ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4927/2022

Ședința publică din data de 26 octombrie 2022

Asupra recursurilor de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

Prin cererea de ordonanță președințială înregistrată pe rolul Curții de Apel Craiova, reclamanta S.C. A. S.R.L., în contradictoriu cu pârâtul Inspectoratul General Pentru Imigrări - Direcția Migrație-Biroul Pentru Imigrări al Județului Mehedinți, a solicită să se dispună, în mod provizoriu, prelungirea dreptului de ședere al cetațenilor pakistanezi B., C., D., E., F., G., H., I., J. Si K. pe teritoriul Romaniei, prin prelungirea vizelor de lunga sedere D/AM a căror valabilitate a încetat în data de 06.06.2022 și acordarea avizelor temporare de angajare la A. S.R.L., până la soluționarea definitivă a cererii de chemare în judecată prin care a contestat pentru motive de nelegalitate refuzul Inspectoratul General pentru Imigrari Direcția Migrație - Biroul pentru Imigrari al Județului Mehedinți de eliberare a avizelor de muncă pentru cetațenii pakistanezi indicați mai sus.

La data de 1 iulie 2022, cetățenii pakistanezi B., C., D., E., F., G., H., I., J. și K. au formulat cerere de intervenție principală cu același petit ca și cererea de chemare în judecată și pentru aceleași motive ca și reclamanta, invocând vătămarea evidentă pe care aceștia ar suferi-o în cazul în care nu s-ar admite acțiunea, respectiv faptul că vor fi forțați să părăsească România, să piardă sume importante de bani precum și locul de muncă oferit de A. S.R.L., în condițiile în care nu se fac vinovați de încălcarea vreunei legi.

La termenul de judecată din 19 iulie 2022, instanța a încuviințat, în principiu, cererea de intervenție formulată de cei noua cetățeni pakistanezi

Prin sentința nr. 208 din 19 iulie 2022, Curtea de Apel Craiova, secția contencios administrativ și fiscal a respins ordonanța președințială formulată de reclamanta S.C. A. S.R.L., în contradictoriu cu pârâtul Inspectoratul General Pentru Imigrări-Direcția Migrație-Biroul Pentru Imigrări al Județului Mehedinți, ca inadmisibilă; s-a respins cererea de intervenție formulată de B., D., E., F., G., H., I., J. și K..

Împotriva sentinței nr. 208 din data de 19 iulie 2022 a Curții de Apel Craiova, secția contencios administrativ și fiscal, au formulat cereri de recurs identice reclamanta și intervenienții, invocând prevederile art. 488 alin. (1) pct. 1, 2 și 6 C. proc. civ.

În motivarea recursurilor, identice, în ceea ce privește incidența dispozițiilor art. 488 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ., recurenții au invocat dispozițiile art. 92 C. proc. civ., care prevăd expres participarea procurorului în cauze privind apărarea drepturilor și intereselor minorilor, ale persoanelor puse sub interdicție sau ale dispăruților, dar și în situatii prevăzute în legi speciale, precum exproprierea sau materia adopției.

În contenciosul administrativ, participarea procurorului poate avea loc exclusiv în condițiile art. 1 alin. (4) și (5) din Legea nr. 554/2004, respectiv atunci când acesta ia inițiativa sesizării instanței de contencios administrativ în urma constatării existentei unor acte emise cu exces de putere de către autoritățile administrației publice, cu încălcarea drepturilor și intereselor legitime ale persoanelor.

Raportat la obiectul prezentei cauze, participarea Ministerului Public prin procuror a fost lipsită de temei legal, sens în care dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. l C. proc. civ. devin aplicabile.

În susținerea motivului de nelegalitate prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 2 C. proc. civ., recurenții au arătat că în ipoteza acestui motiv de casare se încadrează compunerea completului cu alt număr de judecători, dar și constituirea completului din alte persoane decât cele care, potrivit legii, sunt obligate să ia parte la respectivul proces, potrivit normelor procedurale aplicabile (grefier, magistrat-asistent, asistent judiciar, procuror etc).

În concret, au invocat în speță încălcarea principiului continuității în procesul civil, reglementat de art. 19 C. proc. civ., principiu reluat în cuprinsul art. 214 din același Cod, în sensul ca "membrii completului care judecă procesul trebuie sa rămână aceiași în tot cursul judecații".

Au invocat doctrina juridică în care se arată că, "cazurile și condițiile în care completul de judecată stabilit aleatoriu poate fi schimbat sunt reglementate expres de lege [...]" în această categorie încadrându-se "admiterea cererii de recuzare, de abținere sau de incompatibilitate, cat si cazurile de imposibilitate obiectiva (deces, imbolnăvire, promovarea la alta instanța, excluderea din magistratura)".

