ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2440/2021

Ședința publică din data de 14 aprilie 2021 2020

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel Timișoara sub nr. x/2019, la data de 02.09.2019, reclamanta A. prin administrator judiciar B. în contradictoriu cu pârâtul Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării a solicitat să se dispună în principal, modificarea în parte a Hotărârii nr. 432/10.07.2019, respectiv anularea punctului 3 și a punctului 4 din această hotărâre și pe cale de consecință anularea aplicării amenzii contravenționale de 10.000 de RON și anularea dispoziției de obligare la publicarea în presă a unui rezumat al hotărârii; iar în subsidiar, admiterea cererii, modificarea în parte a Hotărârii nr. 432/10.07.2019 emisă de către Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării, prin înlocuirea sancțiunilor aplicate la punctele 3 și 4, cu avertisment; cu cheltuieli de judecată.

Curtea de Apel Timișoara, secția contencios administrativ și fiscal, prin sentința nr. 34 din 20 februarie 2020, a admis acțiunea formulată de reclamanta A. prin administrator judiciar B., în contradictoriu cu pârâții Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării și C., și, în consecință, a dispus anularea pct. 3 și 4 din Hotărârea nr. 432/10.07.2019 emisă de Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării, fără cheltuieli de judecată.

Împotriva hotărârii instanței de fond pârâtul C. a declarat recurs,criticând hotărârea pentru nelegalitate și netemeinicie.

Recurentul în esență arată că instanța a făcut o motivare contradictorie și străină de natura cauzei, iar hotărârea a fost dată cu încălcarea și aplicarea greșită a normelor de drept.

In fapt în analiza întregii spețe nu există dezbatere în ceea ce privește situația de natura discriminatorie la care a fost supus. Întreaga discuție și argumentare au în vedere doar dacă situația de discriminare aplicată jucătorului a avut la bază o justificare reală sau nu.

Precizează ca și-a manifestat permanent dorința de a-și continua contractul, însă în condiții de egalitate de tratament cu ceilalți colegi și cu respectarea din partea echipei a obligațiilor pe care aceasta și le-a asumat contractual. Pe cale de consecința s-a prezentat permanent la antrenamentele echipei, chiar daca a fost convocat în condiții improprii, a fost ținut într-o baracă fără căldură timp de 8 ore pe zi în lunile de iarna, iar clubul nu și-a respectat corelativ obligațiile asumate prin contract cât și prin regulamentele federației de fotbal la care este afiliat de a asigura condiții de competiție și antrenamente, prezența unui antrenor specializat, asistență medicală de specialitate în timpul antrenamentelor, alimentație dedicată, etc. Toate aceste aspecte au fost notificate în mod repetat prin D. clubului, fapt probat prin documentele depuse la dosar.

În esența CNCD a analizat în prezentul dosar daca exista o situație reala si faptica de discriminare conform normei speciale în materie, respectiv conform prevederilor O.U.G. nr. 137/2000, citate în cauza.

Recurentul susține că a avut un tratament diferit față de toți ceilalți colegi din echipa sa. Acțiunea de discriminare trebuie analizată din perspectiva legislației naționale, respectiv O.U.G. nr. 137/2000 dar si din perspectiva legislației europene, ca de exemplu - DIRECTIVA 2000/43/CE a Consiliului din 29 iunie 2000 de punere în aplicare a principiului egalității de tratament între persoane.

În cauza discriminarea a fost una netăgăduită de către club și pe deplin dovedită.

Instanța, dând relevanță justificării tratamentului discriminator pe unicul element probator rezultat din adeverințele eliberate de personalul clubului în perioada 17-21.02.2019 nu explica care a fost justificarea pentru tratamentul discriminator aplicat anterior acestor documente/rapoarte, respectiv în perioada 16.01.2019 -17.02.2019.

Un alt aspect pe care instanța nu l-a analizat în motivarea sa, respectiv ca toți acești indicatori au fost măsurați într-o perioada strict determinată de timp 17-21.02.2019, ori în cauza discriminarea a avut un element de continuitate, începând cu perioada anterioară tuturor acestor documente elaborate de club (respectiv încă din data de 16.01.2019,) si încheindu-se cu puțin înainte de pronunțarea Hotărârii de către CNCD (27.05.2019 - data la care a încetat contractul dintre părți).

Reiterează că situația de discriminare nu a fost una punctuala, așa cum tinde sa reiasă din interpretarea instanței, ci s-a întins pe mai bine de 5 luni de zile. În toate aceasta perioada s-a antrenat separat de echipă, pe un cu totul alt stadion, nu a beneficiat de o pregătire fizică corectă științifică, nu a beneficiat de antrenor specializat, de maseur, asistență medicală, alimentație specifica, etc.

