ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4551/2022

Ședința publică din data de 11 octombrie 2022

Deliberând asupra prezentului recurs, din examinarea actelor dosarului, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal sub nr. x/2018, reclamantul A., în contradictoriu cu pârâta Agenția Națională de Integritate, a solicitat anularea Raportului de evaluare nr. x/23.05.2018 întocmit de pârâtă.

Prin sentința civilă nr. 1542 din 22 aprilie 2019, Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal a respins acțiunea formulată de reclamantul A., în contradictoriu cu pârâta Agenția Națională de Integritate, ca neîntemeiată.

Împotriva acestei sentințe, a declarat recurs reclamantul A., pentru motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 4, 6 și 8 din C. proc. civ.

În motivarea recursului, s-a arătat - în esență - că interpretarea dată de prima instanță dispozițiilor legale incidente raportat la situația de fapt este eronată, contrară literei și spiritului legii.

Recurentul a considerat că prima instanță a aplicat incompatibilității dispozițiile legale privitoare la conflictul de interese.

Astfel, recurentul reclamant nu a susținut niciodată că a deținut doar părți sociale la respectiva societate, ci a arătat, depunând documente în acest sens, că a deținut și calitatea de administrator. Simpla deținere a acestei calități nu se sancționează cu incompatibilitatea, ci doar exercitarea efectivă a acestei funcții, potrivit art. 178 alin. (1) lit. g) din Legea nr. 95/2006.

În mod grești prima instanță a reținut că recurentul reclamant ar fi "exercitat efectiv funcția de organ de conducere (asociat unic) și pe cea de administrare (unic administrator), respectiv a încheiat acte juridice pentru stabilirea sediului social - contract de comodat, înființarea efectivă a societății - act constitutiv și declarații, înresistrarea acesteia la registrul comerțului - cererile formulate prin avocat, depunerea declarației [...]", întrucât toate aceste operațiuni și acte juridice la care face referire instanța au fost realizate de recurentul-reclamant înainte de începerea activității societății, strict în scopul înregistrării acesteia și, implicit, a deținerii calității de asociat și administrator, în conformitate cu dispozițiile art. 1 alin. (1) din Legea nr. 26/1990.

Recurentul a mai arătat că, din interpretarea coroborată a art. 5 alin. (3) din Legea nr. 26/1990 și art. 41 alin. (1) și art. 50 din Legea nr. 31/1990, rezultă faptul că recurentul nu a exercitat funcția de membru în organele de conducere, administrare și control în societatea respectivă, deoarece la data încheierii actelor enumerate de prima instanță societatea comercială menționată nu exista din punct de vedere legal, neavând personalitate juridică și nefiind opozabilă terților.

Pentru a exercita funcția de administrator unic și asociat unic, recurentul ar fi trebuit să dețină (anterior exercitării) în mod legal calitățile menționate în cadrul unei persoane juridice legal constituite și înscrisă la registrul comerțului. Așadar, data de la care prima instanță ar fi trebuit să considere că recurentul-reclamant a început exercitarea efectivă a funcțiilor în societatea comercială este ulterioară înregistrării acesteia în registrul comerțului și publicării înființării în Monitorul Oficial. Or, așa cum rezultă din înscrisurile administrate în cauză, recurentul nu a mai încheiat niciun act juridic sau de altă natură după momentul constituirii legale a acestei societăți, respectiv după înregistrarea în registrul comerțului și publicarea în Monitorul Oficial.

În continuare, recurentul a reiterat susținerile din fața primei instanțe în sensul că nici măcar nu a depus la Administrația financiară declarațiile de venit zero, așa cum prevede legea, fiind amendat pentru această faptă. Astfel cum arată chiar prima instanță în motivarea sentinței contestate, după momentul înființării societății și după notificarea transmisă de ANI, recurentul a mai încheiat acte juridice "exclusiv în scopul cesiunii către soția sa a părților sociale, a renunțării la calitatea de administrator (...)". Prin urmare, singurele acte juridice încheiate de recurent după dobândirea personalității juridice a respectivei societăți comerciale și după "nașterea" legală a acesteia au fost cele de cesiune de părți sociale și de renunțare la calitatea de administrator, calități pe care doar le-a deținut, iar nicidecum nu le-a exercitat. Aceste acte nu pot fi considerate ca reprezentând o exercitare a funcțiilor pe care tocmai le abandona.

