ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 5127/2022

Ședința publică din data de 2 noiembrie 2022

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, reclamantul A., a solicitat în contradictoriu cu pârâtul Consiliul Superior al Magistraturii, anularea Hotărârii nr. 1603/19.11.2019 pronunțate de secția pentru Judecători a Consiliului Superior al Magistraturii și, pe cale de consecință, obligarea intimatului să emită o hotărâre prin care să aprobe cererea sa de transfer de la Tribunalul Harghita la Tribunalul Brașov.

Prin sentința civilă nr. 987 pronunțată la 20 octombrie 2020, Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal a respins cererea formulată de reclamantul A., în contradictoriu cu pârâtul Consiliul Superior al Magistraturii.

Împotriva sentinței civilă nr. 987 pronunțată la 20 octombrie 2020, Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal a declarat recurs reclamantul A., care a solicitat admiterea recursului, casarea sentinței și pe fond admiterea acțiunii astfel cum a fost formulată.

Învederează că instanța de fond a pronunțat hotărârea cu aplicarea greșită a prevederilor art. 4 din H.C.S.M. nr. 1347/2019 din 17 septembrie 2019 pentru aprobarea Regulamentului privind transferul judecătorilor, text normativ ce enumeră criteriile ce se impuneau a fi avute în vedere în soluționarea cererilor de transfer, fără a institui o ordine de preferință sau o pondere a acestora.

Or, în opinia recurentului analiza criteriilor de transfer trebuia realizată prin raportare, în egală măsură, atât de criteriile referitoare la situația instanțelor/parchetelor implicate în procedură, cât și la criteriile de ordin personal, tocmai pentru a asigura un just echilibru între interesul public ce trebuie ocrotit și drepturile ori interesele legitime private care pot fi lezate prin decizia administrativă.

De asemenea, mai susțin recurentul că soluția primei instanțe, ce confirmă considerentele reținute de intimatul-pârât Consiliului Superior al Magistraturii, secția pentru judecători, în demersul de respingere a cererii sale de transfer, a avut în vedere numai interesul Tribunalului Harghita, instanța de la care recurentul a solicitat transferul, respectiv gradul redus de ocupare a schemei de personal a acestei instanțe. Astfel, apreciază recurentul că, în cauză, nu au fost avute în vedere toate criteriile prevăzute de Regulament și fără a se avea în vedere și motivele de ordin personal invocate, precum avizele primite, distanța față de locul de muncă, starea de sănătate a membrilor familiei, reședința recurentului, timpul alocat navetei, denotă lipsa unei analize concrete, prin punerea unor astfel de aspecte în balanță cu respectarea interesului general față de cel particular și cu coroborarea acestora inclusiv cu volumul de activitate al Tribunalului Harghita, care este, chiar și în condițiile schemei subdimensionate, sub media națională.

Intimatul-pârât a depus întâmpinare și, fără a invoca excepții, a solicitat respingerea recursului ca nefondat și menținerea ca legală a soluției instanței de fond.

În esență, instituția pârâtă apreciază că, în considerarea dispozițiilor art. 60 din Legea nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor și procurorilor și a dispozițiilor din Regulamentul privind transferul judecătorilor, aprobat prin H.C.S.M. nr. 1347/2019 din 17 septembrie 2019, în mod judicios instanța de fond a apreciat că hotărârea secției pentru judecători din cadrul CSM, prin care s-a respins cererea reclamantului de transfer de la Tribunalul Harghita la Tribunalul Brașov, este legală și temeinică, fiind analizate și corespunzător interpretate toate criteriile prevăzute de art. 4 din Regulament.

A mai arătata intimatul că prezumția de legalitate a unor acte administrative prin care s-a apreciat asupra oportunității unor cereri de transfer nu poate fi răsturnată decât pentru cauze de încălcare a procedurii de transfer și nicidecum prin analiza oportunității transferurilor cu ocazia sesiunilor organizate de Consiliu, în acest scop.

Susține intimatul că, în cauză, în mod legal prima instanță a reținut că nu sunt îndeplinite cerințele excesului de putere, în condițiile în care respingerea cererii de transfer s-a realizat prin luarea în considerare a tuturor criteriilor prevăzute de Regulament, iar situația personală a recurentului - reclamant nu reprezenta o situație excepțională, care să ducă la inversarea raportului de preeminență a interesului public față de drepturile și interesele private.

