, casarea sentinței recurate, în principal trimiterea cauzei spre rejudecare, iar în subsidiar, în caz de casare cu reținere, admiterea contestației și majorarea cuantumului daunelor morale la un nivel echitabil, rezonabil, proporțional cu durerea încercata și care să asigure o reperare integrală a prejudiciului moral suferit de către contestatori.

Intimatul-pârât Fondul de Garantare a Asiguraților a depus întâmpinare, solicitând, în esență, respingerea recursului ca nefondat și menținerea sentinței atacate ca temeinică și legală.

Pe cale de excepție, invocă excepția nulității recursului în raport de dispozițiile art. 489 C. proc. civ. având în vedere faptul că, în cuprinsul acestuia nu este argumentat niciun motiv de casare prevăzut la art. 488 C. proc. civ.

Astfel, dispozițiile art. 487 C. proc. civ. menționează în mod expres faptul că, recursul se va motiva prin însăși cererea de recurs, iar sancțiunea ne motivării acestuia atrage nulitatea.

Cererea de recurs nu îndeplinește condițiile prevăzute sub sancțiunea nulității, conform art. 486 alin. (3) C. proc. civ., în sensul că deși s-a indicat în cuprinsul recursului temeiul de nelegalitate ca fiind pct. 8 al art. 488 C. proc. civ., totuși în cuprinsul recursului sunt reluate aspecte menționate în cadrul contestației formulate și nu este criticată aplicarea greșita a normelor de drept material.

Pe fondul cauzei, învederează că FGA nu a acționat discreționar sau prin abuz/exces de putere, ci în baza unor reguli clare și concrete, cu aplicabilitate generală ce asigură respectarea unui tratament egal și nediscriminatoriu față de orice victimă a accidentelor rutiere, în contextul în care nu există criterii și limite legale de stabilire a daunelor morale.

Respectiva procedură nu este un act normativ, ci este o procedură internă, de lucru a FGA, aplicată în situația acordării daunelor morale, aceasta a fost emisă cu scopul de a recurge la niște criterii precise, cu aplicabilitate generală, pentru a diferenția fiecare situație particulară dintre multiplele situații care se pot ivi în realitate.

Consideră că problema stabilirii despăgubirilor pentru daune morale nu se reduce la cuantificarea economica a unor drepturi si valori nepatrimoniale cum ar fi demnitatea, onoarea ori suferința psihica incercata de cel care le pretinde.

În opinia intimatului.pârât, recurenții-reclamanți critica procedura adoptată de FGA insa nu precizează niște criterii obiective pe care FGA ar fi trebuit sa le aibă in vedere Ia stabilirea despăgubirilor.

II. Soluția instanței de recurs

Analizând actele și lucrările dosarului, precum și sentința recurată, în raport de motivele de casare invocate, Înalta Curte constată că recursul este nefondat,.

Înalta Curte constată că recurenții-reclamanți și-au întemeiat recursul pe prevederile art. 488 alin. (1) pct. 5, 6 și 8 C. proc. civ., criticile expuse se circumscriu cazului de casare reglementat de pct. 8 al articolului menționat, argumentația cererii de recurs se subsumează greșitei aplicări sau interpretări a dispozițiilor legale, urmând a fi analizată din această perspectivă.

În ceea ce privește celelalte motive de casare, care se referă la încălcarea regulilor de procedură sau la nemotivarea sentinței recurate ori la existența, în cuprinsul acesteia, a unor motive contradictorii sau străine cauzei, s-a invocat faptul că hotărârea nu a fost motivată în conformitate cu legea și cu principiul dreptului la un proces echitabil.

Înalta Curte reține că, sub imperiul normei prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 5 din C. proc. civ., se pot include doar neregularități de ordin procedural, care atrag sancțiunea nulității sentinței în condițiile art. 174 C. proc. civ., altele decât cele prevăzute expres în cazurile de casare reglementate de art. 488 alin. (1) din C. proc. civ.

Acest motiv de casare vizează o singură ipoteză de nulitate, respectiv încălcarea formelor procedurale. Astfel, cu titlu de exemplu, hotărârea poate fi casată pentru acest motiv atunci când se invocă nesemnarea minutei de către judecători, nerespectarea principiului oralității, al publicității ședințelor de judecată, încălcarea dreptului de apărare ca urmare a nelegalei citări a părții pentru ultimul termen de judecată, respingerea cererii de recuzare dacă a fost cauzată o vătămare care nu poate fi înlăturată decât prin anularea hotărârii.

