ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4425/2021

Ședința publică din data de 5 octombrie 2021

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Cererea de chemare în judecată

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal la data de 31.07.2018 sub nr. x/2018, reclamantul Consiliul Național pentru Studierea Arhivelor Securității a solicitat instanței ca, prin hotărârea pe care o va pronunța, pe baza indiciilor rezultate din documentele existente la dosar, la această dată, să aprecieze asupra calității de lucrător al Securității în ceea ce îl privește pe pârâtul A..

Prin sentința civilă nr. 5263 pronunțată în data de 12 decembrie 2018, Curtea de Apel București, secția a VIII-a de contencios administrativ și fiscal a admis acțiunea promovată de reclamantul CONSILIUL NAȚIONAL PENTRU STUDIEREA ARHIVELOR SECURITĂȚII, în contradictoriu cu pârâtul A. și a constatat calitatea de lucrător al Securității în ceea ce îl privește pe pârâtul A..

Cererea de recurs

Pârâtul A. a formulat recurs împotriva sentinței de mai sus, prin care a solicitat, în temeiul art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., admiterea recursului, casarea în totalitate a hotărârii atacate, cu consecința respingerii acțiunii.

În motivarea cererii de recurs, s-au arătat următoarele:

Instanța de fond a preluat întru totul argumentația reclamantului, ignorând complet apărările vădit întemeiate ale sale.

Astfel, în temeiul art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ. considerentele hotărârii vor cuprinde motivele de fapt și drept pe cure se întemeiază soluția, arătându-se atât motivele pentru care s-a admis, dar și pentru cele pentru care s-au înlăturat cererile părților.

Exigența motivării impune prezentarea coerentă și efectivă a examenului critic al magistratului, de natură să susțină rezultatul deliberării, dar și concordanta argumentelor cu aspectele deduse în judecată de fiecare parte - aspect statuat prin decizia civilă nr. 4544/14.12. 201B a ÎCCJ.

În concepția CEDO, între garanțiile dreptului la un proces echitabil, în sensul art. 6 din Convenție, se înscrie și obligația instanțelor de a-și motiva deciziile lor.

Un proces civil finalizat prin hotărârea care dezleagă fondul cu garanțiile date de art. 6.1. din CEDO include, printre altele, dreptul părților la un examen efectiv, real și consistent al mijloacelor, argumentelor și elementelor de probă ale părților, cel puțin pentru a le aprecia pertinența în determinarea situației de fapt (hotărârea CEDO din 28.04.2005 - Cauza Albina contra României).

Motivarea hotărârii este astfel absolut necesară pentru ca părțile să cunoască motivele care au fost avute în vedere de instanță la pronunțarea soluției și pentru ca instanța ierarhic superioară să aibă în vedere, în aprecierea legalității și temeiniciei hotărârii, considerentele pentru care s-a pronunțat soluția respectivă.

Or, a învederat recurentul-pârât că prezenta hotărâre este eminamente nemotivată, fiind lipsită de elementele esențiale care au determinat formarea convingerii sale proprii, concomitent cu lipsa totală a analizei observațiilor din cuprinsul întâmpinării astfel formulate.

În ceea ce privește acțiunea in constatare astfel promovată, a învederat recurentul-pârât că în prezenta cauză nu sunt întrunite în mod cumulativ condițiile imperativ solicitate de Lege, aspect care rezultă de altfel din înseși considerentele acțiunii în constatare formulate împotriva pârâtului.

Or, activitatea desfășurată în temeiul calității de ofițer operativ - locotenent major în cadrul IJ Cluj, Serviciul II, actualmente pensionar, nu a încălcat niciun moment îngrădirea sau suprimarea drepturilor fundamentale ale persoanelor anchetate prin prisma atribuțiilor de serviciu cu caracter militar ale sale. Prin urmare, a opinat recurentul în ceea ce privește a doua condiție, aceasta nu este îndeplinită în ceea ce-l privește.

Astfel, s-a apreciat eronat că activitatea sa de serviciu consemnata în planul de măsuri din 05.05.1989 este de natură a întruni elementele constitutive ale celei de-a doua condiții prevăzute de lit. a) art. 2 din O.U.G. nr. 24/20081.

A învederat că ceea ce omite reclamantul este tocmai propria consemnare din cadrul notei de consemnare din 17.04.2018 ca urmate a cererii adresate in 30.10.2017 de către domnul B..

