ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4800/2022

Ședința publică din data de 19 octombrie 2022

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată la 28 aprilie 2020, sub nr. x/2020, pe rolul Curții de Apel Iași, secția contencios administrativ și fiscal, reclamantul A. a solicitat anularea Hotărârii nr. 93 din 29.01.2020, pronunțate în dosarul nr. x/2019 de către Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării (CNCD), comunicată la sediul Primăriei Municipiului Iași, prin poșta specială, la data de 9 martie 2020.

Prin sentința nr. 74/2020 din 3.08.2020, Curtea de Apel Iași, secția contencios administrativ și fiscal a admis cererea de chemare în judecată formulată de reclamantul A., în contradictoriu cu pârâtul CNCD, a anulat Hotărârea CNCD nr. 93/29.01.2020 și a exonerat reclamantul de plata amenzii contravenționale.

Împotriva sentinței nr. 74/2020 pronunțate la 3 august 2020 de Curtea de Apel Iași, secția contencios administrativ și fiscal a declarat recurs pârâtul Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării, solicitând admiterea recursului, casarea sentinței și, pe fond, respingerea acțiunii ca netemeinică și nelegală.

În motivarea cererii de recurs întemeiate pe disp. art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. a arătat că analiza faptei impune raportarea atât la dispozițiile ce stabilesc caracterul discriminatoriu al acesteia, anume art. 2 alin. (1) din O.G. nr. 137/2000, cât și la dispozițiile ce stabilesc caracterul contravențional al acesteia, respectiv art. 15 din același act normativ. Instanța ar fi trebuit să rețină că, din perspectiva cadrului legal, prin raportare la elementele subiective: intelectiv și volitiv, astfel cum transpar din conduita autorului faptei, se cerea a se stabili dacă fapta a fost săvârșită cu vinovăție, manifestată sub forma dolului (intenție directă sau indirectă) sau, după caz, a culpei (cu prevedere simplă). Sub aspectul răspunderii juridice de natură contravențională era necesar a se reține de către instanța de fond vinovăția în oricare dintre formele sale, prin raportare și la definiția discriminării din art. 2 alin. (1) din O.G. nr. 137/2000. De asemenea, analiza condiției privind vinovăția se realizează și prin raportare la dispozițiile legale în ipotezele cărora a fost stabilită și constatată fapta în cauză drept contravenție, în speță, disp. art. 15 din O.G. nr. 137/2000, sens în care recurentul a invocat sentința civilă nr. 2051/2014 a Curții de Apel București (dosarul nr. x/2014), sentință menținută prin decizia ÎCCJ.

Chiar dacă s-ar reține că intimatul nu a urmărit în mod direct producerea consecințelor, acesta a acceptat posibilitatea survenirii lor, sub pretextul unui eventual caracter pamfletar al declarației, prin care apreciază că ar putea transmite mesaje de inferiorizare a unor naționalități africane, din prisma educației, implicând descalificarea condiției socio-umane reduse la cea a unor primate "deunăzi coborâte din copaci". În realitate, autorul se face vinovat nu pentru oferirea unei declarații privind importanța nivelului de educație al unei sau unor naționalități. Vinovăția acestuia este stabilită în legătură cu fapta constând în aceea că, în contextul precizat, sugerează generalizat că naționalitate africane au gradul educațional cel mai coborât pe scara evoluției omului, la nivelul celor recent "coborâți din copaci" (sintagmă care, prin sine, este de natură a atribui naționalităților comparate condiția socio-umană hominidă și primată, care cuprindea omul și precursorul său antropoid căruia îi era specifică conviețuirea în copaci).

Este nefondată reținerea instanței de fond în sensul inexistenței scopului reclamantului de a crea o atmosferă degradantă sau umilitoare față de naționalitățile în cauză, întrucât fapta a fost constatată și sancționată în baza tezei a doua din art. 15 al O.G. nr. 137/2000, care nu presupune că autorul acesteia a urmărit în mod necesar și exclusiv producerea consecințelor arătate, fiind suficient ca afirmația în sine să fie susceptibilă de producerea unor asemenea consecințe, aceste dispoziții legale reglementând o contravenție nu de rezultat, ci de pericol, circumscris obiectivului principal și prioritar, preventiv al O.G. nr. 137/2000.

Declarația în cauză conține pericolul lezării demnității umane sau al creării unui cadru sau a unei atmosfere ostile, intimidante și degradante la adresa apartenenților naționalităților statelor africane și, implicit, a rasei de culoare, în legătură cu nivelul de educație care le-ar descalifica condiția socio-umană redusă, astfel, la cea a unor primate "deunăzi coborâte din copaci".

Recurentul a apreciat că pentru evitarea unei judecăți per ipcuriam, implicit în sensul producerii unei veritabile "divergențe jurisprudențiale", s-ar impune ca instanța supremă să pronunțe o soluție în armonie cu practica judiciară statuată, inclusiv cu propria-i jurisprudență, sub aspectul aplicării disp. art. 2 alin. (1), coroborate cu cele ale art. 15 din O.G. nr. 137/2000, neintervenind între timp niciun factor juridico-legislativ determinant care să impună schimbarea opticii jurisprudențiale.

