ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 5335/2021

Cererea de chemare în judecată Prin acțiunea formulată reclamanții A. și B. au solicitat instanței, în contradictoriu cu pârâții Inspectoratul General Al Jandarmeriei Române și Ministerul Afacerilor Interne - Comisia de Jurisdicție a Imputaților: anularea deciziei de imputare nr. 136375/11.08.2017 emisă în sarcina reclamantului A. de către Inspectorul General al Jandarmeriei, pentru suma de 20.628,38 RON; anularea deciziei de imputare nr. 136376/11.08.2017 emisă în sarcina reclamantului B. de către Inspectorul General al Jandarmeriei, pentru suma de 19.720 RON; anularea hotărârii nr. 171.789/24.10.2017 emisă de comisia de soluționare a contestațiilor din cadrul I.I.J. Tulcea; anularea hotărârii nr. 171.790/24.10.2017 emisă de comisia de soluționare a contestațiilor din cadrul IGJR Tulcea; anularea Hotărârii nr. 1 din 8.01.2018, emisă de comisia de jurisdicție a imputațiilor din cadrul M.A.I; suspendarea executării deciziei de imputare nr. 136376/11.08.2017 și a deciziei de imputare nr. 136375/11.08.2017, până la soluționarea definitivă a litigiului.

Soluția instanței de fond Curtea de Apel Constanța, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, prin sentința nr. 181 din 8 noiembrie 2018, a respins cererea formulată de pârâtul Inspectoratul General al Jandarmeriei Române, de suspendare a judecății prezentei cauze până la soluționarea recursului formulat împotriva încheierii civile din data de 07.09.2018, pronunțată în dosar nr. x/2018, ca nefondată, a admis cererea înregistrată sub nr. x/2018, formulată de reclamanții A. și B., în contradictoriu cu pârâții Inspectoratul General al Jandarmeriei Române și Ministerul Afacerilor Interne, prin Direcția Generală Juridică, respectiv cererea conexă, înregistrată sub nr. x/2018, formulată de reclamantul C., în contradictoriu cu pârâții Inspectoratul General al Jandarmeriei Române și Ministerul Afacerilor Interne, prin Direcția Generală Juridică, a anulat deciziile de imputare nr. 136375/11.08.2017, 136376/11.08.2017 și 136377/11.08.2017, emise de Inspectoratul General al Jandarmeriei Române, hotărârile nr. 171731/17.10.2017, 171.789/24.10.2017 și 171.790/24.10.2017, emise de Inspectoratul General al Jandarmeriei Române - Comisia de Soluționare a Contestațiilor, precum și hotărârea nr. 1/08.01.2018, emisă de Ministerul Afacerilor Interne - Comisia de Jurisdicție a Imputațiilor și a obligat pârâții Inspectoratul General al Jandarmeriei Române și Ministerul Afacerilor Interne, prin Direcția Generală Juridică să plătească reclamantului din cererea conexă, C., suma de 1.500 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată.

Calea de atac exercitată Împotriva hotărârii instanței de fond pârâții Ministerul Afacerilor Interne și Inspectoratul General al Jandarmeriei Române au declarat recurs. 1. Prin recursul formulat, întemeiat pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 4, 6 și 8 C. proc. civ., pârâtul Inspectoratul General al Jandarmeriei Române a arătat faptul că din motivarea sentinței recurate pronunțate de instanța de fond (pag. 26 alin. (3) rezultă faptul că " din înscrisurile existente la dosar este evident faptul că și Inspectoratul General avea cunoștința de paguba produsă, încă înainte de februarie 2015, însă nu a dat dispoziție de efectuare a cercetării administrative și de emitere a deciziei de imputare împotriva șefului IJJ Tulcea și adjunctului său, și a pierdut termenul de efectuare a cercetării administrative". Se poate ușor observa că instanța de fond a constatat în mod eronat faptul că a intervenit o decădere din termenul de efectuare a cercetării administrative în raport de o situație de fapt anterioară cercetării administrative care a stat la baza emiterii actelor administrative contestate în prezentul litigiu, fiind ignorată Hotărârea Comisiei de Jurisdicție a Imputațiilor din cadrul M.A.I. nr. 45 din 22.05.2017 ce constituie actul de sesizare pentru efectuarea cercetării administrative finalizate conform procesului-verbal nr. x din 