ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 5129/2022

Ședința publică din data de 2 noiembrie 2022

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

Prin acțiunea înregistrată la data de 11 decembrie 2019 pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII-a (nouă) contencios administrativ și fiscal, reclamanții A. și B. au solicitat desființarea rezoluției inspectorului șef din 27.11.2019, a rezoluției de clasare nr. 3614/A/21.10.2019 și trimiterea cauzei pentru completarea verificărilor.

Prin sentința civilă nr. 1067 pronunțată la 30 octombrie 2020, Curtea de Apel București, secția a VIII-a (nouă) contencios administrativ și fiscal a respins acțiunea formulată de reclamanții A. și B., în contradictoriu cu pârâta Inspecția Judiciară, ca nefondată.

Împotriva sentinței menționate la pct. 2 au declarat recurs reclamanții A. și B., care invocând prevederile art. 488 alin. (1) pct. 6 și 8 C. proc. civ. a solicitat admiterea recursului, casarea sentinței și pe fond admiterea acțiunii astfel cum a fost formulată.

După prezentarea pe larg a istoricului speței, recurenții au susținut următoarele:

- Sentința civilă este nelegală întrucât instanța a ignorat faptul că aspectele pe care le-am sesizat Inspecției Judiciare reprezintă indicii ale săvârșirii unor abateri disciplinare de către judecătorii cauzei și probează încălcarea cu intenție a dreptului fundamental la proprietate garantat de art. 44 din Constituția României și a altor prevederi legale (art. 231 al 5 din C. proc. civ. privind dreptul la o copie a înregistrări ședinței de judecată, art. 480 alin. (3) din C. proc. civ. privind obligativitatea respectării de către instanța de fond a deciziei instanței de apel.

- instanța nu a făcut controlul de legalitate al rezoluțiilor emise de Inspecția Judiciara si nu a formulat un răspuns în legătură cu ignorarea de către aceasta a dreptului fundamental la proprietate (art. 44 Constituție) încălcat cu intenție de judecătorii cauzei.

- Instanța nu s-a pronunțat asupra faptului ca întâmpinarea formulata de Inspecția Judiciara este contrară dispozițiilor art. 205 lit. c) si d) din C. proc. civ., în sensul că nu cuprinde răspunsul la toate pretențiile și motivele de fapt și de drept ale cererii si nici dovezile cu care se apără împotriva fiecărui capăt din cerere.

- străină de probele administrate in cauza este și invocarea de către instanța a art. 188 din C. proc. civ., dovada clara că judecătorul fondului nu și-a exercitat rolul in aflarea adevărului întrucât in temeiul art. 231 alin. (5) C. proc. civ., reclamanții solicitând o copie electronica a înregistrării ședinței de judecata din data de 16.06.2017, aceasta fiind o dovadă a admiterii unui martor dușmănos. Totodată, este dovada că cel de-al doilea martor propus inițial de pârâți există în realitate, dar a fost schimbat nelegal cu un martor mincinos, pe motiv de eroare materială - dosar penal nr. x/2017 instrumentat de Parchetul de pe langa Curtea de Apel Pitești, dosar penal nr. x/2018 instrumentat de Parchetul de pe lângă Judecătoria Curtea de Argeș, dar solicitarea lor a fost respinsă în mod repetat și nejustificat, iar apărătorul a fost amenințat în ședință publică cu amendă pentru abuz de drept.

- Instanța nu s-a pronunțat asupra faptului că reținerea inspectorului sef din întâmpinarea formulata și anume: "Față de aspectele reținute, in mod temeinic si legal nu s-a constatat nicio încălcare a legii de catre inspectorul judiciar care a supus analizei in mod corespunzător sesizarea formulata de petiționari, cat si modul de comunicare al soluției dispuse" nu are temei legal fiind in contradicție cu dispozițiile art. 74 lit. e) din Legea 317/2004, republicata, întrucât verificarea efectuată de inspectorul judiciar este incompletă, necorespunzătoare si în neconcordanță cu realitatea de fapt si nici nu ține seama de încălcare unui drept fundamental.