De asemenea, așa cum a reținut și CNCD în Hotărârea sa, toata aceasta perioada s-a antrenat timp de 8 ore/zi, la baza de antrenament E. de lângă stadionul F., în timp ce colegii săi s-au antrenat pe stadionul G. cate 1 ora sau 1,30 ore.

În ciuda tuturor acestor dovezi existente la dosarul cauzei si în ciuda principiilor enunțate de documentele europene în privința probațiunii situațiilor de discriminare, Curtea de Apel prin sentința pronunțata admite cererea clubului pe singurul element probator al unor documente provenite de la club, și anulează punctele 3 si 4 din Hotărârea CNCD, hotărârea instanței fiind data cu încălcarea și aplicarea greșita a normelor de drept material.

Intimata A. a formulat întâmpinare prin care a invocat excepția inadmisibilității/nulității recursului pentru nemotivare iar în subsidiar a solicitat respingerea recursului ca nefondat.

Examinând recursul prin prisma motivelor invocate și a prevederilor legale incidente, Înalta Curte reține că este fondat, pentru următoarele considerente:

Argumente de fapt și de drept relevante

Prealabil analizei instanței de control judiciar, este de menționat că recurentul nu a încadrat criticile formulate în motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) din C. proc. civ., însă toate aceste critici concrete, expuse prin calea de atac exercitată, se circumscriu motivului de nelegalitate prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., astfel încât Înalta Curte va respinge excepția nulității recursului invocată de intimata A. prin întâmpinare.

Din actele și lucrările dosarului rezultă prin Hotărârea nr. 432/10.07.2019 pronunțată de Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării în dosar nr. x/2019, s-a aplicat reclamantei A. o amendă contravențională de 10.000 RON, cu obligarea acesteia de a publica în presă un rezumat al hotărârii, conform art. 26 alin. (2) din O.G. nr. 137/2000, reținându-se că jucătorul de fotbal C. a fost izolat de restul echipei prin antrenamente speciale, aspect ce reprezintă discriminare, respectiv hărțuire, conform art. 2 alin. (1), alin. (5) și alin. (7) lit. a), din) O.G. nr. 137/2000.

S-a reținut în motivarea hotărârii faptul că la baza dosarului a stat autosesizarea înregistrată sub nr. x/6.12.2019, care prezintă aspecte prin care se descrie o atitudine ostilă/discriminatorie față de jucătorul de fotbal, manifestată prin diverse acțiuni, precum: nu i-a fost permis să se antreneze cu restul coechipierilor, fiind izolat de aceștia, prin organizarea antrenamentelor pe un alt stadion și fără acordarea vestiarului necesar, ca urmare a faptului că jucătorul de fotbal a refuzat semnarea actului adițional de reducere cu 50% a contractului cu clubul sportiv.

În analiza acestei autosesizări CNCD a reținut că reclamanta i-a organizat jucătorul de fotbal C. un program special față de colegi, iar acest antrenament separat reprezintă o diferențiere față de colegii lui cu care se află în situație comparabilă, fără ca reclamanta să invoce o situație diferită a jucătorului de fotbal, care să fi justificat aceste antrenamente speciale.

A mai reținut Consiliul că reprimirea la antrenamentele echipei a fost condiționată de acceptarea încetării relațiilor contractuale, iar acest criteriu de diferențiere poate fi încadrat în categoria "orice alt criteriu", reținut în practica instanțelor de judecată și în cazuistica consecventă a CNCD.

Înalta Curte în dezacord cu instanța de fond constată că în mod corect Consiliul a concluzionat că jucătorului de fotbal i-a fost atins dreptul la demnitate analizat în contextul art. 2 alin. (5) din O.G. nr. 137/2000, iar izolarea de restul echipei prin antrenamente speciale reprezintă o discriminare, conform art. 2 alin. (1) din O.G. nr. 137/2000. Antrenarea izolată a petentului este de natură să creeze un cadru ostil și degradant, o asemenea izolare fiind percepută ca o sancțiune în condițiile în care fotbalul este un sport de echipă, iar antrenamentele contribuie nu numai la pregătirea fizică, ci și la formarea spiritului de echipă. Pe de altă parte, Consiliul a reținut că reprimirea la antrenamentele echipei este condiționată de acceptarea încetării relațiilor contractuale.

Înalta Curte constată că atitudinea discriminatorie este evidentă. Pe toată perioada reclamată, recurentul a fost chemat să-și desfășoare antrenamentele la stadionul Baza E. în timp ce restul echipei își desfășura activitatea și antrenamentele la stadionul G., care se afla în cu totul altă locație la circa 5 km distanță.

Dreptul la munca i-a fost îngrădit fiind obligat să se antreneze separat de restul colegilor, la ore și în locații diferite. Mai mult decât atât, la data de 16.01.2019 a fost notificat, de către club că nu mai face parte din programul echipei și că, până la data de 01.02.2019 este în program liber, în condițiile în care restul coechipierilor făceau antrenamentele specifice cantonamentelor din pauza competițională, respectiv pregătire centralizată în cantonamentul desfășurat în H..

