ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4562/2022

Ședința publică din data de 12 octombrie 2022

Asupra recursului de față, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Curții de Apel București, secția a IX-a de contencios administrativ și fiscal, sub numărul de mai sus, reclamanta Societatea Română de Televiziune, în contradictoriu cu pârâta Curtea de Conturi a României a solicitat:

- anularea încheierii nr. 3 din 24.04.2019 emisă de ca urmare a soluționării Contestației formulate împotriva Deciziei nr. 11/2018 emisă de Curtea de Conturi a României, în ceea ce privește:

a) constatările nr. 2 și 3 consemnate in Procesul-verbal de contestare;

b) măsurile de la punctele II. 1, II. 2 dispuse prin Decizia nr. 11/2018.

- anularea Deciziei nr. 11/2018 emisă de pârâtă pentru înlăturarea deficiențelor constatate și consemnate în Procesul-verbal de Constatare în ceea ce privește măsurile dispuse la punctele II.1, II.2 dispuse prin Decizia nr. 11/2018;

În subsidiar, a solicitat obligarea pârâtei la stabilirea unor termene rezonabile și mai îndelungate în vederea aducerii la îndeplinire a remediilor propuse în cuprinsul încheierii nr. 3 din 24.04.2019 și al Deciziei nr. 11/2018.

1.2. Sentința pronunțată de Curtea de Apel

Prin sentința civilă nr. 998 din 17 decembrie 2019, Curtea de Apel București, secția a IX-a contencios administrativ și fiscal, a respins cererea privind pe reclamanta Societatea Română de Televiziune, în contradictoriu cu pârâta Curtea de Conturi a României, ca neîntemeiată.

1.3. Cererea de recurs

Împotriva acestei sentințe a declarat recurs reclamantă Societatea Română de Televiziune, invocând dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 6 și 8 C. proc. civ.

În ceea ce privește motivul de recurs încadrat în dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., recurenta -reclamantă susține, în esență, că soluția pronunțată nu conține, argumente care, în mod necesar, trebuie să se raporteze, pe de o parte, la susținerile și apărările părților iar, pe de altă parte, la dispozițiile legale aplicabile raportului juridic dedus judecății, în caz contrar fiind pronunțată cu nerespectarea prevederilor art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ.

În opinia recurentei, instanța de fond a încălcat dreptul la un proces echitabil, prin urmare care are obligația de a proceda la un examen efectiv al mijloacelor, argumentelor și elementelor de probă, cel puțin pentru a le aprecia pertinența.

În cauză, instanța nu a arătat motivul pentru care obiecțiunile formulate de recurentă privire la cele constatate în cadrul misiunii de audit și consemnate în Procesul-Verbal de Constatare înregistrat sub, nr.,.C/5861/08.08.2018 și Raportul de audit înregistrat cu nr. x/17.07.2017 de auditorii publici externi în cadrul Departamentului XI al Curții de Conturi a României responsabili cu efectuarea controlului, respectiv A. și B., au fost înlăturate.

De asemenea, cu privire la prima abatere contestată instanța nu a arătat în concret dispozițiile legale pretins încălcate de erecurentă ci s-a mărginit să arate că,în calitate de entitatea publică, ce utilizează fonduri publice, reclamantei ii sunt pe deplin aplicabile prevederile O.G. nr. 119/1999 privind controlul intern/managerial si controlul financiar coroborate cu legea nr. 500/2002 privind finanțele publice". Totodată, instanța nu a constatat că recurenta a încălcat prevederile legale menționate de auditorii Curții de Conturi și nu a arătat printr-un raționament propriu motivele pentru care acțiunea este neîntemeiată ci a preluat motivarea respingerii contestației din încheierea nr. 3 din 24.04.2019, reținând că," reclamanta nu a prezentat elemente din care să reiasă imposibilitatea obiectivă a angajaților proprii de a realiza aceste activități.

Referindu-se la motivul de recurs prevăzut de art. 488 pct. 8 C. proc. civ., recurenta-reclamantă a susținut că instanța de fond a aplicat în mod greșit dispozițiile din incidente situației de față.

