ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 5048/2022

Ședința publică din data de 1 noiembrie 2022

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin acțiunea înregistrată pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal la data de 22.05.2020 sub numărul x/2020, reclamanta A., în contradictoriu cu pârâta Casa Națională de Asigurări de Sănătate a solicitat anularea răspunsului CASMB cuprins în Adresa CASMB nr. x/13.05.2020 (comunicat reclamantei in data de 14.05.2020), anularea refuzului CASMB de decontare integrală a cheltuielilor medicale efectuate cu achiziționarea medicamentului având DCI ERIBULINUM, comunicat prin răspunsul CNAS nr. RAP 108/31.03.20203 și în principal, obligarea pârâtei CNAS la plata sumei de sumei totale de 60.766 RON, reprezentând cheltuieli medicale efectuate cu achiziționarea medicamentului având DCI ERIBULINUM, sau, în subsidiar, obligarea pârâtei CNAS la emiterea unui act administrativ prin care să se dispună efectuarea plății sumei solicitate, cu cheltuieli de judecată.

Prin sentința civilă nr. 1029 din 27 octombrie 2020, Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal a admis în parte cererea formulată de reclamanta A., în contradictoriu cu pârâta Casa Națională de Asigurări de Sănătate și a obligat pârâta ca, în termen de 15 zile de la rămânerea definitivă a hotărârii, să înainteze Comisiei special constituite potrivit art. 2 din Ordinul MS/CNAS nr. 735/976/2018 a poziției deținătorului autorizației de punere pe piață/reprezentantului legal al deținătorului autorizației de punere pe piață a medicamentului Eribulinum față de decizia ANMDM nr. 507/16.04.2019 de includere condiționată a medicamentului Eribulinum în Lista cuprinzând denumirile comune internaționale corespunzătoare medicamentelor de care beneficiază asigurații, cu sau fără contribuție personală, pe bază de prescripție medicală, în sistemul de asigurări sociale de sănătate, precum și denumirile comune internaționale corespunzătoare medicamentelor care se acordă în cadrul programelor naționale de sănătate, în ceea ce privește disponibilitatea pentru începerea procesului de negociere. Totodată, instanța a respins în rest cererea, ca neîntemeiată.

Împotriva sentinței civile nr. 1029 din 27 octombrie 2020 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, au declarat recurs reclamanta A. și pârâta Casa Națională de Asigurări de Sănătate.

La data de 17.03.2021, recurenta-reclamantă A. a formulat cerere de sesizare a Curții Constituționale cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 8 alin. (2) din O.U.G. nr. 77/2011 aprobată prin art. 1 din Legea nr. 184/2015 și a dispozițiilor art. 243 alin. (1)-(3) din Legea nr. 95/2006.

Prin încheierea din data de 24 mai 2022, Înalta Curte de Casație și Justiție, secția contencios administrativ și fiscal a admis, în parte, cererea formulată de reclamanta A. și a sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 243 alin. (1) - (3) din Legea nr. 95/2006.

A respins cererea privind sesizarea Curții Constituționale cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 8 alin. (2) din O.U.G. nr. 77/2011 aprobată prin art. 1 din Legea nr. 184/2015.

Împotriva încheierii din data de 24 mai 2022 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția contencios administrativ și fiscal a declarat recurs recurenta - reclamantă A., invocând motivele de nelegalitate prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

În motivarea căii de atac exercitate, recurenta - reclamantă a arătat că, în cuprinsul sentintei nr. 1029/27.10.2020 pronuntata de Curtea de Apel Bucuresti in dosarul nr. x/2020, prima instanta de judecata a stabilit incidența în prezenta cauza a dispozițiilor O.U.G. nr. 77/2011, astfel încât soluția de respingere ca inadmisibilă a cererii de sesizare a Curții Constituționale apare ca fiind nefundamentată în raport de condiția legăturii dintre textul de lege criticat și cauza dedusă judecății.

În acest context, prevederea legală criticată trebuie interpretată prin coroborare cu ansamblul reglementarii din O.U.G. nr. 77/2011, vizând încheierea contractelor cost-volum/cost-volum-rezultat, având în vedere faptul că, așa cum a reținut instanța de fond prin sentința recurată, cererea de includere în listă a fost formulată de deținătorul autorizației de punere pe piață încă din luna mai 2018.

