ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4875/2022

Ședința publică din data de 25 octombrie 2022

Asupra recursului de față,

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Cererea de chemare în judecată

Prin acțiunea înregistrată pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal la data de 26.03.2020, sub nr. de dosar x/2020, reclamanta A. în contradictoriu cu pârâta INSPECȚIA JUDICIARĂ, a formulat contestație împotriva rezoluției emise în Dosarul C20-219 a inspectorului șef prin care s-a respins plângerea împotriva rezoluției de clasare nr. 4120/a emisă în Dosarul nr. 19-4832 și s-a menținut rezoluția atacată, solicitând anularea celor două acte administrative emise de către Inspecția Judiciară și pe cale de consecință să se constate că sesizarea este întemeiată, hotărârea pronunțată de cele trei judecătoare a fost dispusă prin exces de putere și discriminatoriu, prin încălcarea limitelor competenței prevăzute de lege și încălcarea dreptului la pensie de urmaș prevăzute de dispozițiile art. 84 alin. (1) rap. la art. 82 alin. (3) din Legea nr. 303/2004 și art. 47 alin. (2) din Constituția României de către cele trei judecătoare ce au compus completul de judecată a Dosarului nr. x/2018

Soluția instanței de fond

Prin sentința civilă nr. 935 pronunțată în data de 09.10.2020 Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal a respins contestația formulată de reclamanta A., în contradictoriu cu pârâta INSPECȚIA JUDICIARĂ, ca neîntemeiată.

Calea de atac a recursului exercitată în cauză și motivele înfățișate

Împotriva hotărârii instanței de fond a exercitat calea de atac a recursului reclamanta A., încadrând în drept recursul în dispozițiile art. 20 alin. (3) din Legea nr. 554/2004 raportat la art. 485 C. proc. civ.

Deși nu invocă expres niciunul din motivele de nelegalitate prevăzute de art. 488 alin. (1) C. proc. civ., recurenta susține că hotărârea pronunțată de curtea de apel a fost dată cu aplicarea greșită a normelor de drept material, neținând seama de art. 175 (1), în condițiile existenței unei vătămări grave care nu poate fi înlăturată decât prin anularea hotărârii, deoarece faptele sesizate împotriva celor trei judecătoare subzistă, motiv pentru care solicită admiterea recursului, casarea hotărârii recurate și, rejudecând cauza pe fond, să se admită contestația.

Susține recurenta că instanța fondului a pronunțat o hotărâre nelegală prin aplicarea greșita a dispozițiilor legale, prevalându-se de dispozițiile art. 124 alin. (3) din Constituție invocate de inspecția judiciară prin întâmpinare, ori, potrivit Regulamentului de ordine interioara a instanțelor de judecată adoptat de CSM prin Hotărârea 1375/17.12.2015 - art. 1 alin. (3) -" instanțele judecătorești înfăptuiesc justiția in numele legii, în scopul apărării si realizării drepturilor și libertăților fundamentale ale cetățenilor precum si celelalte drepturi si interese legitime deduse judecații, fără privilegii și fără discriminări".

Pornind de la aceasta premise, instanța avea de analizat săvârșirea unor abateri disciplinare pe care cei trei magistrați le-au încălcat la momentul înregistrării cauzei la Curtea de Apel Brașov, rolul inspecției judiciare fiind acela de a verifica cele sesizate și nu de a se erija intr-un veritabil apărător al celor trei magistrați.

Instanța de fond, nu a intrat in judecarea fondului ci s-a mulțumit doar în a prelua susținerile inspecției judiciare, fără a ține seama de disp.art. 175 (1) - existenta unei vătămări create de cei trei magistrați prin menținerea soluției de clasare, vătămare ce nu poate fi înlăturata decât prin anularea hotărârii.

Consideră că sentința recurată a fost dată cu aplicarea greșita a legii, extinzând o norma juridică dincolo de ipotezele la care se restrânge nejustificat aplicarea prevederilor legale cât si violarea unor principii de drept .

Aplicarea art. 54 alin. (2) din Legea nr. 304/2004, a intrat in vigoare doar la data de 01.10.2021.