II. Considerentele Înaltei Curți asupra recursului

Examinând sentința atacată prin prisma criticilor formulate și a dispozițiilor legale incidente, Înalta Curte constată următoarele:

Din circumstanțele concrete ale cauzei, Înalta Curte reține că, reclamantul A., judecător în cadrul Tribunalului Harghita, a învestit Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal cu acțiunea în contencios administrativ prin care a contestat hotărârea nr. 1603/19.11.2019, emisă de intimatul-pârât Consiliul Superior al Magistraturii ("CSM"), secția pentru judecători. Prin hotărârea 1603/2019, pârâtul a respins cererea recurentului - reclamantul de transfer la Tribunalul Brașov, cerere formulată în baza art. 60 alin. (1) din Legea nr. 303/2004, coroborat cu art. 4 din H.C.S.M. nr. 1347/2019 din 17 septembrie 2019 pentru aprobarea Regulamentului privind transferul judecătorilor.

Din analiza actului administrativ atacat, rezultă că temeiul de drept al hotărârii CSM nr. 291/24.03.2020 a fost reprezentat tot de dispozițiile art. 60 din Legea nr. 303/2004, text normativ declarat, însă, neconstituțional prin Decizia Curții Constituționale nr. 454/2020, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 655 din 24 iulie 2020, anterior chiar momentului pronunțării sentinței civile nr. 1069 din 30 octombrie 2020 (atacată în prezenta cauză).

Pe cale de consecință, întrucât la data publicării în Monitorul Oficial a sus indicatei decizii (i.e.24 iulie 2020), prezentul litigiu se afla pe rolul instanțelor de judecată, Înalta Curte reține că hotărârea instanței de contencios constituțional producea, la data pronunțării sentinței atacate, efecte în cauză.

Or, dat fiind că din cuprinsul sentinței nu rezultă o respectare, de către judecătorul fondului, a caracterului general obligatoriu al deciziei nr. 454/2020, având în vedere și faptul că un astfel de caracter al deciziei Curții Constituționale se plasează în categoria regulilor juridice absolut obligatorii pentru salvgardarea valorilor consacrate sau recunoscute ca fiind de interes general într-o societate democratică (fiind, astfel, de ordine publică), instanța de recurs, în temeiul art. 489 alin. (3) C. proc. civ., va analiza, în mod prioritar, motivul de ordine publică, întemeiat pe prevederile art. 488 alin. (1), pct. 8 C. proc. civ., ce vizează pronunțarea hotărârii atacate cu încălcarea prevederilor art. 147 alin. (4) din Constituție.

Înalta Curte constată că prin Decizia Curții Constituționale în discuție (nr. 454/24.06.2020) s-a constatat că soluția legislativă cuprinsă în art. 60 din Legea nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor și procurorilor, în redactarea anterioară Legii nr. 242/2018, dar și art. 60 alin. (1) din Legea nr. 303/2004, în redactarea ulterioară Legii nr. 242/2018, precum și art. 60 alin. (3) din Legea nr. 303/2004, în redactarea ulterioară Legii nr. 242/2018, sunt neconstituționale, întrucât cadrul normativ ce reglementează instituția transferului nu conține prevederi care să stabilească condițiile în care se realizează transferul, dispunând doar în sensul adoptării unui act administrativ cu caracter normativ precum Regulamentul privind transferul judecătorilor, ce completează, însă, legea, cu încălcarea art. 1 alin. (4) și (5), art. 61 alin. (1), art. 73 alin. (3) lit. l), art. 125 alin. (2) și art. 133 alin. (1) din Constituție.

Din cuprinsul motivării rezultă faptul că prevederile art. 60 alin. (1) și (3) din Legea nr. 303/2004 au fost constatate neconstituționale pentru lipsa de previzibilitate a textului de lege criticat, care nu precizează condițiile transferării judecătorilor, fapt care generează o stare de impredictibilitate, fiind încălcate art. 1 alin. (5) din Constituție, deoarece de la caz la caz, în mod arbitrar, se poate decide în mod subiectiv cu privire la cariera judecătorilor.

