ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 5155/2022

Ședința publică din data de 3 noiembrie 2022

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel București la 06.08.2021, reclamantul A. reprezentant al BEJ A. a solicitat, în contradictoriu cu pârâta Inspecția Judiciară anularea Rezoluției Inspectorului - Șef de respingere nr. C21-1129 din 09.06.2021 și a Rezoluției de clasare nr. 1786/07.06.2021 emise în dosarul nr. x.

Prin sentința civilă nr. 2011 din 22 decembrie 2021 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal a fost respinsă cererea de chemare în judecată ca neîntemeiată.

Împotriva hotărârii pronunțate de instanța de fond a formulat recurs reclamantul, întemeiat pe motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., prin care a solicitat admiterea recursului, casarea în tot a hotărârii recurate, trimiterea cauzei la instanța de fond.

În motivarea recursului, a arătat că hotărârea instanței de fond a fost dată cu încălcarea și aplicarea greșită a normelor de drept material, respectiv dispozițiile art. 99 lit. a), r), t), h) din Legea nr. 303/2004.

În ceea ce privește art. 99 lit. a) din Legea nr. 303/2004, a arătat recurentul că dna judecător B. a demonstrat pe deplin lipsa de imparțialitate, în sensul că a admonestat reprezentantul legal al recurentului în ședința publică, fiind evidentă încălcarea și aplicarea greșită a normelor de drept material.

În ceea ce privește dispozițiile art. 99 lit. r) din Legea nr. 303/2004, a arătat că dna judecător a întârziat în mod sistematic redactarea hotărârilor pronunțate, tocmai în vederea împietării liberului acces la justiție prin tergiversarea și astfel pierderea dreptului de exercitare a căii de atac.

În ceea ce privește dispozițiile art. 99 lit. t) din Legea nr. 303/2004, a arătat recurentul că la dosarul cauzei a fost depusă sentința civilă nr. 6483/2020 definitivă, iar respingerea acțiunii atât în dosarul nr. x/2020, cât și în dosarul x/2020 echivalează cu exercitarea funcției cu rea-credință de către dna judecător. Întrucât nelegalitatea actului indicat în cererea de chemare în judecată era vădită, obiectul fiind unul foarte simplu, atunci când există rea-credință se respinge orice indiferent de normele legale aplicabile sau hotărârile incidente, fapta prevăzută de art. 99 lit. t) fiind săvârșită în formă continuată.

În ceea ce privește dispozițiile art. 99 lit. h) din Legea nr. 303/2004, a susținut recurentul că din piesele dosarelor nr. x/2020, nr. y/2020 se poate observa lesne nerespectarea în mod repetat și din motive imputabile a dispozițiilor legale privitoare la soluționarea cu celeritate a cauzelor, ajungându-se la situații în care s-a soluționat fondul înaintea suspendării/ordonanței.

Alt aspect invocat de recurent este faptul că, deși s-a solicitat comunicarea raportului privind numărul hotărârilor pronunțate de dna judecător desființate în calea de atac, inspectorul a refuzat să cerceteze acest aspect.

Intimata-pârâtă a formulat întâmpinare, solicitând respingerea recursului ca nefondat și menținerea sentinței instanței de fond ca fiind temeinică și legală.

II. Soluția instanței de recurs

Analizând actele și lucrările dosarului, sentința recurată în raport cu motivul de casare invocat, Înalta Curte constată că recursul este nefondat.

2.1. Argumentele de fapt și de drept relevante.

Reclamantul a învestit instanța de contencios administrativ cu o acțiune prin care a solicitat, în contradictoriu cu pârâta Inspecția Judiciară, anularea Rezoluției Inspectorului - Șef de respingere nr. C21-1129 din 09.06.2021 și a Rezoluției de clasare nr. 1786/07.06.2021 emise în dosarul nr. x.

Soluționând cauza, instanța de fond a respins cererea de chemare în judecată ca neîntemeiată.

Recurentul a criticat hotărârea instanței de fond din perspectiva motivului de casare prevăzut de dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., susținând încălcarea și aplicarea greșită a normelor de drept material, respectiv dispozițiile art. 99 lit. a), r), t), h) din Legea nr. 303/2004.

Soluția primei instanțe de respingere a acțiunii este legală, fiind împărtășită și de instanța de control judiciar pentru că reflectă interpretarea și aplicarea corectă a prevederilor legale pertinente, în raport cu situația de fapt rezultată din probele administrate în cauză.

Cu privire la susținerile privind încălcarea și aplicarea greșită a normelor de drept material, respectiv a dispozițiilor art. 99 lit. a) din Legea nr. 303/2004, despre care recurentul arată că reies din înregistrarea ședinței din dosarul nr. x/2020, Înalta Curte reține că aceste aspecte au mai făcut obiectul verificărilor efectuate de către Inspecția Judiciară, finalizate prin întocmirea Rezoluției de clasare nr. 3980/28.12.2020 în dosarul nr. x, iar la dosarul cauzei nu au fost depuse probe că ar fi fost revocată de pârâtă sau anulată de instanță, astfel că soluția de clasare a sesizării sub aspectul săvârșirii abaterilor disciplinare prevăzute de art. 99 lit. a) din Legea nr. 303/2004, de către doamna judecător B. pe parcursul judecării dosarului nr. x/2020 are caracter definitiv, conform art. 45

1

din Legea nr. 317/2004, aceste susțineri nemaiputând fi reiterate de recurent în prezentul litigiu.