Analizând hotărârea pronunțata reiese că, deși inspecția judiciară " apreciază că faptele săvârșite de judecătoarele B., si C. s-ar circumscrie abaterilor disciplinare prev.de art. 99 lit. c).}, i), I), o) si t) din Legea nr. 303/2004, în ceea ce o privește pe doamna judecător D. din cadrul Curții de Apel Brașov și cele prevăzute de art. 99 lit. o), si t) din Legea nr. 303/2004 în cazul doamnelor judecător B. si C. din cadrul aceleiași instanțe"astepect ce a fost reținut de instanța de fond din apărările inspecției judiciare, intercalând totodată apărarea privind pe d-na judecător D. .

Ori, altfel spus, inspecția judiciară a tratat cu superficialitate aspectele sesizate, astfel ca judecatoarea D., nu numai ca nu respectă limita demnității de magistrat, ci situându-se mai presus de lege împreuna cu d-na judecător E. preia Dosarul nr. x/2019 cauza având ca obiect apelul formulat de copiii recurentei, F. si G. împotriva hotărârii Tribunalului Brașov, pentru acoperirea abuzului depune formal o cerere de abținere ce este soluționata de judecatoarea C. si E., și rămâne în complet respingând apelul pe excepție fără a intra pe fondul cauzei.

Susține recurenta că a depus în fața completului de judecată o notă de ședință în care a arata ca a depus plângere penală la Parchetului de pe langa Înalta Curte de Casație si Justiție, secția pentru Investigarea Infracțiunilor din Justiție cât și o cerere de strămutare a cauzei, iar împotriva d-nei judecător E. exista pe rolul ICCJ recurs formulat împotriva cererii de recuzare judecată în timpul stării de urgență, însă nimic din toate acestea nu le-au oprit de a judeca cauza si a respinge apelul, astfel că..."nu se confirma cele sesizate ".

In situația de fapt s-a susținut ca nu s-au dovedit susținerile sale cu privire la judecatoarea D., conducerea Curții de Apel Brașov, uitând însă că în luna aprilie 2009, judecatoarea D. a plecat de la munca împreuna cu judecatoarea H., aflând ca voi mege la conducerea instanței unde va fi convocata de către președinta pentru lămurirea situației de fapt. De asemenea, aceste aspecte erau cunoscute pe lângă judecatoarea H. și de colega de birou a domniei sale, judecător I., căreia i-a reproșat ca m-a contactat și mi-a relatat aspecte cu privire la relația sa cu soțul recurentei.

Invocând disp.art. 101 cu privire la repartizarea aleatoriei a unei cauze, susține recurenta că, deși cauza a fost înaintată de către tribunal la curte în data de 20 iunie asa cum prevăd dispozițiile art. 133 din Regulamentul de ordine interioara al instanțelor, iar apelul a fost înregistrat în data de 21 iunie, pentru a se face "repartizarea aleatorie" către d-na D., în acest sens s-a procedat la înlocuirea primei file a adresei de înaintare, prin schimbarea acesteia în dosarul inspecției judiciare, iar pe adresa din dosarul Curții de Apel Brașov s-a făcut modificarea cu pixul dată din 20 în 21 pentru a da posibilitatea judecătoarei D. sa preia cauza. Aceste înscrisuri în opinia instanței de fond nu fac dovada relei credințe și că repartizarea cauzei nu s-a făcut aleatoriu asa cum dispun art. 101 din același regulament.

Ba mai mult, asa cum se va putea observa din planificarea stabilita pe complete -completul prezidat de d-na judecător B. era compus asa cum prevăd dispozițiile art. 54 alin. (2) din Legea nr. 304/2004 din 2 judecători respectiv: B. - președinte și C. judecător, iar pentru a putea intra în cauză și judecătoarea D. s-a încălcat dispozițiile art. 54 alin. (2) din actul normativ susmenționat și s-a format un nou complet format din 3 judecători, situându-se mai presus de lege și judecând după un act normativ care nici măcar nu era in vigoare la momentul judecării cauzei.

Apărările formulate în cauză

Împotriva recursului promovat de reclamanta A., intimata Inspecția Judiciară nu a formulat întâmpinare, deși recursul i-a fost comunicat în termenul legal.