S-a mai arătat că, în ceea ce privește statutul judecătorilor și procurorilor, elementele esențiale ale raporturilor de muncă ale acestora trebuie reglementate prin lege, iar nu printr-un act cu forță juridică inferioară acestuia, respectiv prin hotărâre cu caracter normativ emisă de autoritatea pârâtă (regulamentul de transfer).

Așadar, continuă Curtea Constituțională, revine legiuitorului sarcina de a reglementa prin lege, pe de o parte, instituția transferului și criteriile care trebuie să fie îndeplinite (în cadrul Legii nr. 303/2004) și, pe de altă parte, procedura realizării acestuia (în cadrul Legii nr. 317/2004).

Or, aceste dispoziții legale au stat la baza emiterii hotărârii CSM contestate de recurentul-reclamant în prezenta cauză.

În ceea ce privește sentința atacată, Înalta Curte observă că, deși la data pronunțării unei astfel de hotărâri, decizia Curții Constituționale nr. 454/24.06.2020 fusese deja publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 655 din 24 iulie 2020, judecătorul fondului a soluționat cauza fără a ține seama de această decizie.

În concluzie, Înalta Curte constată că este întemeiat motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

În raport de cele expuse, dispărând temeiul juridic care permitea intimatului-pârât emiterea de hotărâri în materia transferului, Înalta Curte apreciază că recursul este fondat.

Cu privire la capătul de cerere având ca obiect admiterea cererii de transfer, Înalta Curte constată însă că nu îl poate soluționa, având în vedere că hotărârea contestată nu este motivată.

Așadar, chiar dacă pârâtul Consiliul Superior al Magistraturii beneficiază de o marjă largă de apreciere, puterea decizională a instituției nu se poate manifesta independent de criteriile obiective sau de considerente de oportunitate, întrucât o astfel de hotărâre ar avea un caracter arbitrar.

În acest context, este important a se reaminti că analiza unei cereri de transfer prin prisma criteriilor prevăzute în art. 4 din Regulament nu trebuie să fie formală, ci trebuie să asigure luarea unei decizii obiective, în condiții de transparență, legalitate și oportunitate, în raport de circumstanțele concrete ale fiecărei cereri de transfer.

Din cuprinsul actului contestat nu rezultă criteriile avute în avute în vedere de instituția pârâtă la respingerea cererii și nu explică gravitatea situației de la Tribunalul Harghita, care deși funcționează cu un număr de judecători sub schemă, are un număr de dosare mai mic decât media națională.

Astfel, prin Hotărârea nr. 1603/19.11.2019, contestată în cauză, secția pentru judecători a Consiliului Superior al Magistraturii a respins cererea reclamantului de transfer de la Tribunalul Harghita la Tribunalul Brașov, reținând date statistice referitoare la încărcătura cauzelor/judecător, încărcătura cauzelor/schemă, precum și faptul că, potrivit situației posturilor vacante, deși schema de personal a acestei instanțe este incompletă, din 17 posturi de judecători sunt ocupate doar 9 posturi, încărcătura pe judecător în anul 2019 a fost mai mică față de media națională, 393 dosare față de 464 media națională, a apreciat astfel că nu este oportun transferul reclamantei.

Examinând întregul probatoriu administrat, respectiv înscrisurile depuse la dosar, Înalta Curte constată că în cazul recurentului-reclamant, pârâtul Consiliul Superior al Magistraturii nu a examinat în mod efectiv și concret toate criteriile invocate în motivarea cererii de transfer formulată, prin prisma dispozițiilor art. 4 din Regulament, această abordare formală echivalând cu o motivare deficitară, aspect ce va fi reținut ca un prim aspect de nelegalitate în cauza pendinte, contrar argumentelor instanței de fond potrivit cărora Hotărârea nr. 1603/2019 este motivată de o manieră care garantează legalitatea, oportunitatea și previzibilitatea măsurilor dispuse.