În cadrul verificării lcgăturii dc cauzalitate dintre textul legal invocat ca fiind neconstituțional și soluționarea prezentului litigiu, recurenta face referire la interpretările CCR și ale ÎCCJ care au arătat că este imperios necesar a fi verificat în primul rând interesul procesual al invocării excepției de neconstituționalitate, mai ales din prisma efectelor unei eventuale constatări a neconstituționalității textului de lege criticat.

În cazul de față, instanța a interpretat și aplicat eronat art. 8 alin. (2) din O.U.G. nr. 77/2011 ținând cont de specificul speței, întrucât textul de lege introduce o sancțiune legală deținătorului autorizației de punere pe piață a unui medicament, în ipoteza în care acesta nu întrunește o serie de condiții imperative, sancțiune care poate fi asimilată, în lipsa unei dispoziții contrare, inclusiv refuzului nejustificat de a efectua demersurile necesare pentru includerea medicamentului în listele precizate în art. 8 alin. (2) din O.U.G. nr. 77/2011. În acest sens, prin cererea de sesizare a CCR a susținut faptul că, din perspectiva repercusiunilor existente asupra pacienților, prevederea legală este contrară normei constituționale prin care statul garantează dreptul la sănătate, motiv pentru care interesul său în formularea excepției în cadrul dosarului este în mod neechivoc personal și determinat.

Recurenta - reclamantă precizează că, în raport de prevederile art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, critică soluția de inadmisibilitate și din perspectiva faptului că instanța nu a analizat relevanța excepției de neconstituționalitate prin raportare la circumstanțele cauzei ținând cont de faptul că admiterea excepției de neconstituționalitate a art. 243 alin. (1) -(3) din Legea nr. 95/2006 va atrage implicit neconstituționalitatea dispozițiilor O.U.G. nr. 77/2011 la care art. 243 din Legea nr. 95/2006 face trimitere in mod expres cat privește procedura de negociere și încheiere a contractelor cost-volum/cost-volum-rezultat.

Pe cale de consecință, nu poate fi înlăturată legătura intrinsecă dintre cele două acte normative ce formează obiectul excepției de neconstituționalitate, sens în care solicită să fie cenzurată soluția instanței de recurs și să se constate că există o conexiune clară între cele două reglementări puse în discuție, care esențialmente vizează protejarea intereselor procesuale ale recurentei.

Examinând legalitatea încheierii pronunțate de instanța de fond în temeiul art. 29 alin. (6) din Legea nr. 47/1992, prin prisma motivului de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., invocat de recurenta - reclamantă, Înalta Curte constată că recursul nu este fondat.

Din interpretarea prevederilor art. 29 alin. (1), (2) și (3) al Legii nr. 47/1992 rezultă că pentru sesizarea Curții Constituționale cu o excepție de neconstituționalitate trebuie îndeplinite următoarele condiții, în mod cumulativ:

- excepția să fie invocată în cadrul unui litigiu aflat pe rolul unei instanțe judecătorești sau de arbitraj comercial;

- excepția să aibă ca obiect neconstituționalitatea unei legi sau ordonanțe ori a unei dispoziții dintr-o lege sau dintr-o ordonanță în vigoare;

- norma vizată de excepție să aibă legătură cu soluționarea cauzei și să nu fi fost constată ca fiind neconstituțională printr-o decizie anterioară a Curții Constituționale.

Condiția relevanței excepției, care impune ca normele criticate să aibă incidență în soluționarea cauzei respective, nu trebuie analizată in abstracto și dedusă din orice fel de tangență a prevederilor legale în discuție cu litigiul aflat pe rolul instanței, ci impune o analiză riguroasă, în care să fie luat în calcul interesul procesual al rezolvării prealabile a excepției de neconstituționalitate, prin prisma elementelor cadrului procesual și a stadiului concret în care se află litigiul.