În speță, niciuna dintre aceste situații nu au fost incidente, însă cu toate acestea, deși în acest dosar au fost acordate termene succesive, s-a constatat că la primele doua termene cauza a fost repartizată unui complet de judecată, pentru ca la cel de-al treilea termen, când instanța a rămas în pronunțare asupra cauzei, dosarul să revină unui alt complet.

La cel de-al doilea termen de judecata (cel din data de 11.07.2022), în fața primului complet de judecată, recurenții s-au prezentat personal, astfel încât poziția acestora se impunea a fi cunoscută și de către judecatorul care a pronunțat ulterior soluția în cauză.

Mai mult, completul inițial constituit a dispus introducerea în cauză, din oficiu, a Ministerului Public, prin procuror, deși raportat la art. 92 C. proc. civ., prezenta acestuia nu se impunea.

În acest mod, consideră a fost afectată continuitatea derulării procesului in prezenta cauza, în condițiile în care aspectele puse în discuție la precedentele termene nu erau cunoscute de către judecătorul care a pronunțat soluția și care nu a luat parte la judecată anterior, intervenind doar la ultimul termen de judecata.

Referitor la motivul de nelegalitate prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., recurenții au susținut că în speță, prin hotărârea recurată, Curtea de Apel Craiova s-a pronunțat în sensul respingerii ca inadmisibilă a cererii de emitere a ordonanței președințiale și de respingere a cererii de intervenție formulată de cetățenii străini în prezenta cauza.

Hotărârea nu cuprinde motivele de respingere a cererii de intervenție formulată de recurentții persoane fizice, întreaga motivare referindu-se la cererea formulată de societatea comercială.

Având în vedere caracterul principal al cererii de intervenție formulată, aceasta reprezintă o veritabila cerere de chemare în judecată, în sensul art. 194 C. proc. civ., asupra căreia instanța ar fi trebuit să se pronunțe în mod distinct, în baza unei motivări distincte și adecvate petitelor cu care a fost sesizată.

În opinia acestora, hotărârea nu cuprinde nici motivele de respingere a petitului privind obligarea pârâtei la eliberarea unor avize temporare de angajare către cetățenii pakistanezi, în condițiile în care inadmisibilitatea cererii este analizată exclusiv prin prisma "prelungirii dreptului de ședere" solicitat.

In plus, motivarea este contradictorie prin prisma faptului că deși instanța afirma posibilitatea ca instanța de contencios administrativ să dispună prelungirea dreptului de ședere temporară ar determina depășirea atribuțiilor, judecătorul neputând interveni într-un domeniu de competența exclusivă a administrației publice", în următorul paragraf din pag. 9 a hotărârii se arată că "Problematica prelungirii dreptului de ședere prin prelungirea vizelor de lungă ședere este o chestiune ce poate fi dezlegată cu ocazia soluționării cererii de anulare a actului administrativ prin care s-a respins cererea societății reclamante de acordare a avizelor de angajare pentru respectivii angajați."

Așadar, deși pe de o parte instanța afirmă ca acest petit ar fi inadmisibil deoarece ar excede atribuțiilor instanței, pe de altă parte aceeași instanță, prin aceeași hotărâre, apreciază ca chestiunea ar putea fi dezlegată de instanța sesizată cu cererea de anulare a actului administrativ, respectiv completul învestit cu soluționarea dosarului nr. x/2022, deci tot instanța judecătorească, iar nu un organ al administratiei.

Intimatul Biroul pentru Imigrări Mehedinți a formulat întâmpinare la cererea de recurs formulată de reclamanta S.C. A. S.R.L., prin care s-a invocat excepția tardivității, în raport de dispozițiile art. 1000 C. proc. civ. și data înregistrării cererii de recurs - 27.07.2022 și data pronunțării - 27.07.2022.

Pe fondul recursului, s-a apreciat că motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ. este nefondat, în raport de dispozițiile art. 92 alin. (2) C. proc. civ.

Nici incidența dispozițiilor art. 488 alin. (1) pct. 2 C. proc. civ. nu poate fi reținută în cauză, întrucât cel de al treilea termen de judecată, la care s-a pronunțat și soluția recurată, a fost acordat în perioada vacanței judecătorești, în raport de obiectul cauzei și de celeritatea prevăzută de lege pentru această procedură, perioadă în care completele de judecată aveau o altă compunere.