În opinia recurentului, nu este relevant faptul că a constituit societatea comercială și a deținut funcțiile respective după numirea în calitate de director medical, nefiind în situația în care să aibă deja calitățile de administrator și asociat unic la momentul numirii în funcția publică, din moment ce legea nu face nicio distincție între aceste două situații. Recurentul a precizat că a înființat societatea respectivă, întrucât anterior lichidase persoana fizică autorizată CMI Dr. A., iar la terminarea mandatului în funcția publică în care fusese numit dorea să nu mai piardă timpul cu înființarea unei societăți, ci să își înceapă imediat activitatea de medic, pentru a nu rămâne o perioadă de câteva luni (timpul necesar înființării unei societăți) fără niciun venit, recurentul având doi copii minori în întreținere.

Recurentul a subliniat că societatea comercială în care a avut calitatea de administrator și asociat nu a funcționat nicio zi în perioada 10.03.2017 - 18.10.2017, în care acesta a deținut calitatea de administrator unic. Societatea comercială respectivă nu a prestat niciun serviciu în perioada arătată, nu a tranzacționat absolut nimic și nu a avut niciun fel de activitate, nefiind depuse la Administrația financiară nici măcar declarațiile de venit zero, așa cum prevede legea. Acestea au fost depuse ulterior, de către noul administrator, dar recurentul nu a exercitat nicio secundă funcția de administrator, ci doar a figurat scriptic în această entitate inactivă.

Totodată, societatea comercială nu are alt obiect de activitate în afara serviciilor medicale, iar pentru aceasta recurentul nici măcar nu a solicitat înscrierea în Registrul Unic al Cabinetelor medicale, conform art. 15 din O.G. nr. 124/1998 și nici nu a solicitat certificatul de acreditare la Colegiul Medicilor București, astfel încât această societate nici nu putea funcționa legal.

Recurentul a mai arătat că funcția de director medical nu este echivalentă cu cea de manager al spitalului, așa cum eronat a reținut prima instanță.

În final, recurentul a susținut că în mod eronat prima instanță nu a analizat susținerile sale, arătând că lipsa oricăror venituri, coroborată cu neîncheierea niciunui act juridic în perioada de după constituirea legală a societății, precum și buna-credință de care a dat dovadă ar fi de natură să conducă la concluzia că prin lipsa exercitării efective a funcțiilor de asociat unic și administrator al SRL-ului nu există niciun "pericol pentru interesul public".

Pericolul prevăzut de lege există doar în cazul exercitării efective a acestor activități, iar nicidecum în cazul simplei dețineri a acestei funcții. Dacă s-ar interpreta altfel, s-ar ajunge în situația în care s-ar adăuga la lege un caz de incompatibilitate neprevăzut, ceea ce ar echivala cu depășirea atribuțiilor puterii judecătorești de către instanță, în condițiile în care dispozițiile art. 178 alin. (1) lit. g) din Legea nr. 95/2006 se deosebesc de cele ale art. 178 alin. (2) lit. a) și b) din același act normativ tocmai prin termenii folosiți de legiuitor: exercitarea (în primul caz), respectiv deținerea (în cel de-al doilea).

Intimata pârâtă Agenția Națională de Integritate depus concluzii scrise prin care a solicitat respingerea recursului ca nefondat.

II. Analiza motivelor de casare

Examinând hotărârea atacată prin prisma motivelor de casare invocate, pe baza probelor administrate și a dispozițiilor legale aplicabile, Înalta Curte constată că recursul este nefondat pentru argumentele ce vor fi prezentate în continuare.

În ceea ce privește motivul de casare reglementat de art. 488 alin. (1) pct. 6 din C. proc. civ., Înalta Curte constată că acest motiv de casare nu este incident în cauză, nefiind de altfel dezvoltate de către recurentul reclamant nici măcar formal argumente care să justifice invocarea sa.

Înalta Curte a arătat constant în jurisprudența sa că dispozițiile legale mai sus menționate, raportate la cele ale art. 425 alin. (1) lit. b) din C. proc. civ., impun cerința ca hotărârea să cuprindă motivele de fapt și de drept pe care se întemeiază soluția și cele pentru care s-au admis și, respectiv, s-au înlăturat cererile părților.

Or, hotărârea recurată cuprinde în mod evident argumentele pe care s-a întemeiat soluția de respingere a cererii de chemare în judecată cu care a fost învestită curtea de apel, chiar dacă soluția și argumentarea îl nemulțumesc pe recurent, nefiind identificate nici "motive contradictorii ori numai motive străine de natura cauzei" pentru a se putea reține incidența motivului de casare invocat.

Referitor la invocarea motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., prin raportare la prevederile legislației din materia incompatibilităților, Înalta Curte reține că recurentul reclamant a supus controlului de legalitate al instanței de contencios administrativ Raportul de evaluare nr. x/23.05.2018 emis de Agenția Națională de Integritate, prin care s-a s-a constatat că A. s-a aflat în stare de incompatibilitate în perioada 10.03.2017 - 18.10.2017 întrucât a deținut simultan cu funcția de Director medical în cadrul Spitalului de Psihiatrie Titan "Dr. B.", atât calitatea de asociat unic cât și funcția de administrator C.M.I. Dr. A. S.R.L., încălcând dispozițiile art. 181 alin. (9) coroborate cu prevederile art. 178 alin. (1) lit. g) din Legea nr. 95/2006, republicată, privind reforma în domeniul sănătății.