Procedura de soluționare a recursului

În cauză a fost parcursă procedura de regularizare a cererii de recurs și de efectuare a comunicării actelor de procedură între părțile litigante, prevăzută de art. 486 C. proc. civ., coroborat cu art. 490 alin. (2), art. 471

1

și art. 201 alin. (5) și (6) C. proc. civ., cu aplicarea și a dispozițiilor O.U.G. nr. 80/2013.

În temeiul art. 490 alin. (2), coroborat cu art. 471

1

și art. 201 alin. (5) și (6) C. proc. civ. și dispozițiile art. 109 din Regulamentul de ordine interioară al instanțelor judecătorești, prin Rezoluția Președintelui completului învestit aleatoriu cu soluționarea dosarului din data de 29.03.2021 a fost fixat primul termen pentru judecata recursului la data de 16.11.2021, în ședință publică, cu citarea părților, când, Înalta Curte, având în vedere că la acel termen niciuna dintre părți nu s-a prezentat la apelul nominal, iar din verificarea actelor dosarului a rezultat că nu s-a solicitat de către acestea nici judecarea în lipsă, în temeiul art. 411 alin. (1) pct. 2 C. civ., a suspendat judecata recursului pentru lipsa părților.

Termenul de față a fost fixat pentru discutarea cererii de repunere a cauzei pe rol, cerere formulată de recurenta - reclamantă A., când, în cadrul dezbaterilor din ședința publică, Înalta Curte, deliberând cu privire la aceasta, în temeiul art. 415 alin. (1) C. proc. civ. a dispus repunerea cauzei pe rol și luând act de solicitarea de judecare a cauzei în lipsă, considerând că au fost lămurite toate împrejurările de fapt și temeiurile de drept ale cauzei, în baza art. 394 C. proc. civ. a declarat dezbaterile închise și a reținut dosarul spre soluționare fondul recursului ce face obiectul pricinii dedusă judecății.

Soluția și considerentele Înaltei Curți asupra recursului, potrivit prevederilor art. 496-499 din C. proc. civ.

Analizând actele și lucrările dosarului, precum și sentința recurată, în raport cu criticile formulate și cu normele legale aplicabile litigiului dedus judecății, Înalta Curte constată că recursul promovat de reclamanta A. este nefondat, urmând a fi respins, ca atare, pentru considerentele expuse în continuare:

Înainte de a trece la analizarea criticilor formulate de recurenta - reclamantă pe fondul recursului, Înalta Curte reține următoarea situație de fapt:

Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal reclamanta A., în contradictoriu cu Inspecția Judiciară a formulat contestație împotriva rezoluției emise în Dosarul C20-219 a inspectorului șef prin care s-a respins plângerea împotriva rezoluției de clasare nr. 4120/a emisă în Dosarul nr. 19-4832 și s-a menținut rezoluția atacată, solicitând anularea celor două acte administrative emise de către Inspecția Judiciară și pe cale de consecință să se constate că sesizarea este întemeiată, hotărârea pronunțată de cele trei judecătoare a fost dispusă prin exces de putere și discriminatoriu, prin încălcarea limitelor competenței prevăzute de lege și încălcarea dreptului la pensie de urmaș prevăzute de dispozițiile art. 84 alin. (1) rap. la art. 82 alin. (3) din Legea nr. 303/2004 și art. 47 alin. (2) din Constituția României de către cele trei judecătoare ce au compus completul de judecată a Dosarului nr. x/2018

Prin Rezoluția nr. 4120/A/02.12.2019 menținută prin Rezoluția inspectorului șef nr. C20-219 din data de 02 martie 2020, s-a dispus clasarea sesizării formulate de către petenta A. privind pe doamnele judecător din cadrul Curții de Apel Brașov, D., sub aspectul abaterilor disciplinare prevăzute de art. 99 lit. c),l),i), o), t), respectiv B. și C., sub aspectul abaterilor prevăzute de art. 99 lit. o) și t) din Legea nr. 303/2004 privind Statutul judecătorilor și procurorilor.

