ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 5131/2022

Ședința publică din data de 2 noiembrie 2022

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

Prin cererea înregistrată la data de 10.02.2020 pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, reclamantul A. a solicitat, în contradictoriu cu pârâta Agenția Națională de Integritate, anularea Raportului de evaluare nr. x/15.01.2020, emis de pârâtă.

Prin sentința civilă nr. 1038 din 27 octombrie 2020, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, s-a respins acțiunea formulată de reclamantul A., în contradictoriu cu pârâta Agenția Națională de Integritate, ca neîntemeiată.

Împotriva sentinței civile nr. 1038 din 27 octombrie 2020, pronunțate de Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, a declarat recurs reclamantul A., întemeiat pe motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 6 și 8 C. proc. civ., solicitând admiterea recursului și modificarea sentinței recurate, în sensul admiterii cererii de chemare în judecată.

În motivarea recursului arată că instanța de fond nu a ținut cont de faptul că până la data de 22.11.2016 erau incidente doar dispozițiile art. 178 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 95/2006, nefiind în vigoare și cele de la lit. g) a aceluiași articol, iar în această perioadă nu a exercitat vreo funcție salarizată în același timp cu exercitarea funcției de manager al spitalului.

Faptul că a avut calitatea de administrator al societății B. S.R.L. și pe cea de expert contabil nu echivalează cu exercitarea unei funcții salarizate, în sensul arătat în textul de lege de mai sus, pe care instanța de fond l-a interpretat greșit, în condițiile în care legiuitorul nu a făcut o asemenea interpretare, aplicarea legii prin analogie nefiind permisă.

Mai arată că instanța a reținut în mod greșit că oricum se afla în stare de incompatibilitate, având în vedere că în perioada de referință avea și calitatea de expert contabil, în opinia recurentului-reclamant deținerea calității de expert contabil nu genera o stare de incompatibilitate.

Consideră că interpretarea instanței de fond este contrară voinței legiuitorului, exprimată în art. 178 din Legea nr. 95/2006, care sancționează persoana care, în timpul exercitării funcției de manager de spital public, a exercitat și o altă funcție salarizată ori a exercitat funcția de membru într-un organ de conducere din cadrul unei societăți reglementate de Legea nr. 31/1990, având în vedere că pârâta nu a demonstrat că a exercitat o astfel de funcție, iar legiuitorul vorbește despre exercitarea funcției, și nu despre deținerea acesteia.

De asemenea, consideră că și în ceea ce privește perioada ulterioară datei de 22.11.2016, când s-a introdus lit. g) prin O.U.G. nr. 79/2016, instanța de fond a făcut o interpretare greșită, apreciind că starea de incompatibilitate nu este legată de caracterul salarizat al funcției exercitate concomitent cu aceea de manager, câtă vreme legiuitorul a avut în vedere doar sancționarea persoanei care exercită și o altă funcție salarizată.

Recurentul-reclamant mai arată că instanța de fond nu a ținut cont de voința reală a legiuitorului, exprimată în art. 178 din Legea nr. 95/2006, respectiv de faptul că se sancționează doar exercitarea unei alte funcții în același timp cu aceea de manager de spital, nu și simpla deținere a unei astfel de funcții sau calități.

Pe de altă parte, susține că instanța a respins în mod greșit administrarea probatoriului, încălcând în acest mod dreptul la apărare al reclamantului, dar și normele de procedură ce reglementează materia probelor, în contextul în care teza probatorie era tocmai aceea de a stabili daca a fost vorba despre un exercițiu al unei funcții sau calități în perioada de referință.

Intimata-pârâtă Agenția Națională de Integritate a formulat întâmpinare, prin care solicită respingerea recursului, ca neîntemeiat și menținerea sentinței recurate.

Arată că potrivit documentelor transmise de către ONRC prin adresa nr. x/16.09.2019, recurentul-reclamant A. a exercitat și deținut funcția de administrator în cadrul S.C. B. S.R.L., în perioada 31.08.2004 - 06.06.2019, iar conform adresei nr. x/24.09.2018 a Serviciului Fiscal al Municipiului Fetești, în intervalul 2016/2018, recurentul a obținut venituri din profesia liberă de expert contabil, ceea ce demonstrează exercitarea acestei calități.

II. Soluția instanței de recurs

Analizând actele și lucrările dosarului, sentința recurată în raport cu motivele de casare invocate, Înalta Curte constată că recursul este nefondat.