Astfel, la pct. B din cadrul acestei notei de constatare - "Motivul și perioada deschiderii dosarului" se reține faptul că acțiunea întreprinsă împotriva domnului B., în calitatea sa de membru PCR, a avut la bază aprobarea organelor PCR, acesta fiind suspect de evaziune și semnalat cu neîndeplinirea intenționată a atribuțiilor de serviciu.

Acțiunea s-a deschis în urma unei informații de primă sesizare, consemnată într-o notă informativă datată 08.12.2018, în care se consemna despre soția domnului B. că "a povestit în birou că a venit la ei acasă un prieten al soțului ei și că au discutat să plece împreună în excursie în RPU, prietenul fiind de naționalitate maghiară. După cât se pare, respectivul prieten lucrează împreună cu soțul la Reg CFR și sunt și parteneri de pescuit". Pe această notă informativă, lt. Col C., locțiitor al Șefului Securității Cluj, a consemnat următoarea rezoluție, care a stat la baza deschiderii dosarului:

"Lt. D., treceți la identificarea lui D. și luarea lui în MV - mapa de verificare ca suspect de evaziune. Termen: 20.12.1998".

A mai arătat recurentul-pârât faptul că cererea de chemare în judecată reține în mod eronat și cu o motivare generică faptul că activitățile desfășurate au depășit cadrul legal în vigoare și au fost de natură a îngrădi persoanei urmărite dreptul la viața privată, fără a observa lipsa cerinței esențiale a existentei cererilor de verificare, ca temei al sesizării, potrivit art. 2 alin. (1) lit. a) din O.U.G. nr. 24/2008, mai exact faptul că toate activitățile sale erau raportate strict la ordinul primit de la superiorul său, în legătură și în acord cu elementele infracțiunii de evaziune de care era suspectat domnul B. la acel moment.

Verificările efectuate au avut în vedere mediul familial tocmai avându-se în vedere că denunțul inițial a provenit de la relatările soției persoanei urmărite. Persoana supusă urmăririi era suspectată că plănuiește să realizeze această infracțiune de evaziune tocmai în colaborare cu prietenii familiei, mai exact prietenii maghiari ai domnului B., prieteni aleși ca urmare a etniei soției acestuia. Deși de naționalitate română, domnul B. vorbea cu persoanele apropiate doar limba maghiara, conform consemnărilor, ceea ce indica, în opinia organelor comuniste, faptul că acesta urmează a comite o atare infracțiune, coroborat cu atitudinea ostilă la locul de muncă, cu neîndeplinirea atribuțiilor sale de serviciu.

A învederat că, în calitatea sa de cadru de informații, nu putea decât să se conformeze jurământului militar depus, prevederilor Statutului Corpului ofițerului, aprobat prin HCM nr. 924/1964, care prevedea obligația cadrelor militare să fie loiale și devorate statului român, să respecte jurământul militar și prevederile comandanților sau șefilor.

Cadrul normativ al activităților informativ operative se regăsește în actele normative ale vremii, în Constituția României din 1965, C. pen. din 1968, Decretul Consiliului de Stat nr. 121/1978 privind organizarea și funcționarea MI, instrucțiunile nr. 00190/1987 ale DSS privind organizarea și desfășurarea activității informativ -operative a organelor de securitate.

De asemenea, a mai arătat că s-a reținut de instanță în mod nelegal încălcarea dreptului la viața privată consacrat de art. 17 din pactul Internațional la drepturile civile și politice. Or, chiar daca România a ratificat acest document internațional în 31 octombrie 1974 prin Decretul 1974, a susținut că se omit prevederile constituționale în vigoare la acel moment. Constituția din 1965 nu consacra, ca si actuala Constituție, supremația tratatelor internaționale care consacră drepturile omului ci, dimpotrivă, aceasta consacra supremația legislația internă socialistă.

Astfel, a opinat recurentul-pârât că era necesar ca activitatea sa să se fi analizat prin verificarea tuturor acestor condiții, și prin raportare la statuările Deciziei nr 20124/2013 a ÎCCJ.

De asemenea, a susținut că este cert rezultând din actele de la dosar, incluzând nota de constatare emisă de către reclamant și care stă la baza prezentei infracțiuni, că a acționat ca urmare a ordinului de serviciu, conform ordinului emis în condiție de urgență de șeful său ierarhic superior, numitul C..