Cu privire la susținerile privind încălcarea și aplicarea greșită a normelor de drept material, respectiv a dispozițiilor art. 99 lit. r) din Legea nr. 303/2004, Înalta Curte apreciază că sunt neîntemeiate.

Astfel, din verificările efectuate de inspectorul judiciar a reieșit că faptul că hotărârea a fost redactată în termenul prevăzut de art. 16 alin. (1) și (3) din Legea nr. 304/2004. În referatul întocmit de către Tribunalul Argeș la 11.05.2021 s-a menționat că în dosarul nr. x/2020, sentința civilă nr. 82/08.02.201 a fost redactată la 23.04.2021, la aceeași dată fiind închis documentul în Ecris, iar comunicările către parți s-au efectuat la 26.04.2021.

La secțiunea "Documente în dosar - istoric prelungiri termen de redactare" este menționat un număr de 60 de zile, iar ca motiv de prelungire este efectuată mențiunea "volum mare de activitate", astfel că soluția de clasare a sesizării sub aspectul săvârșirii de către magistrat a abaterii disciplinare prevăzute de art. 99 lit. r) din Legea nr. 303/2004 a fost luată cu respectarea dispozițiilor art. 45 alin. (4) din Legea nr. 317/2004.

În ceea ce privește susținerile privind încălcarea și aplicarea greșită a normelor de drept material, respectiv dispozițiile art. 99 lit. t) din Legea nr. 303/2004, Înalta Curte reține că sunt nefondate.

Instanța de fond a apreciat în mod temeinic și legal că, potrivit principiului independenței judecătorilor consacrat de art. 124 alin. (3) din Constituția României, art. 2 alin. (3) din Legea nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor și procurorilor și art. 46 alin. (2) din Legea nr. 304/2004 privind organizarea judiciară, republicată, cu modificările și completările ulterioare, intimata-pârâtă nu poate cenzura stabilirea situației de fapt pe baza probatoriului administrat în cauză, interpretarea probelor, aprecierea asupra apărărilor și susținerile părților expuse în actele de procedură, interpretarea și aplicarea dispozițiilor legale, aprecierea asupra relevanței diferitelor probe administrate în cauză.

Soluțiile pronunțate prin hotărârile judecătorești pot fi modificate doar prin exercitarea căilor de atac prevăzute de lege, așa cum rezultă și din dispozițiile art. 16 alin. (2) din Legea nr. 304/2004 privind organizarea judiciară, republicată și modificată.

Potrivit prevederilor art. 99 lit. t) din Legea nr. 303/2004 constituie abatere disciplinară:

t) exercitarea funcției cu rea-credință sau gravă neglijență, dacă fapta nu întrunește elementele constitutive ale unei infracțiuni. Sancțiunea disciplinară nu înlătură răspunderea penală.

Înalta Curte reține incidența prevederilor art. 97 din Legea 303/2004, potrivit cărora:

"(1) Orice persoană poate sesiza Consiliul Superior al Magistraturii, direct sau prin conducătorii instanțelor ori ai parchetelor, în legătură cu activitatea sau conduita necorespunzătoare a judecătorilor sau procurorilor, încălcarea obligațiilor profesionale în raporturile cu justițiabilii ori săvârșirea de către aceștia a unor abateri disciplinare.

(2) Exercitarea dreptului prevăzut la alin. (1) nu poate pune în discuție soluțiile pronunțate prin hotărârile judecătorești, care sunt supuse căilor legale de atac".

În raport cu prevederile art. 97 alin. (2) din Legea 303/2004, verificările administrative nu pot implica cenzurarea unor raționamente juridice de drept substanțial sau procedural.

Rezultă, așadar, că modul de examinare a argumentelor, apărărilor sau susținerilor părților în cauzele deduse judecății excedează competențelor Inspecției judiciare, fiind nepermis să se realizeze o reanalizare a cauzei sub aspectul legalității și temeiniciei soluției pronunțate de instanță.

Înalta Curte apreciază că obiectul verificării disciplinare nu-l poate constitui raționamentul logico-juridic al magistratului chemat să instrumenteze o cauză, ci doar încălcarea cu intenție sau din gravă neglijență a normelor de drept material ori procesual, cu scopul determinat de a vătăma o persoană sau doar de a accepta producerea unei asemenea consecințe.

