ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4924/2022

Ședința publică din data de 26 octombrie 2022

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

1.1. Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Ilfov, la data de 30.05.2019, reclamantul A. a solicitat, în contradictoriu cu pârâții Direcția Generală de Protecție Internă și Inspectoratul de Jandarmi Județean Bihor, solicitând:

- anularea actului de trecere în rezerva, respectiv a Ordinului nr. x/19.02.2019 și a tuturor actelor și operațiunilor administrative premergătoare și subsecvente;

- anularea actului de neacordare a avizului privind accesul la informații clasificate, respectiv anularea Adresei D.G.P.I. nr. S/1902310 din 14.02.2019 și a tuturor actelor și operațiunilor administrative premergătoare și subsecvente, acte necomunicate;

- repunerea părților în situația anterioară emiterii actelor contestate, în sensul reintegrării subsemnatului pe postul deținut anterior emiterii actelor, urmând a-și relua atribuțiile în cadrul I.J.J Bihor, care își va executa în continuare obligațiile asumate contractual față de reclamant;

- obligarea pârâtelor, în principal, în solidar și, în subsidiar, în mod individual, la plata despăgubirilor, constând în drepturile bănești cuvenite de care beneficiam anterior trecerii în rezervă, conform prevederilor art. 106 din Legea nr. 188/1999, indexate, majorate și recalculate cu plata dobânzii aferente, începând cu data de 19.02.2019 și până la data reintegrării efective;

- obligarea la plata cheltuielilor de judecată.

1.2. Prin sentința nr. 459 din 20 martie 2020, Tribunalul Ilfov, secția civilă a respins ca neîntemeiate excepțiile privind inadmisibilitatea capătului de cerere privind anularea Adresei DGPI nr. x/14.02.2019, lipsa calității procesuale pasive a pârâtei DGPI și lipsa de interes a reclamantului pe acest petit; pe fond, a respins acțiunea, ca neîntemeiată.

1.3. Împotriva sentinței nr. 459/20.03.2020, pronunțate de Tribunalul Ilfov, secția Civilă, a formulat recurs reclamantul A., în temeiul dispozițiilor art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

Prin încheierea din 22 februarie 2022, Curtea de Apel București, secția a IX-a contencios administrativ și fiscal a dispus, în temeiul art. 413 alin. (1) pct. 2 C. proc. civ., suspendarea judecării recursului formulat de reclamantul A. împotriva sentinței nr. 459/20.03.2020, pronunțate de Tribunalul Ilfov, secția Civilă, până la soluționarea definitivă a dosarului penal nr. x/2017 al Parchetului de pe lângă ÎCCJ-DIICOT-Serviciul Teritorial Oradea.

Împotriva încheierii din 22 februarie 2022 a Curții de Apel București, secția a IX-a contencios administrativ și fiscal a declarat recurs pârâta Direcția Generală de Protecție Internă, invocând motivul de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ.

Recurenta pârâtă invocată aplicarea greșită a prevederilor art. 413 alin. (1) pct. 2 C. proc. civ., arătând că nu sunt îndeplinite condițiile de suspendare facultativă a judecății cauzei, neexistând legătura de cauzalitate între cele două pricini.

Astfel, numai în măsura în care urmărirea penală începută împotriva reclamantului pentru săvârșirea unei infracțiuni ar avea o înrâurire hotărâtoare asupra hotărârii ce urmează să se dea, se poate dispune suspendarea facultativă a cauzei.

În speță, reclamantului i-a fost retras accesul la informații clasificate secrete de serviciu ca măsură administrativă, iar nu ca o consecință a săvârșirii unei infracțiuni.

Din actele normative incidente în domeniul protecției informațiilor clasificate rezultă că măsura retragerii accesului la informații clasificate este complet distinctă de finalitatea situației juridice a reclamantului din punct de vedere al răspunderii penale, invocată, pe cale orală, de apărătorul acestuia în fața instanței de recurs.

În acest context, subliniază recurenta-pârâtă, acordarea/retragerea autorizației de acces la informații clasificate nu este condiționată de săvârșirea unei abateri disciplinare/contravenționale/infracțiuni și nu reprezintă o sancțiune aplicată persoanei fizice, ci o măsură de protecție a informațiilor clasificate.

Prin urmare, răspunderea penală sau lipsa acesteia nu prezintă incidență asupra verificărilor de securitate, atât timp cât acestea relevă riscuri la adresa informațiilor clasificate, respectiv aspecte ce infirmă onestitatea și profesionalismul persoanei în cauză, relevante în acest sunt și cele reținute în decizia ÎCCJ nr. 3271/2013.