În acest sens recurenta a învederat că organele de control au reținut încălcarea art. 3, art. 4 alin. (2) lit. a) și art. 5 .alin. (1) dinOUGnr. H9/1999 precum și art. 21 alin. (1) și alin. (8) din Legea nr. 500/2002.

Instanța de fond a aplicat greșit prevederile legale suscitate, acestea referindu-se la existența unei justificări a creditelor bugetare repartizate, justificare care este dată de nota de fundamentare a oportunității/necesității încheierii contractului și explicată în adresa Direcției știri nr. 65336/14.08.2018 în care s-au prezentat rațiunile care au stat la baza încheierii contractelor de cesiune de drepturi de autor și conexe.

A precizat că, contractul specific reglementat de lege pentru realizarea creațiilor/prestațiilor artistice este contractul de cesiune a drepturilor patrimoniale de autor sau conexe și numai prin excepție aceste creații/prestații pot fi realizate în cadrul atribuțiilor de muncă. Astfel, Legea nr. 8/1996 privind drepturile de autor și conexe reglementează în mod distinct necesitatea unui contract de producție audiovizuală și de cesiune a drepturilor patrimoniale de autor și/sau conexe cu toți participanții care realizează sau interpretează creații intelectuale și care, cumulate, realizează opera audiovizuală. În acest sens, a manționat dispozițiile din Legea 8/1996 privind dreptul de autor și drepturile conexe Ia Cap. VII art. 40-48 și Cap. VIII art. 65 -72.

A mai susținut recurenta că este pe deplin justificată încheierea unui contract cu un prezentator al unei emisiuni (C. - cântăreață și compozitoare, D., E. etc), având în vedere talentul, capacitatea. intelectuală, reputația, specializarea care derivă din necesitățile de ordin artistic, de audiență, specifice obligațiilor legale. De asemenea, este pe deplin justificată încheierea unor contracte cu creatori sau interpreți care nu au calitatea de angajați ai SRTv, dar sunt personalități într-un anumit domeniu, sunt specializați pe anumite tipuri de opere audiovizuale sau pe anumite subiecte de interes pentru publicul de televiziune. Exemplificăm astfel, încheierea de contracte de cesiune cu F., G., H..

Din punct de vedere juridic, susține recurenta, potrivit literaturii de specialitate, contractul de cesiune a drepturilor de autor are un caracter intuitu personae, fiind determinante calitățile, aptitudinile, experiența, cunoștințele, specializările personale ale autorului. Dreptul de autor este prin natura sa un drept monopolist deoarece o anumită creație poate fi realizată de un singur creator.

În acest sens, a susținut importanța și relevanța activității de casting în cadrul activității de realizare a producțiilor audiovizuale, determinată de specificitatea operei audiovizuale care, potrivit art. 66 din Legea nr. 8/1996 are un autor care sa se subordoneze cerințelor creative ale autorului principal care este realizatorul sau regizorul.

A mai precizat în acest sens și dispozițiile art. 10 din Legea nr. 8/1996 privind drepturile morale ale autorilor, precum și dispozițiile art. 68 alin. (2) din Legea 8/1996 privind versiunea definitivă a operei audiovizuale.

Nu în ultimul rând, susține recurenta, corelativ independenței editoriale, este incident și principiul libertății contractuale - în temeiul căruia SRTv are dreptul să încheie orice contracte și să determine conținutul acestora, cu respectarea, în mod evident, a limitelor impuse de lege și cu luarea în considerare a intereselor și obiectivelor societății, astfel cum acestea sunt justificate de personalul cu competențe în domeniu.

În consecință, echipa de audit a omis a avea în vedere faptul că, pe de o parte, faptul că prin actul adițional SRTv a prevăzut nu doar bonusarea, ci și penalitatea cedentului, pornindu-se de la o remunerație mai mică de aproximativ 3.200 RON brut/lunar, iar pe de altă parte programul tv realizat a depășit cotele de audiență ale canalului TVR 1.

Față de acestea, recurentra -reclamantă a solicitat admiterea recursului, casarea sentinței atacate și, în rejudecare, admiterea acțiunii astfel cum a fost formulată.

1.4 Apărările formulate în cauză

Intimata-pârâtă Curtea de Conturi a României a depus întâmpinare, prin care a solicitat respingerea recursului, ca nefondat, arătând că prin recursul declarat s-au reluat criticile susținute în fața instanței de fond.