Planul de măsuri propus la data de 05.05.1989 și de care actualmente se prevalează reclamantul a fost, de asemenea, aprobat de către același șef ierarhic superior, fiind proporționale cu scopul urmărit acela de a preveni o eventuala evaziune din tară a persoanei urmărite și totodată, la îndemnarea de a-si exercita corect atribuțiile de serviciu, de a menține un cadru adecvat la local de muncă (persoana urmărită având relații conflictuale cu colegii si șefii săi, pe care îi jignește), munca fiind nu un drept, ci o obligație prin prevederile constituționale în vigoare la acel moment - art. 5 alin. (3).

Din actele dosarului nu rezulta așadar că activitatea desfășurata a suprimat sau a îngrădit drepturi și libertăți fundamentale ale omului, în calitatea sa de lucrător al structurilor de securitate. Rezultă că doar a înțeles să își exercite atribuțiile de serviciu, preventiv, pentru a se evita o acțiune antisocială într-o unitate economică atât de importantă la acel moment, măsurile luate fiind justificate prin necesitatea apărării siguranței unității militare și a statului. Aceste atribuții s-au limitat la a se determina strict intențiile viitoare de evaziune, iar nu și alte elemente străine scopului preventiv și care sa fi condus la suprimarea disproporționată a drepturilor și libertăților fundamentale ale omului. Deosebit de relevantă în acest sens este concluzia Curții de Apel București într-o speță similară, prin SC nr. 89/2015.

Totodată, a mai arătat că nu a emis nicio sancțiune, făcând doar un raport informativ final în 03.10.1989 prin care a solicitat doar punerea în discuție a organizației de partid al cărei membru era persoana urmărită, aceasta fiind cea care urma a analiza eventuala măsură ce se impunea a fi luată.

De asemenea, urmărirea a avut în vedere o perioadă scurta, finalizată cu un raport punctual, strict având în vedere ordinele primite anterior de la șeful meu ierarhic superior.

Ca dovadă a faptului că informațiile obținute în temeiul activităților de serviciu au fost corect îndeplinite, a susținut că s-a dispus de către organismul îndrituit mutarea persoanei urmărite într-o altă secție din cadrul aceluiași angajator - Districtul 2 Linii Cluj, fără însă a exista vreo vătămare efectivă a acestuia, mutarea fiind efectuată tocmai pentru schimbarea anturajului (pentru a minimaliza premisele unei eventuale evaziuni), dar și în vederea respectării mediului de lucru.

De asemenea, recurentul-pârât a invocat Decizia nr. 672/2012 a Curții Constituționale în care se arată că "realizarea justiției presupune și verificarea obiectivă a veridicității actelor și faptelor care au avut Ioc în trecut, într-un anumit context politic și istoric al țării, pe baza unor probe lipsite de ambiguitate, astfel încât orice concluzii arbitrare să fie excluse, iar echilibru dintre justiția imparțială, fără urme vindicative, într-o societate democratică și protecția drepturilor individului să fie atins".

Apărările formulate în cauză

Intimatul-reclamant Consiliul Național pentru Studierea Arhivelor Securității a formulat întâmpinare, prin care a solicitat respingerea recursului, ca nefondat.

În motivarea întâmpinării, s-a arătat, în esență, în ceea ce privește criticile recurentului referitoare la pretinsa motivare insuficientă a hotărârii, că motivarea primei instanțe este riguroasă și răspunde, într-o manieră sintetică, tuturor chestiunilor supuse judecății.

De asemenea, a mai învederat că prima instanța a analizat temeiul verificării recurentului și a arătat că, în speță, sunt îndeplinite ambele condiții legale necesare pentru reținerea calității de lucrător al Securității, potrivit art. 2 lit. a) și art. 11 din O.U.G. nr. 24/2008, privind accesul la propriul dosar și deconspirarea Securității, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 293/2008, motivarea hotărârii fiind clară și temeinică.

Recurentul nu a contestat calitatea sa de ofițer al fostei Securități, iar în această calitate, a participat la supravegherea informativă a titularului dosarului anterior menționat, lăcătuș la secția de întreținerii a căii L3 - CFR Cluj. Mai mult, activitatea persoanei urmărite a fost documentată la locul de muncă, așa cum rezultă și din Rapoartele informative întocmite la data de 16.09.1989 și 03.10.1989 de către pârât, prin care se decide punerea în discuție a organizației de partid a persoanei urmărite, pentru ca în final, să-i fie schimbat locul de muncă.

