ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 996/2023

Acțiunea judiciară 1.1. Prin acțiunea înregistrată pe rolul Tribunalului Covasna – secția civilă, sub nr. x/2018, reclamantul A. a chemat în judecată pe pârâții Direcția Generală de Protecție Internă și Oficiul Registrului Național al Informațiilor Secrete de Stat (în continuare, ORNISS), solicitând instanței ca prin hotărârea ce o va pronunța în cauză să dispună anularea: - adresei nr. x din 21.06.2018 emise de Direcția Generală de Protecție Internă; - adresei nr. x din 31.05.2018 emise de ORNISS; - deciziei nr. x/03.08.2018 emise de Direcția Generală de Protecție Internă; - deciziei nr. 16447/27.07.2018 emisă de ORNISS; - obligarea pârâților la plata cheltuielilor de judecată. 1.

Prin modificarea de acțiune depusă la dosar la termenul de judecată din data de 16.11.2018, reclamantul a solicitat instanței să aibă în vedere faptul că actele administrative contestate au fost emise și cu nerespectarea următoarelor dispoziții legale: art. 148, art. 149, art. 151, art. 165 lit. e) și f), art. 167 alin. (2), art. 168 lit. a) și art. 169 din H.G. nr. 585/2002. 2. Hotărârile de declinare 2.1. Tribunalul Covasna – secția civilă, prin sentința civilă nr. 4/04.01.2019, a admis excepția de necompetență teritorială a instanței și, în consecință, a declinat cauza în favoarea Tribunalului Brașov, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal. 2.2. Tribunalul Brașov, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, prin sentința civilă nr. 543/CA/22.05.2019, a admis excepția de necompetență materială a instanței în privința petitelor disjunse, mai sus arătate, și, în consecință, a declinat cauza în favoarea Curții de Apel Brașov, secția contencios administrativ și fiscal, instanță la care aceasta a fost înregistrată sub nr. x/2019, la data de 30.05.2019. 2.

Curtea de Apel Brașov – secția contencios administrativ și fiscal, prin sentința civilă nr. 78/26.06.2019, a admis excepția de necompetență materială a instanței și, în consecință, a declinat cauza în favoarea Tribunalului Covasna – secția Civilă. 2.

Tribunalul Covasna – secția civilă, prin sentința civilă nr. 968/13.09.2019, a admis excepția de necompetență materială a instanței și a declinat cauza în favoarea Curții de Apel Brașov – secția contencios administrativ și fiscal. De asemenea, prin dispozițiile aceleiași sentințe, s-a constatat ivit conflictul negativ de competență între Curtea de Apel Brașov și Tribunalul Brașov și a fost înaintat dosarul Înaltei Curți de Casație și Justiție pentru soluționarea acestuia. 3. Regulatorul de competență Înalta Curte de Casație și Justiție – secția de contencios administrativ și fiscal, prin decizia nr. 4673/10.10.2019, a stabilit competența de soluționare a cauzei privind pe reclamantul A. și pe pârâții Direcția Generală de Protecție Internă și Oficiul Registrului Național al Informațiilor Secrete de Stat, în favoarea Curții de Apel Brașov – secția de contencios administrativ și fiscal, instanță la care cauza a fost înregistrată sub nr. x/2019*, la data de 29.11.2019. 4. Soluțiile instanței de fond 4.1. Curtea de Apel Brașov – secția de contencios administrativ și fiscal, prin încheierea de ședință de la termenul de judecată din data de 21.01.2020, a admis excepția tardivității modificării cererii de chemare în judecată la termenul de judecată din data de 16.11.2018, excepție invocată de pârâta Direcția Generală de Protecție Internă prin întâmpinare. 4.2. Instanța, la termenul de judecată din data de 18.02.2020, a calificat drept apărare de fond excepția inadmisibilității cererii de anulare a adresei nr. x din 21.06.2018 emise de Direcția Generală de Protecție Internă și a adresei nr. x din 31.05.2018 emise de Oficiul Registrului Național al Informațiilor Secrete de Stat pentru lipsa calității de act administrativ a acestora, excepție invocată de pârâta Direcția Generală de Protecție Internă. 4.3. Instanța, prin sentința civilă nr. 12/F/2020 din 25.02.2020, a respins acțiunea reclamantului.