Din perspectiva interesului procesual, instanța de fond a reținut corect neîndeplinirea cerinței legăturii cu pricina ce se judecă, impusă de art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, cu privire la excepția de neconstituționalitate a art. 8 alin. (2) din O.U.G. nr. 77/2011, ce stabilește sancțiunea excluderii din listă a medicamentelor pentru care nu sunt îndeplinite obligațiile prevăzute la art. 4 din O.U.G. nr. 77/2011, de vreme ce în speță nu s-a pus problema unei includeri inițiale a medicamentului având DCI ERIBULINUM în listele reglementate de art. 8 alin. (2) din O.U.G. nr. 77/2011, urmată de o excludere a acestuia din astfel de liste, drept consecință a neîndeplinirii obligațiilor reglementate de art. 4 din O.U.G. nr. 77/2011 de către deținătorul de autorizației de punere pe piață a medicamentului.

De asemenea, din lecturarea sentinței recurate, nu rezultă că instanța de fond și-a întemeiat soluția de respingere a acțiunii pe dispozițiile art. 8 alin. (2) din O.U.G. nr. 77/2011.

De altfel, recurenta - reclamantă, prin cererea de recurs, se limitează la a arăta că "prima instanța a stabilit incidența în prezenta cauză a dispozițiilor O.U.G. nr. 77/2011", fără a arăta în concret legătura dintre dispozițiile art. 8 alin. (2) din O.U.G. nr. 77/2011 și soluția ce urmează a fi pronunțată în cauză.

Din interpretarea dispozițiilor art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 rezultă că legătura dintre prevederea legală a cărei neconstituționalitate se invocă și modul de soluționare a cauzei trebuie să fie evidentă și de natură a produce consecințe directe asupra soluției ce urmează a fi dată în cauză, în eventualitatea admiterii excepției de neconstituționalitate. Mai precis, de norma respectivă depinde soluția ce se va pronunța în proces, și anume dacă pretențiile deduse judecății vor fi admise sau respinse.

Or, în cauză, nici instanța de fond și nici părțile nu au făcut referire la incidența situației premisă reglementată de art. 8 alin. (2) din O.U.G. nr. 77/2011, respectiv caracterul medicamentului în discuție de medicament pentru care se datora contribuția trimestrială, ce a fost, inițial, inclus în listele reglementate de textul legal contestat, pentru ca ulterior să fie exclus, drept sancțiune a nerespectării obligațiilor reglementate de art. 4 din O.U.G. nr. 77/2011.

Față de cele arătate anterior, Înalta Curte constată că și ultima critică a recurentei este nefondată întrucât o eventuală admitere a excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 243 alin. (1) - (3) din Legea nr. 95/2006 prin care sunt stabilite competențele ce revin Ministerului Sănătății și Agenției Naționale a Medicamentului și a Dispozitivelor Medicale din România, în planul reglementării criteriilor de evaluare a tehnologiilor medicale, a documentației care trebuie depusă de solicitanți, a instrumentelor metodologice utilizate în procesul de evaluare și a metodologiei concrete de evaluare a includerii, extinderii indicațiilor, neincluderii sau excluderii medicamentelor în/din Listă, precum și a căilor de atac or incidența procedurii de negociere și încheiere a contractelor cost-volum/cost-volum-rezultat, nu poate atrage implicit neconstituționalitatea art. 8 alin. (2) din O.U.G. nr. 77/2011 ce reglementează sancțiunea pentru neîndeplinirea obligațiilor prevăzute la art. 4 din O.U.G. nr. 77/2011.

Având în vedere considerentele expuse, Înalta Curte constată că soluția primei instanțe reflectă aplicarea corectă a prevederilor art. 29 alin. (6) din Legea nr. 47/1992, potrivit cărora dacă excepția de neconstituționalitate este inadmisibilă, fiind contrară prevederilor alin. (1), (2) sau (3), instanța respinge cererea de sesizare a Curții Constituționale printr-o încheiere motivată.

Prin urmare, recursul urmează a fi respins ca nefondat, potrivit art. 496 C. proc. civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de reclamanta A. împotriva încheierii din data de 24 mai 2022 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 1 noiembrie 2022.