În esență, a precizat că referitor la măsura de la pct. II.1. din Decizia nr. 11/2018, a fost invocată aplicarea greșită a O.U.G. nr. 119/1999 și a Legii nr. 500/2002, însă, astfel cum a reținut și prima instanță, controlului efectuat de auditorii publici din cadrul Curții de Conturi nu se referă la legalitatea contracte de drepturi de autor, cu terțe persoane, ci la faptul că respectivele contracte nu au fost fundamentate temeinic de către factorii decidenți, atâta timp cât TVR-ul avea angajați proprii care aveau printre sarcinii atribuțiile prevăzute în aceste contracte.

1.5. Procedura de soluționare a recursului

În recurs, s-a derulat procedura de regularizare a cererii de recurs și de comunicare a actelor de procedură între părți, prin intermediul grefei instanței, în conformitate cu dispozițiile art. 486, art. 490 C. proc. civ.

Prin rezoluția din 20 ianuarie 2021 a completului învestit aleatoriu cu soluționarea dosarului, a fost fixat termen de judecată pentru soluționarea recursului în ședință publică, la data de 12 octombrie 2022, cu citarea părților.

În faza procesuală a recursului nu au fost administrate probe noi

II. Soluția și considerentele Înaltei Curți de Casație și Justiție

Examinând sentința recurată, prin prisma criticilor formulate și prin raportare la actele și lucrările dosarului și la dispozițiile legale aplicabile, Înalta Curte constată că recursul declarat este nefondat, pentru considerentele expuse în continuare.

Este de observat că toate susținerile din recursul reclamantei prin care se tinde la o reapreciere a probelor administrate, în vederea stabilirii unei situații de fapt diferite de cea stabilită în fața instanței de fond nu pot face obiect de analiză în recurs, întrucât toate acestea țin de stabilirea situației de fapt supusă judecății, și nu de aplicarea legii, observându-se în acest sens că printr-o reapreciere a probatoriului în sensul dorit de recurentă s-ar ajunge să se schimbe situația de fapt stabilită de instanța de fond, ceea ce nu este permis în recurs.

În acest sens se reține că, așa cum reiese din art. 483, art. 488 C. proc. civ., scopul recursului este acela de a supune instanței de recurs doar examinarea conformității hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile, ceea ce presupune realizarea doar a unui control de legalitate cu privire la hotărârea atacată, fără a se putea reaprecia starea de fapt stabilită de instanța de fond, și, în mod implicit, fără a se putea reanaliza probele întrucât reanalizarea probelor implică reanalizarea situației de fapt.

Astfel, în motivarea recursului, recurenta-reclamantă nu invocă critici de nelegalitate care să vizeze hotărârea atacată, aceasta făcând doar o prezentare a unor texte de lege și acte normative, exprimându-și nemulțumirea față de soluția dată de instanța de fond, fără a arăta care sunt argumentele juridice pentru care apreciază că instanța a pronunțat o soluție care nu este motivată și care este dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a normelor de drept material, adică nu a criticat soluția instanței de fond sub aspectul considerentelor prezentate în cuprinsul sentinței și care au condus la soluția contestată.

Cu privire la motivul de recurs întemeiat pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ.

Nu încape nicio îndoială cu privire la faptul că motivarea unei hotărâri judecătorești se constituie într-o fundamentală exigență, caracterul efectiv al accesului părților la justiție și al dreptului acestora la un proces echitabil impunând, în mod necesar, ca hotărârea să fie motivată îndeajuns de amplu, limpede și convingător, astfel încât părțile să poată cunoaște motivele de fapt și/sau de drept care au format convingerea judecătorului și în raport de care cererile sau apărările lor au fost admise ori, după caz, respinse.

În egală măsură, adecvata motivare a hotărârii judecătorești nu trebuie să însemne, întotdeauna, că instanța este datoare a răspunde în mod direct fiecărui argument ori fiecărei afirmații făcute de părți, esențial fiind ca din considerentele hotărârii să rezulte - uneori și implicit, însă îndeajuns de clar - care sunt rațiunile în raport de care instanța s-a oprit la o anumită soluție.