Calea de atac exercitată Reclamantul A. a declarat recurs împotriva încheierilor de ședință de la termenele de judecată din datele de 21.01.2020 și de 18.02.2020, precum și împotriva sentinței civile nr. 12/F/2020 din 25.02.2020 și a solicitat admiterea recursului, casarea acestora și, în urma rejudecării cauzei, admiterea acțiunii. 5.1. În primul motiv de recurs, încadrabil în drept în dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., recurentul arată că soluția de admitere a excepției tardivității cererii de modificare a acțiunii depuse la termenul de judecată din data de 16.11.2018 a fost pronunțată cu încălcarea prevederilor art. 204 C. proc. civ. Recurentul susține faptul că cererea a fost depusă în termenul legal dat în fața instanței de fond competente să judece cauza, respectiv Curtea de Apel Brașov. În plus de acesta, partea arată că nu este vorba despre o veritabilă modificare a acțiunii, ci doar despre indicarea articolelor din H.G. nr. 585/2002 care au fost încălcate cu ocazia emiterii actelor contestate în speță. În altă ordine de idei, recurentul susține faptul că, prin încheierea de ședință de la termenul de judecată din data de 18.02.2020, instanța de fond în mod greșit a revenit asupra dispoziției privind încuviințarea cererii formulate de acesta având ca obiect efectuarea demersurilor în vederea obținerii autorizației de acces la informații încadrate la "secretul de serviciu", emitent UNBR. În opinia sa, această revenire echivalează cu încălcarea principiului rolului activ al judecătorului, prevăzut de dispozițiile art. 22 C. proc. civ., precum și a dreptului la apărare, nominalizat în prevederile art. 13 din același alt normativ. Recurentul reiterează în faza procesuală a recursului cererea având ca obiect obținerea autorizației de acces la informații încadrate la "secretul de serviciu", emitent UNBR. În plus, partea solicită efectuarea unei adrese, precum și a cuvenitelor mențiuni în încheierea de ședință, din care să rezulte faptul că avocatul său - dna B. - trebuie să dețină autorizație de acces la informații clasificate pentru a avea posibilitatea studierii actelor contestate, dar și a documentației care a stat la baza emiterii acestora. 5.2. În cel de-al doilea motiv de recurs, încadrat în drept în dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., recurentul arată că sentința contestată nu cuprinde motivele pe care se întemeiază. 5.3. În cel de-al treilea motiv de recurs, încadrat în drept în prevederile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., recurentul susține că hotărârea atacată a fost pronunțată cu încălcarea normelor legale aplicabile în speță, respectiv prevederile H.G. nr. 585/2002, pentru aprobarea Standardelor naționale de protecție a informațiilor clasificate în România, și H.G. nr. 781/2002, privind protecția informațiilor secrete de serviciu. În dezvoltarea acestui motiv de recurs, partea prezintă istoricul litigiului, conținutul actelor contestate în speță și face trimitere la prevederile art. 27, art. 148, art. 149, art. 151, art. 167 alin. (2), art. 168 lit. a) și art. 169 din H.G. nr. 585/2002, precum și la art. 8 din H.G. nr. 781/2002. Recurentul precizează faptul că demersurile de retragere a autorizației de acces la informații clasificate se întemeiază pe niște posibile documente clasificate ceea ce ridică mari suspiciuni cu privire la credibilitatea datelor din cuprinsul acestora. Deciziile contestate în cauză nu sunt motivate în fapt, iar temeiurile juridice relevate în conținutul lor nu justifică motivele pentru care s-au dispus împotriva sa măsurile în discuție. Actele prin care au fost soluționate recursurile administrative sunt lacunare, întrucât nu cuprind motivele care au condus la luarea măsurii de retragere a autorizației de acces la informații clasificate secrete de stat, nivel secret, seria x nr. x din 07.08.2017. Contrar susținerilor instanței de fond, acestea sunt acte administrative, deoarece produc efecte juridice. În fine, recurentul susține că emiterea deciziei prin care i s-a schimbat locul de muncă, precum și programul de lucru îl prejudiciază.