Totodată, a mai susținut faptul că nu prezintă relevanță dacă informațiile au fost obținute prin presiuni sau prin alte mijloace mai puțin violente. Important este faptul că simpla folosire a unor informații cu caracter personal referitoare la o persoană urmărită de Securitate pentru motive care nu aveau de a face cu apărarea intereselor naționale, ci erau legate de interesele politice ale regimului comunist, constituia o violare a dreptului la viața privată. Prin urmare, în mod corect, prima instanță a arătat că recurentul a fost direct implicat în obținerea informațiilor primite.

Față de susținerile recurentului referitoare la faptul că, deși de naționalitate română, domnul B, titularul dosarului, vorbea cu persoanele apropiate doar limba maghiară, conform consemnărilor, ceea ce indica, în opinia organelor comuniste faptul că acesta urmează a comite o atare infracțiune, a arătat că mențiunea respectivă se referă strict la ZA, sudor. De altfel, din perspectiva Securității, urmărirea persoanelor de naționalitate maghiară, nu era motivată doar de caracterul naționalist - iredentist al manifestărilor acestora, ci de faptul că aceste persoane erau potențiali oponenți ai regimului comunist. De cele mai multe ori sub această mască naționalistă se ascundea opoziția față de regimul comunist și față de politica partidului și statului. De altfel, și în speța de față, materialele informative se referă la activitatea titularului la locul de muncă, la raporturile acestuia cu personalul de la locul de muncă și în niciun caz la manifestări naționalist - iredentiste.

De asemenea, a mai susținut că prevederile art. 2 lit. a) din O.U.G. nr. 24/2008 nu impun ca un fost ofițer de Securitate să fi săvârșit mai multe acte de încălcare a unui drept fundamental sau a unei libertăți fundamentale, fiind suficient și un singur astfel de caz, pentru reținerea calității de lucrător al Securității.

Răspunsul la întâmpinare

Recurentul-pârât A. a formulat răspuns la întâmpinarea depusă de intimatul-reclamant CONSILIUL NAȚIONAL PENTRU STUDIEREA ARHIVELOR SECURITĂȚII, prin care a învederat faptul că își menține întru totul considerentele arătate în cuprinsul recursului.

Procedura de soluționare a recursului

În această etapă procesuală s-a derulat procedura de regularizare a cererii de recurs și de comunicare a actelor de procedură între părți, prin intermediul grefei instanței, în conformitate cu dispozițiile art. 486, art. 490 C. proc. civ.

În temeiul dispozițiile art. 490 alin. (2), coroborat cu art. 471

1

și art. 201 alin. (5) și (6) C. proc. civ., prin Rezoluția Președintelui completului învestit aleatoriu cu soluționarea dosarului din data de 20 iunie 2019 a fixat primul termen de judecata recursului la data de 05 octombrie 2021, în ședință publică, cu citarea părților, când, considerând că au fost lămurite toate împrejurările de fapt și temeiurile de drept ale cauzei, în conformitate cu dispozițiile art. 394 C. proc. civ. a declarat dezbaterile închise, reținând cauza spre soluționare pe fondul recursului ce face obiectul pricinii dedusă judecății.

Soluția și considerentele Înaltei Curți asupra recursului, potrivit prevederilor art. 496-499 din C. proc. civ.

Analizând actele și lucrările dosarului, precum și sentința recurată, în raport de motivele de casare invocate și de dispozițiile legale incidente în materia supusă verificării, Înalta Curte constată că recursul declarat de pârâtul A. este nefondat, urmând a fi respins, pentru considerentele expuse în continuare:

Argumentele de fapt și de drept relevante

Consiliul Național pentru Studierea Arhivelor Securității a solicitat instanței de judecată să constate calitatea de lucrător al Securității a domnului A..

Prima instanță a admis cererea reclamantului, apreciind, în esență, că sunt îndeplinite, cumulativ, condițiile prevăzute de art. 2 lit. a) din O.U.G. nr. 24/2008 și aceasta este și concluzia instanței de control judiciar.

