ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1108/2022

Ședința publică din data de 24 februarie 2022

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

1.1. Cererea de chemare în judecată

Prin contestația înregistrată pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, reclamantul A. a chemat în judecată pe pârâta Inspecția Judiciara solicitând anularea Rezoluției Inspectorului Șef din 20.11.2019 de respingere a plângerii, anularea Rezoluției de clasare nr. 2917/A/04.09.2019 și continuarea cercetărilor in vederea adoptării unei soluții corecte care sa corespunda prevederilor legale in vigoare si a stării de fapt probate prin înscrisurile si lucrările de la dosarul cauzei.

1.2. Hotărârea instanței de fond

Prin sentința civilă nr. 471 din 22 iunie 2020, Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal a respins contestația formulată de reclamantul A., în contradictoriu cu pârâta Inspecția Judiciară, ca nefondată.

1.3. Cererea de recurs

Împotriva sentinței civile nr. 471 din 22 iunie 2020 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal a declarat recurs reclamantul A., criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie, din perspectiva motivelor de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) punctele 6 și 8 din C. proc. civ.

După expunerea rezumativă a situației de fapt dedusă judecății și a derulării cercetării efectuate de Inspecția Judiciare în temeiul sesizării formulate împotriva magistraților de pe lângă Tribunalul Militar Cluj, recurentul-reclamant invocă următoarele critici de nelegalitate:

- este eronat raționamentul instanței de fond referitor la criticile privind existența abaterii reglementată de dispozițiile art. 99 lit. t) din Legea nr. 303/2004, întrucât intenția rezultă din probele aflate la dosar, iar soluțiile adoptate de către magistrații militari nu exonerează de răspundere disciplinară pentru faptele abuzive in aplicarea si interpretarea normelor de drept material;

- încălcarea codului deontologic al procurorilor si judecătorilor si exercitarea atribuțiilor de serviciu in mod defectuos față de prevederile imperative ale legii nu înlătură răspunderea disciplinară.

- soluția instanței de respingere a contestației pe motiv ca inspecția judiciara nu poate exercita controlul deoarece remediile se găsesc în prevederile art. 336 C. proc. pen., nu este corecta.

- soluția emisă intr-o ordonanța de clasare potrivit prevederilor C. proc. pen. nu împiedică inspecția judiciară de a constata și aplica măsuri disciplinare pentru orice interpretare abuzivă a normelor juridice de către procurorul militar. Faptul că s-a adoptat deja o soluție nu este o scuză, care să împiedice Inspecția Judiciara de a verifica abaterile disciplinare și de a lua măsuri corespunzător abaterii;

- critică considerentele hotărârii de fond de a pagina7 sub aspectul reținerii de către prima instanță a faptului că în speță nu se impunea reunirea cauzelor, aceasta fiind facultativă, iar inspectorii nu sunt îndreptățiți să verifice modul în care procurorul interpretează probele;

- tocmai faptul că probele au fost interpretate abuziv și neprofesional, atitudinea magistraților militari a conturat faptele acestora de exercitarea funcției cu rea - credința și de gravă neglijență în activitatea de urmărire-penală;

- în această situație, hotărârea instanței de respingere a contestației pe motiv că Inspecția judiciara nu se poate substitui procedurilor judiciare este total greșită, un raționament juridic subiectiv care dă posibilitatea ca procurorii militari care abuzează intenționat prin interpretări subiective a dispoziții legale imperative procedurale, sau printr-o activitate profesionala defectuoasa in detrimentul legii, să nu răspundă niciodată;

- fragmentarea intenționata a unui dosar penal în detrimentul reunirii cauzelor și tergiversarea ulterioară a cauzelor divizate în timp, pentru a adopta o ordonanța de clasare față de persoanele cercetate, sunt evidente în speța de față, dar nesancționate prin hotărârea atacată.

- cele doua "metode originale" invocate sunt dovedite și au un caracter imputabil titularilor care au avut spre soluționare dosarele x/2019 159/P/2019.

- critică hotărârea deoarece omite situațiile concrete evidente ce rezultă din actele și lucrările dosarului x/2019

În opinia recurentului, reunirea cauzelor ce formează obiectul dosarelor nr. x/2019 și nr. y/2019 era obligatorie, joncțiunea procesuală penală fiind singura condiție în care procurorul militar putea să adopte o soluție care să conducă la aflarea adevărului și la lămuriri asupra stării de fapt.

Recurentul a susținut că în mod greșit procurorii militari nu au dispus reunirea cauzelor, deși în ambele dosare penale declinare, plângerile penale vizau infracțiunile prevăzute de art. 259 alin. (1), art. 296, art. 205, art. 297 C. pen., săvârșite de aceleași persoane.

De asemenea, recurentul a mai arătat că faptele au fost săvârșite în același timp, loc, mod, de aceiași făptuitori, în același scop și privesc împrejurările în care a fost încheiat același înscris oficial, respectiv procesul-verbal nr. x din 05.09.2017, înscris ce a fost distrus.

Concluzionând, recurentul a susținut că în cauză au fost încălcate principiile aflării adevărului prevăzut de art. 5 C. proc. pen. și al caracterului echitabil si termenului rezonabil al procesului penal prevăzut de art. 8 C. proc. pen.