08.08.2017 care a stat la baza emiterii actelor administrative contestate în cauză. În conformitate cu punctul 4 din Hotărârea Comisiei de Jurisdicție a Imputațiilor din cadrul M.A.I. nr. 45/22.05.2017, a fost dispusă o repunere în termen conform competențelor, pentru motivele arătate, cu precizarea că acest act administrativ nu a fost contestat. În mod evident, instanța de fond nu a luat în considerare actul de sesizare pentru efectuarea cercetării administrative ce a condus la emiterea actelor administrative contestate, deși a fost învederat acest aspect așa cum reiese din cuprinsul sentinței recurate (pag. 16 alin. (1) și alin. (5), pag. 17 alin. (6) și alin. (7), pag. 18 alin. (1) pag. 25 alin. (4), fapt pentru care motivarea instanței de fond este contradictorie și străină de natura cauzei fiind dată cu încălcarea și aplicarea greșită a normelor de drept material, instanța de fond depășind atribuțiile puterii judecătorești. Instanța de fond trebuia să se limiteze la obiectul litigiului cauzei și să facă o analiză a legalității actelor administrative contestate în acest sens, aceasta omițând să constate tocmai faptul că în raport de actul de sesizare, cercetarea administrativă efectuată a fost legală și în termen, actele administrative contestate fiind temeinice și legale. Un alt element de contradictorialitate reiese și din alin. (1), pag. 26 a sentinței recurate, sens în care instanța de fond a reținut în mod eronat o altă situație de fapt care nu are legătură cu cercetarea administrativă în baza căreia au fost emise actele administrative contestate în prezentul litigiu (p.v. nr. x din 20.12.2016, cercetare inițială efectuată de I.J.J. Tulcea și p.v. nr. x din 08.08.2017, cercetare ulterioară efectuată de I.G.J.R. în baza căreia s-au emis actele administrative contestate în prezentul litigiu). Mai mult, în opinia instanței de fond, la prelungirea cercetării administrative solicitate de către I.J.J. Tulcea, I.G.J.R. ar fi trebuit să-și dea seama de necompetența I.J.J. Tulcea fiind ignorate prevederile legale exprese în acest sens cu privire la procedura declinării de competență, respectiv art. 52 din I.M.A.I. nr. 114/22.07.2013. Din reglementarea expresă a art. 52 din I.M.A.I. nr. 114/22.07.2013 reiese faptul că o astfel de declinare se face la solicitarea comandantului/șefului unității unde s-a produs paguba ori a altei persoane fapt ce nu s-a întâmplat și nici nu era posibil deoarece comandantul I.J.J. Tulcea care a dispus efectuarea cercetării administrative nu avea legătură cu producerea pagubei ci adjunctul acestuia. În ceea ce privește Hotărârea Comisiei de Jurisdicție a Imputațiilor din cadrul M.A.I. nr. 45/22.05.2017, actul de sesizare pentru efectuarea cercetării administrative finalizată prin emiterea de către I.GJ.R. ap.v. nr. x din 08.08.2017, cercetare administrativă în baza căreia au fost emise actele administrative contestate în prezenta cauză, recurentul precizează că prin contestarea Deciziilor de imputare nr. x/18.01.2017 și nr. x/18.01.2017 emise în baza procesului-verbal de cercetare administrativă nr. x din 20.12.2016, conform procedurii jurisdicționale speciale reglementate de O.G. nr. 121/1998 și I.M.A.I. nr. 114/2013, Comisia de Jurisdicție a Imputațiilor de la nivelul M.A.I., organ jurisdicțional special, a dispus anularea acestor decizii de imputare și conform pct. 4 din Hotărârea nr. 45/22.05.2017 a dispus "efectuarea unei noi cercetării administrative în cauză de către o comisie constituită la nivelul I.G.J.R. Termenul pentru efectuarea noii cercetări administrative începe să curgă de la data înregistrării prezentei hotărâri la secretariatul I.G.J.R, fiind practic o repunere în termen pentru motivele invocate în cuprinsul acesteia. Reclamanții nu au contestat Hotărârea C.J.I. a M.A.I. nr. 45/22.05.2017 în termenul legal, deși puteau uza de calea de atac conform prevederilor art. 43 din O.G. nr. 121/1998 coroborat cu Legea 554/2004 a contenciosului administrativ. Având în vedere faptul că Hotărârea nr. 45/22.05.2017 nu a fost contestată în condițiile