A mai arăta recurenta-pârâtă că este posibil ca anumite aspecte să constituie în același timp fapte de natură penală și riscuri la adresa informațiilor clasificate, însă o soluție de clasare/trimitere în judecată, condamnare/achitare, are la bază rațiuni distincte față de cele care conduc la avizul negativ pentru acordarea accesului la informații clasificate și/sau trecerea în rezervă a cadrelor militare.

Or, din perspectiva autorității desemnate de securitate au fost urmărite în cadrul verificărilor efectuate riscurile și vulnerabilitățile cu privire la informațiile clasificate iar nu prevenirea și sancționarea faptelor penale, acest raționament fiind validat și de către CEDO în cauza Rgner vs. Republica Cehă.

Totodată, în ceea ce privește înrâurirea hotărâtoare a cauzei penale asupra hotărârii ce urmează să se dea, recurenta-pârâtă susține că instanța de fond s-a pronunțat deja asupra legalității și temeiniciei retragerii autorizației privind accesul la informații clasificate, actelor și operațiunilor ce au stat la baza deciziei, precum și asupra actului administrativ de trecere în rezervă, iar recursul nu presupune examinarea cauzei sub toate aspectele, ci numai controlul legalității hotărârii atacate, respectiv al concordanței legalității acesteia cu dispozițiile legii materiale și procesuale aplicabile.

Prin întâmpinarea înregistrată la dosar, intimatul-pârât a invocat excepția nulității recursului pentru nemotivare, iar pe fond a solicitat respingerea recursului.

Excepția nulității recursului a fost examinată cu prioritate, conform art. 248 alin. (1) din C. proc. civ., și respinsă în ședința publică din 26.10.2022.

În faza procesuală a recursului nu au fost administrate probe noi.

II. Soluția și considerentele Înaltei Curți asupra recursului

Analizând încheierea recurată prin prisma criticilor formulate și a dispozițiilor legale aplicabile cauzei, Înalta Curte constată că recursul este fondat pentru următoarele considerente.

Cu titlu preliminar, Înalta Curte reține că, deși recurenta-pârâtă și-a încadrat criticile ca fiind corespunzătoare cazului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., ("când hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a normelor de drept material"), aceasta nu a menționat care ar fi acele norme de drept material care au fost nesocotite de prima instanță.

În realitate, recurenta-pârâtă a criticat aplicarea dispozițiilor art. 413 alin. (1) pct. 2 C. proc. civ., acestea fiind însă norme de drept procesual, iar nu de drept material, motivele invocate urmând a fi încadrate de instanța de recurs în cazul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ. ("când, prin hotărârea dată, instanța a încălcat regulile de procedură a căror nerespectare atrage sancțiunea nulității").

Prin încheierea din 22 februarie 2022, Curtea de Apel București a suspendat judecata recursului formulat de reclamantul A. împotriva sentinței nr. 459/20.03.2020, pronunțate de Tribunalul Ilfov, secția Civilă, până la soluționarea definitivă a dosarului penal nr. x/2017 al Parchetului de pe lângă ÎCCJ-DIICOT-Serviciul Teritorial Oradea.

Pentru a dispune astfel, instanța de recurs a analizat actele dosarului, inclusiv documentele clasificate depuse la compartimentul special prevăzut de lege, în vederea consultării lor în condițiile legii, în raport de care a reținut că în dosarul penal nr. x/2017 al Parchetului de pe lângă ÎCCJ-DIICOT-Serviciul Teritorial Oradea s-a început urmărirea penală și s-a pus în mișcare acțiunea penală față de recurentul-reclamant pentru săvârșirea infracțiunilor de constituire a unui grup infracțional organizat și efectuare de operațiuni cu substanțe susceptibile de a avea efecte psihoactive, fără autorizație, în formă continuată, fiind astfel întrunite condițiile pentru aplicarea art. 413 alin. (1) pct. 2 C. proc. civ.

Înalta Curte constată că încheierea recurată este criticabilă, nefiind demonstrată îndeplinirea, în concret, a condițiilor prevăzute de art. 413 alin. (1) pct. 2 C. proc. civ.

Potrivit dispozițiilor art. 413 alin. (1) pct. 2 C. proc. civ., instanța poate suspenda judecata când s-a început urmărirea penală pentru o infracțiune care ar avea o înrâurire hotărâtoare asupra hotărârii ce urmează să se dea.