- instanța nu s-a pronunțat asupra aspectului că în rezoluția de clasare nu se face referire la faptul că problema grănițuirii a fost tratată contradictoriu de două instanțe de apel de la Tribunalul Argeș si anume: prima instanța de apel s-a pronunțat pentru respectarea dreptului de proprietate și a trasat ca obiectiv al rejudecării stabilirea liniei de hotar potrivit actelor de proprietate, în timp ce a doua instanța de apel a ignorat faptul ca in rejudecare nu s-a aplicat decizia primei instanțe de apel care are caracter normativ obligatoriu privind stabilirea liniei de hotar cu respectarea actelor de proprietate si a respins apelul încălcând cu știință dreptul fundamental la proprietatea privata garantat de art. 44 din Constituția României si dreptul la un proces echitabil asa cum prevede art. 21 din Constituția României, aducând atingere proprietății noastre, producând o grava eroare judiciară.

- Instanța nu s-a pronunțat asupra faptului că în rezoluția de clasare, s-a făcut o reținere vădit nefondată și nereală, cum că raportul ar conține două variante de grănițuire - Anexa 1 și Anexa 2 (raportul conține o singură variantă de grănițuire propusă de experți cu respectarea actelor de proprietate - Anexa 2, iar Anexa 1 reprezintă situația existentă care este contrară actelor de proprietate) și a ignorat astfel indiciile săvârșirii unei abateri disciplinare de către judecători.

- judecătorul fondului s-a pronunțat fără a lua în considerare observația reclamanților din Ședința publică din data de 16.10.2020, cum că independența judecătorilor este conferită prin lege cu scopul de a garanta fiecărei persoane dreptul fundamental de a fi examinat cazul său în mod echitabil având la bază doar aplicarea legii si aplicarea prevederilor constituționale care au caracter obligatoriu. Ori, atâta vreme cât rezoluțiile inspecției judiciare sunt netemeinice și nelegale și nu tratează eroarea judiciară invocată, apreciază că s-a acționat cu rea-credintă sau gravă neglijență de către toți magistrații implicați în litigiu.

Intimata-pârâtă a depus întâmpinare și, fără a invoca excepții, a solicitat respingerea recursului ca nefondat și menținerea ca legală a soluției instanței de fond.

II. Considerentele Înaltei Curți asupra recursului

Analizând sentința atacată, prin prisma criticilor formulate de recurenți, a apărărilor expuse în întâmpinarea intimatei, Înalta Curte apreciază că recursul este nefondat.

Pentru a ajunge la această soluție instanța a avut în vedere considerentele în continuare arătate.

Instanța de contencios administrativ și fiscal a fost învestită de reclamanți cu desființarea rezoluției inspectorului șef din 27.11.2019, a rezoluției de clasare nr. 3614/A/21.10.2019 și trimiterea cauzei pentru completarea verificărilor și în dosarul nr. x/27 noiembrie 2019 în conformitate cu prevederile art. 45

1

alin. (2) din Legea nr. 317/2004.

Prin acțiune reclamanții au precizat că, în urma unui litigiu de grănițuire a unui teren din zona Curtea de Argeș, judecătorii cauzei de la fond și în calea de atac au ignorat probele de la dosar și a pronunțat o soluție incorectă, săvârșind abateri disciplinare cu rea credință și gravă neglijență. În urma sesizării lor s-au emis două rezoluții, cea de clasare care, conține afirmații inexacte, iar cea a inspectorului șef care nu analizează motivele plângerii și reține în mod greșit ca raționamentul juridic al judecătorilor este prezent, deci nu mai poate fi cercetată reaua-credință sau grava neglijență .

Prin sentința recurată acțiunea a fost respinsă, reclamanții înțelegând să formuleze critici din perspectiva motivelor de nelegalitate prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 6 și 8 C. proc. civ., Înalta Curte apreciind că aceste dispoziții nu sunt incidente în cauză.