legii și nici în prezentul litigiu, aceasta are autoritate de lucru judecat. Pe cale de consecință, instanța de fond trebuia să analizeze legalitatea cercetării administrative finalizate conform procesului-verbal nr. x din 08.08.2017 în raport de actul de sesizare, respectiv Hotărârea C.J.I. a M.A.I. nr. 45/22.05.2017. Un alt motiv de contradictorialitate a sentinței recurate este faptul că prin încheierea de ședință civilă din 07.09.2018 pronunțată de către Curtea de Apel Constanța, secția a II a civilă, de contencios administrativ și fiscal - în dosarul cauzei, instanța de fond a reținut, în mod eronat, ca și motive bine justificate de nelegalitate a deciziilor de imputare și ca indicii suficiente, invocarea de către reclamanți a tardivității emiterii deciziilor de imputare și nemotivarea corespunzătoare a acestora, admițând cererea de suspendare a deciziilor contestate de către reclamanții A. și B.. În opinia sa, aspectele reținute de către instanță ca și indicii suficiente ce au stat la baza pronunțării încheierii de ședință civilă din data de 07.09.2018 prin care a admis cererea de suspendare a deciziilor contestate sunt eronate și contradictorii cu motivarea sentinței recurate, prin încheiere fiind reținută tardivitatea efectuării cercetării administrative ca si aspect principal iar în sentința recurată s-a reținut o decădere din dreptul de efectuare a cercetării administrative ca urmare a prescripției, două noțiuni de drept diferite. 2. Pârâtul Ministerul Afacerilor Interne, a formulat recurs în temeiul art. 488 alin. (1) pct. 5 și 8 C. proc. civ., însă a renunțat la motivul de recurs întemeiat pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ. În ceea ce privește motivul de nelegalitate prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., recurentul arată că, din considerentele reținute de instanța de fond, rezultă că nu au fost respectate prevederile legale privind termenul în care se poate face cercetarea administrativă, considerând instanța că aceasta a fost tardiv efectuată și în consecință deciziile de imputare emise la data de 11.08.2017 pe numele celor 3 reclamanți sunt nelegale, acest fapt atrăgând și nelegalitatea hotărârilor Comisiei de Soluționare a Contestațiilor din cadrul I.G.J.R. precum și a Hotărârii nr. 1/08.01.2018 a Comisiei de Jurisdicție a Imputațiilor din cadrul M.A.I. În opinia recurentului, instanța de fond se află în eroare cu privire la situația de fapt și temeiurile juridice care au stat la baza efectuării cercetării administrative de către I.G.J.R., ale cărei concluzii și propuneri au fost inserate în Procesul- Verbal nr. x din 08.08.2017, și în baza căruia au fost emise deciziile de imputare contestate. Instanța de fond nu face nicio mențiune despre Hotărârea Comisiei de Jurisdicție a Imputațiilor din cadrul M.A.I. nr. 45 din 22.05.2017 - document ce constituie actul de sesizare pentru efectuarea cercetării administrative finalizată conform Procesului-Verbal nr. x din 08.08.2017 și care a stat la baza emiterii actelor administrative contestate. Prin contestarea Deciziilor de imputare (emise inițial de IJJ. Tulcea) nr. x/18.01.2017, nr. x/18.01.2017 și nr. x/18.01.2017 emise în baza Procesului-Verbal de cercetare administrativă nr. x din 20.12.2016, conform procedurii jurisdicționale speciale reglementate de O.G. nr. 121/1998 și IM.A.L nr. 114/2013, Comisia de Jurisdicție a Imputațiilor de la nivelul M.A.I., organ jurisdicțional special, a dispus anularea acestor decizii de imputare și conform pct. 4 din dispozitivul Hotărârii nr. 45/22.05.2017 s-a dispus efectuarea unei noi cercetării administrative. Se mai arată că instanța de fond în mod greșit reține următorul aspect: "Cum IGJR nu a procedat conform art. 53 din Instrucțiunile nr. 114/2013 a MAI și art. 23 din O.G. nr. 121/1998, în sensul că după ce a luat cunoștință de producerea pagubei prin nota raport nr. x/11.10.2016, în cel mult 60 de zile nu a dispus efectuarea cercetării administrative, ulterior, acesta în august 2017, după trecerea celor 3 ani de la producerea pagubei, nu