Cu privire la motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., intimatul a menționat că prin sentința nr. 247/29.09.2022, pronunțată în dosarul nr. x/2022, Curtea de Apel Craiova a respins cererea reclamantei S.C. A. S.R.L. și cererea de intervenție accesorie a cetățenilor străini, dosar ce viza aceleași aspecte, cu argumente identice, demers judiciar ce a constituit de fapt fondul problemei în dosarul nr. x/2022.

II. Soluția și considerentele instanței de recurs

Analizând actele și lucrările dosarului, sentința recurată în raport cu motivele de casare invocate, precum și dispozițiile legale incidente în materia supusă verificării, Înalta Curte constată că recursurile formulate sunt nefondate.

Recurenta -reclamantă S.C. A. S.R.L., în calitate de angajator, a solicitat eliberarea a 10 avize de angajare pentru 10 cetățeni pakistanezi, în vederea angajării acestora.

Constatând că nu sunt îndeplinite condițiile generale privind angajarea în muncă a străinilor ca lucrător permanent, prevăzute de art. 4, alin. (2), lit. f) din O.G. nr. 25/2014 privind încadrarea în muncă și detașarea străinilor pe teritoriul României, cu modificările și completările ulterioare, cererile au fost soluționate negativ, respectiv nu au fost emise avizele de angajare, având în vedere condiția șederii legale pe teritoriul României a cetățenilor străini.

În acest context factual, recurenta -reclamantă S.C. A. S.R.L s-a adresat instanței de contencios administrativ și fiscal cu o cerere de emitere a unei ordonanțe președințiale, în temeiul prevederilor art. 997 și urm. C. proc. civ., prin care a solicitat să se dispună, în mod provizoriu, prelungirea dreptului de ședere al cetățenilor pakistanezi B., C., D., E., F., G., H., I., J. și K. pe teritoriul Romaniei, prin prelungirea vizelor de lungă ședere D/AM a căror valabilitate a încetat în data de 06.06.2022 și acordarea avizelor temporare de angajare la A. S.R.L., până la soluționarea definitivă a cererii de chemare în judecată prin care a contestat pentru motive de nelegalitate refuzul Inspectoratul General pentru Imigrari Direcția Migratie - Biroul pentru Imigrari al Județului Mehedinți de eliberare a avizelor de munca pentru cetatenii pakistanezi.

Cetățenii pakistanezi B., C., D., E., F., G., H., I., J. și K. au formulat cerere de intervenție principală având același petit ca și cererea de chemare în judecată și întemeiată pe aceleași motive.

Prin sentința recurată, acțiunea a fost respinsă ca inadmisibilă, fiind respinsă și cererea de intervenție formulată de cetățenii pakistanezi.

Reclamanta și intervenienții au formulat recurs criticând sentința din perspectiva motivelor de recurs prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 1, 2 și 6 C. proc. civ.

Referitor la motivul de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ., potrivit căruia "casarea unor hotărâri se poate cere când instanța nu a fost alcătuită potrivit dispozițiilor legale.", Înalta Curte constată că nu este fondat.

Conform dispozițiilor art. 148 din O.U.G. nr. 194/2002 privind regimul străinilor în România, republicată, cu modificările și completările ulterioare "În toate plângerile și cererile adresate instanțelor în temeiul prezentei ordonanțe de urgență, în care Oficiul Român pentru Imigrări este parte, participarea procurorului este obligatorie."

Art. 92 din C. proc. civ. prevede că "(...) (2) Procurorul poate să pună concluzii în orice proces civil, în oricare fază a acestuia, dacă apreciază că este necesar pentru apărarea ordinii de drept, a drepturilor și intereselor cetățenilor. (3) În cazurile anume prevăzute de lege, participarea și punerea concluziilor de către procuror sunt obligatorii, sub sancțiunea nulității absolute a hotărârii."

Prin urmare, participarea procurorului la soluționarea prezentei cauze, având ca obiect ordonanță președințială, întemeiată pe dispozițiile art. 997 C. proc. civ., cu raportare la Ordonanța nr. 25/2014 privind încadrarea în muncă și detașarea străinilor pe teritoriul României și pentru modificarea și completarea unor acte normative privind regimul străinilor în România și O.U.G. nr. 194/2002, a respectat dispozițiile legale antereferite, neputând fi reținute în fundamentarea atragerii incidenței dispozițiilor art. 488 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ. argumentele recurenților cu privire la lipsa de temei legal pentru participarea Ministerului Public prin procuror la soluționarea cauzei, privind cazurile prevăzute de Legea nr. 554/2004, în care procurorul sesizează instanța de contencios administrativ.