În consecință, se reține și acest aspect de nelegalitate a hotărârii contestate, referitor la soluționarea cererii de transfer prin raportarea selectivă doar la o parte dintre criteriile reglementate și la un criteriu neprevăzut în art. 4 din Regulament, în condițiile în care norma respectivă impune fără echivoc, în analiza unei cereri de transfer, prin sintagma "vor fi avute în vedere următoarele criterii", menținerea unui just echilibru între criteriile de ordin obiectiv referitoare la situația instanțelor implicate într-o procedură de transfer și criteriile de ordin personal ale solicitantului, ceea ce impune, ca și premisă, analiza tuturor motivelor invocate în susținerea unei cereri de transfer.

Totodată, Înalta Curte constată că pârâtul nu a dat eficiență în soluționarea cererii de transfer a recurentului-reclamant nici altor criterii la care a făcut referire în cuprinsul hotărârii contestate, respectiv existența posturilor vacante la Tribunalul Brașov, instanța la care s-a solicitat transferul și avizele pozitive emise aceasta și de Curtea de Apel Brașov.

De altfel, aceste susțineri au fost reiterate de către reclamant și în cuprinsul recursului și a cererii de chemare în judecată, aspecte ce nu au făcut însă obiectul analizei instanței de fond, aceasta reținând doar că oportunitatea măsurii respingerii cererii de transfer este în concordanță cu situația specială a Tribunalului Harghita relativ la existența unui număr de 9 judecători dintr-un număr de 17 posturi și că acesta este motivul abținerii și lăsării la aprecierii pârâtei a modului de soluționare a cererii de transfer, exprimat de către instanța de la care s-a solicitat transferul, respectiv Tribunalul Harghita, pronunțând astfel o soluție cu interpretarea și aplicarea greșită a normelor incidente, de natură a conduce la reformarea hotărârii pronunțate din această perspectivă.

Trebuie precizat că, pentru a nu afecta nici dublul grad de jurisdicție și nici prerogativa exclusivă a organului administrativ de a aprecia prima facie asupra modalității de rezolvare a acestui conflict temporal de legi astfel încât să nu rezulte o vătămare a reclamantului, Înalta Curte va obligă pârâtul să soluționeze cererea de transfer formulată de reclamant printr-o hotărâre motivată.

Dreptul la acces la justiție, efectiv și util titularului, implică pronunțarea unei soluții care să se impună inclusiv prin echitate, așadar, independent de orice criterii ori condiții, în cazul reclamantului se impune obligarea Consiliului Superior al Magistraturii să soluționeze cererea de transfer printr-o hotărâre motivată, în caz contrar demersul său ar rămâne unul fără nici o finalitate practică.

Față de dezlegarea dată aspectelor mai sus menționate, criticile recurentului-reclamant privind comportamentul administrativ al pârâtului cu privire la cererile de transfer anterioare formulate sau la modalitatea de aplicare a criteriilor de departajare între candidații ce proveneau de la alte instanțe invocate în cuprinsul cererii de transfer, nu vor face obiectul analizei instanței de control judiciar.

Pe cale de consecință, recursul declarat este fondat, și urmează a fi admis, iar în urma casării sentinței recurate și rejudecării cauzei, Înalta Curte va obligă pârâtul să soluționeze cererea de transfer formulată printr-o hotărâre motivată, în cuprinsul căreia să analizeze în concret și punctual motivele invocate de reclamant.

Pentru considerentele expuse, în temeiul dispozițiilor art. 496 C. proc. civ., Înalta Curte va admite recursul, va casa sentința recurată și, în rejudecare, va admite în parte acțiunea reclamantului, va anula Hotărârea nr. 1603/19.11.2019 pronunțată de secția pentru Judecători a Consiliului Superior al Magistraturii și obligă pârâtul să soluționeze cererea de transfer formulată de reclamant printr-o hotărâre motivată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de A. împotriva sentinței civile nr. 987 din 20 octombrie 2020 pronunțate de Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal.

Casează sentința atacată și rejudecând:

Admite acțiunea formulată de reclamantul A., în contradictoriu cu pârâtul Consiliul Superior al Magistraturii.

Anulează Hotărârea nr. 1603/19.11.2019 pronunțată de secția pentru Judecători a Consiliului Superior al Magistraturii și obligă pârâtul să soluționeze cererea de transfer formulată de reclamant printr-o hotărâre motivată.

Definitivă.

Soluția va fi pusă la dispoziția părților prin mijlocirea grefei instanței.

Pronunțată astăzi, 2 noiembrie 2022.