ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4865/2022

Ședința publică din data de 25 octombrie 2022

Asupra recursului de față,

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Cererea de chemare în judecată

Prin acțiunea înregistrată pe rolul Curții de Apel București, secția a IX-a contencios administrativ și fiscal la data de 20.05.2019 sub nr. x/2019, reclamantul CONSILIUL NAȚIONAL PENTRU STUDIEREA ARHIVELOR SECURITĂȚII în contradictoriu cu pârâtul A. a solicitat să se constate existența calității de lucrător al securității în ceea ce îl privește pe domnul A..

Soluția instanței de fond

Prin sentința civilă nr. 530 pronunțată în data de 01.07.2020 Curtea de Apel București, secția a IX-a contencios administrativ și fiscal a respins acțiunea formulată de reclamantul CONSILIUL NAȚIONAL PENTRU STUDIEREA ARHIVELOR SECURITĂȚII, în contradictoriu cu pârâtul A. având ca obiect "constatarea calității de lucrător/colaborator al securității (O.U.G. nr. 24/2008)", ca neîntemeiată.

Calea de atac a recursului exercitată în cauză și motivele înfățișate

Împotriva hotărârii instanței de fond a exercitat calea de atac a recursului reclamantul CONSILIUL NAȚIONAL PENTRU STUDIEREA ARHIVELOR SECURITĂȚII, și, invocând în cauză incidența dispozițiilor art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., a solicitat admiterea recursului, casarea în tot a sentinței recurate și rejudecând litigiul în fond să se dispună admiterea acțiunii și reținerea existenței calității de lucrător al Securității în ceea ce îl privește pe pârâtul A..

Invocând motivul de nelegalitate prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., a susținut recurentul că interpretarea instanței de fond, cât privește îndeplinirea în speță a celei de-a doua condiții prevăzută de art. 2 lit. a) din O.U.G. nr. 24/2008, cu modificările și completările ulterioare este eronată.

Susține recurentul că, în analiza activităților întreprinse de intimatul pârât în calitate de angajat al Securității, în cauză, de dirijare si instruire a surselor din rețeaua informativă, nu prezintă importanță contextul în care au fost furnizate informațiile de către acestea și nici conținutul acestor informații.

Altfel spus, nu prezintă relevantă dacă informațiile au fost furnizate de către aceste surse din proprie inițiativă ori au fost obținute prin presiuni sau prin mijloace mai puțin violente și, de asemenea, e lipsit de importantă și dacă informațiile obținute duceau sau nu la îngreunarea situației celor urmăriți sau, dimpotrivă, duceau la concluzia că cei urmăriți nu aveau opinii critice la adresa regimului.

În speță, din sarcinile consemnate pe marginea notele informative ale surselor " B." (dosarul nr. x, fila x), " C." (dosarul A6469 volumul 13, filele x și 241) și "D." (dosarul nr. x 6469, f. x), rezultă clar îndeplinirea acestor cerințe, fiind determinate clar persoanele despre care acestea trebuie să furnizeze informații, respectiv cadre militare, pmc (personalul muncitor civil, n.n.) și militari în termen.

Mai mult, sunt determinate și categoriile de informații ce prezentau interes, printre care un loc principal îl ocupau cele "/.../care făceau comentarii negative privind evenimentele politice interne si internaționale;/.../" ori "/.../cu rude sau relații în străinătate sau care au intrat în contact cetățeni străini; i.J\

Referitor la aceste categorii de informații, apreciază recurentul că acestea determină și caracterul politic al urmăririi informative, intimatul pârât fiind interesat de opiniile potrivnice regimului ori legături cu cetățeni străini sau rude emigrate, care de asemenea erau privite cu ostilitate de potentații regimului totalitar comunist.

Totodată, din cuprinsul măsurile dispuse de către intimatul pârât scrise și semnate olograf pe marginea acelorași note informative, rezultă modalitatea în care au fost prelucrate și exploatate informațiile obținute.