Apărările formulate în cauză Intimații au formulat întâmpinări prin care au solicitat respingerea recursului, ca nefondat, pentru apărările prezentate la dosar.

Alte aspecte procesuale La Compartimentul documente clasificate al Înaltei Curți de Casație și Justiție sub nr. x/27.02.2022 au fost depuse documente clasificate, cu nivel de secretizare strict secret, documente care au fost consultate de către membrii completului de judecată, cu respectarea procedurii prevăzute de lege. În raport de cererea formulată în cadrul memoriului de recurs, la termenul de judecată din data de 22.09.2022, Înalta Curte a amânat cauza pentru a da posibilitatea recurentului să-și angajeze un avocat care deține certificat ORNISS în vederea studierii documentelor clasificate. Pentru termenul de judecată acordat în cauză - 26.01.2023 - recurentul a formulat și depus la dosar concluzii scrise .

Soluția instanței de recurs Analizând sentința atacată, prin prisma criticilor formulate de recurent și a apărărilor expuse în întâmpinările intimaților, Înalta Curte reține următoarele: Așa cum s-a menționat la pct. 1 din decizia de față, recurentul a supus controlului instanței de contencios administrativ, în condițiile art. 8 și art. 18 din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, republicată, cu modificările și completările ulterioare, verificarea legalității: - adresei nr. x din 31.05.2018 prin care intimatul ORNISS a avizat negativ accesul la informații clasificate secrete de stat, nivel secret și a dispus revocarea deciziei de avizare pozitivă în baza căreia a fost eliberată autorizația de acces la informații clasificate pentru recurent, începând cu data de 31 mai 2018; - deciziei nr. 16447/27.07.2018 prin care intimatul ORNISS a respins plângerea prealabilă a recurentului împotriva adresei anterior arătate; - adresei nr. x din 21.06.2018 prin care intimata Direcția Generală de Protecție Internă a informat Inspectoratul de Poliție Județean Covasna cu privire la măsurile dispuse prin adresa din 31.05.2018, în baza prevederilor art. 175-177 din Anexa la H.G. nr. 585/2002; - deciziei nr. x/03.08.2018 prin care intimata Direcția Generală de Protecție Internă respins plângerea prealabilă a recurentului împotriva adresei mai sus arătate. După cum s-a precizat la pct. 4 din decizia de față, prima instanță a respins acțiunea recurentului, întrucât a apreciat că intimatul ORNISS a emis actele contestate în cauză cu respectarea procedurii aplicabile și a prevederilor legale incidente, în urma comunicării avizului negativ al ADS competent, potrivit dispozițiilor art. 151 din H.G. nr. 585/2002 pentru aprobarea Standardelor naționale de protecție a informațiilor clasificate în România, cu modificările și completările ulterioare. Analizând motivele de casare invocate de recurent, instanța de control judiciar constată: 8.1. Motivul prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ. ("când, prin hotărârea dată, instanța a încălcat regulile de procedură a căror nerespectare atrage sancțiunea nulității") Motivul de casare în discuție are în vedere neregularități procedurale, precum și nerespectarea unor principii fundamentale care guvernează desfășurarea procesului, în speță, principiul dreptului la apărare și principiul dreptului la un proces echitabil. 8.1.1. Prima critică de nelegalitate a sentinței subsumată acestui motiv de casare vizează soluția pronunțată prin încheierea de ședință de la termenul de judecată din data de 21.01.2020, în care prima instanță a admis excepția tardivității modificării cererii de chemare în judecată la termenul de judecată din data de 16.11.2018. Recurentul menționează faptul că cererea de modificare a acțiunii introductive de instanță a fost depusă în termenul legal dat în fața instanței de fond competente să judece cauza, respectiv Curtea de Apel Brașov. Înalta Curte apreciază că este nefondată critica recurentului. Conform prevederilor art. 204 C. proc. civ.: "(1) Reclamantul poate să își modifice cererea și să propună noi dovezi, sub sancțiunea decăderii, numai până la primul termen la care acesta este legal citat. În