ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2920/2020

Ședința publică din data de 29 iunie 2020

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Tribunalului București, secția a II-a de contencios administrativ și fiscal la data de 18.05.2016 sub nr. x/2016 reclamantul A. în contraditoriu cu pârâtul INSPECTORATUL GENERAL AL JANDARMERIEI ROMÂNE - UM 0251 BUCUREȘTI a solicitat anularea Deciziei de Imputare nr. 39969/10.12.2015 și a Procesului-verbal nr. x/17.11.2016 cu cheltuieli de judecată.

Prin sentința civilă nr. 1558 pronunțată în data de 02.05.2017, Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal a admis excepția lipsei calității procesuale pasive a Comisiei de Soluționare a Contestațiilor din cadrul Inspectoratului General al Jandarmeriei Române și a Comisiei de Jurisdicție a Imputațiilor din cadrul MAI și respinge ca atare acțiunea față de acești pârâți, a admis acțiunea față de Inspectoratul General al Jandarmeriei Române și a anulat Decizia de imputare nr. 39969/10.12.2015 și Procesul-verbal de cercetare administrativă nr. x din data de 17.11.2015.

Împotriva sentinței nr. 1558 din data de 02.05.2017 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal a formulat recurs pârâtul Inspectoratul General al Jandarmeriei Române (UM 0251 București) încadrând în drept criticile sale în dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ.

Împotriva recursului promovate de pârâtul Inspectoratul General al Jandarmeriei Române (UM 0251 București), a formulat întâmpinare intimatul - reclamant A., ce a solicitat respingerea recursului și menținerea hotărârii atacate.

Recurentul - pârât Inspectoratul General al Jandarmeriei Române (UM 0251 București) a formulat Răspuns la întâmpinarea intimatului - reclamant, în cuprinsul căruia menționează că susținerile din cuprinsul întâmpinării sunt pur subiective, intimatul interpretând în mod greșit prevederile legale aplicabile situației de fapt, încercând în acest fel să inducă în eroare instanța de judecată.

În cauză, au fost avute în vedere modificările aduse prin Legea nr. 212/2018 dispozițiilor art. 20 din Legea nr. 554/2004 privind contenciosul administrativ în sensul că procedura de filtrare a recursurilor, reglementată prin dispozițiile art. 493 C. proc. civ., este incompatibilă cu specificul domeniului contenciosului administrativ și fiscal, precum și măsurile luate prin Hotărârea Colegiului de Conducere nr. 106 din data de 20 septembrie 2018 prin care s-a luat act de hotărârea Plenului judecătorilor secției de contencios administrativ și fiscal a Înaltei Curți de Casație și Justiție adoptată la data de 13 septembrie 2018 în sensul că procedura de filtrare a recursurilor, reglementată prin dispozițiile art. 493 C. proc. civ., este incompatibilă cu specificul domeniului contenciosului administrativ și fiscal.

Față de aceste aspecte, în temeiul art. 494, raportat la art. 475 alin. (2) și art. 201 din C. proc. civ., astfel cum au fost completate prin dispozițiile XVII alin. (3), raportat la art. XV din Legea nr. 2/2013 privind unele măsuri pentru degrevarea instanțelor judecătorești, precum și pentru pregătirea punerii în aplicare a Legii nr. 134/2010 privind C. proc. civ. și dispozițiile art. 109 din Regulamentul de ordine interioară al instanțelor judecătorești, prin Rezoluție s-a fixat primul termen de judecată la data de 17 martie 2020, în ședință publică, cu citarea părților.

În cadrul recursului se invocă motivul de recurs prevăzute de art. 488 alin. 1 pct. 6 C. proc. civ., în sensul existenței unor motive contradictorii care nu pot justifica soluția de admitere a acțiunii și de anulare a deciziei de inspecție nr. 39969 din 10.12.2015 și a procesului-verbal de cercetare administrativă nr. x/17. XI.2015.

În cadrul acestui motiv de casare recurentul-pârât invocă următoarele aspecte care privesc considerentele sentinței atacate.

Primul privește greșita stabilire a situației de fapt recurentul-pârât susținând că prima instanță a preluat apărările formulate de reclamantul-intimat și nu ar fi ținut cont de probele invocate de autoritate pe situația de fapt.

Al doilea aspect privește aprecierile instanței cu privire la termenul la care s-a realizat cercetarea administrativă și respectarea dispozițiilor art. 24 alin. 1 și (4) din O.U.G. nr. 121/1998.