Față de cele expuse, apreciază că încălcarea dreptului la viață privată și a dreptului la liberă exprimare s-a produs în momentul în care Securitatea, cu participarea intimatului, a pătruns în intimitatea persoanei urmărite, obținând informații privitoare la opiniile, intențiile și preocupările acesteia, ce ajungeau astfel să fie cunoscute, în amănunt, de către o autoritate represivă a fostului regim.

În momentul în care informațiile referitoare la preocupările și opiniile unei persoane erau preluate de Securitate și deveneau obiect de lucru al acesteia, pentru motive care nu aveau de a face cu apărarea intereselor naționale, se producea încălcarea acestor drepturi.

Simpla obținere si, mai ales, folosire a unor informații cu caracter personal referitoare la o persoană urmărită de Securitate pentru motive care nu aveau de a face cu apărarea intereselor naționale, ci erau legate de interesele politice ale regimului comunist, constituia o violare a drepturilor acesteia.

Consideră că fiind importantă, din perspectiva definiției date de legiuitor noțiunii de lucrător al Securității, imixtiunea arbitrară a autorităților, reprezentate de intimat, în viață personală a celui urmărit, iar această împrejurare demonstrează fără echivoc încălcarea dreptului la viața privată (prevăzut de art. 17 din Pactul Internațional privind Drepturile Civile și Politice și de art. 12 din Declarația Universală a a Drepturilor Omului) și a dreptului la liberă exprimare (art. 19 din Pactul Internațional privind Drepturile Civile și Politice, art, 28 din Constituția României din 1965).

Susține că, odată ce informații care ar fi trebuit să rămână în sfera privată deveneau obiectul de lucru al autorităților pentru motive lipsite de legătură cu siguranța națională, este dovedită ingerința în viața personală a celui urmărit de către Securitate.

În ce privește îngrădirea drepturilor cetățenești, susține recurentul că atât constituția comunistă cât și tratatele internaționale referitoare la drepturi și libertăți cetățenești permiteau anumite limitări ale exercițiului acestor drepturi, limitări valabile și în ziua de azi.

Astfel, pentru ca îngrădirea exercițiului drepturilor cetățenești să fie legală, trebuie respectate dispozițiile art. 29 alin. (2) din Declarația Universală a Drepturilor Omului, text legal ce permite îngrădiri ale drepturilor omului cu condiția ca, în primul rând, aceste îngrădiri să fie "stabilite de lege"și, în al doilea rând, ca excepțiile de la principiul respectării drepturilor fundamentale să aibă drept scop satisfacerea "cerințelor juste ale moralei, ordinii publice și bunăstării generale, într-o ordine democratică".

Or, în absența unui motiv întemeiat al urmăririi informative, constituit din existența unor riscuri pentru binele și interesul colectiv, prin preluarea acestui tip de informații, care vizau atât viața privată, cât și opiniile persoanei urmărite, domnul A. a procedat la desfășurarea unor acțiuni abuzive, prin care organele de Securitate au încălcat drepturi și libertăți fundamentale ale acesteia.

Mai susține recurentul că, față de considerentul instanței de fond potrivit căruia intimatul pârât, "/.../în calitatea de ofițer de contrainformatii militare lucra exclusiv cu militari, iar acestora nici în prezent nu le este permisă exprimarea în public a opiniilor politice, prin urmare nu se poate confunda cu ipotezele total diferite în care opiniile politice erau exprimate de persoane civile.", în primul rând, art. 2 lit. a) din O.U.G. nr. 24/2008 nu distincte după cum persoana împotriva căreia se luau măsuri abuzive avea calitatea de civil sau de militar.

Din acest motiv, consideră că prima instanță a distins acolo unde legiuitorul nu a distins, încălcând și aplicând greșit prevederile art. 2 Ut a din O.U.G. nr. 24/2008.