Referitor la argumentul primei instanțe privind lipsa caracterului discriminatoriu al afirmațiilor întrucât acestea nu ar include "culoarea pielii", recurentul a susținut că ceea ce interesează în sensul constatării discriminării și, în mod special, al angajării răspunderii juridice, din perspectiva art. 2 alin. (1), (5) și art. 15 din O.G. nr. 137/2000, este dacă se întrunesc constituentele juridice ale faptei de discriminare, în principal, sub aspectul criteriului de discriminare și al dreptului lezat.

Din conținutul declarației rezultă că are ca mobil criteriul naționalității țărilor africane (Congo, Somalia, etc.), corelativ nivelului educațional, cărora le este caracteristică predominant rasa negroidă, apartenență în absența căreia nu ar fi avut loc comportamentul discriminatoriu constând în declarația în discuție. Așadar, conținutul declarației susceptibile a crea un cadru ostil, degradant, umilitor și ofensator la adresa apartenenților la naționalitatea țărilor africane are la bază criteriul naționalității care, în cauză, îl subsumează pe cel al rasei, corelativ nivelului educațional. Altminteri, autorul nu ar fi invocat nații africane pentru a sublinia nivelul educațional primitiv la care s-ar putea ajunge, mai ales utilizând sintagme care să le asocieze rasial și comportamental cu primatele antropoide cărora le era specifică "conviețuirea în copaci", ci ar fi recurs fie la exemplificări independente rasial, fie incluzând și nații aparținând, bunăoară, rasei europene/caucaziene.

Eccum talem, este îndeplinită condiția primară și substanțială a faptei/comportamentului de discriminare, din perspectiva criteriului de discriminare, în speță criteriul naționalității țărilor africane (Congo, Somalia, etc.), corelativ nivelului educațional, cărora le este caracteristică predominant rasa negroidă, a căror condiție este văzută de reclamant ca una inferioară, aproape de condiția hominidă și primată.

În cauză, dreptul lezat este dreptul la demnitate, onoare și prestigiu al apartenenților la naționalitățile statelor africane, care subsumează rasa negroidă. Destinatarii mesajului postării dețin dreptul posedării "neștirbite" a demnității umane, imaginii și a prestigiului socio-uman în raport cu apartenențele naționale și rasiale, respectiv cu nivelul de educație, în special, și cu cel de dezvoltare umană, în general, independent de apartenența la o naționalitate sau rasă anume, în acord cu disp. art. 2 alin. (1), (5) și art. 15 din O.G. nr. 137/2000, în lumina art. 16 alin. (1), coroborat cu art. 30 alin. (6) din Constituție, respectiv art. 14, coroborat cu art. 10 alin. (2) din Convenția Europeană pentru Apărarea Drepturilor Omului și art. 1, raportat la art. 2 și 7 din Declarația Universală a Drepturilor Omului.

Dreptul la demnitate umană recunoaște în mod imanent valoarea egală a ființelor umane, în sensul în care trebuie general acceptat că fiecare ființă are o valoare morală, indiferent de rasă, naționalitate, statut social, productivitate economică, etc. Sub acest aspect, egalitatea de valoare presupune că această valoare este aidoma la toate ființele umane, indiferent de sex, rasă, naționalitate, etnie, categorie socială, dizabilitate sau orice altă situație.

În sens contrar, promovarea inegalității de valoare corelativă autorității morale a omului, id est discriminare (inclusiv pe criteriile naționalității, respectiv rasei) reprezintă un act clar de violare a demnității umane, fiind dincolo de orice dubiu că persoanele care aparțin naționalităților statelor africane, respectiv rasei de culoare, au dreptul la imagine și demnitate umană în condiții de egalitate și nediscriminare, prin asta înțelegându-se interdicția de a le inferioriza condiția educațională și socio-umană sugerată a fi una hominidă și primată, căreia îi era specifică viețuirea în copaci.

Analizând declarația intimatului reclamant rezultă că mesajul importanței educației este construit pe intenția evidențierii opusului nivelului educațional la care ar trebui să aspire statul român, anume reliefarea nivelului cel mai coborât pe scara evoluției omului. Astfel, după cum rezultă din înțelesul teleologic al afirmațiilor analizate, utilizând în mod intenționat sintagma "coborâte din copac", autorul, exprimând ideile teoriei evoluției omului din primată și pentru a oferi greutate elementului comparativ negativ, urmărește să atribuie, chiar și în prezent naționalităților comparate condiția socio-umană hominidă și primată, raportat la nivelul de educație inferior.