Rezultă cu claritate din interpretarea acestui text că legiuitorul a circumscris măsura suspendării facultative a judecății de îndeplinirea unei condiții procedurale, respectiv dovada începerii urmării penale într-o cauză dată și a unei condiții de oportunitate, reflectată în rezultatul aprecierii instanței pe marginea necesității suspendării procesului, fondată pe legătura de cauzalitate dintre rezultatul cercetării penale și modalitatea de soluționare a cauzei civile în care se pune problema incidenței prevederilor art. 413 alin. (1) pct. 2 C. proc. civ.

În cauza de față, Înalta Curte constată că instanța de recurs a curții de apel a analizat doar îndeplinirea condiției de ordin procedural, considerentele încheierii reflectând analiza obiectului dosarului penal nr. x/2017 al Parchetului de pe lângă ÎCCJ-DIICOT-Serviciul Teritorial Oradea, nefiind arătate, însă, împrejurările pentru care instanța a concluzionat în sensul existenței legăturii de condiționalitate între infracțiunile cu care a fost sesizată instanță penală și înrâurirea pe care o poate avea hotărârea definitivă a instanței penale asupra modalității de dezlegare a recursului cu care a fost învestită.

Înalta Curte constată că nu sunt îndeplinite condițiile de suspendare facultativă a judecății cauzei, neexistând legătura de cauzalitate între cele două pricini, pentru a se dispune suspendarea facultativă a judecății, în temeiul dispozițiilor art. 413 alin. (1) pct. 2 C. proc. civ.

Curtea de apel a fost învestită cu soluționarea recursului declarat de reclamant împotriva sentinței nr. 459/20.03.2020, pronunțate de Tribunalul Ilfov, secția Civilă, prin care a fost respinsă acțiunea în anularea Ordinului nr. x/19.02.2019 de trecere în rezervă și adresei DGPI nr. x/14.02.2019 privind neacordarea avizului de acces la informații clasificate, recurentul invocând, în principal, încălcarea procedurii prevăzute de Lege nr. 182/2002 și H.G. nr. 585/2002, cu referire la necomunicarea/nemotivarea actelor atacate, motive pe care le-a încadrat în prevederile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

Or, chestiunea suspendării judecării recursului trebuia analizată strict din perspectiva înrâuririi pe care ar fi avut-o procesul penal asupra hotărârii dată în soluționarea recursului.

Din această perspectivă, Înalta Curte constată că indiferent de modalitatea de soluționare a dosarului penal nr. x/2017, hotărârea definitivă a instanței penale nu are o înrâurire hotărâtoare asupra dezlegării recursului, pe de o parte, pentru că neacordarea avizului de acces la informații clasificate secrete de serviciu, care a stat la baza emiterii ordinului de trecere în rezervă, nu reprezintă o sancțiune aplicată persoanei fizice ca o consecință a săvârșirii unei infracțiuni, ci o măsură administrativă de protecție a informațiilor clasificate pentru cazul existenței unor riscuri și vulnerabilități, iar pe de altă parte, chiar dacă anumite aspecte pot constitui în același timp fapte de natură penală și riscuri la adresa informațiilor clasificate, acestea vizează situația de fapt.

Or, raport la stadiul procesual al litigiului, controlul judiciar al curții de apel este limitat strict la legalitatea sentinței atacate, din perspectiva concordanței acesteia cu normele de drept material și procesual aplicabile.

Nu este lipsit de relevanță nici faptul că la momentul soluționării cauzei în primă instanță, dosarul penal exista, iar instanța de fond nu a considerat că existența cauzei penale ar putea genera suspendarea cauzei civile.

III. Temeiul legal al soluției adoptate în recurs

În consecință, reținând incidența motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., Înalta Curte va admite recursul în temeiul dispozițiilor art. 496 și art. 497 din același cod, va casa încheierea recurată, va respinge cererea de suspendare a judecății și va trimite dosarul la aceeași instanță pentru continuarea judecății.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul formulat de pârâta Direcția Generală de Protecție Internă împotriva încheierii din 22 februarie 2022 a Curții de Apel București, secția a IX-a contencios administrativ și fiscal.

Casează încheierea recurată.

Respinge cererea de suspendare a judecății.

Trimite dosarul la aceeași instanță pentru continuarea judecății.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 26 octombrie 2022.