ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1535/2024

Ședința publică din data de 14 martie 2024

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Tribunalul Vaslui – secția civilă la data de 24 februarie 2022 în dosarul nr. x/2022 disjuns din dosarul nr. x/2021, reclamantul A., în contradictoriu cu pârâtul Oficiul Registrului National al Informațiilor Secrete de Stat (ORNISS), a solicitat instanței constatarea nulității absolute a deciziei ORNISS nr. S/17534 din 10 decembrie 2018.

Prin sentința civilă nr. 76 din 23 martie 2022, Tribunalul Vaslui – secția civilă a admis excepția necompetenței materiale a Tribunalului Vaslui, invocată prin întâmpinare și a declinat cererea formulată de reclamantul A. privind anularea Deciziei ORNISS nr. S/17534 din 10 decembrie 2018, în contradictoriu cu Oficiul Registrului Național al Informațiilor Secrete de Stat, în favoarea Curții de Apel Iași, secția de contencios administrativ și fiscal, dosarul fiind înregistat pe rolul acestei instanțe la data de 12 aprilie 2022, sub nr. x/2022.

Prin încheierea din 10 mai 2022, Curtea de Apel Iași, secția contencios administrativ și fiscal, în temeiul art. 413 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ., a suspendat judecata cauzei până la soluționarea definitivă a cauzei ce face obiectul dosarului nr. x/2021

Împotriva încheierii din 10 mai 2022, pronunțată de Curtea de Apel Iași, secția contencios administrativ și fiscal, a declarat recurs reclamantul A., solicitând repunerea pe rol a cauzei suspendate.

Intimatul-pârât Oficiul Registrului Național al Informațiilor Secrete de Stat (ORNISS) a formulat întâmpinare, prin care a invocat excepția nulității pentru nemotivare.

II. Soluția instanței de recurs

Analizând, cu prioritate, în raport de dispozițiile art. 248 alin. (1) C. proc. civ., excepția nulității recursului, invocată prin întâmpinare, Înalta Curte constată că excepția în discuție este întemeiată, pentru următoarele considerente:

Înalta Curte reține că potrivit art. 487 alin. (1) C. proc. civ., recursul se va motiva prin însăși cererea de recurs sau înăuntrul termenului de recurs, iar conform art. 489 alin. (1) din același act normativ, recursul este nul dacă nu a fost motivat în termenul legal, cu excepția cazurilor prevăzute la alin. (3), care statuează că motivele de casare de ordine publică pot fi invocate și din oficiu de instanța de recurs, care însă este obligată să le pună în dezbaterea părților.

Astfel, deși există formal o declarație de recurs, nu se indică explicit, raportat la textul de lege incident - art. 414 și art. 488 C. proc. civ. - care sunt motivele de nelegalitate ale hotărârii recurate, analiza de nelegalitate a hotărârii instanței de fond fiind astfel imposibil de realizat.

Or, exprimarea nemulțumirii față de soluția pronunțată, fără indicarea unor motive concrete de nelegalitate care să poată fi analizate fie și prin prisma dispozițiilor art. 489 alin. (3) C. proc. civ., nu poate echivala cu motivarea recursului.

Înalta Curte constată că în declarația scrisă de recurs, înregistrată la dosar, recurentul-reclamant nu indică niciunul dintre motivele de nelegalitate prevăzute de art. 488 C. proc. civ. și nici nu formulează critici cu privire la considerentele avute în vedere de prima instanță atunci când a dispus suspendarea judecății cauzei în temeiul art. 413 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ.

Așa cum s-a arătat elocvent în practica judiciară, pentru a conduce la casarea hotărârii, recursul nu se poate limita la o simplă indicare de formă a textelor legale și la prezentarea circumstanțelor factuale ale cauzei, ci condiția legală a dezvoltării motivelor implică determinarea greșelilor anume imputate, o minimă argumentare a criticii în fapt și în drept, precum și indicarea probelor și raționamentelor pe care se bazează.

În acest context, deși așa cum s-a relevat mai sus, recurentul-reclamant indică încheierea pe care înțelege să o conteste, nu formulează nicio critică în susținerea vreunuia din motivele de casare imperativ și limitativ prevăzute de norma incidentă.

Astfel, deși prin încheierea recurată s-a dispus suspendarea judecății cauzei în temeiul art. 413 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ., aspectele redate de recurentul-reclamant în cererea de recurs nu au legătură cu soluția recurată și, implicit, cu analiza instanței de fond care a fundamentat hotărârea pronunțată în cauză.

Înalta Curte mai reține și că sunt date în competența instanței de control judiciar exclusiv chestiunile care țin de legalitatea soluției instanței de fond, iar în aceste condiții, instanța de recurs nu este îndreptățită a reanaliza probatoriul administrat, decât în măsura în care o astfel de analiză se impune prin prisma aplicării greșite de către instanța de fond a unor dispoziții legale, cum ar fi regulile procedurale referitoare la modalitatea de administrare a probatoriilor sau la forța probantă a unor asemenea mijloace administrate.

Conform art. 483 alin. (3) și (4) C. proc. civ. recursul este o cale extraordinară de atac menită să asaneze eventualele greșeli de judecată anume imputate de recurent prin prisma motivelor de casare expres și limitativ prevăzute de lege în art. 488 C. proc. civ., per a contrario, aspectele de fapt și critici în legătură cu stabilirea stării de fapt nu pot face obiectul recursului.

Înalta Curte constată că, în speță, cererea de recurs nu cuprinde critici raportat la conținutul concret al hotărârii atacate și fără a se indica care sunt normele de drept încălcate de prima instanță, respectiv din perspectiva modului de aplicare a prevederilor art. 413 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ.

Prin urmare, întrucât recurentul-reclamant nu s-a conformat exigențelor impuse de dispozițiile legale mai sus menționate și nu a formulat critici care să permită încadrarea motivelor de recurs într-unul dintre cazurile expres și limitativ prevăzute de art. 488 din C. proc. civ. prin raportare la hotărârea recurată, Înalta Curte va aplica sancțiunea nulității recursului, în conformitate cu dispozițiile art. 489 alin. (2) C. proc. civ.

Pentru considerentele expuse, în temeiul dispozițiilor art. 486 alin. (1) lit. d) și art. 489 alin. (2) din C. proc. civ., republicat, Înalta Curte va admite excepția nulității recursului, invocată de intimatul-pârât și va constata nul recursul declarat de reclamantul A..

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite excepția nulității, invocată de intimatul-pârât.

Constată nul recursul declarat de reclamantul A. împotriva încheierii din 10 mai 2022 a Curții de Apel Iași – secția contencios administrativ și fiscal.

Definitivă.

Pronunțată prin punerea soluției la dispoziția părților de către grefa instanței, conform art. 402 C. proc. civ., astăzi, 14 martie 2024.