Reclamantul intimat susține că expresia "coborât din copac" și-ar avea originea în conștiința populară romanească, fiind des întâlnită și fără legătură cu considerente bazate pe culoarea pielii. Această afirmație este una vădit falsă, menită să inducă instanța în eroare, întrucât nu există nicio dovadă că această afirmație are o asemenea origine. În realitate, expresia este una specifică limbajului utilizat de către adepții teoriei ierarhizării raselor, sub consecința inferiorizării rasei negroide, iar prin utilizarea acesteia autorul, urmărind să sublinieze un nivel de educație al acestor naționalități africane comun, nu de mult, cu cel al primatelor, contribuie, direct sau indirect/explicit sau implicit, la sprijinirea teoriei ierarhizării raselor, sub efectul inferiorizării rasei specifice naționalităților africane. Acest înțeles rezultă din faptul că utilizează ca element negativ de comparație naționalități africane, cărora le este caracteristică rasa negroidă, fiind de notorietate concepțiile izvorâte din prejudecățile pe care se sprijină comportamentele rasiste, conform cărora rasa negroidă specifică naționalităților africane ar fi una inferioară. Pentru a-și exprima sentimentele superiorității pe criteriul culorii pielii, adepții teoriilor rasiste utilizează în mod frecvent în limbajul urii sau rasial apelative peiorative prin care asociază persoanele de culoare cu primatele, atât prin catalogări directe, cât și indirecte (prin adresarea unor onomatopee sau gesturi animalice, specifice, de pildă, maimuțelor, ciorilor etc).

Autorul nu punctează doar un simplu element de comparație opus mesajului (o educație precară în statele africane căreia ar trebui să i se opună un nivel ridicat de educație în România), ci, teoretic, pentru a-și atinge scopul perceperii importanței mesajului, urmărește să inducă ideea în sensul de cât de jos ar putea ajunge nivelul de educație în România, atât de jos încât am putea fi depășiți educațional chiar și de naționalități care, în concepția autorului, erau "deunăzi" lipsite de educație, la nivelul unor primate care conviețuiesc în copaci. Iar pentru a conferi tezei sale forța exemplului negativ de evitat, autorul alege ca fiind caracteristice acestui nivel de educație aflat la baza evoluției omului, aproape de nivelul primatelor, naționalitățile africane de culoare.

O astfel de declarație este condamnabilă, întrucât contribuie per se la sprijinirea teoriei ierarhizării raselor, sub efectul inferiorizării rasei specifice naționalităților africane, constituindu-se într-un comportament manifestat în public, ce lezează demnitatea umană sau creează un cadru ostil, intimidant și degradant la adresa apartenenților naționalităților statelor africane și, implicit, a rasei de culoare.

În măsura în care autorul voia să sublinieze doar nivelul precar al educației statelor africane, trebuia să utilizeze sintagme al căror înțeles să se rezume strict la acest aspect.

O asemenea declarație are un puternic caracter peiorativ la adresa destinatarilor, întrucât urmărește să creioneze "profilul negativ educațional" al naționalităților africane și, astfel, al apartenenților rasei de culoare, redus la subnivelul evoluției umane, echivalentul condiției socio-umane hominide și primate, iar prin asta generează efectele comportamentului încadrat în ipotezele juridice ale disp. art. 15 din O.G. nr. 137/2000. Caracterul peiorativ rezultă, în plus, și din fraza care compune cel de-al doilea pilon lingvistic pe care este construită declarația, cea care are menirea de a sublinia efectul negativ al educației precare, anume acela de a ajunge în situația de a fi conduși de persoane apartenente ale acestor naționalități, precum congolezii lipsiți de educație (la nivelul primatelor), iar, pentru a sublinia profilul negativ educațional al congolezilor, autorul face chiar și o echivalare între anumiți români și apartenenții naționalităților africane, sub aspectul unui comportament negativ similar ("se comporta ca niște congolezi" - aici termenul "congolezi" fiind utilizat ca element comparativ depreciativ).

Din susținerile reclamantului-intimat nu rezultă nicio justificare rezonabilă și obiectivă a comportamentului public constând în declarația împricinată. Din examinarea declarației nu se poate reține că autorul ar fi urmărit, într-o manieră ironică și obligatoriu cu intenții moralizatoare (așa cum impune genul pamfletar), ci nu ofensatoare și lezatoare la adresa demnității umane, să evidențieze defectele morale și aspectele negative evidente și certe ale adresanților, având la bază obligatoriu certitudinea, și nu concepția subiectivă că persoanele apartenențe naționalităților africane și rasei de culoare au gradul educațional cel mai coborât pe scara evoluției umane, la nivelul celor recent "coborâți din copaci".

Prin limbajul vădit vexatoriu utilizat în producerea declarației analizate, autorul nu doar că nu probează intenția propovăduirii principiilor și învățăturii morale și educative, dar, depășind evident sfera caracterului moralizator, informativ și educativ ce prezintă interes pentru opinia publică, aduce grave atingeri demnității persoanelor vizate punând apartenenții naționalităților africane și ai rasei specifice într-o evidentă situație de inferioritate atât din perspectiva educațională, cât și a condiției socio-umane reduse la cea a unor primate "deunăzi coborâte din copaci".

În genere, creațiile pamfletare exclud prejudicierea imaginii și demnității omului, ca drepturi fundamentale garantate de legislația internă și internațională. Nu există nicio normă legală care să contrazică această teză logico-juridică. Per a contrario, orice creație literară prin care se prejudiciază imaginea și demnitatea omului, ca drepturi fundamentale garantate de legislația internă și internațională, este susceptibilă de răspundere juridică. Ceea ce face obiectul cauzei nu este calificarea afirmațiilor reclamantului ca reprezentând sau nu un pamflet ci, strict și exclusiv, dacă un asemenea conținut al unor afirmații publice, fie ele și calificate, în ultimă instanță, ca unele pamfletare, întrunește elementele constitutive ale faptei de discriminare reglementate prin art. 15 din O.G. nr. 137/2000.