Instanța de fond, prin hotărârea ce face obiectul prezentului control judiciar, a respins contestația formulată de contestatoarea A., în contradictoriu cu pârâta Inspecția Judiciară, ca neîntemeiată, reținând în esență că soluția administrativă de clasare a sesizării dispusă prin rezoluția Inspecției Judiciare nr. 4120/A/2.12.2019, și rezoluția inspectorului-șef de respingere a plângerii formulate împotriva rezoluției de clasare sunt legale.

Înalta Curte apreciază la rându-i că soluția primei instanțe este legală, fiind împărtășită și de instanța de control judiciar, pentru că reflectă interpretarea și aplicarea corectă a dispozițiilor legale incidente, raportat la actele ce compun dosarul.

Înalta Curte amintește că instanța învestită cu contestația recurentei - reclamante nu este una disciplinară, neavând competența să stabilească existența sau inexistența unei abateri disciplinare (potrivit art. 134 alin. (2) din Constituția României, această competență revine exclusiv Consiliului Superior al Magistraturii), ci doar să examineze legalitatea și temeinicia rezoluțiilor atacate, respectiv dacă pârâta a adoptat respectivele soluții date în cadrul acestora în limitele marjei de apreciere conferite de lege, dacă se contestă caracterul complet al probatoriului și în consecință dacă se impune completarea verificărilor.

Prin urmare, instanța nu examinează pretinsele fapte disciplinare expuse prin sesizarea disciplinară, ci criticile care se pot desprinde din acțiune cu privire la rezoluțiile atacate, prin raportare la sesizarea disciplinară clasată.

Trecând astfel la analizarea criticilor formulate de recurenta- reclamantă, subsumate motivului de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., reține instanța de control judiciar că hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a legii atunci când instanța a recurs la textele de lege aplicabile speței dar, fie le-a încălcat, în litera sau spiritul lor, adăugând sau omițând unele condiții pe care textele nu le prevăd, fie le-a aplicat greșit.

În cauza de față aceste motive nu sunt incidente, soluția primei instanțe este expresia interpretării și aplicării corecte a prevederilor legale în raport cu starea de fapt rezultată din probele administrate în procedura judiciară.

În primul rând, subliniază Înalta Curte că obiectul verificării disciplinare nu-l poate constitui raționamentul logico-juridic al magistratului chemat să instrumenteze o cauză, ci doar încălcarea cu intenție a normelor de drept material ori procesual, cu scopul determinat de a vătăma o persoană sau doar de a accepta producerea unei asemenea consecințe.

Încălcarea unor norme de drept material sau procesual, chiar reală dacă ar fi, este un element distinct de reaua-credință a magistratului sau de grava neglijență - aceste din urmă elemente ale răspunderii trebuind a fi probate în mod distinct de încălcarea normelor de drept.

În sfera răspunderii disciplinare noțiunea de rea -credință presupune intenția judecătorului de a manipula legea în mod conștient, obținând prin aceasta un avantaj pentru sine sau pentru altul sau o vătămare a interselor uneia dintre părțile implicate în proces, iar în varianta săvârșirii faptei cu gravă neglijență trebuie să se identifice încălcarea de către judecător a normelor de drept material sau procesual, iar nerespectarea acestor norme să fie neechivocă.

Totodată, pentru ca fapta să poată fi circumscrisă unor abateri disciplinare, este necesar ca judecătorul să manifeste o conduită de încălcare flagrantă a unor îndatoriri profesionale elementare, cu consecințe grave asupra înfăptuirii actului de justiție, iar nerespectarea normelor să poată fi caracterizată ca fiind o greșeală evidentă, neîndoielnică, căreia îi lipsește orice justificare.

Grava neglijență presupune nesocotirea din culpă, în mod grav, neîndoielnic și nescuzabil de către magistrat a normelor de drept material ori procesual. Grava neglijență se apreciază, între altele, de exemplu, și în raport de claritatea unor norme juridice ce, în mod vădit, nu mai necesită absolut nicio interpretare sau care au fost deja supuse unei interpretări obligatorii pentru instanțe.