În acest context, în mod corect a apreciat prima instanță că, în ceea ce privește susținerile părții privind pretinsa încălcare a autorității de lucru judecat statuată a sentinței civile nr. 6483/2020, pronunțată de Judecătoria Pitești în dosarul nr. x/2020, acestea vizează în concret operațiunile de interpretare a normelor juridice în dosarele nr. x/2020 și nr. y/2020 și privesc raționamentul logico-juridic al magistratului, fiind operațiuni specifice și esențiale ale activității de judecată, care nu pot fi cenzurate în cadrul verificărilor administrative ce se efectuează de către Inspecția Judiciară.

Verificarea existenței indiciilor cu privire la săvârșirea unei abateri disciplinare nu se poate realiza cu depășirea limitelor stabilite prin Constituția României republicată, prin Legea nr. 304/2004 privind organizarea judiciară și prin Legea nr. 303/2004 privind statutul magistraților.

În cauză, recurentul nu a făcut dovada încălcării normelor de drept material sau procesual, criticile invocate prin sesizarea adresată Inspecției Judiciare fiind, de fapt, critici ale raționamentului logico-juridic ce a stat la baza soluțiilor pronunțate în dosarele nr. x/2020 și nr. y/2020

Stabilirea situației de fapt, în baza probatoriului administrat, aprecierea și coroborarea mijloacelor de probă, interpretarea și aplicarea dispozițiilor legale sunt operațiuni specifice activității de judecată, care fac parte din raționamentul logico-juridic în temeiul căruia se pronunță soluțiile judecătorești. Aceste elemente esențiale ale activității de judecată nu pot fi cenzurate în cadrul verificărilor administrative ce se efectuează de către Inspecția Judiciară, ci sunt supuse analizei exclusiv în cadrul controlului judiciar, prin promovarea de către partea nemulțumită a căilor de atac ordinare și, după caz, extraordinare prevăzute de lege.

Înalta Curte are în vedere faptul că atributul esențial al activității de judecată îl reprezintă raționamentul pe care magistratul îl face atunci când transpune în drept situația de fapt.

Interpretarea normelor de drept, încuviințarea și coroborarea probelor administrate reprezintă elemente ale raționamentului logico-juridic, întrucât interpretarea normelor este o operațiune rațională și logică de determinare a înțelesului și conținutului acestora, iar coroborarea probelor reprezintă un proces intelectiv de evaluare a acestora, în urma căruia judecătorul stabilește situația de fapt ce urmează să o încadreze în drept. În acest demers, judecătorul trebuie să decidă liber, fără nicio influență, presiune sau amenințare, iar opinia pe care acesta și-o formează nu poate fi cenzurată decât în căile de atac prevăzute de lege, nu și în cadrul unei verificări disciplinare. A admite altfel înseamnă, pe de o parte, a nesocoti principiul constituțional privind independența judecătorului, iar, pe de altă parte, a încălca dispoziția constituțională potrivit căreia hotărârile judecătorești sunt supuse numai controlului judiciar.

În ceea ce privește susținerile privind încălcarea și aplicarea greșită a normelor de drept material, respectiv dispozițiile art. 99 lit. h) din Legea nr. 303/2004, Înalta Curte apreciază că sunt nefondate.

Potrivit verificărilor efectuate în sistemul Ecris pentru Tribunalul Arges, dosarul nr. x/2020 a fost înregistrat pe rolul instanței la 23.10.2020 și a fost soluționat la 02.11.2020 la primul termen de judecată, hotărârea fiind redactată în termenul legal prevăzut de art. 16 din Legea nr. 304/2004. Deși reclamantul a depus la dosar cerere de urgentare a soluționării cauzei la 27.10.2020, în mod corect s-a reținut că nu se poate susține că stabilirea primului termen de judecată la 02.11.2020, mai exact în prima zi lucrătoare a săptămânii următoare ar fi avut un caracter excesiv în ceea ce privește durata de soluționare a cauzei.

În fine, în ceea ce privește critica referitoare la faptul că, deși s-a solicitat comunicarea raportului privind numărul hotărârilor pronunțate de dna judecător desființate în calea de atac, inspectorul a refuzat să cerceteze acest aspect, Înalta Curte apreciază că este neîntemeiată. În speță nu se poate reține un refuz al inspectorului judiciar cu privire la cercetarea acestor aspecte, în condițiile în care, în cadrul procedurii prevăzute de art. 45 alin. (1) și alin. (3) din Legea nr. 317/2004, reclamantul nu a formulat aceasta solicitare privind efectuarea unor verificări, prin care să se stabilească numărul de hotărâri judecătorești pronunțate de magistrat și desființate în calea de atac.

În concluzie, Înalta Curte constată că susținerile și criticile recurentului sunt neîntemeiate și nu pot fi primite, iar instanța de fond a pronunțat o hotărâre legală, motivul de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ. fiind nefondat.

2.2. Temeiul legal al soluției adoptate în recurs.

Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 496 din C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul declarat de A. împotriva sentinței civile nr. 2011 din 22 decembrie 2021 pronunțate de Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de A. împotriva sentinței civile nr. 2011 din 22 decembrie 2021 pronunțate de Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Soluția va fi pusă la dispoziția părților prin mijlocirea grefei instanței.

Pronunțată astăzi, 3 noiembrie 2022.