ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2817/2021

Cererea de chemare în judecată Prin acțiunea formulată și înregistrată pe rolul Curții de Apel Iași sub nr. x/2019, reclamanta A. a solicitat, în contradictoriu cu Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării, anularea Hotărârii nr. 316/10.06.2018 emisă de Colegiul Director a Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării în dosarul nr. x/2018, ca urmare a petiției înregistrate sub numărul x/14.11.2018 formulată de către petenții B. și C., comunicată la data de 28.08.2019.

Soluția instanței de fond Curtea de Apel Iași, secția de contencios administrativ și fiscal, prin sentința nr. 37 din 11 iunie 2020, a admis în parte cererea de chemare în judecată formulată de reclamanta A., în contradictoriu cu pârâtul Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării și intervenienții introduși în cauză din oficiu B. și C.; - a anulat în parte Hotărârea nr. 316/10.06.2018 emisă de Colegiul Director al Consiliului Național pentru Combaterea Discriminării; - a înlocuit amenda de 2.000 RON aplicată reclamantei în baza art. 26 alin. (1) din O.G. nr. 137/2000 cu sancțiunea "avertisment"; - a respins cererea intervenienților de obligare a reclamantei la plata cheltuielilor de judecată.

Calea de atac exercitată Împotriva hotărârii instanței de fond recurentul-pârât Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării a declarat recurs, criticând hotărârea pentru nelegalitate și netemeinicie. Recurentul arată în esență că hotărârea recurată este criticabilă sub aspectul nelegalității întrucât a fost pronunțată cu aplicarea greșită a dispozițiilor art. 16 - 20 respectiv art. 26 alin. (1) din O.G. nr. 137/2000 privind prevenirea și sancționarea tuturor formelor de discriminare. În prezenta cauză dedusă judecății, ținând cont și de faptul că dreptul Uniunii Europene reclamă sancționarea faptelor de discriminare prin sancțiuni cu caracter efectiv, proporțional și disuasiv, prin Hotărârea nr. 316/10.06.2019, partea reclamată A. a fost sancționată pentru săvârșirea contravențiilor prevăzute de art. 2 alin. (1) și art. 15 clin O.G. nr. 137/2000 privind prevenirea și sancționarea tuturor formelor de discriminare, cu minimul stabilit de art. 26 alin. (1) paragraf 2 și anume 2.000 RON, având în vedere că fapta acestei părți reclamate și anume "prezentarea presei a unor elemente dintr-un dosar de cercetare penală, în care prezumtivii infractori sunt prezentați ca infractori, cu precizarea apartenenței etnice ", a vizat două persoane fizice - B. și C., având, astfel de-a face cu un grup de persoane. Înlocuirea amenzii contravenționale în cuantum de 2000 RON aplicată reclamantei A. cu sancțiunea avertismentului nu se circumscrie scopului principal al Consiliului Național pentru Combaterea Discriminării și anume acela de garant al respectării și aplicării principiului nediscriminării, în conformitate cu legislația internă în vigoare și cu documentele internaționale la care România este parte. C.J.U.E. a statuat în cauza C-Sl/12 următoarele: "Articolul 17 din Directiva 2000/78 încredințează statelor membre sarcina de a stabili regimul sancțiunilor aplicabile în cazul nerespectării dispozițiilor naționale adoptate conform acestei directive si de a lua toate măsurile necesare pentru asigurarea aplicării unor asemenea sancțiunii. Chiar dacă nu impune sancțiuni determinate, acest articol precizează că sancțiunile aplicabile în cazul nerespectării dispozițiilor naționale adoptate conform acestei directive trebuie să fie efective, proporționale și disuasive. Sancțiunile care trebuie sa fie prevăzute de dreptul național în temeiul art, 17 din această directivă trebuie să fie efective, proporționale și disuasire, inclusiv atunci când nu există o victimă identificabilă. Rezultă că regimul de sancțiuni instituit prin transpunerea art. 17 din Directiva 2000/78 în ordinea juridică a unui stat membru trebuie să asigure, în paralel cu măsurile adoptate pentru punerea în aplicare a articolului 9, o proiecție juridică efectivă și eficientă a drepturilor pe care acesta le prevede. În concluzie, în aplicarea acestei hotărâri, apreciază că sancțiunea aplicată prin Hotărârea nr. 316/10.06.2019 (amendă contravențională în cuantum de 2000 RON pentru partea reclamată A.) a fost legal și corect individualizată, fiind proporțională cu gradul de pericol social concret al faptei săvârșite, ținând seama de împrejurările în care a fost săvârșită, modul și mijloacele de săvârșire, scopul urmărit, urmarea produsă, circumstanțele personale ale contravenției.