Mai reține instanța de control judiciar că, în cadrul atribuțiilor inspecției judiciare intră doar o analiză a conduitei judecătorilor, nu și a procesului, această autoritate publică nefiind o instanță extraordinară, cu atribuții în analiza probelor administrate în cauză, nefiind în competența sa a se pronunța asupra soluției din dosar, ci doar a verifica incidența vreunuia dintre cazurile expres și limitativ prevăzute la art. 99 din Legea nr. 303/2004, republicată.

Stabilirea situației de fapt, în baza probatoriului administrat, aprecierea și coroborarea mijloacelor de probă, interpretarea și aplicarea dispozițiilor legale sunt operațiuni specifice activității de judecată, neputând fi cenzurate în cadrul verificărilor administrative ce se efectuează de către Inspecția Judiciară, ci sunt supuse analizei exclusiv în cadrul controlului judiciar, prin promovarea de către partea nemulțumită a căilor de atac ordinare și, după caz, extraordinare prevăzute de lege.

Spre deosebire de buna-credință, care presupune că magistratul acționează cu grijă față de interesul public de înfăptuire a justiției, apără interesele legitime ale părților, își subordonează comportarea sa exigențelor ce decurg din îndatoririle profesionale și normele deontologice, reaua-credință presupune atât intenția de a manipula legea în mod conștient, cât și voința de a cauza o vătămare a intereselor uneia din părți.

În acord cu instanța de fond și instanța de control judiciar remarcă faptul că aceste elemente, caracteristice lipsei de onestitate în exercitarea profesiei, nu au fost probate în cauză, aspectele invocate constituind nemulțumiri subiective față de soluția pronunțată în dosarul indicat în cuprinsul sesizării.

În ceea ce privește atitudinea nedemnă a doamnei judecător D. față de reclamantă, raportat la susținerea recurentei din cadrul sesizării, prin care s-a limitat a menționa doar că doamna judecător a avut un comportament neadecvat prin care ar fi încercat să destrame o căsnicie, fără a avea și dovezi, judicios prima instanță a reținut că în mod corect inspectorul judiciar a apreciat că nu se poate reține existența unor indicii de manifestare a unei atitudini nedemne de către doamna judecător D..

În ceea ce privește abaterea disciplinară prevăzută de art. 99 lit. i) din Legea nr. 303/2004, respectiv nerespectarea îndatoririi de a se abține atunci când judecătorul sau procurorul știe că există una din cauzele prevăzute de lege pentru abținerea sa, reține Înalta Curte că motivele de incompatibilitate sunt expres și limitativ prevăzute de art. 41 și art. 42 din C. proc. civ.

Or, în condițiile în care doamna judecător D. a apreciat că nu există din partea sa o obligație de a se retrage de la judecarea cauzei, dacă recurenta - reclamantă ar fi considerat că în privința acesteia ar fi existat un motiv de incompatibilitate, din cele prevăzute de lege, avea deschisă calea instituției juridice a recuzării.

Neîncrederea în obiectivitatea completului de judecată nu poate constitui un indiciu al lipsei de imparțialitate al judecătorului care a instrumentat cauza, astfel că, în mod corect a constatat prima instanță că reclamanta nu a indicat în sesizarea adresată pârâtei aspecte concrete privind existența unui motiv de incompatibilitate a doamnei judecător D., neputându-se reține existența unor indicii de săvârșire a acestei abateri disciplinare, câtă vreme reclamanta nici nu a formulat o cerere de recuzare.

Cu privire la abaterea disciplinară prevăzută de art. 99 lit. l) din Legea nr. 303/2004, respectiv imixtiunea în activitatea altui judecător sau procuror, Înalta Curte constată că, față de susținerea recurentei - reclamante din cadrul sesizării, respectiv, faptul că doamna judecător D. a solicitat celor două colege ca la primul termen să judece cauza fără a pune în discuție chestiunile de drept privind interpretarea art. 82 alin. (3) din Legea nr. 303/2004 raportate la art. 84 alin. (1) din aceeași lege, invocate în temeiul art. 519 C. proc. civ., fără a avea nici o dovadă concretă, judicios prima instanță a reținut că aceasta a fost o simplă supoziție a reclamantei.