Este nefondat și argumentul că fapta nu ar reprezenta discriminare întrucât nu ar avea o gravitate semnificativă și ar fi constituită dintr-un act material singular. Astfel, pentru ca fapta să capete caracter discriminatoriu și să poată fi sancționată contravențional trebuie să răspundă cerințelor disp. art. 2 alin. (1) și art. 15 din O.G. nr. 137/2000 care nu condiționează în niciun mod constatarea și sancționarea faptei de vreun nivel ridicat al gravității și, cu atât mai puțin, de caracterul repetitiv al acțiunilor ilicite.

Este irelevantă și susținerea reclamantului-intimat că nu ar fi declarat în niciun moment că ar trebui interzis accesul persoanelor aparținând naționalităților statelor africane în România, în instituții publice, raportat la cadrul juridic în ipotezele căruia a fost încadrată fapta acestuia. În cauză nu capătă relevanță juridică existența sau nu a unei interdicții ori restricționări a libertății de mișcare sau a accesului în diferite spații, servicii publice, instituții, etc, elementul material al laturii obiective al contravenției constând stricto sensu în comportamentul public susceptibil a leza dreptul la demnitate umană sau a crea o atmosferă ostilă, intimidantă sau degradantă la adresa terților, în baza unui criteriu de discriminare. Condiția existenței unei interdicții ori restricționări a libertății de mișcare sau a accesului în diferite spații ar fi fost necesară doar pentru constatarea și sancționarea discriminărilor încadrate în ipotezele juridice ale disp. art. 10, art. 12-14 din O.G. nr. 137/2000.

Invocă irelevanța reacției publice a unor persoane de culoare care trăiesc în România, pentru a putea constata și sancționa o faptă de discriminare încadrată în normele legale antidiscriminare, întrucât CNCD, în calitate de garant al respectării și aplicării principiului nediscriminării, în conformitate cu legislația internă în vigoare și cu documentele internaționale la care România este parte, deține funcția ex officio privind prevenirea și sancționarea tuturor faptelor de discriminare prevăzute de O.G. nr. 137/2000. Un astfel de argument nu ar putea constitui o cauză exoneratoare de răspundere, fapta cu caracter contravențional nefiind necesar să fie urmată de o ripostă a subiecților discriminați, iar lipsa de reacție directă a categoriei de persoane vizate de mesaj nu este defel o garanție că fapta de discriminare nu și-a produs efectele sub ipoteza normativă a art. 15 din O.G. nr. 137/2000, fiind necesar și suficient să se realizeze o atmosferă sau un cadru de natura "intimidării, ostilității, degradării, umilirii sau ofensării".

Sub aspectul ingerinței în dreptul reclamantului la informare și exprimare, arată recurentul că dreptul la liberă exprimare este garantat prin disp. art. 30 alin. (1) și (6) din Legea fundamentală. Exercitarea libertății de exprimare, din perspectiva alin. (1) al art. 30 din Constituție, nu trebuie să se plaseze în antiteză cu dispozițiile constituționale ale alin. (2) din același articol, care statuează expressis verbis că libertatea de exprimare nu poate prejudicia demnitatea, onoarea, viața particulară a persoanei și nici dreptul la propria imagine. De asemenea, alin. (2) al art. 10 din Convenție stipulează că exercitarea libertății de exprimare comportă îndatoriri și responsabilități, putând fi supusă unor formalități, condiții, restrângeri sau sancțiuni prevăzute de lege care, într-o societate democratică, constituie măsuri necesare pentru protecția moralei sau a reputației altora. Principiul libertății de exprimare se circumscrie "controlului de proporționalitate" derivat din disp. art. 53 din Constituție, astfel încât acesta să nu se convertească într-un drept absolut, golind de substanță dreptul la demnitate umană.

Este indubitabil faptul că oferirea unei declarații per se ofensatoare și degradante la adresa apartenenților naționalităților statelor africane și, implicit, a rasei de culoare, prin inferiorizarea unor naționalități africane, din prisma educației, implicând descalificarea condiției socio-umane reduse la cea a unor primate "deunăzi coborâte din copaci", nu răspunde regulii proporționalității impuse, în raport cu îndatorirea ocrotirii demnității și imaginii adresanților.

Recurentul a mai precizat că practica CEDO apelată de reclamant este vădit lipsită de pertinență și relevanță, întrucât reflectă cazuri concrete în care este ilegitimă cenzurarea libertății de exprimare al cărei scop este acela de a comunica informații și idei de interes public și a invocat hotărârile CEDO pronunțate în cauzele: Garaudy c. Franța; Feret c. Belgium; Chamber of Judgment; Stângu și Scutelnicu c. României; Cumpănă și Mazăre c. României.

Intimatul-reclamant a depus precizări în cuprinsul cărora, în principal, a invocat excepția nulității recursului, iar în subsidiar, a solicitat respingerea recursului ca nefondat și menținerea ca legală a soluției instanței de fond.