Instanța de fond a respins acțiunea ca neîntemeiată, reținând că reclamantul a încălcat regimul juridic al incompatibilităților reglementat de dispozițiile art. 178 alin. (1) lit. g) din Legea nr. 95/2006, întrucât pe timpul exercitării funcției de manager (în care a fost numit la 1.11.2012), a înființat persoana juridică de drept privat - societate cu răspundere limitată, exercitând efectiv și funcția de organ de conducere (asociat unic) și pe cea de administrare (unic administrator).

Este nefondată critica recurentului privind interpretarea de către prima instanță a stării de incompatibilitate prin prisma dispozițiilor ce reglementează conflictul de interese.

Potrivit art. 178 alin. (1) lit. g) din Legea nr. 95/2006 "Funcția de manager persoană fizică este incompatibilă cu: (…) g) exercitarea funcției de membru în organele de conducere, administrare și control în societățile reglementate de Legea nr. 31/1990, republicată, cu modificările și completările ulterioare."

Instanța de fond, în contextul în care a fost de acord cu noțiunile teoretice prezentate de reclamant privind distincția între situația incompatibilităților și ce a conflictului de interese, în mod corect a reținut încălcarea regimului incompatibilităților prin raportare la exercitarea efectivă de către recurent a funcției de asociat unic și administrator al societății cu răspundere limitată.

Astfel, pe timpul exercitării funcției de Director medical în cadrul Spitalului de Psihiatrie Titan "Dr. B.", recurentul reclamant a încheiat acte juridice pentru stabilirea sediului social - contract de comodat, înființarea efectivă a societății - act constitutiv și declarații, înregistrarea acesteia la registrul comerțului. Acte juridice au fost încheiate și după acest moment, respectiv cesiunea către soția sa a părților sociale, renunțarea la calitatea de administrator, modificarea actului constitutiv și a actului de concesiune pentru sediul social al societății.

Nu pot fi reținute susținerile reclamantului că nu a exercitat funcția de membru în organele de conducere, administrare si control în societatea respectivă, din moment ce actele încheiate de acesta, anterior precizate, sunt dovezi privind exercitarea activităților la care face referire art. 178 alin. (1) lit. g) din Legea nr. 95/2006.

Referitor la critica privind faptul că funcția de director medical nu este echivalentă cu cea de manager al spitalului, instanța de recurs observă că, prin art. 181 alin. (9) din Legea nr. 95/2006, legiuitorul a extins efectul dispozițiilor ce reglementează incompatibilitățile managerului de spital și asupra celorlalte funcții din cadrul comitetului director, respectiv directorul medical, directorul financiar-contabil și directorul de îngrijiri.

Susținerile recurentului cu privire la motivul înființării societății, precum și la comportamentul acestuia ulterior constituirii societății din care rezultă buna sa credință, nu pot constitui motive de nelegalitate a actului administrativ contestat.

Regimul incompatibilităților reprezintă unul dintre cele mai importante mijloace de apărare a intereselor publice, interese care trebuie să stea la baza exercitării oricăror funcții publice sau demnități publice, legiuitorul prezumând o stare de pericol derivată din situația incompatibilitate în care se află persoanele cărora li se aplică aceste reglementări.

În sfârșit, nu este incident nici motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 4 din C. proc. civ., întrucât nemulțumirea recurentului privind modul cum instanța de fond a aplicat și interpretat dispozițiile art. 178 alin. (1) lit. g) din Legea nr. 95/2006 nu poate echivala cu depășirea atribuțiilor judecătorești de către instanță.

Față de împrejurările de fapt și de drept expuse, Înalta Curte constată că prima instanță a făcut o corectă aplicare a prevederilor legale la situația de fapt ce rezultă din probatoriul administrat, motiv pentru care nu se impune casarea sentinței recurate.

III. Soluția instanței de recurs și temeiul juridic al acesteia

În baza dispozițiilor art. 20 din Legea nr. 554/2004 coroborate cu art. 496 alin. (1) raportat la art. 488 alin. (1) pct. 4, 6 și 8 din C. proc. civ., Înalta Curte va menține ca legală și temeinică sentința instanței de fond, urmând să respingă ca nefondat recursul declarat de reclamantul A..

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul formulat de reclamantul A. împotriva sentinței civile nr. 1542 din 22 aprilie 2019 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 11 octombrie 2022.