În cadrul dosarului de recurs, recurenții au solicitat introducerea în cauză a inspectorului judiciar ce a soluționat plângerea depusă la Consiliul Superior al Magistraturii.

În ceea ce privește cererea de introducere în cauză a inspectorului judiciar C., se rețin următoarele:

Potrivit art. 16 indice 1 din Legea nr. 554/2004: "Când raportul juridic dedus judecății o impune, instanța de contencios administrativ va pune în discuția părților necesitatea introducerii în cauză a altei persoane. Dacă niciuna dintre părți nu solicită introducerea în cauză a terțului și instanța apreciază că pricina nu poate fi soluționată fără participarea terțului, aceasta va respinge cererea fără a se pronunța în fond."

Având în vedere obiectul și cauza acțiunii, instanța de recurs reține că în speță nu sunt incidente dispozițiile art. 16

1

din Legea nr. 554/2004, raportul juridic dedus judecății neimpunând cu necesitate introducerea în cauză a magistratului - inspector judiciar C.. Pe de altă parte, recurenții-reclamanți aveau posibilitatea de a introduce în cauză a unei alte persoane, exclusiv în fața Curții de Apel; modificarea cererii de chemare în judecată nu se poate face în recurs.

Potrivit art. 45 alin. (1) din Legea nr. 317/2004, Inspecția Judiciară se poate sesiza din oficiu sau poate fi sesizată în scris și motivat de orice persoană interesată, inclusiv de Consiliul Superior al Magistraturii, în legătură cu abaterile disciplinare săvârșite de judecători și procurori. Potrivit art. 45 alin. (3) din același act normativ, aspectele semnalate potrivit alin. (1) sunt supuse unei verificări prealabile efectuate de inspectorii judiciari din cadrul Inspecției Judiciare, în cadrul căreia se stabilește dacă există indiciile săvârșirii unei abateri disciplinare. Verificările se efectuează în termen de cel mult 45 de zile de la data sesizării Inspecției Judiciare, potrivit alin. (1). Inspectorul-șef poate dispune prelungirea termenului de efectuare a verificării prealabile, cu cel mult 45 de zile, dacă există motive întemeiate care justifică această măsură.

Rezultă din cele prezentate că, în ceea ce privește dispozițiile art. 16 din Legea nr. 554/2004, acestea conferă calitate procesuală pasivă persoanei care a contribuit la elaborarea, emiterea sau încheierea actului ori, după caz, care se face vinovată de refuzul de a rezolva cererea referitoare la un drept subiectiv sau la un interes legitim, dacă se solicită plata unor despăgubiri pentru repararea pagubei produse prin actul administrativ tipic sau asimilat. Observăm condiționarea introducerii în cauză a persoanei fizice de criteriul ca aceasta să fie persoana care a elaborat/emis actul atacat în litigiu și să se fi solicitat despăgubiri, condiții neîndeplinite în cauza de față în care reclamantul atacă o rezoluție de clasare emisă în procedura în fața Inspecției Judiciare.

În ceea ce privește motivul de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., analizând considerentele hotărârii atacate se constată că această critica este nefondată.

Verificând sentința atacată prin prisma argumentelor invocate de recurenții-reclamanți sub acest aspect, instanța de control judiciar constată că aceasta îndeplinește exigențele impuse de textul art. 425 alin. (1) C. proc. civ., care reglementează elementele pe care trebuie să le cuprindă orice hotărâre judecătorească pentru exercitarea unui control judiciar.

În acest context, Înalta Curte subliniază că motivarea hotărârii constituie o garanție pentru părți în fața eventualului arbitrariu judecătoresc, precum și singurul mijloc prin care se dă posibilitatea de a se putea exercita controlul judiciar, circumscriindu-se astfel noțiunii de proces echitabil în condițiile prevăzute de art. 6 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului. Altfel spus, motivarea hotărârii este necesară pentru ca părțile să cunoască motivele ce au fost avute în vedere de către instanță în pronunțarea soluției, iar instanța ierarhic superioară să aibă în vedere, în aprecierea legalității și temeiniciei hotărârii, și considerentele pentru care s-a pronunțat soluția respectivă.