În motivarea excepției nulității a susținut că nici analiza literală și nici analiza de tip cognitivo-discursiv nu se regăsesc printre motivele de recurs prevăzute expres și limitativ de legiuitor. Motivul prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. este indicat formal, recurentul fiind nemulțumit, practic, de hotărârea pronunțată de instanța de fond.

II. Soluția Înaltei Curți asupra recursului

În cadrul emisiunii, reclamantul a susținut că:

"Resursa principală a unui stat care se dorește a fi longeviv este educația. Nu se investește în educație putem spune *La revedere!*. Adică o să vină peste noi congolezii, sirienii și alte națiuni care sunt coborâte din copac mai deunăzi și o să ne cucerească și o să ne devină și șefi. Adică o să ne conducă, pur și simplu o să te trezești la Primăria Municipiului Iași cu un congolez - că mai sunt și din ăștia de naționalitate română, dar se comportă ca niște congolezi - și or să vrea să ne conducă."

CNCD s-a autosesizat și prin Hotărârea nr. 93/29.01.2020 a stabilit că aspectele sesizate intră sub incidența prevederilor art. 2 alin. (1) și art. 15 din O.G. nr. 137/2000 sancționându-l pe intimatul reclamant cu amendă contravențională în cuantum de 10.000 RON.

Instanța de fond a anulat această hotărâre reținând că afirmațiile au fost analizate de către CNCD din perspectiva celei de-a doua ipoteze a art. 15 din O.U.G. nr. 137/2000, context în care afirmațiile, comportamentul, pentru a avea caracter discriminatoriu, trebuie să se circumscrie unui scop sau obținerii unui rezultat ce vizează atingerea demnității ori crearea unei atmosfere de intimidare, ostile, degradante, umilitoare sau ofensatoare, îndreptat împotriva unei persoane, unui grup de persoane sau unei comunități și legat de apartenența acestora la o anumită rasă, naționalitate, etnie, religie, categorie socială sau la o categorie defavorizată ori de convingerile, sexul sau orientarea sexuală a acestuia.

Pârâtul CNCD avea obligația de a verifica dacă afirmațiile imputate au avut drept scop sau reclamantul a urmărit prin intermediul lor să aducă atingere demnității ori crearea unei atmosfere de intimidare, ostile, degradante, umilitoare sau ofensatoare, îndreptat împotriva unei persoane, unui grup de persoane sau unei comunități și legat de apartenența acestora la o anumită rasă, naționalitate, etnie, religie, categorie socială sau la o categorie defavorizată ori de convingerile, sexul sau orientarea sexuală a acestuia, astfel cum impun prevederile art. 15 din O.G. nr. 137/2000. Această obligație nu a fost respectată de către pârât, strict pe baza sensului semantic stabilindu-se nelegal răspunderea contravențională a reclamantului.

Analiza afirmațiilor incriminate, atât în contextul întrebării adresate, cât și a explicitării oferite de către reclamant în continuarea afirmațiilor imputate, pe care pârâtul nu o mai analizează, relevă lipsa oricărui scop sau intenții de a aduce atingere demnității umane ori crearea unei atmosfere de intimidare, ostile, degradante, umilitoare sau ofensatoare, îndreptat împotriva unei persoane, unui grup de persoane sau unei comunități și legat de apartenența acestora la o anumită rasă, naționalitate sau la o categorie defavorizată.

Pentru a constitui un comportament discriminatoriu, afirmațiile reclamantului trebuiau să se axeze în principal pe condiția naționalităților invocate și să aibă drept scop sau să urmărească supunerea acestora unui tratament degradant, umilitor, ofensator, aspecte ce trebuie să reiasă fără echivoc din conținutul afirmațiilor formulate. Însă reclamantul, în afirmațiile sale, se axează în principal pe importanța educației și a sistemului de învățământ, ca resursa principală de dezvoltare și consolidare a unui stat. În acest context, lipsa investițiilor în educație au fost asociate de reclamant cu posibilitatea de pierdere a identității statale în defavoarea națiunilor aflate în curs de dezvoltare. Ulterior afirmației incriminate, reclamantul le explicitează și își prezintă punctul de vedere, fără ca din conținutul acestora să rezulte cel puțin intenția minimală de a-și axa opiniile și afirmațiile pe chestiuni legate de naționalitate, statut, etnie sau de a crea o situație ostilă, degradantă, umilitoare.

Atât timp cât afirmația incriminată a fost explicitată de către reclamant (intervalul cuprins între minutele 18.38 și 20.17 din cadrul interviului) cu privire la necesitatea educației copiilor și a modului în care înțelege reclamantul să se realizeze aceasta, instanța constată că nu poate constitui comportament sau manifestare discriminatorie, fapta neputând antrena răspunderea contravențională datorită neîndeplinirii condiției impuse de norma legală referitoare la scopul sau rezultatul urmărit prin intermediul afirmațiilor imputate. Prin urmare, se constată atât neîndeplinirea situației premisă avută în vedere de norma de incriminare - art. 15 din O.G. nr. 137/2015, cât și lipsa vinovăției reclamantului în săvârșirea contravenției.