Mai mult, consideră că interpretarea dată de prima instanță este rezultatul încălcării art. 17 din Pactul Internațional privind Drepturile Civile și Politice, precum și a prevederilor art. 12 și art. 29 din Declarația Universală a Drepturilor Omului, situație care, de asemenea, atrage incidența motivului de nelegalitate de nelegalitate prevăzut de art. 488 alin. (1) punctul 8 din noul C. proc. civ.

Dirijarea și instruirea rețelei informative în vederea obținerii de informații referitoare la opiniile politice ori la preocupările strict personale ale unui cetățean reprezintă ingerințe indiscutabile în viața privată, cu consecința încălcării dreptului prevăzut de art. 17 din Pactul Internațional privind Drepturile Civile și Politice, precum și a prevederilor art. 12 din Declarația Universală a Drepturilor Omului.

Nici din cuprinsul art. 17 din Pactul Internațional privind Drepturile Civile, nici din cuprinsul art. 12 din Declarația Universală a Drepturilor Omului nu rezultă că persoanele care își satisfăceau stagiul militar ar fi putut fi supuse, în mod arbitrar, unor ingerințe în viața personală sau familială.

Mai mult, nici art. 29 din Declarația Universală a Drepturilor Omului nu prevede - printre situațiile excepționale în care este permisă îngrădirea drepturilor și libertăților - posibilitatea restrângerii drepturilor persoanelor aflate în situațiile analizate și pentru motivele descrise de acțiunea noastră.

Concret, în cazul militarilor, dirijarea și instruirea surselor aflate în rețeaua informativă a unității să obțină informații privind viața privată și opiniile persoanelor vizate menționate mai sus, respectiv cele "/.../care făceau comentarii negative privind evenimentele politice interne si internaționale:/.../" ori "/-../cu rude sau relații în străinătate sau care au intrat în contact cetățeni străini, nu își pot găsi justificarea conform "cerințelor juste ale moralei, ordinii publice și bunăstării generale, într-o societate democratică" (potrivit art. 29 din Declarația Universală a Drepturilor Omului).

În același sens a statuat și Înalta Curte de Casație și Justiție prin Decizia nr. 135 din 22.10.2018, pronunțată în dosarul nr. x/2015.

În concluzie, recurentul susține că sentința atacată este dată și cu încălcarea și aplicarea greșită a art. 2 lit. a) din O.U.G. nr. 24/2008, a prevederilor art. 17 din Pactul Internațional privind Drepturile Civile și Politice, precum și a art. 12 și art. 29 din Declarația Universală a Drepturilor Omului.

Apărările formulate în cauză

Împotriva recursului promovat de reclamantul Consiliul Național pentru Studierea Arhivelor Securității, intimatul -pârât A. a formulat întâmpinare, în cadrul căreia a solicitat respingerea acestuia, ca nefondat și menținerea hotărârii atacate, ca fiind legală și temeinică, în considerarea faptului că nu a fost întrunită condiția de a fi suprimat sau îngrădit drepturi și libertăți fundamentale ale omului prin activitățile pe care le-a desfășurat ca ofițer al Securității.

Răspunsul la întâmpinare

Împotriva apărărilor intimatului -pârât A. din cadrul întâmpinării, recurentul- reclamant Consiliul Național pentru Studierea Arhivelor Securității nu a formulat Răspuns la întâmpinare, astfel cum permit dispozițiile art. 471

1

alin. (4) incidente și în cazul recursului conform art. 490 alin. (2) și art. 494 C. proc. civ., deși întâmpinarea i-a fost comunicată în termenul legal.

Procedura de soluționare a recursului

În cauză a fost parcursă procedura de regularizare a cererii de recurs și de efectuare a comunicării actelor de procedură între părțile litigante, prevăzută de art. 486 C. proc. civ., coroborat cu art. 490 alin. (2), art. 471

1

și art. 201 alin. (5) și (6) C. proc. civ., cu aplicarea și a dispozițiilor O.U.G. nr. 80/2013.