Motivul de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 2 C. proc. civ. este, de asemenea, nefondat.

Acest motiv vizează situația în care " hotărârea a fost pronunțată de alt judecător decât cel care a luat parte la dezbaterea pe fond a procesului sau de un alt complet de judecată decât cel stabilit aleatoriu pentru soluționarea cauzei ori a cărui compunere a fost schimbată, cu încălcarea legii".

În ceea ce privește invocarea acestui motiv de recurs cu privire la greșita constituire a completului cu procuror, argumentele nu pot fi primite pentru motivele expuse anterior.

Referitor la lipsa de continuitate a completului de judecată, instanța de control judiciar reține că, potrivit dispozițiilor art. 10

1

din Legea nr. 304/2004 "Activitatea de judecată se desfășoară cu respectarea principiilor distribuirii aleatorii a dosarelor și continuității, cu excepția situațiilor în care judecătorul nu poate participa la judecată din motive obiective."

Potrivit dispozițiilor art. 19 C. proc. civ. " Judecătorul învestit cu soluționarea cauzei nu poate fi înlocuit pe durata procesului decât pentru motive temeinice, în condițiile legii", iar dispozițiile art. 214 stabilesc că "(1) Membrii completului care judecă procesul trebuie să rămână aceiași în tot cursul judecății; (2) În cazul în care, pentru motive temeinice, un judecător este împiedicat să participe la soluționarea cauzei, acesta va fi înlocuit în condițiile legii; (3) Dacă înlocuirea prevăzută la alin. (2) a avut loc după ce s-a dat cuvântul în fond părților, cauza se repune pe rol".

Recurenții invocă încălcarea principiului continuității în procesul civil, cu referire la faptul că la ultimul termen de judecată, când instanța a rămas în pronunțare, dosarul a revenit altui complet decât cel căruia cauza i-a fost repartizată inițial.

Înalta Curte constată că acest motiv de nelegalitate privește continuitatea completului la dezbaterea pe fond a procesului și la pronunțarea soluției.

Faptul că nu s-a menținut compunerea completului de la termenele anterioare, când cauza a fost amânată din motive obiective, cum este cazul în speță, nu constituie un motiv care să se circumscrie motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 2 C. proc. civ.

Astfel, la termenul de judecată din data de 19.07.2022, la care s-a soluționat cauza, punerea în discuția părților a excepțiilor invocate în cauză și dezbaterile asupra fondului acțiunii au avut loc în fața completului de judecată care a pronunțat soluția la același termen.

Cu privire la motivul de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., Înalta Curte constată că sentința respectă exigențele impuse de art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ., întrucât, raportat la obiectul cauzei și limitele în care a fost învestită, prima instanță a expus în mod corespunzător argumentele care au condus la formarea convingerii sale prin raportare la dispozițiile legale aplicabile raportului de drept dedus judecății.

De altfel, prevederile art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ. nu obligă instanța să răspundă tuturor apărărilor avansate de parte, acestea putând fi analizate global, printr-un raționament juridic de sinteză ori luând în considerare aspectele considerate esențiale, astfel încât potențiala lipsă a unui răspuns al instanței la fiecare argument al părții nu poate fi calificată drept lipsă a motivării, fiind suficient ca judecătorul să fi examinat chestiunile esențiale ce iau fost prezentate, în acest sens fiind și cele reținute de CEDO în cauza Boldea c. României. Așadar, doar în condițiile în care omisiunea este decisivă, afectează echitatea procedurii sau denotă lipsa de "ascultare" a părții, poate genera casarea sentinței.

Astfel cum Înalta Curte a reținut, în mod constant în jurisprudența sa, motivarea nu reprezintă o chestiune de volum, ci una de esență, de conținut, aceasta trebuind să fie clară, concisă și concretă, în concordanță cu probele și actele de la dosar.

Prin urmare, observând considerentele sentinței recurate, instanța de control judiciar constată că acest motiv de nelegalitate nu are fundament în raționamentul juridic dezvoltat de curtea de apel, aceasta expunând silogismul logico-juridic ce a stat la baza soluției pronunțate, fiind clare rațiunile avute în vedere de judecătorul fondului.

Instanța de fond a respins cerere de intervenție principală formulată de cetățenii străini, în raport de soluția dată cererii de chemare în judecată, astfel că nu se mai impunea o motivare suplimentară a soluției de respingere, având în vedere identitatea dintre cele două cererii, sub aspectul obiectului și a motivelor de fapt și de drept.