Soluția instanței de recurs Analizând sentința atacată, prin prisma criticilor formulate de recurent, Înalta Curte apreciază că recursul este nefondat. Pentru a ajunge la această soluție instanța a avut în vedere considerentele în continuare arătate. Din actele și lucrările dosarului rezultă că, prin Decizia nr. 316/10.06.2019 Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării a dispus amendarea reclamantei A. cu suma de 2.000 RON, în temeiul art. 26 alin. (2) din O.G. nr. 137/2000, reținându-se că în ziarul "Monitorul de Suceava" a fost publicat un articol intitulat "Comerciant din Bazar terorizat de un grup de trei romi", în care se menționează numele petenților și mamei/soacrei, ca reprezentând "grup de romi" care îl "terorizează" "în stil mafiot" pe un comerciant în Bazarul Suceava. De asemenea, s-a mai arătat că reclamanta A. a afirmat că "sunt numeroase acte materiale reclamate, ceea ce denotă o gravă perseverență infracțională a acestei familii de etnie romă". Consiliul a reținut aplicabilitatea prevederilor art. 1 alin. (3), art. 2 alin. (1) și art. 15 din O.G. nr. 137/2000, precum și a jurisprudenței CEDO în materie de discriminare, considerând că menționarea, în mod repetat, a apartenenței etnice a petenților, reprezintă o diferențiere, iar afirmațiile legate de comiterea unor infracțiuni, cu precizarea apartenenței etnice, este de natură să atingă dreptul la demnitate, cele publicate în articolul care formează obiectul petiției reprezentând un comportament manifestat public, care vizează crearea unei atmosfere ostile. Înalta Curte are în vedere că, în drept, art. 2 alin. (1) din O.G. nr. 137/2000 prevede că: "prin discriminare se înțelege orice deosebire, excludere, restricție sau preferință, pe bază de rasă, naționalitate, etnie, limbă, religie, categorie socială, convingeri, sex, orientare sexuală, vârstă, handicap, boală cronică necontagioasă, infectare HIV, apartenență la o categorie defavorizată, precum și orice alt criteriu care are ca scop sau efect restrângerea, înlăturarea recunoașterii, folosinței sau exercitării, în condiții de egalitate, a drepturilor omului și a libertăților fundamentale sau a drepturilor recunoscute de lege, în domeniul politic, economic, social și cultural sau în orice alte domenii ale vieții publice". Potrivit art. 15 din O.G. nr. 137/2000, "constituie contravenție, conform prezentei ordonanțe, dacă fapta nu intră sub incidența legii penale, orice comportament manifestat în public, având caracter de propagandă naționalist-șovină, de instigare la ură rasială sau națională, ori acel comportament care are ca scop sau vizează atingerea demnității ori crearea unei atmosfere de intimidare, ostile, degradante, umilitoare sau ofensatoare, îndreptat împotriva unei persoane, unui grup de persoane sau unei comunități și legat de apartenența acestora la o anumită rasă, naționalitate, etnie, religie, categorie socială sau la o categorie defavorizată ori de convingerile, sexul sau orientarea sexuală a acestuia". Conform art. 26 alin. (1) din O.G. nr. 137/2000 "contravenția prevăzută la art. 15 se sancționează cu amendă de la 1.000 RON la 30.000 RON, dacă discriminarea vizează o persoană fizică, respectiv cu amendă de la 2.000 RON la 100.000 RON, dacă discriminarea vizează un grup de persoane sau o comunitate". Din conținutul articolului incriminat și al actului de sancționare contestat, se impută reclamantei declarația potrivit căreia: "sunt numeroase acte materiale reclamate, ceea ce denotă o gravă perseverență infracțională a acestei familii de etnie romă", pasaj extras dintr-o cerere de urgentare a soluționării dosarului penal adresată Parchetului de pe lângă Judecătoria Suceava. Prin decizia contestată s-a reținut întrunirea elementelor constitutive ale contravenției prevăzută de art. 15 din O.G. nr. 137/2000 și sancționată de art. 26 alin. (1) din aceleași act normativ, respectiv existența unui comportament care a vizat atingerea demnității ori crearea unei atmosfere ostile și a fost îndreptat împotriva intervenienților, fiind legat de apartenența acestora la etnia romă. Înalta Curte constată că, în mod corect instanța de fond a apreciat ca fiind temeinică decizia de sancționare, documentele dosarului confirmând existența faptei contravenționale și corecta încadrare juridică a acesteia. Prezentarea unor acuzații de natură penală și asocierea celor acuzați cu etnia romă a fost de natură să aducă atingere demnității intervenienților, acreditând ideea că apartenența acestora la etnia respectivă reprezintă un lucru negativ, sugerând ideea că membrii etniei sunt persoane periculoase, drept pentru care organele de urmărire penală ar fi trebuit să urgenteze finalizarea cercetărilor penale. Totodată, Înalta Curte constată că, în ceea ce privește sancțiunea amenzii, se constată că aceasta a fost aplicată de către Consiliu doar reclamantei. Circumstanțele referitoare la faptă au fost reținute ca agravante doar în cazul reclamantei și au la bază calitatea sa de avocat și obligațiile ce-i revin acesteia în temeiul legii și codului deontologic. Înalta Curte, contrar opiniei recurentului apreciază că, încălcarea de către avocat a obligațiilor ce-i revin potrivit legii și codului deontologic excede competențelor legale ce revin Consiliului Național pentru Combaterea Discriminării. Astfel fiind, Înalta Curte constată că susținerile și criticile formulate de recurent sunt neîntemeiate și nu pot fi primite, iar instanța de fond a pronunțat o hotărâre temeinică și legală.

Temeiul legal al soluției instanței de recurs Pentru toate considerentele expuse la punctul anterior, în temeiul art. 20 alin. (3) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările și completările ulterioare, coroborat cu art. 496 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul ca nefondat.