Altfel spus, esențială este calitatea motivării, iar nu simpla înșiruire cantitativă de afirmații care, în logica judecății, nu își vădesc în concret necesitatea.

Aceasta este, de altfel, o teză afirmată de Înalta Curte și prin alte decizii ale sale, recurenții înșiși evocând decizia nr. 1954/30 mai 2014 prin care s-a statuat că motivarea unei hotărâri trebuie înțeleasă ca un silogism juridic ce are vocația a explica inteligibil hotărârea luată, fără însă ca aceasta să însemne un răspuns exhaustiv la toate argumentele aduse de parte, dar nici ignorarea lor, ci un răspuns la argumentele fundamentale, adică la acelea care, prin conținutul lor, sunt în măsură să influențeze soluția.

Dintr-o asemenea perspectivă trebuie, așadar, înțelese dispozițiile art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ., care, cu referire la conținutul hotărârii judecătorești impun în partea lor finală ca aceasta să cuprindă, în planul considerentelor, "(…) motivele de fapt și de drept pe care se întemeiază soluția, arătându-se atât motivele pentru care s-au admis, cât și cele pentru care s-au înlăturat cererile părților".

Astfel fiind, Înalta Curte are a observa, în prezentul proces, că nefondat susține recurenta că hotărârea instanței de fond este nelegală întrucât nu ar cuprinde motivele pe care se întemeiază; dimpotrivă, examinarea considerentelor pe care instanța și-a sprijinit soluția trimite, cu îndestulătoare evidență, la concluzia că aceasta a expus îndeajuns de clar și pertinent, totodată suficient și adecvat, motivele care i-au fondat raționamentul și îi susțin soluția.

Nu s-ar putea considera, precum afirmă recurenta, că motivarea ar fi fost realizată formal, iar nu efectiv, și nici că instanța ar fi uzat doar de afirmații generale, analiza consideratelor evidențiind preocuparea curții de apel a stabili prin raportare la probe elementele de fapt relevante și de a aplica la acestea, în mod concret, dispozițiile legale incidente.

Este de avut în vedere, sub acest aspect, că prima instanță a analizat în mod corespunzător susținerile reclamantei și apărările pârâtului. Faptul că nu a interpretat argumentele invocate de recurenta-reclamantă în sensul propus de acesta referitor la legalitatea măsurilor de la pct. II 1 și II.2 din Decizia nr. 11/2018 nu înseamnă că sentința nu este suficient motivată. Din contră aceasta are un grad îndeajuns de ridicat de concretețe și pertinență, neputându-se considera că aceasta se mărginește la aprecieri de ordin general sau prea vagi, echivalentă unei nemotivări.

Aserțiunile recurentei nu pot fi reținute în condițiile în care instanța fondului a respectat principiul contradictorialității care îngăduie părților din proces să participe în mod activ și egal la prezentarea, argumentarea și dovedirea drepturilor lor în cursul desfășurării procesului, mai precis să discute și să combată susținerile făcute de fiecare dintre ele și să-și exprime opinia asupra inițiativelor instanței în scopul stabilirii adevărului și al pronunțării unei hotărâri legale și temeinice.

Mai mult decât atât, este de remarcat că nici susținerea recurentului cu privire la faptul că motivarea instanței de fond nu ar conține motivele pe care aceasta le-a avut în vedere și, în nici un caz, nu se poate susține instanța d fond s-a raportat la "considerente contradictorii sau străine de natura cauzei.

Spunem că in speță, hotărârea recurată îndeplinește cerințele impuse de art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ., întrucât, raportat la obiectul cauzei, instanța de fond a expus în mod corespunzător argumentele care au condus la formarea convingerii sale, raportându-se la dispozițiile legale aplicabile raportului de drept dedus judecății.

Examinând, în continuare, motivul de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., prin care se invocă pronunțarea instanței de fond, cu încălcarea și aplicarea greșită a dispozițiilor, Înalta Curte reține ca fiind neîntemeiate și aceste critici de nelegalitate.

