ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3693/2022

Obiectul cererii de chemare în judecată Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal sub nr. x/2019 la data de 30.09.2019, reclamanții A. și B. au solicitat, în contradictoriu cu pârâta Inspecția Judiciară, admiterea contestației, desființarea rezoluției inspectorului-șef și rezoluției de clasare emise în dosarul nr. x al Inspecției Judiciare și trimiterea dosarului pentru completarea verificărilor, în temeiul art. 45 1 alin. (4) din Legea nr. 317/2004, către pârâtă.

Hotărârea instanței de fond Prin sentința civilă nr. 8 din data de 6 ianuarie 2020, Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal a respins acțiunea în anulare formulată de reclamanții B. și A. împotriva pârâtei Inspecția Judiciară, ca neîntemeiată.

Calea de atac exercitată în cauză Împotriva sentinței civile menționate în punctul I.2 anterior, au formulat recurs reclamanții A. și B., prin care, invocând prevederile art. 488 alin. (1), pct. 6 C. proc. civ., au solicitat admiterea recursului, casarea sentinței atacate și trimiterea cauzei, spre o nouă judecată, către prima instanță. În susținerea căii extraordinare de atac, recurenții au arătat, în esență, că, deși prin contestația formulată au solicitat desființarea rezoluției inspectorului-șef și a rezoluției de clasare, ambele emise în dosarul nr. x 19 - 2872 al Inspecției Judiciare, precum și trimiterea dosarului pentru completarea verificărilor, în temeiul art. 45 1 alin. (4) din Legea nr. 317/2004, prin sentința atacată prima instanță a respins cererea de chemare în judecată ca neîntemeiată, fără a analiza și a se apleca asupra motivelor contestației. În opinia recurenților, instanța de fond a furnizat doar o motivare formală, succintă, cu trimiteri generale, ce nu face nicio referire concretă la situația invocată, fapt ce echivalează cu nemotivarea. În opinia recurenților, situația dedusă judecății, ce trebuia analizată de prima instanță, era cea a săvârșirii, de către judecătorii C. și D., membri ai completului de judecata S3-Camera de consiliu nr. 10 din cadrul Curții de Apel București, secția a III-a civilă și pentru cauze cu minori și de familie, a abaterii disciplinare reglementate de art. 99 lit. t) din Legea nr. 303/2004 (exercitarea funcției cu rea-credință sau gravă neglijență) cu ocazia pronunțării, în dosarul nr. x/2009, a încheierii din data de 15.03.2019, prin care, într-o procedură de lămurire a dispozitivului hotărârii, sus indicații magistrați au depășit, în opinia recurenților, limitele legale ale procedurii în discuție, în sensul că au evocat fondul și au modificat soluția irevocabilă, reducând, în opinia recurenților, dreptul acestora de a se bucura de autoritatea de lucru judecat a hotărârii pronunțate inițial (Decizia civilă nr. 1683/28.11.2011).

Apărările formulate în cauză Prin întâmpinarea depusă, intimata-pârâtă Inspecția Judiciară a formulat apărări prin care a solicitat respingerea recursului ca nefondat și menținerea sentinței primei instanțe, drept temeinică și legală.