Lecturând considerentele sentinței recurate, Înalta Curte constată că acestea îndeplinesc exigențele dispozițiilor art. 425 alin. (1) lit. b) din C. proc. civ., întrucât, raportat la obiectul cauzei și limitele în care a fost învestită, prima instanță a expus în mod corespunzător argumentele care au condus la formarea convingerii sale prin raportare la dispozițiile legale aplicabile raportului de drept dedus judecății.

În acest sens, Curtea de Apel București a analizat criticile formulate de reclamanți cu privire la fiecare aspect invocat de aceștia și, în considerarea dispozițiilor art. 45 alin. (3) și alin. (4) din Legea nr. 317/2004 privind Consiliul Superior al Magistraturii, republicată, a constatat că inspectorul judiciar a analizat în mod corespunzător aspectele menționate în sesizare, prin prisma incidenței abaterilor disciplinare prevăzute de art. 99 lit. i) și t) din Legea nr. 303/2004, republicată. Astfel, argumentele care au stat la baza soluției criticate de recurenți sunt prezentate în considerentele hotârârii, fiind respectate dispozițiile procedurale și enunțate detaliat motivele de fapt și de drept care au format convingerea instanței, precum și argumentele care au justificat soluția pronunțată.

În concret, cu referire la abaterile disciplinare prevăzute de art. 99 lit. i) și t) din Legea 303/2004, prin prisma dispozițiilor art. 99

1

din lege, a apreciat că, în mod corect, a constatat Inspecția Judiciară că nemulțumirile exprimate de petiționari în cuprinsul sesizării excedează limitelor legale ale controlului de natură administrativă al Inspecției Judiciare, iar incidența normelor legale și aplicabilitatea lor la situația de fapt dedusă judecății reprezintă chestiuni de judecată, fiind rezultatul unui proces de interpretare sistematică a dispozițiilor legale incidente, atribut esențial al activității de judecată propriu-zisă. Mai mult nu există în cauză dovezi de nerespectare a îndatoririi de a se abține, precum și formularea de cereri repetate și nejustificate de abținere în aceeași cauză, care are ca efect tergiversarea judecății.

În aceste condiții faptul că prima instanță nu a răspuns punctual la fiecare susținere din cererea de chemare în judecată ori fiecărei nuanțe a interpretării date de reclamanți dispozițiilor legale apreciate de aceștia ca fiind incidente în cauză nu este de natură să ducă la concluzia că sentința nu este motivată corespunzător.

Totodată, nici faptul că urmare a analizării actelor contestate de reclamanți prin raportare la susținerile părților litigante și la actele depuse în dovedire, prima instanță a ajuns la concluzia că atât rezoluția de clasare nr. 3614/21.10.2019, cât și rezoluția nr. C19-1095 a inspectorului-șef al Inspecției Judiciare, prin care a fost respinsă plângerea petenților formulată împotriva rezoluției de clasare emisă în dosarul nr. x sunt legale și temeinice, aspecte susținute și de pârâtă prin întâmpinare, nu însemnă că judecătorul a preluat exclusiv punctul de vedere al acestei părți, doar pentru că a ajuns la concluzia că acțiunea reclamantului este neîntemeiată, astfel cum încearcă să inducă recurenții-reclamanți.

În fine, împrejurarea că părțile recurente nu sunt, de fapt, de acord, cu concluzia la care a ajuns instanța de fond, nu echivalează cu lipsa de raționament juridic sau cu nemotivarea hotărârii, astfel încât această critică nu poate fi primită.

Cu privire la motivul de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., potrivit căruia hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a normelor de drept material, instanța de control judiciar constată că nici acesta nu este incident în cauză.