1.4. Apărările formulate în cauză

Intimata-pârâtă Inspecția Judiciară a formulat întâmpinare, prin care a solicitat respingerea recursului ca nefondat și menținerea sentinței atacate ca fiind legală și temeinică.

II. Soluția și considerentele Înaltei Curți asupra recursului

Analizând cererea de recurs prin prisma criticilor formulate, precum și a dispozițiilor legale incidente speței, Înalta Curte constată că recursul este nefondat, pentru argumentele expuse în cele ce urmează.

Cu titlu prealabil, Înalta Curte reține că, deși recurentul-pârât a invocat în susținerea recursului motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 din C. proc. civ., în cuprinsul cererii de recurs nu pot fi identificate critici referitoare la nemotivarea hotărârii sau la motivarea deficitară a acesteia.

În acest context, instanța de recurs reține că acest motiv de casare a fost invocat formal, în realitate toate argumentele de nelegalitate exprimate prin cererea de recurs fiind circumscrise motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., care vizează încălcarea normelor de drept material incidente speței.

Examinând sentința recurată prin prisma motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., Înalta Curte constată că, în fapt, prin sesizarea adresată autorității publice intimate, în baza căreia a fost formată lucrarea nr. 19-3766, petentul A. a solicitat efectuarea de verificări cu privire la modalitatea de soluționare a instrumentare/soluționare a dosarului nr. x/2019 al Parchetului Militar de pe lângă Tribunalul Militar Cluj, de către procurorul militar B., respectiv a lucrării nr. x/2019 a aceleiași unități de parchet, de către Prim - procurorul militar C., și cu privire la modul de instrumentare a dosarului nr. x/2019 al Parchetului Militar de pe lângă Tribunalul Militar Cluj, de către procurorul militar B..

În urma verificărilor administrative prealabile, prin rezoluția nr. 2917/A/04.09.2019, în temeiul art. 45 alin. (4) din Legea nr. 317/2004, inspectorul judiciar a dispus clasarea sesizării, întrucât, din verificările efectuate, nu s-au conturat indiciile săvârșirii vreunei abateri disciplinare dintre cele prevăzute de art. 99 din Legea nr. 303/2004, republicată și modificată, fiind analizate abaterile prevăzute de art. 99 lit. t) și h) din Legea nr. 303/2004.

Împotriva măsurii de clasare dispuse, petentul a formulat plângere, în temeiul art. 45

1

alin. (1) din Legea nr. 317/2004, respinsă prin Rezoluția inspectorului-șef al Inspecției Judiciare nr. C19-3913.

Instanța de fond, prin hotărârea ce face obiectul prezentului recurs, a respins contestația formulată de reclamantul A. împotriva Rezoluției Inspectorului Șef nr. C19-3913 din 20.11.2019, în contradictoriu cu pârâta Inspecția Judiciară, ca neîntemeiată, reținând, în esență, că în mod legal și temeinic s-a apreciat prin rezoluția atacată că o nouă analiză a modului de respectare a normelor de procedură de către procurorul de caz în dosarul nr. x/2018 nu poate fi realizată în procedura reglementată de prevederile art. 45 din Legea nr. 317/2004, în caz contrar asistând la exercitarea unui control, neprevăzut de lege, asupra ordonanței.

A constatat instanța de fond că toate aspectele referitoare la legalitatea Ordonanței de clasare pronunțată în dosarul penal, inclusiv cele referitoare la neîndeplinirea de către procuror a obligației legale de reunire a cauzelor, trebuia să fie valorificate prin plângerea împotriva acestei ordonanțe, iar nu pe calea sesizării adresate pârâtei în scopul atragerii răspunderii disciplinare a procurorului.

Cu privire la măsura conexării celor două dosare penale, a reținut că procurorul de caz este singurul care poate aprecia dacă se impune reunirea, în funcție de datele dosarului, măsura dispusă de acesta putând fi cenzurată în procedura plângerii reglementată de art. 336-340 C.pr penală, iar cu privire la durata procedurii, a reținut ca fiind justificată de necesitatea administrării probatoriului, procurorul de caz efectuând acte de urmărire penală ritmic, fără a se putea concluziona că acesta a stat în pasivitate, preocupându-se îndeaproape de îndeplinirea actelor de procedură în cel mai scurt timp, măsurile dispuse de acesta neputând fi apreciate ca tardive.

Înalta Curte constată că soluția primei instanțe este legală, întrucât reflectă interpretarea și aplicarea corectă a dispozițiilor legale incidente, raportat la actele și lucrările dosarului.

În analizarea criticilor formulate de recurentul - reclamant A. din perspectiva motivului de casare prevăzut de dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., instanța de control judiciar constată că acest motiv de nelegalitate nu este fondat, în contextul în care instanța de fond a făcut o justă interpretare și aplicare a normelor de drept material incidente în cauză, raportat la obiectul cauzei cu care a fost învestită, hotărârea instanței de fond fiind legală.