2.1. Argumentele de fapt și de drept relevante.

Reclamantul A. a învestit instanța de contencios administrativ cu o acțiune prin care a solicitat anularea Raportului de evaluare nr. x/15.01.2020, emis de Agenția Națională de Integritate, prin care s-a reținut încălcarea de către recurentul-reclamant a legislației privind regimul juridic al incompatibilităților, respectiv a art. 178 alin. (1) lit. a) și g) din Legea nr. 95/2006, reținându-se că acesta a exercitat simultan atât funcția de manager al Spitalului Municipal Anghel Saligny din municipiul Fetești, jud. Ialomita, cât și funcțiile de administrator al societății B. S.R.L. (în perioada 07.06.2016-06.06.2019), respectiv expert contabil membru al CECCAR Filiala Ialomița (în perioada 07.06.2016-24.09.2019),

În ceea ce privește motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., Înalta Curte constată că acesta a fost invocat formal, fără ca prin cererea de recurs să se critice faptul că hotărârea nu cuprinde motivele pe care se întemeiază sau cuprinde motive contradictorii ori numai motive străine de natura cauzei.

Cu toate acestea, lecturând considerentele sentinței recurate, Înalta Curte constată că acestea îndeplinesc exigențele dispozițiilor art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ., întrucât, raportat la obiectul cauzei și limitele în care a fost învestită, prima instanță a expus în mod corespunzător argumentele care au condus la formarea convingerii sale, raportându-se la dispozițiile legale aplicabile raportului de drept dedus judecății.

Judecătorul a explicat soluția pronunțată în dispozitiv, prin argumente de fapt și de drept care demonstrează că acesta a analizat probele dosarului, pe care le-a trecut prin filtrul propriei sale aprecieri și a explicat raționamentul pe baza căruia a ajuns la concluzia respingerii cererii de chemare în judecată.

Referitor la critica formulată de către recurentul-reclamant în sensul că instanța a respins în mod greșit administrarea probatoriului, încălcând în acest mod dreptul la apărare al reclamantului, dar și normele de procedură ce reglementează materia probelor, în contextul în care teza probatorie era tocmai aceea de a stabili daca a fost vorba despre un exercițiu al unei funcții sau calități în perioada de referință, Înalta Curte constată că aceasta se circumscrie motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ.

Critica este nefondată, în condițiile în care examinând încheierea de amânare a pronunțării din data de 13.10.2020, Înalta Curte constată că la acel termen Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal a respins cererea de probațiune formulată de către reclamant și depusă la data de 13.10.2020, în principal, ca tardivă și în subsidiar, ca neconcludentă.

Or, prin cererea de recurs, recurentul-reclamant nu a formulat niciun fel de critici cu privire la tardivitatea cererii de probațiune, aspect avut în vedere de către instanța de fond la respingerea cererii.

Prin urmare, în lipsa unor asemenea critici, tardivitatea cererii de probe este un aspect intrat în puterea de lucru judecat, astfel încât nu mai pot fi analizate susținerile recurentului vizând respingerea administrării probatoriului, întrucât aceste susțineri se referă la utilitatea și concludența probelor solicitate.

În ceea ce privește motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., Înalta Curte constată că prin cererea de recurs, recurentul-reclamant a susținut, sub un prim aspect, faptul că nu a deținut funcții salarizate.

Sub acest aspect, Înalta Curte constată că potrivit art. 178 alin. (1) lit. a) și g) din Legea nr. 95/2006, astfel cum a fost modificat prin O.U.G. nr. 79/2016, începând cu data de 22.11.2016:

"(1) Funcția de manager persoană fizică este incompatibilă cu:

a) exercitarea oricăror altor funcții salarizate, nesalarizate sau/și indemnizate, cu excepția funcțiilor sau activităților în domeniul medical în aceeași unitate sanitară, a activităților didactice, de cercetare științifică și de creație literar-artistică, cu respectarea prevederilor lit. b) și alin. (6); (...)

g) exercitarea funcției de membru în organele de conducere, administrare și control în societățile reglementate de Legea nr. 31/1990, republicată, cu modificările și completările ulterioare."

Prin urmare, textul de lege ce reglementează situațiile de incompatibilitate reținute în sarcina recurentului-reclamant include și funcțiile nesalarizate, respectiv nu se referă doar la funcțiile salarizate, astfel cum susține în mod eronat recurentul.