Deși recurentul invocă expres doar motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., din expunerea motivelor rezultă și critici care pot fi încadrate și în cazul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., respectiv cele privind nemotivarea hotărârii, acesta susținând faptul că hotărârea este nemotivată, lipsită de elementele esențiale care au determinat formarea convingerii sale proprii, concomitent cu lipsa totală a analizei observațiilor din cuprinsul hotărârii.

Criticile aduse de recurent hotărârii atacate și subsumate motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., potrivit cărora sentința atacată este nemotivată, sunt nefondate.

Înalta Curte, în acord cu jurisprudența sa constantă, reamintește că obligația instanței de a-și motiva hotărârea adoptată, consacrată legislativ în dispozițiile art. 425 C. proc. civ. are în vedere stabilirea în considerentele hotărârii a situației de fapt, încadrarea în drept, și, nu în ultimul rând raționamentul logico-juridic care a fundamentat soluția adoptată. Aceste cerințe legale sunt impuse de însăși esența înfăptuirii justiției, iar forța de convingere a unei hotărâri judecătorești rezidă în raționamentul logico-juridic clar explicitat și întemeiat pe considerentele de drept.

Instanța de control judiciar constată că judecătorul fondului a respectat rigorile art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ., sentința recurată cuprinzând argumente care demonstrează că prima instanță a analizat în mod adecvat argumentele expuse de pârât, judecătorul indicând elementele de fapt și de drept ale cauzei, pe care le-a trecut prin filtrul propriei sale aprecieri, precum și silogismul logico-juridic ce a stat la baza soluției pronunțate, fiind clare rațiunile avute în vedere. Totodată, instanța de control judiciar reține că hotărârea nu trebuie să cuprindă un răspuns exhaustiv dat fiecărei susțineri formulate de părțile în proces, fiind suficient a se răspunde argumentelor fundamentale, de natură a susține soluția pronunțată în cauză, obligație îndeplinită în prezenta cauză.

Prin urmare, Înalta Curte apreciază că nu poate fi reținută niciuna dintre ipotezele reglementate de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., sens în care apreciază nefondate susținerile recurentului privind incidența unui astfel de motiv de nelegalitate.

Nici motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. nu este întemeiat, în cauză instanța de fond realizând o corectă interpretare și aplicare a normelor de drept material.

Potrivit sus indicatului text de lege, casarea unor hotărâri se poate cere atunci când hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a normelor de drept material, respectiv atunci când instanța a recurs la textele de lege aplicabile speței, dar fie le-a încălcat, în litera sau spiritul lor, adăugând sau omițând unele condiții, fie le-a aplicat greșit.

Procedând la propria analiză, în limitele legale menționate, instanța de control judiciar constată că, nu este incident în cauză motivul de nelegalitate invocat, soluția primei instanțe fiind rezultatul interpretării și aplicării corecte a prevederilor legale în raport cu starea de fapt rezultată din probele administrate în procedura administrativă și în cea judiciară.

Înalta Curte reține că, potrivit art. 2 lit. a) din O.U.G. nr. 24/2008, prin lucrător al Securității se înțelege orice persoană care având calitatea de ofițer sau subofițer al Securității, în perioada 1945-1989, a desfășurat activități prin care a suprimat drepturi și libertăți fundamentale ale omului.

Definiția legală enunțată determină conținutul noțiunii de lucrător al Securității, în sensul că nu orice persoană care a funcționat în cadrul acestei instituții are calitatea de lucrător, ci esențial este ca prin activitatea respectivă să fi fost suprimate drepturi și libertăți fundamentale ale omului.

Această interpretare are în vedere și scopul pentru care a fost adoptată O.U.G. nr. 24/2008, act normativ prin care se urmărește deconspirarea prin consemnare publică a persoanei care a participat la activități de poliție politică comunistă, fără însă a crea premisele unei forme de răspundere morală și juridică colectivă pentru simpla participare la activitatea serviciilor de informații, în condițiile lipsei de vinovăție și a vreunei încălcări a drepturilor și libertăților fundamentale ale omului.

Ca urmare a acestor exigențe deduse din textul legal sancționator, la analiza calității de lucrător, trebuie să se aibă în vedere și raportul rezonabil de proporționalitate dintre interesele generale și cele particulare.

În speță, trebuie examinat dacă recurentul, prin activitatea sa, a desfășurat activități prin care a suprimat sau a îngrădit drepturi și libertăți fundamentale.