acest caz, instanța dispune amânarea pricinii și comunicarea cererii modificate pârâtului, în vederea formulării întâmpinării, care, sub sancțiunea decăderii, va fi depusă cu cel puțin 10 zile înaintea termenului fixat, urmând a fi cercetată de reclamant la dosarul cauzei. (2) Cu toate acestea, nu se va da termen, ci se vor trece în încheierea de ședință declarațiile verbale făcute în instanță când: 1. se îndreaptă greșelile materiale din cuprinsul cererii; 2. reclamantul mărește sau micșorează cuantumul obiectului cererii; 3. se solicită contravaloarea obiectului cererii, pierdut sau pierit în cursul procesului; 4. se înlocuiește o cerere în constatare printr-o cerere în realizarea dreptului sau invers, atunci când cererea în constatare este admisibilă. (3) Modificarea cererii de chemare în judecată peste termenul prevăzut la alin. (1) poate avea loc numai cu acordul expres al tuturor părților." Din actele dosarului, rezultă faptul că recurentul a fost legal citat pentru primul termen de judecată din data de 02.11.2018. Modificarea cererii de chemare în judecată a fost depusă de recurent la al doilea termen de judecată, respectiv cel din data de 16.11.2018, cu nerespectarea prevederilor art. 204 alin. (1) C. proc. civ. Textul de lege anterior individualizat nu impune condiția arătată de recurent, respectiv aceea de a fi vorba despre primul termen de judecată în fața instanței de fond competente. Cererea de modificare a acțiunii formulată de recurent nu se încadrează în ipotezele de excepție reglementate de dispozițiile art. 204 alin. (2) C. proc. civ. Prin această cerere, partea a procedat la modificarea cauzei acțiunii deduse judecății, în sensul invocării unor motive noi de nelegalitate în privința actelor administrative contestate. De asemenea, nu este aplicabil nici alin. (3) al articolului în discuție în condițiile în care excepția tardivității formulării acestei cereri a fost invocată prin întâmpinarea depusă la dosar de către intimata Direcția Generală de Protecție Internă. Așadar, soluția primei instanțe a fost dată cu respectarea cerințelor impuse de art. 204 C. proc. civ., depășirea termenului legal de depunere a cererii fiind sancționată cu decăderea. 8.1.2. A doua critică de nelegalitate a sentinței subsumată acestui motiv de casare vizează soluția pronunțată prin încheierea de ședință de la termenul de judecată din data de 18.02.2020. Recurentul susține faptul că instanța de fond în mod greșit a revenit asupra dispoziției privind încuviințarea cererii formulate de acesta având ca obiect efectuarea demersurilor în vederea obținerii autorizației de acces la informații încadrate la "secretul de serviciu", emitent UNBR. În opinia sa, această revenire echivalează cu încălcarea principiului rolului activ al judecătorului, prevăzut de dispozițiile art. 22 C. proc. civ., precum și a dreptului la apărare, nominalizat în prevederile art. 13 din același alt normativ. Înalta Curte apreciază că este nefondată critica recurentului. Din actele dosarului, rezultă faptul că recurentul a formulat o cerere în scris prin care a solicitat instanței "emiterea unei adrese/efectuarea cuvenitelor mențiuni în încheierea de ședință din data de 21.01.2020, din care să rezulte că în prezentul dosar, în care avocatul solicitant (av. B.) are calitatea de apărător ales, sunt informații clasificate, nivelul de secretizare al acestora și mențiunea că, pentru a lua cunoștință de conținutul acestora, în vederea formulării apărărilor necesare clientului A., este necesar ca avocatul să dețină autorizație de acces la informații clasificate." Așa cum rezultă din încheierea de ședință de la termenul de judecată din data de 21.01.2020, instanța de fond a admis cererea recurentului, a consemnat depunerea documentelor clasificate la grefa instanței și a procedat la amânarea cauzei pentru a respecta dreptul la apărare al acestuia. La termenul de judecată din data de 18.02.2020, apărătorul recurentului a învederat instanței faptul că "a încercat autorizarea pentru acces la informațiile din dosar, însă este un proces complicat, de durată și a decis împreună cu reclamantul