Faptul că lit. g) a art. 178 alin. (1) din Legea nr. 95/2006 a fost introdusă prin O.U.G. nr. 79/2016, intrată în vigoare la data de 22.11.2016, nu este în măsură să conducă la o altă soluție, câtă vreme starea de incompatibilitate în raport cu funcția de membru în organele de conducere, administrare și control în societățile reglementate de Legea nr. 31/1990, s-a menținut în privința recurentului-reclamant până la data de 06.06.2019, data revocării din funcția de administrator, astfel cum reiese din raportul de evaluare atacat.

În ceea ce privește ipoteza de la lit. a) a art. 178 alin. (1) din Legea nr. 95/2006, se constată că și aceasta a fost modificată prin O.U.G. nr. 79/2016, dar și în forma anterioară, respectiv cea publicată în Monitorul Oficial nr. 652/2015, legiuitorul a avut în vedere atât funcțiile salarizate, cât și pe cele nesalarizate ori indemnizate, prevăzând că:

"(1) Funcția de manager persoană fizică este incompatibilă cu: a) exercitarea oricăror altor funcții salarizate, nesalarizate sau/și indemnizate, cu excepția funcțiilor sau activităților în domeniul medical în aceeași unitate sanitară, a activităților didactice, de cercetare științifică și de creație literar-artistică".

Referitor la veniturile obținute de către recurentul-reclamant, prima instanță a reținut în mod corect că pârâta a probat cele reținute prin adresa nr. x/16.09.2019 emisă de ONRC, prin care s-a arătat că reclamantul a deținut calitatea de administrator în cadrul S.C. B. S.R.L. în perioada 31.08.2004-06.06.2019, și prin adresa nr. x/14.11.2019 emisă de CECCAR-Filiala Ialomița, prin care s-a arătat că reclamantul a îndeplinit condițiile de autorizare în calitate de membru activ cu drept de liberă practică pe întreaga perioadă menționată, precum și prin adresa nr. x/24.09.2018 a Serviciului Fiscal Municipal Fetești, jud. Ialomița, referitoare la veniturile obținute de către reclamant în intervalul 2016-2018, din profesia liberă de expert contabil.

O altă critică formulată de către recurent prin cererea de recurs se referă la faptul că textul de lege în temeiul căruia i s-a atras starea de incompatibilitate se referă la exercitare, or, el nu ar fi exercitat respectivele funcții, ci doar le-a deținut.

Înalta Curte constată că această critică este nefondată, având în vedere că din înscrisurile de la dosar reiese că recurentul-reclamant a deținut calitatea de administrator în cadrul S.C. B. S.R.L. în perioada 31.08.2004-06.06.2019, iar în această calitate a îndeplinit atribuțiile date în sarcina sa prin Legea nr. 31/1990 a societăților comerciale.

Pe de altă parte, se costată că, în calitate de expert contabil, recurentul-reclamant a obținut venituri din această activitate în perioada pentru care Agenția Națională de Integritate a reținut starea sa de incompatibilitate ca urmare a deținerii mai multor funcții, aspect ce reiese din adresele menționate la un paragraf anterior.

Astfel fiind, Înalta Curte constată, contrar celor sus susținute de către recurentul-reclamant, că acesta a exercitat în fapt funcțiile de administrator în cadrul S.C. B. S.R.L. și de expert contabil, neputând fi vorba în speță de o simplă deținere, în condițiile în care a obținut venituri ca expert contabil și a îndeplinit funcția de administrator la o societate comercială.

Rațiunea instituirii regimului incompatibilităților este aceea de a preveni apariția unor situații în care exercitarea unei demnități ori funcții publice simultan cu exercitarea unei funcții sau desfășurarea unei activități în cadrul unei entități de drept privat, ar putea influența decizia pe care un oficial o adoptă în exercitarea competențelor sale legale.

Instanța de control judiciar constată că sentința recurată este legală, fiind dată cu corecta interpretare și aplicare a normelor de drept material incidente circumstanțelor factuale reținute, motivele invocate de recurentul-reclamant prin memoriul de recurs nefiind în măsură să conducă la reformarea acesteia.

2.2. Temeiul legal al soluției adoptate în recurs.

Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 496 din C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul declarat de A. împotriva sentinței civile nr. 1038 din 27 octombrie 2020, pronunțate de Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de A. împotriva sentinței civile nr. 1038 din 27 octombrie 2020, pronunțate de Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Soluția va fi pusă la dispoziția părților prin mijlocirea grefei instanței.

Pronunțată astăzi, 2 noiembrie 2022.