Critica vizând faptul că instanța nu a făcut controlul de legalitate al rezoluțiilor emise de Inspecția Judiciara si nu a formulat un răspuns în legătură cu ignorarea de către aceasta a dreptului fundamental la proprietate (art. 44 Constituție) încălcat cu intenție de judecătorii cauzei, nu poate fi reținută în cauză, întrucât acest aspect vizează fondul dosarului.

Față de susținerea recurenților în sensul că judecătorul fondului le-a amenințat apărătorul, trebuie precizat că, atenționarea unui participant la proces pentru depășirea limitelor în cadrul unui proces nu reprezintă o "amenințare", judecătorul putând aplica amenzi oricărei persoane în baza art. 187 și următoarele C. proc. civ.

Astfel, instanța de recurs menționează că plângerea adresată inspecției judiciară nu poate avea în vedere erori de judecată. Potrivit principiului independenței judecătorilor consacrat de art. 124 alin. (3) din Constituția României, art. 2 alin. (3) din Legea nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor și procurorilor și art. 46 alin. (2) din Legea nr. 304/2004 privind organizarea judiciară, republicată, cu modificările și completările ulterioare, intimata-pârâtă nu poate cenzura modul de interpretare și aplicare a normelor de drept material sau procesual de către instanța de judecată și nici modul de interpretare a probelor administrate.

Soluțiile pronunțate prin hotărârile judecătorești pot fi modificate doar prin exercitarea căilor de atac prevăzute de lege, așa cum rezultă și din dispozițiile art. 16 alin. (2) din Legea nr. 304/2004 privind organizarea judiciară, republicată și modificată.

În raport cu prevederile art. 97 alin. (2) din Legea 303/2004 verificările administrative nu pot implica cenzurarea unor raționamente juridice de drept substanțial sau procedural.

Rezultă, așadar, că modul de examinare al argumentelor, apărărilor sau susținerilor părților în cauzele deduse judecății excedează competențelor Inspecției judiciare, fiind nepermis să se realizeze o reanalizare a cauzei sub aspectul legalității și temeiniciei soluției pronunțate de instanță.

Obiectul verificării disciplinare nu-l poate constitui raționamentul logico-juridic al magistratului chemat să instrumenteze o cauză, ci doar încălcarea grosieră cu intenție ori gravă neglijență a normelor de drept material ori procesual, cu scopul determinat de vătăma o persoană sau doar de a accepta producerea unei asemenea consecințe.

Cu alte cuvinte, stabilirea situației de fapt, în baza probatoriului administrat, aprecierea și coroborarea mijloacelor de probă, interpretarea și aplicarea dispozițiilor legale sunt operațiuni specifice activității de judecată, care fac parte din raționamentul logico-juridic în temeiul căruia se pronunță soluțiile judecătorești.

Aceste elemente esențiale ale activității de judecată nu pot fi cenzurate în cadrul verificărilor administrative ce se efectuează de către Inspecția Judiciară, ci sunt supuse analizei exclusiv în cadrul controlului judiciar, prin promovarea de către partea nemulțumită a căilor de atac ordinare și, după caz, extraordinare prevăzute de lege.

Atributul esențial al activității de judecată îl reprezintă raționamentul pe care magistratul îl face atunci când transpune în drept situația de fapt. Interpretarea normelor de drept, încuviințarea și coroborarea probelor administrate reprezintă elemente ale raționamentului logico-juridic, întrucât interpretarea normelor este o operațiune rațională și logică de determinare a înțelesului și conținutului acestora, iar coroborarea probelor reprezintă un proces intelectiv de evaluare a acestora, în urma căruia judecătorul stabilește situația de fapt ce urmează să o încadreze în drept. În acest demers, judecătorul trebuie să decidă liber, fără nicio influență, presiune sau amenințare, iar opinia pe care acesta și-o formează nu poate fi cenzurată decât în căile de atac prevăzute de lege, nu și în cadrul unei verificări disciplinare. A admite altfel înseamnă, pe de o parte, a nesocoti principiul constituțional privind independența judecătorului, iar, pe de altă parte, a încălca dispoziția constituțională potrivit căreia hotărârile judecătorești sunt supuse numai controlului judiciar.