mai intra în procedura tragerii la răspunderea materială a celor vinovați și nu mai putea emite o decizie de imputare împotriva fostului inspector șef și al adjunctului său la 11.08.2017." Din reglementarea expresă a art. 53 din I.m.a.i. nr. 114/2013 reiese faptul că o astfel de declinare se face la solicitarea comandantului/șefului unității unde s-a produs paguba ori a altei persoane fapt ce nu s-a întâmplat și nici nu era posibil deoarece comandantul IJJ. Tulcea care a dispus efectuarea cercetării administrative nu avea legătură cu producerea pagubei ci doar adjunctul acestuia. Un alt argument pentru care recurenta consideră hotărârea atacată ca fiind nelegală este faptul că instanța de fond a reținut în mod eronat o altă situație de fapt, anterioară, care nu are legătură cu cercetarea administrativă în baza căreia au fost emise actele administrative contestate în prezentul litigiu. Se reține astfel de către instanța de fond că după schimbarea inspectorului șef al IJJ. Tulcea, reclamant în cauză, care s-a produs la data de 01.03.2015, noul inspector șef a dispus abia în data de 26.08.2016 constituirea comisiei de cercetare administrativă, prin ordinul de zi pe unitate nr. 167/26.08.2016, care s-a finalizat cu procesul-verbal nr. x/20.12.2016, în temeiul căruia au fost emise de către IJJ. Tulcea deciziile de imputare anulate ulterior de către Comisia de Jurisdicție a Imputațiilor prin Hotărârea nr. 45/22.05.2017. Totodată, se reține că de la data de 01.03.2015 până la data emiterii ordinului de zi pe unitate nr. 167/26.08.2016 a trecut o perioadă de 16 luni, iar pârâtul nu a justificat în niciun mod această întârziere. Ori, chiar instanța de judecată reține în paragraful al doilea de la pag. 25 că anterior emiterii ordinului de zi pe unitate nr. 167 din 26.08.2016 s-a formulat o sesizare la data de 10.06.2015 către Parchetul de pe lângă Tribunalul Militar București, pentru săvârșirea infracțiunilor de neglijență în serviciu și fals material în înscrisuri oficiale. Conform Ordonanței din Dosarul nr. x/2015 din data de 16.08.2016, Parchetul Militar de pe lângă Tribunalul Militar București a stabilit că "nu există elemente de natură infracțională" însă acest aspect "nu exclude răspunderea administrativă, materială sau disciplinară a persoanelor care vor li găsite vinovate în urma efectuării cercetărilor administrative". Ordonanța de clasare din dosarul sus-amintit a fost înregistrată la nivelul Inspectoratului de Jandarmi Județean Tulcea la data de 25.08.2016 (dată de la care începe să curgă termenul pentru efectuarea cercetării administrative inițiale), iar ca urmare a celor apreciate de către Parchetul Militar de pe lângă Tribunalul Militar București, prin Ordinului de Zi pe Unitate nr. 167 din 26.08.2016 a fost numită comisia de cercetare administrativă. În urma efectuării cercetării administrative (cu prelungirea termenului legal pentru efectuare de 60 de zile aprobată prin nota raport nr. x din 11.10.2016), concluziile și propunerile comisiei de cercetare administrativă au fost inserate în Procesul-Verbal nr. x din 20.12.2016. Având în vedere că deciziile de imputare inițiale, emise pe numele reclamanților de IJJ Tulcea au fost anulate ulterior de către Comisia de Jurisdicție a Imputațtiilor prin Hotărârea nr. 45 din 22.05.2017, fiind dispusă efectuarea unei noi cercetări administrative de către o altă structură, respectiv de către I.GJ.R., recurentul consideră că situația de fapt anterioară nu mai poate fi avută în vedere la analizarea temeiniciei actelor administrative contestate în cauză, iar prin sentință pronunțată. Curtea de Apel Constanța a depășit limitele învestirii sale. Pe cale de consecință, recurentul apreciază că instanța de fond trebuia să analizeze legalitatea cercetării administrative finalizate conform Procesului-verbal nr. x din 03.08.2018, în raport de actul de sesizare, respectiv Hotărârea C.J.I. a M.AJ. nr. 45/22.05.2017.

Apărările formulate în cauză Intimații A. și C. au formulat întâmpinări prin care au solicitat respingerea recursurilor, ca nefondate.