Referitor la faptul că ar fi necesitat antrenamente distincte față de restul coechipierilor din cauza excesului de greutate se arată că, presupusul exces de greutate nu a fost niciodată constatat corect.

Performanțele scăzute invocate de către Club sunt de asemenea fără niciun suport, întrucât, respectivele performanțe ar fi trebuit să fie constatate în cadrul cantonamentelor organizate în țară și străinătate, cantonamente la care nu a participat din voința exclusivă a clubului.

În altă ordine de idei, Înalta Curte apreciază că este fondată critica recurentului în sensul că este discriminat în raport cu restul echipei.

Principiul egalității sau nediscriminării constă în aceea că persoanele care se găsesc într-o situație identică au dreptul la un tratament identic, fără ca egalitatea să însemne uniformitate.

Funcția sa este aceea de a preveni formularea de distincții arbitrare și de a evita diferențele de tratament juridic fără motive obiective.

Principiul nediscriminării este înscris în toate tratatele și documentele internaționale de protecție a drepturilor omului. Acest principiu presupune aplicarea unui tratament egal tuturor indivizilor, care sunt egali în drepturi. Conceput astfel, principiul nediscriminării apare ca o formă modernă și perfecționată a principiului egalității tuturor în fața legii. De altfel, art. 7 din Declarația Universală proclamă că toți oamenii sunt egali în fața legii și au dreptul, fără deosebire, la protecția egală a legii.

Ca natură juridică, dreptul la nediscriminare, prevăzut de art. 14 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului, este un drept subiectiv substanțial. Textul în discuție enumeră un număr de 13 motive de nediscriminare, însă această listă nu este limitativă. Cu alte cuvinte, este interzisă orice formă de discriminare, indiferent de criteriul care stă la baza ei.

Dreptul la nediscriminare prevăzut de art. 14 din C.E.D.O., este un drept subiectiv substanțial, care nu are o existență independentă în sistemul de protecție europeană a drepturilor și libertăților fundamentale pe care aceasta îl instituie, deoarece nu poate fi invocat decât prin raportare la acestea. El poate apărea însă autonom, prin aceea că, într-o situație dată, este posibil să fie încălcat, fără a se constata și o încălcare a drepturilor în legătură cu care a fost invocat. Constatarea unei încălcări a acestor dispoziții se poate face, însă, numai în legătură cu un alt drept apărat de Convenție și/sau de protocoalele sale adiționale, iar după data de 1 aprilie 2005, când a intrat în vigoare Protocolul nr. 12 la Convenție privitor la interdicția generală a oricărei forme de discriminare, și cu privire la orice drept recunoscut în legislația națională a unui stat contractant.

În sistemul nostru juridic, principiul analizat se găsește reglementat în art. 16 alin. (1) din Constituție și în O.G. nr. 137/2000 privind prevenirea și sancționarea tuturor formelor de discriminare, republicată.

Conform art. 2 alin. (1) din O.G. nr. 137/2000, republicată, discriminarea reprezintă orice deosebire, excludere, restricție sau preferință, pe bază de rasă, naționalitate, etnie, limbă, religie, categorie socială, convingeri, sex, orientare sexuală, vârstă, handicap, boală cronică necontagioasă, infectare HIV, apartenență la o categorie defavorizată, precum și orice alt criteriu care are ca scop sau efect restrângerea, înlăturarea recunoașterii, folosinței sau exercitării, în condiții de egalitate, a drepturilor recunoscute de lege, în domeniul politic, economic, social și cultural sau în orice alte domenii ale vieții publice".

Astfel fiind, în opinia Înaltei Curți, raportat la circumstanțele concrete ale cauzei, având în vedere și argumentele anterior arătate, poate fi vorba de aplicarea unui tratament discriminatoriu aplicat recurentului, în raport cu restul echipei la care face referire, contrar prevederilor art. 16 alin. (1) din Constituție și O.G. nr. 137/2000 privind prevenirea și sancționarea tuturor formelor de discriminare, republicată.

Pentru toate considerentele expuse la punctul anterior, în temeiul art. 20 alin. (3) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările și completările ulterioare, coroborat cu art. 496 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va admite recursul, va casa sentința recurată și, rejudecând, va respinge acțiunea formulată de reclamanta A., în contradictoriu cu pârâții Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării și C., ca neîntemeiată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge excepția nulității recursului.

Admite recursul declarat de recurentul-pârât C. împotriva sentinței nr. 34 din 20 februarie 2020 pronunțate de Curtea de Apel Timișoara, secția contencios administrativ și fiscal.

Casează sentința recurată și rejudecând:

Respinge acțiunea formulată de reclamanta A. în contradictoriu cu pârâții Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării și C., ca neîntemeiată.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 14 aprilie 2021.