ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 5658/2022

Ședința publică din data de 24 noiembrie 2022

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel Iași – secția contencios administrativ și fiscal, reclamantul A. a solicitat, în contradictoriu cu pârâții Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării și B. - în calitate de director regional al C. S.A., anularea Hotărârii CNCD nr. 407/13.05.2020.

Curtea de Apel Iași – secția contencios administrativ și fiscal, prin sentința nr. 159 din 9 noiembrie 2021, a admis în parte acțiunea formulată de reclamant, a anulat Hotărârea C.N.C.D.. nr. 407/13.05.2020 și a constatat întrunirea elementelor constitutive ale faptei de hărțuire prevăzute de art. 2 alin. (5) din O.G. nr. 137/2000 și în baza art. 26 alin. (1) din același act normativ aplică persoanei reclamate B. o amendă în cuantum de 2500 RON, obligându-l, totodată, la plata către reclamant a cheltuielilor de judecată în cuantum de 1600 RON.

Împotriva acestei sentințe a declarat recurs pârâtul Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării, invocând motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ.

În motivarea căii de atac recurentul a susținut, în esență, că hotărârea primei instanțe a fost dată cu aplicarea greșită a normelor de drept material.

Astfel, a susținut că, în raport cu obiectul cauzei deduse judecății, respectiv anularea unei hotărâri a Consiliului, instanța de judecată nu poate aplica persoanei reclamate o amendă în baza O.G. nr. 137/2000, ci doar să anuleze în tot sau în parte hotărârea atacată, având în vedere prevederile art. 18 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, făcând trimitere în acest sens la Decizia Înaltei Curți de Casație și Justiție nr. 793/27.02.208 și sentința nr. 291/09.03.2021 a Curții de Apel București.

Totodată, a invocat, deosebit de principiul separației puterilor în stat, și prevederile art. 17 din O.G. nr. 137/2000 privind prevenirea și sancționarea tuturor formelor de discriminare, potrivit cărora ".Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării își desfășoară activitatea în mod independent, fără să fie îngrădită sau influențată de către alte autorități".

În concluzie, recurentul a solicitat admiterea recursului, casarea sentinței atacate și, pe fond, respingerea acțiunii.

Prin întâmpinare, intimatul-reclamant A. a solicitat respingerea recursului și menținerea sentinței atacate, fiind temeinică și. legală.

II. Considerentele Înaltei Curți asupra recursului

Examinând sentința atacată prin prisma criticilor formulate de recurent și în temeiul art. 496 alin. (1) din C. proc. civ., Înalta Curte constată că recursul este fondat, însă în limitele și pentru motivele arătate în continuare.

Intimatul-reclamant a învestit instanța de contencios administrativ cu o cerere vizând anularea Hotărârii nr. 407/13.05.2020, emisă de recurentul-pârât Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării.

Curtea de Apel a admis în parte acțiunea formulată de reclamant, a anulat hotărârea atacată, a constatat întrunirea elementelor constitutive ale faptei de hărțuire și a aplicat persoanei reclamate o amendă.

Instanța de control judiciar împărtășește în parte soluția Curții de Apel Iași, respectiv doar în ceea ce privește anularea hotărârii atacate.

Prin Hotărârea contestată, nr. 407/13.05.2020, Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării a hotărât că nu se întrunesc elementele constitutive ale faptei de discriminare potrivit art. 2 alin. (1) din O.G. nr. 137/2000 privind prevenirea și sancționarea tuturor formelor de discriminare, republicată.

Se reține că reclamantul a sesizat autoritatea publică pârâtă, pentru constatarea și sancționarea contravenției prevăzute de art. 15 din O.G. nr. 137/2000 săvârșită de către B., director zonal la C. S.A..

Instanța de control judiciar constată că, în raport cu faptele reclamate, judecătorul fondului a reținut, în privința situației de fapt, că aceasta a mai fost supusă analizei instanțelor de judecată în cadrul Dosarului nr. x/2018, în contradictoriu cu angajatorul C., persoana reclamantă din prezenta cauză fiind practic cel care a acționat în numele angajatorului.

În esență, făcând trimitere la prevederile art. 430 alin. (2) și art. 431 alin. (2) din C. proc. civ. și la acțiunile persoanei fizice reclamate, prima instanță a reținut că pârâta a acționat față de reclamant cu ostilitate, prin acțiuni de intimidare, de lipsă de încredere și de stabilire de sarcini diferite într-un interval scurt de timp (…) agentul angajatorului fiind tocmai persoana reclamantă în fața CNCD, reținând astfel că în litigiul anterior s-a statuat deja asupra existenței unei discriminări, așa încât sunt întrunite elementele constitutive ale faptei de hărțuire prevăzute de art. 2 alin. (5) din O.G. nr. 137/2000 motivul hărțuirii fiind cert: performanța profesională și atitudinea reclamantului.

Prin urmare, judecătorul fondului a apreciat în mod legal că se impune anularea hotărârii contestate, însă instanța de judecată nu poate aplica persoanei reclamate o amendă în baza O.G. nr. 137/2000, criticile recurentului în acest sens fiind corecte.

În aceste condiții, se impune obligarea autorității pârâte la emiterea unei noi hotărâri prin care să constate întrunite elementele constitutive ale faptei de hărțuire și să aplice amenda contravențională în raport cu aceasta, având în vedere că instanța a avut suficiente repere pentru a identifica o situație de discriminare.

Din această perspectivă sunt relevante prevederile Legii nr. 554/2004 care reglementează un contencios de plină jurisdicție, în cadrul căruia, potrivit art. 18 alin. (1), instanța poate să oblige autoritatea publică să emită un act administrativ cu un anumit conținut, iar nu doar să reevalueze cererea care i-a fost adresată.

Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 496 alin. (1) din C. proc. civ., Înalta Curte va admite recursul, va casa în parte sentința atacată și, în rejudecare, va obliga pârâtul să emită o hotărâre prin care să constate întrunite elementele constitutive ale faptei de hărțuire, prevăzute de 2 alin. (5) din O.G. nr. 137/2000, și să aplice amenda contravențională în raport cu aceasta, menținând celelalte dispoziții ale sentinței atacate.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul formulat de pârâtul Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării împotriva sentinței nr. 159 din 9 noiembrie 2021 a Curții de Apel Iași – secția contencios administrativ și fiscal.

Casează în parte sentința atacată și, în rejudecare, obligă pârâtul să emită o hotărâre prin care să constate întrunite elementele constitutive ale faptei de hărțuire, prevăzute de 2 alin. (5) din O.G. nr. 137/2000, și să aplice amenda contravențională în raport cu aceasta.

Menține celelalte dispoziții ale sentinței atacate.

Definitivă.

Pronunțată astăzi, 24 noiembrie 2022, prin punerea soluției la dispoziția părților prin mijlocirea grefei instanței.