A. ca în funcție de soluția dosarului să se autorizeze pentru căile de atac, dacă se impune." Așadar, intenția de a renunța la inițiativa autorizării avocatului pentru acces la informații clasificate a aparținut recurentului și avocatului său, iar nu instanței, așa cum rezultă din conținutul încheierii de ședință analizate. În condițiile în care instanța a dat curs prevederilor art. 9 C. proc. civ., care reglementează dreptul de dispoziție al părților, precum și deciziei recurentului de a se trece la soluționarea cauzei, Înalta Curte nu poate aprecia că judecata s-a făcut cu încălcarea dreptului său la apărare. 8.2. Motivul prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ.: ("când hotărârea nu cuprinde motivele pe care se întemeiază sau când cuprinde motive contradictorii ori numai motive străine de natura cauzei") Potrivit art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ., în considerentele hotărârii "se vor arăta obiectul cererii și susținerile pe scurt ale părților, expunerea situației de fapt reținută de instanță pe baza probelor administrate, motivele de fapt și de drept pe care se întemeiază soluția, arătându-se atât motivele pentru care s-au admis, cât și cele pentru care s-au înlăturat cererile părților." Verificând conținutul sentinței atacate, instanța de control judiciar constată că aceasta îndeplinește exigențele menționate de textul legal mai sus citat, deoarece prima instanță a analizat starea de fapt și de drept cu privire la fiecare dintre susținerile părților. Înalta Curte nu poate primi alegația recurentului potrivit căreia hotărârea atacată nu menționează motivele pentru care s-a dispus "sancționarea" acestuia prin actele administrative contestate în cauză. Documentația care a stat la baza emiterii acestor acte administrative cuprinde informații clasificate a căror natură le exceptează de la publicitate. În atare situație, în mod corect prima instanță nu a procedat la redarea conținutului acestora. Însă, natura documentelor clasificate depuse la dosarul cauzei nu a împiedicat verificarea legalității actelor administrative deduse judecății de către instanța de specialitate care a avut posibilitatea de a le analiza, în condițiile prevăzute de Legea nr. 182/2002 privind protecția informațiilor clasificate, cu modificările și completările ulterioare. Acest act normativ nu exclude posibilitatea instanței investite cu soluționarea cauzei de a avea acces la înscrisurile care conțin informații clasificate, cu respectarea cerințelor acestei legi. În concret, în cadrul sentinței recurate, instanța menționează faptul că "analizând cuprinsul documentației care a stat la baza emiterii actelor administrative contestate, în condițiile art. 7 alin. (4) din Legea nr. 182/2002 privind protecția informațiilor clasificate și cu respectarea Regulamentului privind accesul judecătorilor, procurorilor și magistraților asistenți ai Înaltei Curți de Casație și Justiție la informații clasificate secrete de stat și secrete de serviciu, anexă la Hotărârea Plenului Consiliului Superior al Magistraturii nr. 140/06.02.2014 (…) avizarea negativă de către ORNISS a accesului reclamantului la informații clasificate secrete de stat și revocarea deciziei de avizare pozitivă, potrivit adresei nr. x/31.05.2018, este întemeiată și dispusă în conformitate cu dispozițiile legale, acordându-se prioritate intereselor de securitate, conform prevederilor art. 150 alin. (3) din Anexa nr. 1 la H.G. nr. 585/2002." Contrar susținerilor recurentului, regimul distinct de administrare ca probe al înscrisurilor clasificate nu poate determina încălcarea dreptului său la un proces echitabil și nici nu le exceptează pe acestea de la verificarea legalității lor de către instanța specializată. De altfel, în acest sens s-a pronunțat și instanța constituțională, prin Decizia nr. 1120 din 16.10.2008, în care a statuat următoarele: "este firesc ca Legea nr. 182/2002, având ca obiect de reglementare protecția informațiilor clasificate, să conțină reguli specifice cu privire la accesul la astfel de informații al anumitor persoane care au calitatea de părți