Astfel, pot intra în sfera răspunderii disciplinare numai acele încălcări ale normelor de drept material sau procesual care pun în discuție însăși valabilitatea actelor întocmite de judecător și pentru care nu poate fi găsită o justificare legală, ceea ce însă nu este cazul în speță.

Sublinierea acestui aspect se impune, deoarece considerentele hotărârii reprezintă în esență garanția imparțialității judecătorului, a calității actului de justiție, garanție care a fost asigurată din această perspectivă, judecătorii care au soluționat cauza în fond și apel, pronunțându-se asupra argumentelor invocate de părți, motivarea hotărârii explicând și fundamentând soluția concretizată în dispozitivul deciziei.

Reaua-credință presupune intenția frauduloasă a magistratului: ea se manifestă prin încălcarea cu bună știință de către magistrat a normelor de drept material ori procesual, tocmai în scopul de a vătăma drepturi și/sau interese legitime ale unei persoane sau cel puțin magistratul, deși nu urmărește expres, acceptă în mod conștient vătămarea unei persoane.

Încălcarea unor norme de drept material sau procesual, chiar reală dacă ar fi este un element distinct de reaua-credință a magistratului sau de grava neglijență - aceste din urmă elemente ale răspunderii trebuind a fi probate în mod distinct de încălcarea normelor de drept. Or, în cauză, nu s-au prezentat și identificat indicii temeinice privind reaua-credință, nici privind grava neglijență a magistratului.

Grava neglijență presupune nesocotirea din culpă, în mod grav, neîndoielnic și nescuzabil de către magistrat a normelor de drept material ori procesual. Grava neglijență se apreciază, între altele, de exemplu, și în raport de claritatea unor norme juridice ce, în mod vădit, nu mai necesită absolut nicio interpretare sau care au fost deja supuse unei interpretări obligatorii pentru instanțe. Dincolo de aceste aspecte, sunt și alți factori obiectivi de avut în vedere cum sunt, de pildă, volumul de activitate al judecătorului, exercitarea altor atribuții etc. Prin urmare, pentru a vorbi de o gravă neglijență, culpa magistratului ar trebui să nu poată fi scuzabilă.

De asemenea, Înalta Curte constată că ignorarea de către Curtea de Apel București a unor aspecte esențiale ale litigiului reprezintă o susținere neargumentată, pretinderea încălcării unui drept fundamental sau săvârșirea unei grave erori judiciare nu modifică principiile ce guvernează răspunderea disciplinară a magistraților.

Chiar dacă ar fi reală lipsa din întâmpinare a răspunsului la toate pretențiile și motivele cererii de chemare în judecată nu este de natură a influența legalitatea soluției pronunțate.

Susținerile recurenților ce privesc modul de apreciere a probelor și raționamentul care a întemeiat soluția, pronunțată de către judecătorii reclamanți nu sunt relevante în cauză, atâta timp cât nu poate exista răspunderea disciplinară a judecătorului pentru soluția pronunțată într-un litigiu, ci numai în cazul săvârșirii uneia dintre abaterile disciplinare prevăzute de lege.

În concluzie, sentința recurată este legală, motivele de nelegalitate și argumentele astfel cum au fost invocate în susținerea acestora nefiind în măsură să conducă la reformarea acesteia.

Pentru considerentele expuse, Înalta Curte, în temeiul dispozițiilor art. 20 alin. (3) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările și completările ulterioare, coroborat cu art. 496 alin. (1) C. proc. civ., va respinge cererea de introducere în cauză a inspectorului judiciar C. și va respinge recursul ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge cererea de introducere în cauză a inspectorului judiciar C..

Respinge recursul declarat de B. și A. împotriva sentinței civile nr. 1067 din 30 octombrie 2020 pronunțate de Curtea de Apel București, secția a VIII-a (nouă) contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Soluția va fi pusă la dispoziția părților prin mijlocirea grefei instanței.

Pronunțată astăzi, 2 noiembrie 2022.