Se susține că în mod greșit prima instanță a apreciat că a intervenit prescripția răspunderii disciplinare în condițiile în care paguba a fost contestată la data de 11.06.2015 odată cu plata efectivă a sumei, în urma finalizării dosarului penal.

Al treilea aspect privește partea din considerente prin care se reține fapta imputată reclamantului și se susține că prima instanță a reținut greșit abaterea imputată și care a constat în faptul că acesta nu ar fi intreprins demersurile necesare în vederea introducerii în gestiune unității a bunurilor primite potrivit reglementărilor în vigoare.

Se solicită admiterea recursului, casarea sentinței atacate și în rejudecare respingerea acțiunii ca neîntemeiată și menținerea ca legale a actelor contestate.

La dosar reclamanta-intimată a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursului ca nefondat.

Analizând recursul declarat, în raport de motivul de casare invocat - art. 488 alin. 1 pct. 6 C. proc. civ. Curtea îl apreciază pentru următoarele considerente ca nefondat, în cauză neputându-se reține existența unei motivări contradictorii în fapt și în drept de natură a nu justifica soluția de admitere a acțiunii și de anulare a actelor contestate.

Aspectele legate se stabilirea situației de fapt și incidența normelor de drept în raport de momentul de la care a început să curgă termenul de 3 ani prevăzut de art. 24 alin. 1 și (4) din O.U.G. nr. 121/1998 nu fondate, Curtea apreciind că aceste aspecte nu pot fi reținute.

Prima instanță a stabilit corect situația de fapt și incidența art. 24 alin. (1) și (4) din O.G. nr. 121/1998 în raport de succesiunea cronologică a evenimentelor și faptul că în speță nu s-a stabilit cu certitudine momentul la care s-a produs paguba, întrucât nu s-a stabilit data la care cele trei tablouri au dispărut.

În mod corect prima instanță a apreciat pe situația de fond că data de la care începe să curgă termenul de trei ani privind constatarea pagubei este data pensionării reclamantului 1.07.2010, neputându-se stabili cu certitudine dacă la data de 24.03.2011 cele trei tablouri erau dispărute, iar soluția din dosarul penal nu a stabilit în concret persoana vinovată în sens penal de lipsa celor trei tablouri.

Prima instanță a înlăturat prin considerente clare apărarea recurentului-pârât în sensul că paguba ar consta în despăgubirile pe care Inspectoratul a fost obligat prin hotărâre judecătorească să le plătească Muzeului Național de Artă Contemporană. Recurentul-pârât a avut preluate 10 tablouri din care au dispărut trei din acestea, iar angajarea răspunderii putea și trebuia să fie angajată de la data dispariției independent de demersurile întreprinse de partea îndreptățită la despăgubire.

Prima instanță a analizat situația de fapt specifică speței și a ținut cont că nu s-a stabilit cu certitudine data la care au dispărut cele trei tablouri și în consecință data la care a început să curgă termenul de decădere de 3 ani era data pensionării reclamantului - intimat 1.07.2010.

Deoarece reclamantul a fost apreciat de autoritate ca fiind responsabil de producerea pagubei imputate - contravaloarea celor trei tablouri pe motiv că nu și-ar fi îndeplinit o atribuție de servici, respectiv faptul că nu a întreprins demersurile necesare introducerii în gestiune a celor 10 tablouri primite de la Muzeul Național de Artă Contemporană.

Iar în raport de momentul pensionării 1.07.2010 de la care a început să curgă termenul de prescripție de 3 ani acesta era împlinit la data de 17. XI.2015 la care s-a constatat paguba prin procesul-verbal de cercetare administrativă.

Curtea constată că prima instanța prin considerente clare a arătat motivele de fapt și de drept pentru care a admis acțiunea - pe considerentul împliniri termenului de prescripție al răspunderii materiale în cauză nefiind îndeplinite condițiile motivului de casare prevăzute de art. 488 alin. 1 pct. 6 C. proc. civ.

Față de cele expuse mai sus, Curtea în baza art. 496-497 C. proc. civ. va respinge recursul ca nefondat menținând ca legală și temeinică sentința pronunțată de instanța de fond.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul formulat de pârâtul Inspectoratul General al Jandarmeriei Române - UM 0251 București împotriva sentinței civile nr. 1558 din 2 mai 2017 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunțată, în ședință publică, astăzi 29 iunie 2020.