În primul rând, subliniază Înalta Curte că obiectul verificării disciplinare nu-l poate constitui raționamentul logico-juridic al procurorului chemat să instrumenteze o cauză, ci doar încălcarea cu știință a normelor de drept material ori procesual, cu scopul de a vătăma o persoană sau doar acceptând producerea unei asemenea consecințe, sau din culpă, dar în modalitățile expres prevăzute de lege.

Încălcarea unor norme de drept material sau procesual este un element distinct de reaua-credință a magistratului sau de grava neglijență, aceste din urmă elemente ale răspunderii trebuie să fie probate în mod distinct de încălcarea normelor de drept.

În sfera răspunderii disciplinare, noțiunea de rea-credință presupune încălcarea legii în mod conștient, urmărindu-se sau acceptându-se vătămarea unei persoane, iar în varianta săvârșirii faptei cu gravă neglijență, trebuie să se identifice o nesocotire a acesteia, iar nerespectarea să fie neechivocă, în mod grav, neîndoielnic și nescuzabil.

În mod corect instanța de fond a constatat că nu s-a conturat existența unei rele credințe a procurorului sau o eventuală gravă neglijență, întrucât chestiunile privind interpretarea și aplicarea normelor procedurale penale au legătură cu legalitatea soluției pronunțată în dosarul de urmărire penală, iar nu cu încălcarea normelor de procedură cu rea-credință sau gravă neglijență.

Reține instanța de control judiciar că, în cadrul atribuțiilor inspecției judiciare, intră doar o analiză a faptelor prin prisma elementelor prevăzute de lege pentru existența abaterii disciplinare, nu și a soluției, această autoritate publică nefiind o instanță extraordinară, cu atribuții în analiza probelor administrate în cauză, nefiind în competența sa a se pronunța asupra soluției din dosar, ci doar a verifica incidența vreunuia dintre cazurile expres și limitativ prevăzute la art. 99 din Legea nr. 303/2004, republicată.

Stabilirea situației de fapt, în baza probatoriului administrat, aprecierea și coroborarea mijloacelor de probă, interpretarea și aplicarea dispozițiilor legale sunt operațiuni specifice activității procurorului, neputând fi cenzurate în cadrul verificărilor administrative ce se efectuează de către Inspecția Judiciară. Aceasta nu poate să procedeze la analiza legalității și temeiniciei modalității de instrumentare a unei cauze, poate analiza doar condițiile prevăzute de art. 99 lit. t) și h) din Legea nr. 303/2004.

Pe de altă parte, aspectele invocate de recurentul-reclamant reprezintă nemulțumiri subiective față de soluția dată de procurorii care au instrumentat cauzele penale ce au făcut obiectul dosarelor nr. x/2019 al Parchetului Militar de pe lângă Tribunalul Militar Cluj și nr. 159/P/2019 al Parchetului Militar de pe lângă Tribunalul Militar Cluj, cauze în care are calitatea de parte vătămată.

Or, acesta este un aspect care ține exclusiv de modul de interpretare a dispozițiilor legale prin raportare la probatoriul administrat și situația de fapt, administrarea și aprecierea probelor constituind un proces intelectiv, de analiză, care nu poate fi cenzurat decât pe calea controlului ierarhic ori jurisdicțional, neputând face obiectul unor verificări de natură administrativă ale Inspecției Judiciare.

În acest context, Înalta Curte constată că instanța de fond a analizat conținutul material al pretinselor abateri disciplinare săvârșite de cei doi procurori, a verificat modul în care inspecția judiciară a procedat la examinarea sesizării formulate de petent, constatând că activitatea acestora a fost derulată în limitele legale și în raport de probele administrate în cauză, reclamantul urmărind practic schimbarea soluției date în cadrul dosarelor menționate.

În mod corect s-a constatat că inspecția judiciară nu se poate substitui procedurilor judiciare reglementate expres în C. proc. pen., modalitatea de aplicare a normelor de drept material ori procesual neputând fi considerată o abatere disciplinară, în sensul exercitării cu rea credință sau gravă neglijență.

Nemulțumirile exprimate de petent în cuprinsul sesizării și ulterior în fața instanței de fond și de recurs excedează limitelor legale ale controlului de natură administrativă al Inspecției Judiciare.

În concluzie, instanța de fond a pronunțat o soluție cu respectarea dispozițiilor legale, menținând măsura clasării dispusă de inspectorul judiciar, apreciind că Inspecția Judiciară a constatat, în mod corect, că nu este întrunită nici latura obiectivă, nici latura subiectivă a abaterilor disciplinare prevăzute de art. 99 lit. t) și h) din Legea nr. 303/2004, nefiind dovedită săvârșirea acestora de către magistrații indicați în sesizare.

Înalta Curte, constatând că sunt nefondate criticile de nelegalitate ce se subsumează motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., va respinge recursul ca nefondat, în temeiul dispozițiilor art. 496 alin. (1) din C. proc. civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul formulat de reclamantul A. împotriva sentinței civile nr. 471 din 22 iunie 2020 a Curții de Apel București, secția a IX-a de contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunțată astăzi, 24 februarie 2022, prin punerea soluției la dispoziția părților prin mijlocirea grefei instanței.