Procedura în fața instanței de recurs În cauză a fost parcursă procedura de regularizare a cererii de recurs și de efectuare a comunicării actelor de procedură între părțile litigante, prevăzută de art. 486, coroborat cu art. 490 alin. (2), art. 471 1 și art. 201 C. proc. civ., iar prin rezoluția din data de 10 septembrie 2020 s-a fixat termen de judecată la data de 22 iunie 2022, în ședință publică, cu citarea părților. II. Soluția instanței de recurs Analizând actele și lucrările dosarului, precum și sentința recurată, în raport de motivele de casare invocate, probele administrate și normele legale incidente, Înalta Curte constată că recursul declarat de reclamanții A. și B. este nefondat, pentru următoarele considerente: Din circumstanțele concrete ale cauzei, Înalta Curte reține că, prin acțiunea în contencios administrativ, reclamanții A. și B. au solicitat desființarea rezoluției Inspecției Judiciare de clasare nr. 2143/A din data de 1 iulie 2019 dispusă în dosarul nr. 19-1852 și a rezoluției Inspectorului Șef nr. x din 9 septembrie 2019, prin care, prin prima, a fost clasată sesizarea formulată de reclamanți împotriva magistraților C. și D., membrii ai completului de judecata S3-Camera de consiliu nr. 10 din cadrul Curții de Apel București, secția a III-a civilă și pentru cauze cu minori și de familie pentru săvârșirea abaterii disciplinare reglementate de art. 99 lit. t) din Legea nr. 303/2004, iar prin cea de-a doua a fost menținută prima rezoluție. Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal a confirmat legalitatea celor două rezoluții, respingând contestația reclamanților ca neîntemeiată, iar o astfel de soluție este criticată de reclamanți din perspectiva manierei în care prima instanță și-a îndeplinit obligația de a motiva hotărârea pronunțată, apreciind recurenții că instanța de fond a furnizat doar o motivare formală, succintă, cu trimiteri generale ce nu face nicio referire concretă la situația invocată, fapt ce, în opinia recurenților, echivalează cu nemotivarea. Examinând sentința atacată din perspectiva motivului de casare prevăzut de dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., Înalta Curte constată că nu există argumente pentru reformarea acesteia, în contextul în care hotărârea recurată respectă standardele impuse de art. 425 C. proc. civ., fiind, astfel, nefondate criticile aduse de recurenți sentinței primei instanțe. Trebuie precizat faptul că obligația instanței de a-și motiva hotărârea adoptată, consacrată legislativ în dispozițiile art. 425 C. proc. civ., are în vedere prezentarea argumentelor părților, stabilirea în considerentele hotărârii a situației de fapt expuse în detaliu, încadrarea în drept, expunerea unui raționament propriu pentru care s-a ajuns la adoptarea soluției date în cauză, elemente ce se regăsesc în cuprinsul hotărârii supuse recursului în prezenta cauză. Instanța de fond a arătat în mod expres motivele pentru care s-a ajuns la soluția adoptată, fiind respectate prevederile art. 22 alin. (2) și ale art. 425 C. proc. civ. și arătat silogismul logico-juridic ce a stat la baza sentinței pronunțate. Contrar celor invocate de recurenți, motivarea furnizată de prima instanță nu este una formală, judecătorul fondului analizând cauza din perspectiva limitelor pe care un litigiu, precum cel pendinte, le are. Din această perspectivă, Înalta Curtea precizează că instanța învestită cu soluționarea unei contestații, precum cea care face obiectul prezentului dosar, nu este una disciplinară, neavând competența să stabilească existența sau inexistența unei abateri disciplinare (potrivit art. 134 alin. (2) din Constituiții României, această competență revine Consiliului Superior al Magistraturii). Verificările pe care aceasta este chemată să le realizeze asupra rezoluțiilor de clasare și a rezoluțiilor inspectorului șef vizează doar examinarea legalității și temeiniciei acestora, respectiv dacă pârâta a adoptat soluția atacată în limitele marjei de apreciere conferite de lege, dacă se contestă caracterul complet al probatoriului și în consecință dacă se impune completarea verificărilor (în acest sens fiind, de altfel, și prevederile art. 45 indice 1 din Legea nr. 317/2004, coroborate cu art. 65 alin. (3) din același act normativ și cele ale art. 3 alin. (1) și (2) din Regulamentul de organizare și funcționare al Inspecției Judiciare, aprobat prin Ordinul inspectorului șef al Inspecției Judiciare nr. 24/2012 -în vigoare la data formulării sesizării). Or, din analiza hotărârii atacate rezultă că motivarea acesteia corespunde limitelor legale trasate de sus indicatele prevederi, neputând fi primite aspectele învederate de recurenți. Din această perspectivă, instanța de control judiciar reține că prin considerentele expuse în fila x paragraf final și primele paragrafe ale filei 8 a sentinței atacate prima instanță a analizat modul de realizare a verificărilor prealabile întreprinse de Inspecția Judiciară, iar în fila x paragraf 4 și următoarele, precum și în paragrafele filei 10 a sentinței, judecătorul fondului a exercitat și controlul de legalitate din perspectiva verificării manierei de interpretare și aplicare a prevederilor art. 99 lit. t) din Legea nr. 303/2004, motivarea fiind raportată la situația concretă invocată în cauză. Totodată, Înalta Curte învederează că, în jurisprudența sa constantă, a stabilit că "motivarea unei hotărâri nu este o problemă de volum, ci una de esență, de conținut, aceasta trebuind să fie clară, concisă și concretă, în concordanță cu probele și actele de la dosar. Înalta Curte a mai statuat că motivarea hotărârii constituie o garanție pentru părți în fața eventualului arbitrariu judecătoresc, precum și singurul mijloc prin care se dă posibilitatea de a se putea exercita controlul judiciar, circumscriindu-se astfel noțiunii de proces echitabil în condițiile prevăzute de art. 6 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului." Se rețin a fi incidente în cauză argumentele statuate în jurisprudența CEDO (paragraful 20 din hotărârea pronunțată în cauza Gheorghe Mocuța contra României): "În continuare, Curtea reiterează că, deși articolul 6 § 1 obligă instanțele să își motiveze hotărârile, acesta nu poate fi interpretat ca impunând un răspuns detaliat pentru fiecare argument (a se vedea Van de Hurk împotriva Țărilor de Jos, 19 aprilie 1994, pct. 61, seria x nr. x). De asemenea, Curtea nu are obligația de a examina dacă s-a răspuns în mod adecvat argumentelor. Instanțele trebuie să răspundă la argumentele esențiale ale părților, dar măsura în care se aplică această obligație poate varia în funcție de natura hotărârii și, prin urmare, trebuie apreciată în lumina circumstanțelor cauzei (a se vedea, alături de alte hotărâri, Hiro Balani împotriva Spaniei, 9 decembrie 1994, pct. 27, seria x nr. x-B)". În atare condiții, instanța de control judiciar constată că judecătorul fondului a respectat rigorile art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ., sentința recurată cuprinzând argumente ce au stat la baza soluției de respingere a contestației recurenților, care demonstrează că prima instanță a analizat în mod adecvat argumentele expuse de părți în privința legalității și temeiniciei rezoluțiilor atacate, judecătorul indicând elementele de fapt și de drept ale cauzei, în condițiile expuse și în jurisprudența Curții EDO, pe care le-a trecut prin filtrul propriei sale aprecieri, precum și silogismul logico - juridic ce a stat la baza soluției pronunțate, fiind clare și lipsite de contradictorialitate rațiunile avute în vedere. Pentru aceste motive, întrucât nu pot fi identificate aspecte care să atragă incidența cazului de casare reglementat de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., în temeiul art. 496 din C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul declarat de reclamanții A. și B., ca nefondat.