Nici criticile ce vizează abaterea disciplinară prevăzută la lit. o) din Legea nr. 303/2004, respectiv nerespectarea dispozițiilor privind distribuirea aleatorie a cauzelor, nu pot fi reținute de către instanța de control judiciar, raportat la rezultatul verificărilor ce au fost efectuate.

Astfel, în condițiile în care din datele referitoare la activitatea de repartizare aleatorie prezentate de Curtea de Apel Brașov, respectiv datele din programul Ecris, au relevat repartizarea aleatorie a dosarului nr. x/2018, în sistem informatizat, fără alte modificări, iar conform hotărârii Colegiului de Conducere nr. 47/03.04.2019, completul de judecată CIAp3NCPCmuncii era compus din magistrații judecători:C., B. și D., în acord cu instanța de fond și Înalta Curte constată că în mod corect s-a reținut de către inspectorul judiciar că nu există indicii privind săvârșirea acestei abateri disciplinare.

În ceea ce privește nemulțumirile recurentei - reclamante referitoare la soluția pronunțată, amintește Înalta Curte că măsurile de supraveghere referitoare la activitatea de judecată realizate de Inspecția Judiciară, pot fi considerate admisibile în mod excepțional, numai dacă este vorba de o greșeală neîndoielnică, evidentă, căreia îi lipsește chiar și cea mai slabă justificare, iar interpretarea probelor administrate nu poate fi cenzurată, aceasta reprezentând un atribut al activității de judecată și constă în stabilirea situației de fapt și aplicarea legii la situația concretă, iar dacă raționamentul logico-juridic concretizat în motivarea soluției pronunțate este argumentat și nu este contrar legii, nu se poate aprecia că există gravă neglijență de natură a constitui abatere disciplinară.

Deopotrivă, nici criticile ce vizează nelegala compunere a completului de judecată nu pot fi reținute de instanța de control judiciar, în condițiile în care acestea nu au făcut obiectul sesizării inspecției judiciare, întrucât, raportat la dispozițiile art. 45 alin. (3) din Legea nr. 317/2004, numai aspectele sesizate sunt supuse verificării prealabile efectuate de inspectorii judiciari din cadrul Inspecției Judiciare.

Astfel, în mod corect instanța de fond nu a analizat și aspectele privind nelegala compunere a completului de judecată, limitându-se a analiza rezoluția contestată numai în raport de aspectele semnalate de către reclamantă Inspecției Judiciare, întrucât, acestea exced limitelor procesuale, nefăcând obiectul sesizării Inspecției Judiciare.

Prin urmare, raportat la actele și lucrările dosarului, judicios prima instanța a reținut că nemulțumirile formulate de reclamantă nu conturează indiciile săvârșirii abaterilor disciplinare prevăzute de art. 99 lit. c), l), i), o) și t) din Legea nr. 303/2004, cele doză rezoluții contestate fiind legale.

Față de aceste considerente, Înalta Curte constată că susținerile și criticile recurentei sunt neîntemeiate și nu pot fi primite, iar instanța de fond a pronunțat o hotărâre legală, interpretând în mod corect dispozițiile art. 97 și art. 99 lit. c), l), i), o) și t) din Legea nr. 303/2004, republicată, privind Statutul judecătorilor și procurorilor, argumentele invocate de recurenta reclamantă A. în cadrul motivelor de recurs nefiind apte să conducă la reformarea acesteia.

Temeiul legal al soluției instanței de recurs

Pentru considerentele expuse, nefiind identificate motive de casare a sentinței prin prisma dispozițiilor art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., Înalta Curte, în temeiul art. 20 alin. (3) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările și completările ulterioare, coroborat cu art. 496 alin. (1) C. proc. civ., va respinge recursul formulat de reclamanta A., ca nefondat, cu consecința menținerii, ca legală, a hotărârii atacate.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul formulat de reclamanta A. împotriva sentinței civile nr. 935 din 9 octombrie 2020 pronunțate de Curtea de Apel București, secția a VIII-a de contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunțată prin punerea soluției la dispoziția părților de către grefa instanței, conform art. 402 din C. proc. civ., astăzi, 25 octombrie 2022.