într-un proces, respectiv cu condiția obținerii certificatului de securitate, fiind necesar a fi îndeplinite, în prealabil, cerințele și procedura specifică de obținere a acestuia, prevăzute de aceeași lege. De vreme ce prevederile de lege criticate nu au ca efect blocarea efectivă și absolută a accesului la anumite informații, ci îl condiționează de îndeplinirea anumitor pași procedurali, etape justificate prin importanța pe care asemenea informații o poartă, nu se poate susține încălcarea dreptului la un proces echitabil sau a principiului unicității, imparțialității și al egalității justiției pentru toți. Pe de altă parte, însăși Constituția prevede, potrivit art. 53 alin. (1), posibilitatea restrângerii exercițiului unor drepturi - inclusiv a garanțiilor aferente unui proces echitabil - pentru rațiuni legate de apărarea securității naționale." În consecință, instanța de control judiciar apreciază că motivul de casare analizat este nefondat. 8.3. Motivul prevăzut în art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.: ("când hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a normelor de drept material") 8.3.1. În dezvoltarea acestui motiv de casare, recurentul susține faptul că în mod eronat instanța de fond a apreciat că a fost respectată procedura necesară pentru retragerea autorizației de acces la informații clasificate secrete de stat, în condițiile în care nu a fost chemat la interviul de securitate. Înalta Curte consideră că este nefondată critica recurentului. Reverificarea recurentului a avut loc în temeiul prevederilor art. 146 din Anexa la H.G. nr. 585/2002, potrivit căruia: "(1) Ori de câte ori apar indicii că deținătorul certificatului de securitate sau autorizației de acces nu mai îndeplinește criteriile de compatibilitate privind accesul la informațiile secrete de stat, verificările de securitate se reiau la solicitarea conducătorului unității adresată ORNISS. (2) ORNISS poate solicita reluarea verificărilor, la sesizarea autorităților competente, în situația în care sunt semnalate incompatibilități privind accesul la informații secrete de stat." În speța de față, așa cum s-a menționat în întâmpinarea formulată de intimata Direcția Generală de Protecție Internă, pe fondul identificării unor riscuri de securitate aferente gestionarii informațiilor clasificate, aceasta din urmă a sesizat ORNISS care a solicitat reluarea verificărilor de securitate. Conform dispozițiilor art. 169 din actul normativ mai sus menționat, pentru revalidarea accesului la informații secrete de stat se derulează aceleași activități ca și la acordarea avizului inițial, verificările raportându-se la perioada scursă de la eliberarea certificatului de securitate sau autorizației de acces anterioare. În baza prevederilor art. 167 coroborate cu cele ale art. 142 din Anexa la H.G. nr. 585/2002, în urma verificărilor efectuate, intimata Direcția Generală de Protecție Internă a avizat negativ accesul recurentului la informații clasificate secrete de stat de importanță deosebită, fiind identificate elemente de incompatibilitate cu accesul la informații clasificate. Rezultatul acestor verificări referitoare la recurent și retragerea avizului de securitate acordat au fost comunicate ORNISS care a revocat decizia de avizare pozitivă inițială, întrucât a apreciat că aceasta nu mai corespundea situației avute în vedere la momentul emiterii sale. După cum în mod corect a reținut instanța de fond în sentința recurată, declanșarea procedurii de revalidare nu este condiționată de existența unui acord expres al deținătorului autorizației cu privire la reluarea verificărilor de securitate. Astfel, art. 10 din Legea nr. 182/2002 instituie obligativitatea reverificării autorizației ori de câte ori apar indicii că menținerea acesteia nu mai este compatibilă cu interesele de securitate. Contrar susținerii recurentului, nu era obligatorie chemarea sa la interviu înainte de adoptarea măsurii analizate. În acest sens, art. 161 alin. (3) din Anexa la H.G. nr. 585/2002 precizează că: "în situația în care este necesară clarificarea anumitor aspecte sau la solicitarea