Culoarea pielii nu a fost utilizată de reclamant în exprimarea sa, nici măcar prin trimitere la anumite rase sau naționalități, aspect ce rezultă atât din lipsa unei referiri exprese, cât și din semantica cuvintelor folosite, "sirieni, congolezi și alte națiuni coborâte mai deunăzi din copac (…)", trimiterea și la "alte națiuni" reliefând faptul că reclamantul nu se raportează în afirmație la culoarea pielii, ci exclusiv la nivelul de educație. De asemenea, reclamantul nu utilizează în exprimarea sa cuvântul "maimuță" și nici nu sugerează prin afirmațiile incriminate o comparație ofensatoare, disprețuitoare față de cetățenii de origine africană, cum abuziv și nefondat pretinde pârâtul. Sintagma "mai deunăzi coborâte din copac" nu poate fi interpretată decât în contextul și logica afirmațiilor, pentru a-i determina sensul corect. Or, reclamantul își axează afirmațiile strict pe valoarea educației necesare existenței unei națiuni și a unui stat puternic, consolidat.

Înalta Curte constată că sentința a fost pronunțată cu aplicarea greșită a normelor de drept material, fiind incident motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., față de următoarele argumente:

Potrivit disp. art. 15 din O.G. nr. 137/2000, avute în vedere de recurent la sancționarea intimatului, "Constituie contravenție, conform prezentei ordonanțe, dacă fapta nu intră sub incidența legii penale, orice comportament manifestat în public, având caracter de propagandă naționalist-șovină, de instigare la ură rasială sau națională, ori acel comportament care are ca scop sau vizează atingerea demnității ori crearea unei atmosfere de intimidare, ostile, degradante, umilitoare sau ofensatoare, îndreptat împotriva unei persoane, unui grup de persoane sau unei comunități și legat de apartenența acestora la o anumită rasă, naționalitate, etnie, religie, categorie socială sau la o categorie defavorizată ori de convingerile, sexul sau orientarea sexuală a acestuia."

Rezultă că acest text de lege sancționează două categorii de fapte și anume: propagandă naționalist-șovină, de instigare la ură rasială sau națională (teza I) și, respectiv, comportamentul care are ca scop sau vizează atingerea demnității ori crearea unei atmosfere de intimidare, ostile, degradante, umilitoare sau ofensatoare, îndreptat împotriva unei persoane, unui grup de persoane sau unei comunități și legat de apartenența acestora la o anumită rasă, naționalitate, etnie, religie, categorie socială sau la o categorie defavorizată ori de convingerile, sexul sau orientarea sexuală a acestuia (teza a II-a), această din urmă faptă fiind reținută în sarcina reclamantului.

Este clară diferența dintre cele două categorii de fapte în sensul că propaganda naționalist-șovină ori instigarea la ură rasială sau națională presupune intenția directă, în timp ce a doua categorie de fapte prohibite de dispozițiile legale sus menționate nu presupune neapărat demonstrarea intenției directe a autorului, ci este vorba despre o intenție indirectă, concluzie ce rezultă explicit din formularea acestor dispoziții " comportamentul care are ca scop sau vizează…"

Aceasta înseamnă că autorul afirmației incriminate prevede rezultatul afirmației sale și, cu toate că nu îl urmărește, acceptă riscul sau posibilitatea ca el să se producă. Prin urmare, nu poate fi reținut argumentul primei instanțe conform căruia analiza afirmațiilor reclamantului relevă lipsa oricărui scop sau intenții de a aduce atingere demnității umane, ori crearea unei atmosfere de intimidare, ostile, degradante, umilitoare sau ofensatoare, îndreptat împotriva unei persoane, unui grup de persoane sau unei comunități și legat de apartenența acestora la o anumită rasă, naționalitate sau la o categorie defavorizată.

Chiar dacă intimatul reclamant nu a urmărit să aducă atingere demnității umane sau să creeze o asemenea atmosferă îndreptată împotriva persoanelor de culoare din statele africane, el a acceptat posibilitatea ca un astfel de rezultat să se producă, întrucât fapta sancționată de teza a II-a din art. 15 al O.G. nr. 137/2000 nu presupune că autorul acesteia a urmărit producerea consecințelor arătate, fiind suficient ca afirmația în sine să fie susceptibilă de a conduce la atare rezultat.

Sub acest aspect prezintă relevanță și celelalte dispoziții din O.G. nr. 137/2000, menționate în preambulul hotărârii contestate, respectiv disp. art. 2 alin. (1) care stabilesc că "(1) Potrivit prezentei ordonanțe, prin discriminare se înțelege orice deosebire, excludere, restricție sau preferință, pe bază de rasă, naționalitate, etnie, limbă, religie, categorie socială, convingeri, sex, orientare sexuală, vârstă, handicap, boală cronică necontagioasă, infectare HIV, apartenență la o categorie defavorizată, precum și orice alt criteriu care are ca scop sau efect restrângerea, înlăturarea recunoașterii, folosinței sau exercitării, în condiții de egalitate, a drepturilor omului și a libertăților fundamentale sau a drepturilor recunoscute de lege, în domeniul politic, economic, social și cultural sau în orice alte domenii ale vieții publice.