Se cuvine a fi notată situația de fapt din litigiul pendinte, astfel cum a fost stabilită de către instanța de fond, pe baza unui amplu material probatoriu administrat în proces, constând în înscrisuri, în sensul în care s-a reținut că Auditorii publici externi din cadrul Departamentului XI al Curții de Conturi a României au desfășurat acțiunea de audit de conformitate cu tema ’’Auditul financiar asupra contului anual de execuție bugetului de stat pe anul 2017", la Societatea Română de Televiziune (SRTv).

Abaterile de la legalitate și regularitate constatate au fost consemnate în procesul-verbal de constatare nr. C/5861/08.08.2018 anexă la Raportul de audit financiar nr. x/08.08.2018.

Examinând deficiențele consemnate în actul de control, a fost emisă Decizia nr. 11/2018, prin care au fost dispuse măsuri în temeiul art. 33 alin. (3) și art. 43 lit. c) din Legea nr. 94/1992 privind organizarea și funcționarea Curții de Conturi, republicată.

Împotriva măsurii dispuse la pct. II. 1 - II. 2 din Decizia nr. 11/2018, în temeiul pct. 204 din Regulamentul privind organizarea și desfășurarea activităților specifice Curții de Conturi, precum și valorificarea actelor rezultate din aceste activități (denumit în continuare R.O.D.A.S.), aprobat prin Hotărârea nr. 155/2014 a Plenului Curții de Conturi a României, conducerea societății a formulat contestație, aceasta fiind respinsă de Comisia de soluționare a contestațiilor prin încheierea nr. 3/2019.

Prin măsurile contestate, s-au stabilit în sarcina conducerii entității auditate, conform prevederilor art. 33 alin. (3) din Legea nr. 94/1992 privind organizarea și funcționarea Curții de Conturi, republicată, următoarele obligații:

- II. 1 - " (...) va efectua o analiză asupra tuturor contractelor de cesiune a drepturilor conexe și de cesiune a drepturilor de autor încheiate și/sau derulate din anul 2015 până la zi, pentru identificarea de alte cazuri asemănătoare cu cele identificate și analizate de echipa de audit a Curții de Conturi, după caz, va stabili întinderea prejudiciului și va dispune măsuri pentru recuperarea acestuia, inclusiv a dobânzilor și penalităților/majorărilor de întârziere, după caz, aplicabile pentru veniturile bugetare potrivit legii (privind abaterea consemnată la pct. 2 din decizie);

- II.2 - " (...) va stabili întinderea prejudiciului produs bugetului SRTv prin plata de onorarii aferente unor ediții nerealizate, a unor bonusuri nejustificate și prin negocierea unor clauze defavorabile SRTv în condițiile în care se cunoșteau toate informațiile în ceea ce privește audiența realizată, precum și prin negocierea unor ținte diferite de cele propuse Comitetului Director și va dispune măsuri pentru recuperarea acestuia, inclusiv a dobânzilor și penalităților de întârziere/majorărilor de întârziere, după caz, aplicabile pentru veniturile bugetare. " (privind abaterea consemnată la pct. 3 din decizie).Valoarea totală a celor două abateri a fost estimată a fi în sumă de 349.385 RON. Circumstanțele factuale concrete descrise în reținerea primei abateri, au relevat faptul că, reprezentanții pârâtei au reținut că, în anul 2017, departamentele SRTv cu atribuții în realizarea și difuzarea programelor de televiziune, au propus și aprobat încheierea unor contracte de colaborare și de cesiune a drepturilor conexe cu terțe persoane care aveau ca sarcină participarea sau realizarea programelor și emisiunilor TV, cu toate că entitatea are propriii angajați, ce au ca sarcină de serviciu participarea la aceste activități.

Ca atare, s-a reținut că reclamanta a efectuat plăți în cuantum de 317.754 RON pentru prestații ce au fost efectuate de terțe persoane în baza unor contracte de colaborare și de cesiune a drepturilor conexe, în condițiile în care au fost plătiți și propriii angajați ai SRTv, în baza contractelor individuale de muncă, pentru același tip de activități ca sarcini de serviciu, cu consecința prejudicierii bugetului entității.