Recurenții nu au indicat motive care să poate fi încadrate în acest text de lege, încălcarea dreptului la un proces echitabil fiind invocată și urmează a fi analizată din perspectiva critivii privind nemotivarea hotărârii.

În ceea ce privește motivul de casare reglementat de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., se constată că în cauză judecătorul fondului a respectat rigorile art. 22 alin. (2) și art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ.. Astfel, sentința recurată cuprinde argumente ce demonstrează că instanța a analizat în mod adecvat susținerile părților, indicând elementele de fapt și de drept ale cauzei, pe care le-a trecut prin filtrul propriei sale aprecieri, fiind expus în mod clar și fără elemente de contradictorialitate silogismul logico-juridic ce a stat la baza soluției pronunțate, considerentele hotărârii fiind în evidentă legătură cu cauza. Totodată, instanța de control judiciar reține că obligația instanțelor de a-și motiva hotărârile nu trebuie înțeleasă ca necesitând un răspuns la fiecare argument invocat, pentru a răspunde cerințelor procesului echitabil fiind suficient ca motivarea să evidențieze că judecătorul a examinat chestiunile esențiale ce i-au fost prezentate, în acest sens fiind, spre exemplu, și aspectele reținute de Curtea Europeană a Drepturilor Omului în hotărârea Boldea c. României.

Ceea ce trebuie observat în cauză este faptul că cerința existenței unei motivări concise, care nu are elemente de contradictorialitate, este îndeplinită, fiind respectate garanțiile unui proces echitabil și ale dreptului la apărare, astfel cum acestea sunt ocrotite prin prisma dispozițiilor art. 6 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului, astfel că sunt nefondate criticile subsumate motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ.

În ceea ce privește cazul de casare reglementat de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., Înalta Curte reține că, potrivit acestuia, casarea unor hotărâri se poate cere când hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a normelor de drept material, respectiv atunci când instanța a recurs la textele de lege aplicabile speței dar, fie le-a încălcat, în litera sau spiritul lor, adăugând sau omițând unele condiții pe care textele nu le prevăd, fie le-a aplicat greșit.

În cauza de față aceste motive nu sunt incidente, soluția primei instanțe fiind expresia interpretării și aplicării corecte a prevederilor legale în raport cu starea de fapt rezultată din probele administrate.

Astfel, se reține că la data de 18.03.2017 a avut loc un accident de circulație din culpa conducătorului autovehiculului cu nr. de înmatriculare x care rula pe Drumul National 25, la km 38+700m, in localitatea Tudor Vladimirescu, care, pe fondul neatenției, a pierdut controlul direcție de mers, intrând cu autovehiculul într-un cap de pod, de pe partea stângă a direcției sale de mers. În urma evenimentului, a rezultat decesul numitului I. și vătămarea corporală a numitului J..

La momentul producerii evenimentului rutier, autovehiculul cu număr de înmatriculare x era asigurat RCA la S.C. K. S.A., cu polița nr. x.

Petenții au solicitat să fie despăgubiți din disponibilitățile F.G.A. cu suma de 4.161,5 RON daune materiale și 2.750.000 euro daune morale, reprezentând prejudiciul suferit pentru decesul numitului I., ca urmare a producerii accidentului rutier, cererea fiind admisă în parte și, în consecință, fiind acordate despăgubiri în cuantum de 301.657 RON (daune morale si materiale).

Prin Decizia nr. 22693/12.02.2020 emisă de către Fondul de Garantare a Asiguraților s-a admis în parte cererea de plată formulată doar pentru următoarele sume:

- 2.839,17 RON pentru daunele materiale si 75.097 RON reprezentând daunele morale suferite de reclamanta A.;

- 43.879 RON reprezentând daune morale suferite de H.;

- 29.912 RON reprezentând daune morale suferite de reclamantul B.;

- 29.912 RON reprezentând daune morale suferite de reclamanta C.;

- 29.912 RON reprezentând daune morale suferite de reclamanta D.;

- 29.912 RON reprezentând daune morale suferite de reclamanta E.;

- 29.912 RON reprezentând daune morale suferite de reclamanta F.;

- 350 RON pentru daunele materiale si 29.912 reprezentând daune morale suferite de reclamanta G..

Decizia emisă de pârâtul Fondul de Garantare a Asiguraților a fost contestată în fața instanței de contencios administrativ, iar prin sentința recurată a fost respinsă ca neîntemeiată contestația formulată de reclamanți împotriva Deciziei nr. 22693/12.02.2020, emisă de pârât.