Soluția instanței de recurs Analizând sentința atacată, prin prisma criticilor formulate de recurenți, a apărărilor expuse în întâmpinarea intimaților, Înalta Curte apreciază că recursurile sunt nefondate. Cu toate că au fost formulate motive de recurs distincte, Înalta Curte le va răspunde și analiza prin considerente comune. Prioritar, Înalta Curte constată că motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 4 și 6 au fost menționate doar formal în memoriile de recurs, nefiind dezvoltate și argumentate, motiv pentru care acestea nu vor fi analizate. În ceea ce privește motivul de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., Înalta Curte constată că în analiza problemei tardivității și a incidenței prevederilor art. 23 alin. (1) și art. 24 alin. (1) din O.G. nr. 121/19981, astfel cum au fost preluate prin Instrucțiunile MAI nr. 114/2013, prima instanță a apreciat în mod corect asupra datei producerii pagubei constând în avarierea clădirii și data constatării acesteia, precum și asupra datei începerii curgerii și expirării termenului legal pentru efectuarea cercetării administrative, data expirării acestui termen corespunzând datei în care se consideră că prejudiciul a fost produs prin omisiune (nedemararea cercetării administrative de către persoanele care aveau atribuțiile legale în acest sens). Astfel cum a reținut și prima instanță din Rapoartele de constatare nr. x/1 din data de 28.06.2013 și nr. x/1 din data de 24.01.2014, rezultă că persoanele care aveau atribuțiile legale în vederea demarării cercetării administrative au luat la cunoștință de producerea pagubei la data de 24.01.2014, dată de la care a început să curgă termenul de 60 de zile prevăzut de art. 23 alin. (1) din O.G. nr. 121/1998. Prin urmare, data până la care trebuia finalizată cercetarea administrativă de către conducerea I.J.J. Tulcea s-a împlinit cel târziu la data de 26.03.2014. Înalta Curte apreciază că instanța de fond a constatat în mod corect că această dată -26.03.2014-corespunde cu data în care prejudiciul indirect a fost produs prin omisiunea constând în nedemararea cercetării administrative de către persoanele care aveau atribuțiile legale în acest sens; Nota Raport nr. x/11.10.2016 depusă de pârâta IGJR, prin care se solicită (și se aprobă) prelungirea cu 60 de zile a termenului de cercetare administrativă nu are niciun efect, întrucât respectivul document a fost emis și aprobat după ce termenul de 60 de zile prevăzut de art. 23 alin. (1) din O.G. nr. 121/1998 expirase. Sesizarea parchetului, invocată de recurenta M.A.I. ca motiv de suspendare a termenului prevăzut de art. 23 alin. (1) din O.G. nr. 121/1998, nu este relevantă întrucât respectiva sesizare a fost realizată la data de 10.06.2015, tot după expirarea termenului legal de 60 de zile. Prin urmare, întreaga cercetare administrativă inițială, finalizată cu înregistrarea Procesului-verbal nr. x/20.12.2016 a fost realizată tardiv, fiind nerelevantă pentru calculul momentului în care prejudiciul indirect a fost produs prin omisiunea constând în nedemararea cercetării administrative de către persoanele care aveau atribuțiile legale în acest sens. De asemenea, Înalta Curte constată că temeinic și legal a apreciat instanța de fond și asupra datei constatării de către organul superior a prejudiciului indirect produs de către persoanele aveau atribuțiile legale în vederea demarării cercetării administrative. Constatarea acestui presupus prejudiciu, pentru care s-a atras răspunderea subsidiară, de către organul competent a efectua cercetarea administrativă și care a emis decizia de imputare s-a realizat ca urmare a emiterii Deciziei nr. 45/22.05.2017, prin care Inspectoratul General al Jandarmeriei Române este sesizat cu privire Ia producerea presupusului prejudiciu. Contrar celor susținute de ambele recurente, Decizia nr. 45/22.05.2017 nu a reprezentat un act de "repunere în termen" ci, așa cum a reținut și instanța de fond, reprezintă actul prin care organul competent a efectua cercetarea administrativă și a luat la cunoștință de existența prejudiciului. Prin urmare, instanța de fond a apreciat în mod corect că Inspectoratul General al Jandarmeriei Române, ca organ competent a efectua cercetarea administrativă, a constatat paguba indirectă la data de 22.05.2017, dată de la care trebuie calculat termenul de 60 de zile, prevăzut de art. 23 alin. (1) din O.G. nr. 121/1998. De altfel, instanța de fond a reținut că între data producerii prejudiciului indirect (26.03.2014) și data constatării acestuia (22.05.2017) a trecut o perioadă mai mare de 3 ani, astfel încât au devenit incidente prevederile art. 24 din O.G. nr. 121/1998 (art. 71 din Instrucțiuni), iar în privința acestui termen de decădere nu este aplicabilă instituția "repunerii în termen reglementată de dispozițiile art. 76 din Instrucțiuni. În raport cu cele reținute, Înalta Curte constată că toate criticile sunt nefondate, judecătorul fondului apreciind în mod corect și legal starea de fapt dedusă judecății, hotărârea pronunțată nefiind susceptibilă de criticile formulate, dimpotrivă, aceasta a fost dată cu aplicarea corectă a dispozițiilor legale aplicabile cauzei, după cercetarea atentă a fondului și a probatoriilor administrate.

Temeiul legal al soluției instanței de recurs Pentru toate considerentele expuse la punctul anterior, în temeiul art. 20 alin. (3) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările și completările ulterioare, coroborat cu art. 496 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursurile ca nefondate.