persoanei verificate, reprezentantul instituției abilitate să efectueze verificările de securitate poate avea o întrevedere cu acesta." Așadar, norma anterior citată conferă un drept de apreciere instituției competente pe chestiunea chemării la interviu a persoanei verificate. În consecință, în raport de aspectele anterior prezentate, instanța de control judiciar nu poate primi critica recurentului referitoare la vicierea procedurii de retragere a autorizației de acces la informații clasificate secrete de stat. 8.3.2. Recurentul arată că în mod nelegal prima instanță nu a ținut seama de faptul că actele administrative contestate în cauză nu sunt motivate în fapt, iar temeiurile juridice relevate în conținutul lor nu justifică motivele pentru care s-au dispus împotriva sa măsurile în discuție. Actele prin care au fost soluționate recursurile administrative sunt lacunare, întrucât nu cuprind motivele care au condus la luarea măsurii de retragere a autorizației de acces la informații clasificate secrete de stat, nivel secret, seria x nr. x din 07.08.2017. Înalta Curte apreciază că este nefondată critica recurentului. După cum s-a precizat anterior, datele care au stat la baza emiterii adresei nr. x din 31.05.2018 prin care intimatul ORNISS a avizat negativ accesul la informații clasificate secrete de stat, nivel secret și a dispus revocarea deciziei de avizare pozitivă în baza căreia a fost eliberată autorizația de acces la informații clasificate pentru recurent, începând cu data de 31 mai 2018, au caracter clasificat, împrejurare în raport cu care partea nu poate avea acces la acestea. Însă, recurentul a avut posibilitatea angajării unui avocat care să dețină certificat ORNISS în vederea studierii lor și pregătirii apărării. Așa cum a evidențiat în mod corect prima instanță în cadrul sentinței atacate, la momentul inițierii procedurii privind accesul la informații clasificate, recurentul a completat și a semnat declarațiile cuprinse în finalul formularului prevăzut în Anexa nr. 15 din H.G. nr. 585/2002, luând astfel cunoștință și acceptând cerințele procedurii de verificare și avizare, consfințind că neacordarea avizului de securitate să nu îi fie motivată. După cum s-a arătat anterior, în cele două faze procesuale ale litigiului, instanțele investite cu verificarea legalității actelor administrative contestate au studiat documentele care au stat la baza retragerii autorizației de acces la informații clasificate pentru recurent și au reținut că actele în discuție sunt motivate corespunzător. Împrejurarea că aceste acte nu au fost aduse la cunoștința recurentului nu poate reprezenta un motiv de nelegalitate a acestora, ținând cont de caracterul clasificat al documentelor ce au stat la baza emiterii lor. 8.3.3. Critica recurentului referitoare la prejudiciul suferit în urma retragerii autorizațiilor de acces la informațiile clasificate este nefondată. Acordarea accesului la astfel de informații se face în scopul îndeplinirii atribuțiilor de serviciu de către persoana deținătoare a autorizației de acces. Interesul ca un funcționar public să dețină acces la informații clasificate aparține autorității publice cu care acesta are raportul de funcție. Astfel, toate demersurile pentru obținerea și, respectiv, retragerea autorizației sunt realizate de către unitatea la care își desfășoară activitatea persona în cauză. Dreptul de acces la informații clasificate nu este un drept constituțional, el putând fi acordat doar în condițiile stabilite de legea specială. În atare situație, recurentul nu poate invoca faptul că a fost prejudiciat în urma adoptării măsurii contestate în cauză. 8.4. În consecință, instanța de control judiciar apreciază că nu se regăsesc în speța de față motive de reformare a sentinței recurate.

Temeiul legal al soluției instanței de recurs Pentru toate considerentele expuse la punctul anterior, în temeiul art. 20 și art. 28 din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, republicată, cu modificările și completările ulterioare, raportat la art. 496 C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul, ca nefondat.