Prin criticile formulate în susținerea motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., recurenții au arătat, în esență, că instanța de fond a interpretat/aplicat greșit dispozițiile Deciziei nr. 549/23.09.2019 și Normei A.S.F. nr. 23/2014, critici pe care Înalta Curte la apreciază ca fiind nefondate, urmând să le analizeze în mod unitar și să le răspundă prin argumente comune în raport de finalitatea concretă a acestora.

Referitor la daunele morale, Înalta Curte constată că instanța de fond în mod corect a apreciat că stabilirea cuantumului daunelor morale nu poate fi realizată prin raportare la parametri exacți, astfel că determinarea acestui cuantum implică o marjă de apreciere a autorității învestite cu cererea petentului, ce poate fi analizată în concret prin prisma consecințelor negative suferite de cel vătămat în plan fizic și/sau psihic, precum și de importanța valorilor sociale lezate, măsura în care au fost lezate și intensitatea cu care au fost percepute consecințele vătămării. În lipsa unor criterii și limite legale, intimatul-pârât a stabilit cuantumul daunelor morale raportându-se la un criteriu obiectiv și rezonabil, respectiv zilele de îngrijiri medicale.

Cât privește cuantumul daunelor morale acordate, pe care recurenții îl consideră insuficient, Înalta Curte reține că, spre deosebire de prejudiciul material, a cărui întindere nu poate fi stabilită decât pe baza unui suport probator, în privința daunelor morale nu pot fi produse probe materiale concrete în vederea cuantificării pierderii suferite. De aceea, judecătorul are dreptul să aprecieze, în raport cu toate circumstanțele cauzei, asupra unei sume globale, care să constituie o reparație echitabilă în raport cu efectele faptei generatoare de prejudicii. Daunele morale corespund atingerii aduse cinstei, onoarei, imaginii publice ori prestigiului profesional al persoanei, scopul lor fiind unul compensatoriu, fără să constituie, însă, o penalitate excesivă pentru cel care a produs dauna.

În mod evident, nu se poate pretinde că acordarea de despăgubiri morale, oricare ar fi cuantumul acestora, este în măsură să conducă la înlăturarea suferinței produse recurenților-reclamanți ca urmare a producerii evenimentului rutier, o asemenea suferință suportată neputând fi cuantificată în bani. Ceea ce se intenționează prin acordarea daunelor morale este, în primul rând, recunoașterea caracterului vătămător al faptei, precum și recunoașterea faptului că aceasta a fost de natură a produce persoanelor vătămate suferințe psihice/emoționale imposibil de cuantificat.

Așadar, scopul acordării daunelor morale este acela de a oferi o compensație persoanelor vătămate pentru pierderea suferită, fără a avea pretenția, însă, ca despăgubirile morale să înlăture integral urmările faptei cauzatoare de prejudicii, acesta fiind motivul pentru care regulile de evaluare a cuantumului acestora sunt diferite de modalitatea de stabilire a daunelor materiale.

De asemenea, contrar susținerilor recurenților, "Procedura de soluționare pe cale amiabilă a pretențiilor pecuniare (morale și materiale) izvorâte din cazuri de vătămări corporale sau decese" reprezintă o procedură internă la care s-a raportat autoritatea pârâtă, fiind validată și de asigurător și folosită în prezent de lichidatorii judiciari în analiza cererilor de creanță formulate de creditori pentru înscrierea la masa credală, dat fiind că nu există dispoziții legale exprese cu privire la modalitatea în care trebuie evaluat cuantumul despăgubirilor morale.

Aceste proceduri utilizate de intimatul-pârât F.G.A. în evaluarea daunelor morale reprezintă un criteriu obiectiv de evaluare a prejudiciului, în condițiile în care acestea au fost elaborate inclusiv prin raportare la evoluția practicii judiciare în materie.

Înalta Curte are în vedere în acest sens și susținerile intimatului-pârât F.G.A., potrivit cărora acesta nu este chemat să repare prejudiciul suferit de reclamant în locul asiguratorului care a intrat în insolvență, ci este chemat în nume propriu, în scop de garantare a persoanelor prejudiciate de intrarea în insolvență a asiguratorului asupra faptului că acestea vor fi despăgubite.

Pe cale de consecință, Înalta Curte va reține că nu are loc o înlocuire a debitorului obligației de plată a despăgubirii cu un nou debitor, ca urmare a intrării primului în faliment, ci, la momentul deschiderii procedurii, iau naștere în patrimoniul reclamanților și al pârâtului, în temeiul Legii nr. 213/2015, dreptul și obligația corelativă de garantare a despăgubirii, care poate fi plafonată de legiuitor și a cărei executare este supusă, din punct de vedere procedural, unor norme speciale, derogatorii.