În temeiul art. 490 alin. (2), coroborat cu art. 471

1

și art. 201 alin. (5) și (6) C. proc. civ. și dispozițiile art. 109 din Regulamentul de ordine interioară al instanțelor judecătorești, prin Rezoluția Președintelui completului învestit aleatoriu cu soluționarea dosarului din data de 29.03.2022 a fost fixat primul termen pentru judecata recursului la data de 25.10.2022, în ședință publică, cu citarea părților, când, Înalta Curte, luând act de solicitarea de judecare a cauzei în lipsă, considerând că au fost lămurite toate împrejurările de fapt și temeiurile de drept ale cauzei, în baza art. 394 C. proc. civ. a declarat dezbaterile închise și a reținut dosarul spre soluționare pe fondul recursului ce face obiectul pricinii dedusă judecății.

Soluția și considerentele Înaltei Curți asupra recursului, potrivit prevederilor art. 496-499 din C. proc. civ.

Analizând actele și lucrările dosarului, precum și sentința recurată, în raport cu criticile formulate, cu apărările din cadrul întâmpinării și cu normele legale aplicabile litigiului dedus judecății, Înalta Curte constată că recursul promovat de Consiliul Național pentru Studierea Arhivelor Securității este nefondat, urmând a fi respins, ca atare, pentru considerentele expuse în continuare:

Astfel, se reține că reclamantul a învestit instanța de contencios administrativ cu o acțiune prin care a solicitat să se constate calitatea pârâtului de lucrător al Securității.

Soluția primei instanțe, de respingere a acțiunii, este legală, fiind împărtășită și de instanța de control judiciar pentru că reflectă interpretarea și aplicarea corectă a prevederilor legale pertinente, în raport cu situația de fapt rezultată din probele administrate în cauză.

Astfel, potrivit art. 2 alin. (1) lit. a) din O.U.G. nr. 24/2008, termenul de lucrător al Securității desemnează "orice persoană care, având calitatea de ofițer sau de subofițer al Securității sau al Miliției cu atribuții pe linie de Securitate, inclusiv ofițer acoperit, în perioada 1945 - 1989, a desfășurat activități prin care a suprimat sau a îngrădit drepturi și libertăți fundamentale ale omului."

O.U.G. nr. 24/2008 este un act normativ prin care s-a urmărit deconspirarea prin consemnare publică a persoanelor care au participat la activități de poliție politică comunistă.

Prin urmare, pentru a se constata calitatea unei persoane de lucrător al Securității, este necesar să fie întrunite următoarele condiții: persoana în cauză să fi avut calitatea de ofițer sau de subofițer al Securității sau al Miliției cu atribuții pe linie de Securitate, inclusiv ofițer acoperit, în perioada 1945 - 1989; acea persoană să fi desfășurat activități prin care a suprimat sau a îngrădit drepturi și libertăți fundamentale ale omului.

Dacă în ceea ce privește prima condiție, este cert că intimatul-pârât a fost angajatul fostei Securități, având gradul de colonel în cadrul Direcției a IV-a, U.M.01170 Brăila - Contrainformații (1989), în ceea ce privește cea de-a doua condiție, a reținut instanța de fond că era necesar ca ofițerul să fi desfășurat activități prin care să fi suprimat sau îngrădit drepturi și libertăți fundamentale ale omului, dar din probele administrate în cauză nu rezultă că prin activitățile întreprinse de pârât în calitate de angajat (lucrător) al Securității, acesta a îngrădit dreptul la viață privată (art. 17 din Pactul Internațional privind Drepturile Civile și Politice), precum și dreptul la libera exprimare și libertatea opiniilor (art. 19 din Pactul Internațional privind Drepturile Civile și Politice, art. 28 din Constituția României din 1965).

Astfel, în urma analizării înscrisurilor în dovedire depuse de reclamant, în mod corect a apreciat judecătorul fondului că din conținutul acestora nu rezultă că intimatul - pârât a urmărit denunțarea unor activități sau atitudini potrivnice regimului totalitar comunist care să fie de natură a viza îngrădirea drepturilor și libertăților fundamentale ale omului.