Instanța de control judiciar constată că, instanța de fond a reținut în mod justificat că, în cazul pârâtului este întrunită cerința de lucrător al Securității, prin prisma atribuțiilor ce-i reveneau, în calitate de ofițer operativ cu gradul de locotenent major în cadrul IJ Cluj, Serviciul II (1989), aspect necontestat de pârât și care rezultă din înscrisurile existente la dosar.

Referitor la cea de-a doua condiție prevăzută de lege, și anume ca, în calitatea menționată la punctul 1, persoana să fie desfășurat activități prin care a suprimat sau a îngrădit drepturi și libertăți fundamentale ale omului, recurentul-pârât a criticat hotărârea de fond, susținând, în esență, că prima instanță ar fi apreciat greșit activitățile pe care le-a desfășurat, procedând la o analiză eronată a dreptului material incident.

Și această condiție a fost considerată îndeplinită de către instanța de fond, reținându-se că, așa cum rezultă din cuprinsul Notei de Constatare nr. x/17.04.2018, precum și al înscrisurilor atașate, documente depuse la dosar, pârâtul A. în calitate angajat al fostei Securități, a participat activ la supravegherea informativă a unei persoane de profesie lăcătuș, care a fost luat în lucru cu aprobarea organelor de partid, fiind suspect de evaziune și semnalat cu neîndeplinirea intenționată a atribuțiilor de serviciu.

În acord cu prima instanță, Înalta Curte constată că, în cauză, măsurile propuse de pârât se încadrează în categoria activităților care au avut drept urmare îngrădirea drepturilor și libertăților fundamentale ale omului stipulate în Constituția României de la acea dată, precum și de normele internaționale la care România era parte.

Astfel, înscrisurile depuse la dosarul primei instanțe, al căror conținut este descris pe larg în considerentele sentinței recurate, demonstrează, cu prisosință, acțiunile întreprinse de către pârât, ce pot fi încadrate în prevederile art. 2 lit. a) din O.U.G. nr. 24/2008, îngrădind dreptul la viața privată și la secretul corespondenței, protejate normativ și în perioada anterioară a anului 1989.

În acest sens, s-a reținut că "Înscrisurile din dosarul nr. x (cotă C.N.S.A.S.), atestă că domnul A., având gradul de locotenent major în cadrul IJ Cluj, Serviciul II (1989) a propus asupra persoanei urmărite, pe baza unei note informative furnizate de sursa "E.", aflată în coordonarea sa, aprobarea solicitării de efectuări de investigații asupra acestuia.

Astfel, la data de 05.05.1989, pârâtul a semnat Planul de măsuri în mapa de verificare informativă E. în care a făcut următoarele propuneri:

•"Recrutarea unei surse cu capacități reale de cunoaștere și informare pe lângă obiectiv. Termen: 25.05.1989.

• Solicitarea de investigații la domiciliu. Termen: imediat.

• Solicitarea instituirii sarcinii S (interceptare corespondentă - n. D.I.) intern și extern. Termen: imediat (subl. D.I.)

• Documentarea intenției în neîndeplinirea corespunzătoare a sarcinilor de serviciu prin anchetarea informativă a colegilor de muncă ai obiectivului. Termen: 30.07.1989.

• Colaborarea cu It. col. F.., pentru cunoașterea de date despre soția obiectivului, muncitoare la I.P. Clujana. Termen: permanent./.../"

Mai mult, conform Rapoartelor informative din 16.09.1989 și 03.10.1989, pârâtul a documentat activitatea desfășurată de persoana urmărită la locul de muncă, hotărându-se "punerea în discuția organizației de partid a celui de mai sus, în cadrul ședinței din luna noiembrie ac."

Potrivit documentelor din dosar, în urma ședinței respective s-a decis mutarea persoanei urmărite într-un alt departament, Districtul 2 Linii Cluj."

Astfel, niciunul dintre aspectele indicate nu denotă un scop al demersurilor întreprinse de recurent, respectiv în vederea preîntâmpinării eventualei evaziuni a celui urmărit.

Față de activitățile desfășurate, ofițerii Securității adoptau o poziție activă în raport cu informatorii, care erau instruiți de ofițeri cu privire la persoana despre care ar fi trebuit să furnizeze informații, cu privire la categoriile care interesau Securitatea, precum și cu privire la modalitatea de obținere a acestora.