În acest sens, prezintă relevanță dispozițiile art. 2 alin. (3) din Legea nr. 213/2015 potrivit cărora:

"Fondul garantează plata de indemnizații/despăgubiri rezultate din contractele de asigurare facultative și obligatorii, încheiate, în condițiile legii, în cazul falimentului unui asigurător, cu respectarea plafonului de garantare prevăzut în prezenta lege și în limita resurselor financiare disponibile la momentul plății, așa cum sunt definite la art. 5".

În aplicarea dispozițiilor legale, intimatul-pârât F.G.A. a stabilit proceduri interne privind modul propriu de cuantificare a daunelor morale, "Procedura de soluționare pe cale amiabilă a pretențiilor pecuniare (morale și materiale) izvorâte din cazuri de vătămări corporale sau decese" nu are caracter obligatoriu pentru instanță, care este ținută de aplicarea principiului reparării integrale a prejudiciului, potrivit art. 1385 alin. (1) C. civ., care prevede că "prejudiciul se repară integral, dacă prin lege nu se prevede altfel’’, însă reprezintă pentru autoritatea pârâtă un criteriu obiectiv în stabilirea cuantumului daunelor morale.

Nu în ultimul rând, Înalta Curte nu contată încălcarea de către prima instanță a principiului reparării integrale a prejudiciului, consacrat de prevederile art. 1385 și art. 1391 din C. civ., în condițiile în care, contrar susținerilor recurenților, în aprecierea cuantumului daunelor morale, instanța de fond a procedat la propria evaluare a prejudiciului moral, inclusiv prin raportare la criteriile invocate prin acțiunea introductivă, concluzia fiind că pârâtul a acordat o sumă corespunzătoare din perspectiva reparării prejudiciului moral invocat de reclamanți.

Or, aprecierea instanței de fond cu privire la cuantificarea prejudiciului moral suferit de reclamanți constituie un element de temeinicie a hotărârii pronunțate, iar nu de legalitate a acesteia, iar în cadrul procesual al recursului, instanța de control judiciar analizează doar motivele de nelegalitate a hotărârii atacate, conform art. 483, coroborat cu art. 488 C. proc. civ., nu și motivele de netemeinicie, sens în care astfel de critici nu pot fi avute în vedere. Nu sunt invocate motive de nelegalitate din care să rezulte că nu s-a asigurat o reparație justă, adecvată, echitabilă a prejudiciului moral suferit de reclamanți.

Atât instanțele naționale, cât și Curtea Europeană a Drepturilor Omului nu operează cu criterii de evaluare prestabilite, ci judecă în echitate, procedând la o apreciere subiectivă a circumstanțelor particulare ale cauzei, în funcție de care se stabilește întinderea reparației pentru prejudiciul suferit, despăgubirile reprezentând daunele morale trebuind să fie rezonabile, aprecierea și cuantificarea acestora să fie justă și echitabilă, să corespundă prejudiciului moral real și efectiv produs victimei și suferite de aceasta, în așa fel încât să nu se ajungă la o îmbogățire fără just temei a celui îndreptățit să pretindă și să primească daune morale, dar nici să nu fie derizorii.

Din această perspectivă, nu se poate stabili, în prezenta cauză, vreun motiv de nelegalitate a sentinței recurate, instanța de control judiciar reținând că instanța de fond a soluționat cauza inclusiv în acord cu jurisprudența națională și practica CEDO în materie.

În concluzie, instanța de control judiciar reține că, în cauză, nu se identifică niciun motiv de nelegalitate a hotărârii de fond cât privește stabilirea cuantumului despăgubirilor cuvenite reclamanților pentru prejudiciul moral suferit.

Temeiul legal al soluției adoptate în recurs

Pentru aceste considerente, nefiind incidente motivele de casare reglementate de art. 488 alin. (1) pct. 5,6 și 8 C. proc. civ., în temeiul prevederilor art. 20 din Legea nr. 554/2004 și art. 496 alin. (1) din C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul declarat, ca nefondat

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge excepția nulității recursului, invocată de intimatul-pârât Fondul de Garantare a Asiguraților.

Respinge recursul formulat de reclamanții A., H. prin reprezentant legal A., B., C., D., E., F., G. împotriva sentinței civile nr. 1191 din 20 noiembrie 2020 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunțată astăzi, 7 aprilie 2022, prin punerea soluției la dispoziția părților prin mijlocirea grefei instanței.