Cât privește petitul de cerere privind obligarea pârâtei la eliberarea unor avize temporare de angajare a cetățenilor pakistanezi, față de soluția de inadmisibilitate dată capătului principal de cerere, care viza "dispunerea, în mod provizoriu, a prelungirii dreptului de ședere al cetățenilor pakistanezi (...)", în mod corect instanța de fond nu a mai procedat la analizarea acestui petit, dat fiind caracterul său subsidiar.

Nu poate fi reținută nici teza unei motivări contradictorii între cele consemnate în practicaua hotărârii și considerentele hotărârii, cu privire la inadmisibilitatea acțiunii.

Existența unor motive contradictorii se identifică numai în situația în care există o contradicție între soluția pronunțată și considerentele ce stau la baza acesteia sau atunci când considerentele reflectă un caracter antagonic, nefiind posibil de urmărit raționamentul care a stat la baza pronunțării soluției, motiv pentru care invocarea acestei teze raportat la faptul că motivarea respingerii cererii de emitere a ordonanței președințiale s-a făcut exclusiv pe motivul lipsei competenței instanței de judecată, care contravin aspectelor reținute în practicaua hotărârii, ori că instanța a motivat în sensul respingerii excepției inadmisibilității, deși a respins acțiunea ca inadmisibilă, astfel cum au dat interpretarea recurenții, nu pot fi reținute în fundamentarea incidenței dispozițiilor legale ce reglementează acest motiv de casare.

Înalta Curte constată că excepția inadmisibilității cererii de chemare în judecată a fost invocată de pârât, prin raportare la dispozițiile art. 14 și art. 15 din Legea nr. 554/2004, legea specială, cât și prin raportare la obiectul acțiunii, în considerentele sentinței regăsindu-se motivarea instanței de fond sub cele două aspecte invocate.

Astfel, cu privire la admisibilitatea unei ordonanțe președințiale în materia contenciosului administrativ "(...) instanța constată că, în speță cererea de ordonanță președințială este admisibilă în materia contenciosului administrativ, raportat la prevederile art. 28 din Legea nr. 554/2004, întrucât nu există în concret, în cauză dedusă judecății, vreunul dintre impedimentele mai sus expuse pentru urmarea acestei căi procedurale.", iar în ceea ce privește obiectul cererii de chemare în judecată, așa cum a fost formulat de către reclamant "să se dispună, în mod provizoriu, prelungirea dreptului de ședere al cetățenilor pakistanezi (...)", instanța a constat "că o asemenea solicitare apare ca inadmisibilă motivat de faptul că instanța de judecată nu se poate substitui organului administrativ, în sensul de a prelungi dreptul de ședere al cetățenilor pakistanezi, această competență fiind atribuită în mod expres de către legiuitor organului administrativ. Posibilitatea ca instanța de contencios administrativ să dispună prelungirea dreptului de ședere temporară ar determina depășirea atribuțiilor, judecătorul neputând interveni într-un domeniu de competență exclusivă a administrației publice. Mai mult, problematica prelungirii dreptului de ședere prin prelungirea vizelor de lungă ședere este o chestiune ce poate fi dezlegată cu ocazia soluționării cererii de anulare a actului administrativ prin care s-a respins cererea societății reclamante de acordare a avizelor de angajare pentru respectivii angajați."

Or, o asemenea argumentație cu constituie o motivare contradictorie, în sensul reglementat de dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., ci reprezintă raționamentul instanței de fond în argumentarea soluției pronunțate. Trimiterea la acțiunea în anularea actului administrativ în cadrul căreia poate fi dezlegată chestiune prelungirii dreptului de ședere prin prelungirea vizelor de lungă ședere (în contextul în care soluția de respingere a cererii de acordare a vizelor se contestă în condițiile special reglementate) constituie doar un element care consolidează acest raționament, iar nu o dezlegare în sensul pe care încearcă recurenții să îl inducă.

Pentru aceste considerente, nefiind identificate motive apte să conducă la casarea sentinței atacate, în temeiul art. 496 alin. (1) C. proc. civ., cu referire la art. 20 din Legea nr. 554/2004, Înalta Curte va respinge recursurile de față, ca nefondate.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursurile formulate de reclamanta A. S.R.L. și intervenienții B., D., E., F., G., H., I., J. și K. împotriva sentinței nr. 208 din 19 iulie 2022 a Curții de Apel Craiova, secția contencios administrativ și fiscal, ca nefondate.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 26 octombrie 2022.