De asemenea, ofițerii - cum este cazul recurentului - luau hotărâri cu privire la folosirea informațiilor primite în procesul de urmărire informativă, generând noi ingerințe ale Securității în viață privată a celui urmărit.

Încălcarea dreptului la viață privată s-a produs în momentul în care Securitatea, cu sprijinul recurentului, a pătruns în intimitatea persoanei urmărite, obținând informații privitoare la relațiile, anturajul, preocupările și viața sa de zi cu zi, iar acestea ajungeau să fie cunoscute, în amănunt de către o autoritate represivă a fostului regim. În momentul în care informațiile referitoare la preocupările și opiniile unei persoane erau preluate de Securitate și deveneau obiect de lucru al acesteia, pentru motive care nu aveau de a face cu apărarea intereselor naționale, se producea încălcarea dreptului la viața privată.

În ceea ce privește scopul activităților desfășurate de recurentul-pârât, Înalta Curte apreciază a fi neîntemeiate argumentele expuse prin cererea de recurs, pornind, în primul rând, de la motivele care au condus la deschiderea dosarului informativ, cum că persoana urmărită era suspectă că plănuiește să realizeze infracțiunea de evaziune tocmai în colaborare cu prietenii familiei, mai exact prietenii maghiari ai domnului B., prieteni aleși ca urmare a etniei soției acestuia. Deși de naționalitate română, domnul B. vorbea cu persoanele apropiate doar limba maghiară, ceea ce indica, în opinia organelor comuniste faptul că acesta urmează a comite o atare infracțiune.

Așadar, activitatea de urmărire informativă privea aspecte din sfera de interes a vieții particulare a persoanelor vizate, neavând nicio legătură cu apărarea intereselor naționale, ci doar a intereselor regimului totalitar comunist.

Împrejurarea că recurentul, în calitatea sa de cadru de informații, nu putea decât să se conformeze jurământului militar depus, prevederilor Statutului Corpului ofițerului, aprobat prin HCM nr. 924/1964, este lipsită de relevanță sub aspectul incidenței art. 2 lit. a) din actul normativ indicat, esențial fiind ca pârâtul să-și fi exercitat competențele prevăzute de lege ca ofițer de securitate sau delegate prin ordin ale superiorilor.

Înalta Curte reține că toate activitățile întreprinse care au concurat la încălcarea/îngrădirea drepturilor și libertăților fundamentale sau au urmărit să o facă, indiferent dacă au fost de inițiere, propunere sau aprobare etc., conduc la constatarea calității de lucrător în sensul prevăzut de dispozițiile anterior enunțate. Astfel, se constată că legiuitorul nu face distincție între persoanele care au inițiat și supus spre aprobare anumite măsuri și persoanele care le-au aprobat, respectiv le-au executat, singurul element determinant fiind acela ca întreaga activitate de poliție politică să vizeze încălcarea unor drepturi și libertăți fundamentale.

Pe cale de consecință, recurentul nu se poate apăra invocând natura activității desfășurate în baza raporturilor de serviciu, având în vedere că, în preambulul O.U.G. nr. 24/2008 s-a definit scopul reglementării ca fiind "continuarea într-un mecanism nou a procesului de devoalare a activității exercitate de regimul comunist", care a desfășurat, în special prin intermediul Securității, "o permanentă teroare împotriva cetățenilor țării, a drepturilor și libertăților lor fundamentale".

De asemenea, sunt nefondate și criticile pârâtului recurent referitoare la încălcarea drepturilor fundamentale ori la suprimarea libertăților individuale ale persoanelor vizate, instanța de fond indicând în concret drepturile și libertățile suprimate prin activitatea la care în mod activa a participat pârâtul, așa cum s-a reținut în precedent.

Din perspectiva definiției date de legiuitor noțiunii de lucrător al Securității, importantă este imixtiunea arbitrară a autorităților în viața personală a celui urmărit. Această împrejurare demonstrează fără echivoc încălcarea dreptului la viața privată (prevăzut de art. 17 din Pactul Internațional cu privire la Drepturile Civile și Politice).

De asemenea, Înalta Curte constată că, în apărare, recurentul-pârât a invocat dispozițiile Deciziei Curții Constituționale nr. 672/2012.