În acest sens, se au în vedere Nota informativă din 20.11.1989 (dosar) redactată la inițiativa proprie a sursei, nu a pârâtului, în cadrul căreia au fost relatate aspecte pozitive cu privire la activitatea E.. în condițiile în care persoana în discuție era mulțumită de îmbunătățirile aduse de congresele E., Nota informativă din 21.11.1989 (dosar), redactată, de asemenea, la inițiativa proprie a sursei, nu a pârâtului, din conținutul căreia reiese că remarca descrisă nu are conotație negativă cu privire la activitatea politică a partidului comunist, ci are un caracter neutru.

Nici consemnările din cadrul Notei informative din data de 22.11.1989 (dosar), prin care pârâtul a adus la cunoștința organelor de comandă din unitatea militară faptul că "soldatul recrut F.. a încercat să-și taie venele de la mâna stângă.", nu puteau avea caracter represiv, neputându-se reține că au avut drept consecință suprimarea sau îngrădirea drepturilor și libertăților fundamentale ale omului, tentativa de sinucidere a unui militar fiind susceptibilă de a fi raportată în orice condiții având în vedere statutul acestuia și consecințele unei astfel de fapte.

Așadar, nu rezultă din nici un înscris prezentat de recurentul -reclamant că intimatul -pârât a urmărit denunțarea unor activități sau atitudini potrivnice regimului totalitar comunist care să fie de natură a viza îngrădirea drepturilor și libertăților fundamentale ale omului.

Instanța de control judiciar, în acord cu instanța de fond, constată că niciuna dintre notele invocate în nota de constatare nu se încadrează în prevederile art. 2 din O.U.G. nr. 24/2008, ci se circumscriu categoriei de informări generale, care, prin conținutul lor, nu pot dezvălui o activitate potrivnică regimului comunist, după cum nu se poate reține nici că ar fi vizat îngrădirea drepturilor și libertăților fundamentale ale unor persoane.

În acest context, instanța de control judiciar reține că activitățile de suprimare sau îngrădire a unor drepturi și libertăți fundamentale ale omului presupun efectuarea unor acte în vederea verificării și urmăririi unor persoane, prin dirijarea surselor informative, dispunerea de măsuri, trasarea de sarcini, etc.

Or, în condițiile în care informările din cuprinsul notelor informative invocate de recurentul - reclamant apar ca fiind generale prin conținutul lor, cu caracter neutru sau chiar laudativ la adresa regimului comunist, nefiind urmate de măsuri concrete (formulările tip din conținutul notelor neavând caracterul unor acțiuni concrete), în mod corect a reținut instanța de fond că cea de-a doua condiție prevăzută de art. 2 lit. a) din O.U.G. nr. 24/2008 nu este îndeplinită în cauză.

Astfel de informări generale, prin conținutul lor, nu pot dezvălui o activitate potrivnică regimului comunist, după cum nu se poate reține nici că ar fi vizat îngrădirea drepturilor și libertăților fundamentale ale unor persoane, cum corect a apreciat și judecătorul fondului.

Or, a primi interpretarea excesivă dată de recurent noțiunilor de "activități sau atitudini potrivnice regimului comunist" și de "îngrădire a drepturilor și libertăților fundamentale ale omului", ar fi de natură a altera scopul urmărit de legiuitor.

Calitatea de lucrător al securității este condiționată și de desfășurarea unor "activități prin care a suprimat sau a îngrădit drepturi și libertăți fundamentale ale omului", iar în cazul în speță acest aspect nu a fost dovedit. Nu s-a dovedit existența unui motiv politic al intruziunii, care să fi "stat la baza activităților desfășurate de pârât", ci doar bănuiala instituției recurente -reclamante care a apreciat că exista o intruziune specifică statului totalitar și imixtiune arbitrară a autorităților reprezentate de intimat.

Trebuie precizat că nu pot fi declarate toate persoanele care au lucrat în cadrul direcției sau miliției ca fiind lucrători ai Securității independent de activitatea reală pe care au desfășurat-o și de rolul lor concret în cadrul activității represive realizate de organele de Securitate.