Astfel, ne aflăm în prezența unui criteriu de discriminare nu doar atunci când acesta are ca scop restrângerea, înlăturarea recunoașterii, folosinței sau exercitării, în condiții de egalitate, a drepturilor omului și a libertăților fundamentale sau a drepturilor recunoscute de lege, în domeniul politic, economic, social și cultural sau în orice alte domenii ale vieții publice, ci și atunci când are un asemenea efect, ceea ce întărește concluzia că intră sub incidența actului normativ care sancționează faptele de discriminare afirmațiile al căror autor nu a urmărit producerea consecințelor arătate, fiind suficient ca afirmația în sine să fie susceptibilă de a conduce la atare rezultat.

Înalta Curte subliniază, totodată, că lipsa efectului negativ al afirmației sancționate este irelevantă, din moment ce incriminarea faptei prevăzute de art. 15 din O.G. nr. 137/2000 are în vedere potențialul pericolului generat de propaganda naționalist-șovină, instigarea la ură rasială sau națională ori de comportamentul care are ca scop sau vizează atingerea demnității ori crearea unei atmosfere de intimidare, ostile, degradante, umilitoare sau ofensatoare, ceea ce nu impune dovedirea unei urmări efective a conduitei incriminate.

Contravenția sancționată de art. 15 teza a II-a din O.G. nr. 137/2000 nu este una de rezultat ci una de pericol, astfel că, pentru a fi consumată, nu este necesară producerea efectivă și dovada rezultatului vătămător, omisiunea legiuitorului de a condiționa caracterul contravențional al unei asemenea fapte de o urmare efectivă fiind determinată de caracterul, în primul rând preventiv, al legislației în materia combaterii discriminării.

Susține intimatul reclamant că afirmațiile sancționate de CNCD au vizat importanța măsurilor ce trebuie instituite pentru a aduce învățământul românesc la standarde europene.

Înalta Curte constată că împrejurarea că afirmațiile reclamantului se axează, în principal, pe importanța educației și a sistemului de învățământ, ca resursa principală de dezvoltare și consolidare a unui stat, nu poate constitui un argument în reținerea nelegalității actului administrativ contestat, din moment ce afirmațiile prin care a înțeles să-și expună punctul de vedere în privința acestui subiect conțin pericolul lezării demnității umane sau al creării unui cadru sau al unei atmosfere ostile, intimidante și degradante la adresa apartenenților statelor africane și, implicit, a rasei de culoare, în legătură cu nivelul de educație care le-ar descalifica condiția socio-umană redusă la cea a unor primate "deunăzi coborâte din copaci", aspect evidențiat și în cererea de recurs.

Intimatul reclamant susține, de asemenea, în precizările depuse în dosarul de recurs că fapta imputată este constituită dintr-un act material singur, care ar putea fi circumscris elementului material al contravenției numai dacă ar avea o gravitate semnificativă, reflectată într-un cadru intimidant, ostil.

Sub acest aspect, instanța de control judiciar reține că dispozițiile legale avute în vedere de CNCD la emiterea hotărârii contestate, respectiv art. 2 alin. (1) și art. 15 din O.G. nr. 137/2000, nu condiționează existența contravenției în discuție de existența mai multor acte materiale și nici de "o gravitate semnificativă", ci, așa cum s-a arătat, este suficient ca afirmația în sine să fie susceptibilă de a conduce la unul dintre rezultatele menționate de aceste dispoziții, fără ca autorul acesteia să fi urmărit producerea consecințelor arătate, însă a acceptat posibilitatea producerii lor.

Mai arată intimatul reclamant că lipsește condiția vinovăției cu privire la pretinsele fapte de discriminare, întrucât mesajul folosit a vizat o distincție între sistemele de educație, mai precis starea în care se află învățământul românesc. Prin declarații nu a urmărit încălcarea demnității umane, expresia "coborât din copac" vizând un început de evoluție a civilizației, fiind metaforică și uzuală în limbajul comun. Originea acestei expresii se găsește în conștiința populară românească, aceasta reprezentând o exprimare des întâlnită și nu are legătură cu considerente bazate pe culoarea pielii.

Înalta Curte a analizat mai sus condiția vinovăției și a reținut, pentru argumentele expuse, că este vorba despre o intenție indirectă, iar în ceea ce privește originea expresiei în discuție - conștiința populară românească, reține că este o simplă afirmație a intimatului reclamant, fără nicio susținere. Această expresie este folosită pentru a evidenția un nivel de educație redus al naționalităților africane, nivel comun până nu demult cu cel al primatelor, și are ca efect inferiorizarea rasei de culoare specifice acestor naționalități.

Folosită tocmai în contextul discuției despre importanța educației, această expresie are în vedere nivelul educațional cel mai scăzut al naționalităților africane, al rasei de culoare, sugerând posibilitatea de a fi depășiți la capitolul educație de aceste naționalități care "deunăzi" erau la nivelul primatelor care locuiesc în copaci.