Practic, prin actele contestate, intimata Curtea de Conturi nu a negat dreptul reclamantei de a încheia contracte de cesiune a drepturilor de autor, însă, cât timp serviciile contractate au fost achitate din fonduri bugetare, reclamanta avea obligația de a face dovada imposibilității realizării acelor activități cu personalul propriu, iar această imposibilitate să nu fie determinată de motive care îi sunt imputabile înseși reclamantei.

Referitor la măsura dispusă la pct. II. 1 din Decizia nr. 11/2018, recurenta - reclamantă susține că instanța de fond a aplicat greșit prevederile O.U.G. nr. 119/1999 și Legii 500/2002.

Recurenta - reclamanta a susținut că nu a comis o abatere în legătură cu încheierea și executarea contractelor de cesiune a drepturilor de autor încheiate și/sau derulate din anul 2015, având în vedere specificul activității SRTv, care "trebuie examinat și din punctal de vedere al calității actului artistic, literar, informațional, al impactului, precum și ai altor indicatori specifici de performanță. în acest sens în opinia sa, "o corectă evaluare a eficienței și eficacității utilizării fondurilor publice se poate realiza numai cu luarea în considerare a calității rezultatelor activității materializate în cazul SRTv, în programele sale ".

Este mai mult decât evident, că analiza făcută de auditorii publici externi a fost strict referitoare la plățile efectuate în raport de activitatea jurnalistică a SRTv, care cel puțin teoretic ar trebui să se desfășoare cu proprii angajați. In cazul în care acest lucru nu este posibil, factorii decidenți trebuie să prezinte justificări bine fundamentate pentru decizia de a apela la personal extern.

Astfel, în mod corect, a apreciat instanța de fond că reclamanta nu a justificat în concret necesitatea achiziționării unor servicii de la cele cinci persoane menționate la filele x din procesul-verbal de constatare, cât timp serviciile prestate de acestea au constat în activități care figurau și în fișele posturilor angajaților propriii ai S.R.Tv .

În acest sens, instanța de fond, a enumerat înscrisurile care au fost administrate în cauză (contractul nr. x/17.01.2017 încheiat cu doamna I. pentru servicii de "adaptare-editare texte, prezentare, voiceover - comentariu știri, editare text și imagine", contractul nr. x/21.03.2017 și nr. y/21.04.2017 încheiat cu doamna J. pentru servicii de "adaptare-editare texte, prezentare", contractul nr. x/28.08.2017 încheiat cu doamna K. pentru servicii de "adaptare-editare texte, prezentare", precum și contractele nr. x/15.05.2017 și nr. y/15.05.2017 încheiate cu doamna L., respectiv doamna M., pentru realizarea de "reportaje, comentarii, opere jurnalistice pentru emisiunea N. și alte emisiuni informative) pe baza cărora instanța de fond a concluzionat că încheierea contractelor a fost determinată de deficiențe în organizarea activității și selecția personalului propriu care are atribuții privind realizarea emisiunilor difuzate de canalele TVR, astfel încât, la cheltuielile de personal suportate de entitate pentru personalul angajat, se adaugă drepturile de autor cesionate de terțe persoane.

În concret, recurenta - reclamanta nu dovedit nici la instanța de fond, că personale cu atribuții de decizie ar fi făcut o analiză a posibilităților reale ale televiziunii publice de a realiza programele și emisiunile TV cu resurse umane proprii, motivul pentru care nu este posibil acest lucru și soluțiile la care se apelează.

De asemenea, nu s-a făcut dovada faptului că opțiunea aleasă este cea mai favorabilă, având în vedere toate criteriile la care se face referire și nu doar cele cantitative.

Or, în mod corect a constatat instanța de fond că recurenta - reclamanta nu a prezentat elemente din care să reiasă imposibilitatea obiectivă a angajaților proprii de a realiza aceste activități și, implicit, necesitatea ca serviciile respective să fie prestate de persoanele cu care au fost încheiate contracte de cesiune a drepturilor de autor, cu toate că, din perspectiva dispozițiilor legale care reglementează cheltuirea banilor publici, era necesară o justificare temeinică pentru plata unor remunerații, distinct de salarii le achitate propriilor angajați.