Având în vedere că decizia sus-citată se referă la prevederile art. 2 lit. b) din O.U.G. nr. 24/2008, care definesc noțiunea de colaborator al Securității, iar nu la prevederile art. 2 lit. a), care definesc noțiunea de lucrător al Securității, iar în prezenta cauză s-a cerut constatarea calității de lucrător al Securității, Înalta Curte constată că afirmațiile recurentului referitoare la Decizia Curții Constituționale nr. 672/2012 nu au relevanță în cauză.

Se constată, așadar, că măsurile recurentului-pârât (participarea activă la supravegherea informativă a unei persoane de profesie lăcătuș, semnarea Planului de măsuri având ca propuneri " recrutarea unei surse cu capacități reale de cunoaștere și informare pe lângă obiectiv, solicitarea de investigații la domiciliu, solicitarea instituirii sarcini, interceptare corespondență, intern și extern, documentarea intenției în neîndeplinirea corespunzătoare a sarcinilor de serviciu prin anchetarea informativă a colegilor de muncă ai obiectivului…..colabotarea cu lt. col.. F. pentru cunoașterea de date despre soția obiectivului, muncitoare la I.P. Clujana, activități ce au condus ulterior la mutarea persoanei supravegheate într-un alt Departament…) au concurat la încălcarea/îngrădirea drepturilor și libertăților fundamentale sau au urmărit să o facă, rezultând că acesta a încălcat în mod neechivoc dreptul la viață privată prevăzut de art. 17 din Pactul Internațional cu privire la Drepturile Civile și Politice.

Deci, recurentul-pârât a fost implicat în acțiunea informativă deschisă asupra titularului dosarului, iar simpla obținere a unor informații cu caracter personal referitoare la cei urmăriți de Securitate, fără cunoștința și fără acordul acestora și pentru motive care nu aveau de a face cu apărarea intereselor naționale, constituia o violare a dreptului la viață privată.

Astfel, instanța de fond a motivat soluția de constatare a calității recurentului-pârât de lucrător în sensul prevăzut de dispozițiile legale anterior citate, acțiunile acestuia constituind activități prin care s-au suprimat/îngrădit drepturi și libertăți fundamentale ale omului, fără a se urmări un scop legitim și fără a se păstra un raport just de proporționalitate, vizându-se obținerea de informații compromițătoare despre persoana urmărită, din domeniul vieții sale private.

Prin urmare, în mod corect, prima instanță a admis acțiunea și a reținut calitatea de lucrător al Securității în ceea ce îl privește pe recurentul-pârât A., fiind întrunite condițiile prevăzute de art. 2 lit. a) din O.U.G. nr. 24/2008, privind accesul la propriul dosar și deconspirarea Securității, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 293/2008, pentru reținerea calității de lucrător al Securității, în privința recurentului.

În consecință, motivele care au condus la inițierea activităților de supraveghere a unei persoane, de profesie lăcătuș, nu pot fi apreciate ca fiind întemeiate, din perspectiva protejării siguranței naționale, iar încălcarea drepturilor fundamentale ale persoanei urmărite, de către recurentul-pârât, nu a fost o măsură proporțională și nici rezonabilă, scopul urmărit nefiind unul legitim, atât timp cât, în mod formal, se urmărea protejarea siguranței naționale, dar, prin măsurile propuse, era vizată o persoană care nu adera la principiile și ideile statului comunist totalitar.

În concluzie, Înalta Curte constată că sentința recurată, este legală, fiind dată cu corecta interpretare și aplicare a normelor de drept incidente circumstanțelor de fapt reținute în cauză, motivele invocate prin cererea de recurs nefiind în măsură să conducă la reformarea acesteia.

Temeiul legal al soluției adoptate în recurs

Pentru considerentele expuse, nefiind identificate motive de casare a sentinței prin prisma dispozițiilor art. 488 alin. (1) pct. 6 și 8 C. proc. civ., Înalta Curte, în temeiul prevederilor art. 20 alin. (3) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările și completările ulterioare, coroborat cu art. 496 alin. (1) C. proc. civ., va respinge recursul formulat de pârâtul A., ca nefondat, cu consecința menținerii hotărârii atacate, ca legală.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul formulat de pârâtul A. împotriva sentinței civile nr. 5263 din 12 decembrie 2018 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VIII-a de contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunțată prin punerea soluției la dispoziția părților de către grefa instanței, conform art. 402 din C. proc. civ., astăzi, 5 octombrie 2021.