Afirmația în sine este susceptibilă de a conduce la unul dintre rezultatele menționate anterior, constând în atingerea demnității ori crearea unei atmosfere de intimidare, ostile, degradante, umilitoare sau ofensatoare la adresa unei persoane, unui grup de persoane sau unei comunități, în speță a persoanelor de culoare aparținând statelor africane, întrunind elementele constitutive ale faptei de discriminare.

În privința consecințelor acestor declarații, intimatul reclamant a arătat că în afara unor critici primite din presă de la anumiți politicieni, acestea nu au avut consecințe nefaste nici la adresa națiunilor enunțate în mesaj, nici la adresa unor specialiști/persoane care sunt de culoare și care trăiesc în România.

Înalta Curte constată că susținerea nu poate constitui un argument în sprijinul soluției de respingere a recursului, câtă vreme, așa cum s-a precizat anterior, contravenția sancționată de art. 15 teza a II-a din O.G. nr. 137/2000 nu este una de rezultat ci una de pericol, astfel că, pentru a fi consumată, nu este necesară producerea efectivă și dovada rezultatului vătămător. În plus, acest act normativ permite autosesizarea CNCD, conform art. 19 alin. (2) care stabilește:

"Consiliul își exercită competențele la sesizarea unei persoane fizice sau juridice ori din oficiu." Prin urmare, este irelevant în soluționarea cauzei aspectul vizând lipsa unei reacții din partea națiunilor enunțate în mesaj sau a unor persoane de culoare care trăiesc în România.

Referitor la susținerea că nu a făcut trimitere niciun moment la culoarea pielii, nu a declarat că albii vor fi înlocuiți cu negri, nu a pronunțat cuvântul "maimuță" în mod comparativ, iar declarațiile nu au vizat niciun moment o discriminare "pe considerentul culorii pielii" sau a "statutului de inferioritate umană", Înalta Curte reține că este irelevantă în soluționarea cauzei, în condițiile în care sintagma folosită, "coborâte din copac", face trimitere de plano la primate și la un nivel de educație foarte redus, echivalent cu cel al maimuțelor care conviețuiesc în copaci. În plus, referindu-se la națiuni precum congolezi, somalezi, intimatul reclamant are în vedere rasa negroidă al cărei nivel redus de educație îl scoate în evidență pentru a sublinia importanța educației pentru un stat.

Se mai invocă, totodată, faptul că afirmațiile se circumscriu dreptului reclamantului la opinie și libertății de exprimare, garantate de art. 30 din Constituție, reprezentând o judecată de valoare adusă la cunoștința publicului printr-un limbaj ce nu are ca scop generarea de ură rasială sau de natură a crea o atmosferă ostilă, degradantă sau umilitoare pe criterii de naționalitate, rasă sau apartenență la o categorie defavorizată.

Este adevărat că dreptul la liberă exprimare este garantat de disp. art. 30 alin. (1) și (6) din Constituție, dar acest drept nu are un caracter absolut, exercitarea acestuia neputând prejudicia demnitatea, onoarea, viața privată și dreptul la propria imagine a persoanei. În acest sens este și jurisprudența CEDO care a statuat că art. 10 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale nu garantează o libertate de exprimare nelimitată, nici chiar atunci când este vorba despre apariția în presă a unor subiecte care interesează în mare măsură publicul (hotărârea pronunțată în 16.10.2001 în cauza Verdens Gang și Aase contra Norvegiei).

Astfel, împrejurarea că intimatul reclamant a abordat în cadrul discuțiilor subiectul educației și al învățământului, care în mod evident interesează în mare măsură publicul, nu este de natură să justifice utilizarea unor expresii care prin ele însele pot produce una dintre consecințele enumerate de prevederile legale incidente în cauză.

În consecință, afirmația intimatului reclamant, analizată de CNCD în urma autosesizării, constituie o faptă de discriminare ce intră în sfera de reglementare a O.G. nr. 137/2000, criteriul de discriminare fiind naționalitatea țărilor africane cărora le este caracteristică predominant rasa negroidă caracterizată, în opinia intimatului reclamant, printr-un nivel de educație foarte redus, specific primatelor care conviețuiau în copaci. Prin această afirmație a fost lezat dreptul la demnitate al persoanelor de culoare din statele africane, fiind de domeniul evidenței că aceste persoane au dreptul la imagine și demnitate umană în condiții de egalitate cu celelalte persoane, legislația interzicând discriminarea acestora, în speță discriminarea producându-se prin inferiorizarea nivelului de educație asociat cu cel al primatelor.

Pentru considerentele expuse, constatând incidența motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., Înalta Curte, în temeiul art. 496 C. proc. civ., va admite recursul, va casa sentința și, rejudecând, va respinge acțiunea, ca neîntemeiată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge excepția nulității recursului.

Admite recursul declarat de Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării împotriva sentinței nr. 74/2020 din 3 august 2020 pronunțate de Curtea de Apel Iași, secția contencios administrativ și fiscal.

Casează sentința și, rejudecând:

Respinge acțiunea formulată de reclamantul A., în contradictoriu cu pârâtul Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării, ca neîntemeiată.

Definitivă.

Soluția va fi pusă la dispoziția părților prin mijlocirea grefei instanței.

Pronunțată astăzi, 19 octombrie 2022.