Motivele invocate cu privire la faptul că angajații proprii pot avea pregătire de specialitate identică însă vocație artistică, literara, științifică ori specifică altui domeniu, nu pot fi primite în contextul în care, pe de o parte, analiza contractelor a reiesit că acestea au avut ca obiect prezentarea emisiunilor de știri sau știri sportive, și nu emisiuni cu o anumită tematică specifică ce ar fi necesitat abilități deosebite.

Pe de altă parte, abaterile vizând utilizarea fondurilor bugetare în baza unor decizii nejustificate corespunzător luate de conducerea departamentelor de specialitate responsabile, în condițiile în care nu s-a făcut dovada imposibilității realizării acelor emisiuni și programe tv cu personal propriu.

Conchizând, așa cum s-a menționat anterior, recurenta-reclamantă a reiterat, prin cererea de recurs, nemulțumirile supuse deja controlului anterior, pe care curtea de apel le-a examinat în cadrul unui silogism judiciar expus corect și detaliat, fiind stabilită situația de fapt pe baza aprecierii probatoriului administrat și aplicate normele de drept substanțial incidente, cu consecința constatării faptului că aceste cheltuieli de personal suportate de entitate pentru personalul angajat, se adaugă drepturile de autor cesionate de terțe persoane.

Or, așa cum s-a arătat în cele ce preced, criticile recurentei-reclamante tind în realitate la reaprecierea probelor și schimbarea situației de fapt, aspecte care prezintă valențele unui veritabil control judiciar de temeinicie, incompatibil cu structura recursului.

Referitor la criticile recurentei cu privire la constatările de la pct. 3 din Decizia nr. 11/2018.

Așa cum s-a reținut reclamanta nu a contestat faptul că, în perioada noiembrie 2016- decembrie 2017, s-au realizat numai 221 de ediții ale emisiunii O., cu 22 de ediții mai puțin decât numărul stabilit prin contractul de cesiune a drepturilor patrimoniale conexe nr. A973/09.11.2016, fără ca onorariul prezentatorului să fie redus corespunzător, ci, dimpotrivă, s-au achitat onorarii și bonusuri nejustificate în cuantum de 31.631 RON.

Drept urmare, deși au fost realizate numai 221 de ediții, cu 22 de ediții mai puțin decât numărul stabilit prin contract, onorariul prezentatorului a fost achitat integral, beneficiind de onorarii și bonusuri nejustificate în cuantum de 31.631 RON, cu consecința prejudicierii bugetului recurentei - reclamante.

Luând în analiză și cel din urmă motiv de recurs- ipoteza expusă de recurentă conform căreia în urma renegocierilor, remunerația a fost redusă, iar în cuprinsul acesteia s-a stipulat și o clauză de diminuare a remunerației în situația în care pragul de audiență nu se atinge nu poate fi reținută.

În alte cuvinte, constatările auditorilor publici externi au scos în evidență faptul că, prin clauzele contractuale aprobate, nu sunt susținute interesele televiziunii publice.

Astfel, au fost modificate criteriile de remunerare, respectiv segmentul de piață pentru care se analizează audiența pe emisiune, astfel încât, pentru emisiuni cu același rating pe toată perioada contractului, drepturile plătite de SRTv către moderatorul emisiunii au fost mai mari după perfectarea actelor adiționale.

Mai mult decât atât, la momentul renegocierii contractului și încheierea de acte adiționale ulterioare, moment la care se cunoștea audiența reală a emisiunii, se reduce condiția de rating, fiind modificat criteriul de remunerare în favoarea moderatorului.

Astfel, în ceea ce privește constatările din actul de control, acestea nu sunt de natură a afecta autonomia în organizare și funcționare a conducerii SRTv și nici libertatea și independența deciziilor editoriale.

III. Temeiul legal al soluției adoptate în recurs

Față de toate cele ce preced, conchide Înalta Curte că susținerile recurentei nu relevă vreo critică de nelegalitate a sentinței de fond, astfel că, în temeiul art. 496 alin. (1) raportat la art. art. 488 alin. (1) pct. 6 și pct. 8 C. proc. civ., Înalta Curte va respinge, ca nefondat, recursul.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul formulat de reclamanta Societatea Română de Televiziune împotriva sentinței civile nr. 998 din 17 decembrie 2019 a Curții de Apel București, secția a IX-a contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 12 octombrie 2022.