Reține Înalta Curte că, în jurisprudența Curții Constituționale s-a stabilit că "Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 24/2008 a produs o modificare substanțială a regimului juridic aplicabil persoanelor în legătură cu care s-a constatat că sunt lucrători sau colaboratori ai Securității, fără să promoveze răspunderea juridică și politică a acestora și fără să creeze premisele unei forme de răspundere morală și juridică colectivă, pentru simpla participare la activitatea serviciilor de informații, în condițiile lipsei de vinovăție și a vreunei încălcări a drepturilor omului și a libertăților fundamentale" (a se vedea, spre exemplu, Decizia nr. 46 din 20 ianuarie 2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 165 din 8 martie 2011, Decizia nr. 1.309 din 4 octombrie 2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 845 din 29 noiembrie 2011, și Decizia nr. 672/2012, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 559 din 8 august 2012).

Astfel, în conformitate cu jurisprudența evocată a Curții Constituționale și cu principiile generale de drept, Înalta Curte apreciază că se poate constata calitatea de lucrător al Securității doar în cazul în care există probe concludente că persoana chemată în judecată a desfășurat, cu vinovăție, activități prin care a suprimat sau a îngrădit drepturi și libertăți fundamentale ale omului. În caz contrar s-ar ajunge în situația absurdă ca legea să se aplice acestei persoane exact de maniera abuzivă pentru a cărei combatere a fost adoptată Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 24/2008, ceea ce ar fi inacceptabil.

Or, în cauză, contrar susținerilor recurentului - reclamant, instanța de control judiciar constată că probele administrate nu atestă că intimatul - pârât A. a urmărit denunțarea unor activități sau atitudini potrivnice regimului totalitar comunist care să fie de natură a viza îngrădirea drepturilor și libertăților fundamentale ale omului, niciuna dintre notele invocate în nota de constatare neîncadrându-se în prevederile art. 2 lit. a) din O.U.G. nr. 24/2008.

În consecință, constatând că situația de fapt expusă de recurentul-reclamant nu este confirmată de înscrisuri prin care să se demonstreze că intimatul-pârât a efectuat activități de natură a suprima sau îngrădi unele drepturi și libertăți fundamentale, toate criticile formulate de recurentul-reclamant sunt neîntemeiate.

În aceste condiții, având în vedere că lipsește o condiție esențială dintre cele două care trebuie îndeplinite cumulativ potrivt art. art. 2 alin. (1) lit. a) din O.U.G. nr. 24/2008, Înalta Curte constată că instanța de fond a interpretat și a aplicat corect dispozițiile legale mai sus amintite, incidente speței, soluția de respingerea a cererii, ca neîntemeiate, fiind una legală.

Prin urmare, Înalta Curte apreciază că susținerile și criticile recurentului sunt neîntemeiate și nu pot fi primite, iar soluția dată de instanța de fond este legală și reflectă corecta aplicare și interpretare a dispozițiilor art. 2 lit. a) din O.U.G. nr. 24/2008, motivul de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., fiind nefondat.

Temeiul legal al soluției instanței de recurs

Pentru considerentele expuse, nefiind identificate motive de casare a sentinței prin prisma dispozițiilor art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., Înalta Curte, în temeiul art. 20 alin. (3) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările și completările ulterioare, coroborat cu art. 496 alin. (1) C. proc. civ., va respinge recursul formulat de pârâtul Consiliul Național pentru Studierea Arhivelor Securității, ca nefondat, cu consecința menținerii, ca legale, a hotărârii atacate.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul formulat de pârâtul Consiliul Național pentru Studierea Arhivelor Securității împotriva sentinței civile nr. 530 din 1 iulie 2020 pronunțate de Curtea de Apel București, secția a IX-a de contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunțată prin punerea soluției la dispoziția părților de către grefa instanței, conform art. 402 din C. proc. civ., astăzi, 25 octombrie 2022.