ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3907/2022

Ședința publică din data de 14 septembrie 2022

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

Prin cererea înregistrată pe rolul acestei instanțe la data de 3 martie 2020 sub numărul x/2020 reclamanta A. a solicitat, în contradictoriu cu pârâta Agenția Națională de Integritate, anularea raportului de evaluare din 11 februarie 2020 prin care a fost constatată starea de incompatibilitate în care s-a aflat.

Prin sentința nr. 53 din 6 iulie 2020, Curtea de Apel Iași, secția contencios administrativ și fiscal a respins ca neîntemeiată cererea de chemare în judecată formulată de către reclamanta A. în contradictoriu cu pârâta Agenția Națională de Integritate.

Împotriva sentinței nr. 53 in 6 iulie 2020, pronunțate de Curtea de Apel Iași, secția contencios administrativ și fiscal, a declarat recurs reclamanta A., în temeiul art. 488 alin. (1) art. 6 și 8 din C. proc. civ., solicitând casarea sentinței recurate și rejudecarea cauzei, cu consecința admiterii acțiunii introductive.

În dezvoltarea motivelor de recurs, recurenta-reclamantă a susținut că instanța de fond nu a analizat toate motivele invocate în contestație, respectiv a omis să analizeze critica reclamantei referitoare la calitatea de administrator alo societății B. S.R.L., aceasta fiind una dintre formele de organizare ale activității medicale, în virtutea libertății economice garantate de Constituție și de art. 15 din O.G. nr. 124/1998 republicat în Monitorul Oficial nr. 168/2002 coroborat cu Legea nr. 31/1990. Obiectul societății de activitate îl constituiau doar consultațiile medicale și serviciile subadiacente, astfel că nu se poate reține situație de conflict de interese, prin raportare la funcția de director medical deținută în cadrul Spitalului CI Parhon.

A mai susținut recurenta-reclamantă că înseși dispozițiile O.G. nr. 124/1998 prevăd că este posibilă exercitarea activității medicale în forma de organizare a societății cu răspundere limitată și nu a cabinetului medical. Așadar, motivarea instanței de fond cu privire la existența unui conflict de interes ca urmare a deținerii simultane a funcției de director medical și a celei de administrator al unei societăți comerciale este în contradicție cu prevederile legale menționate.

A mai arătat că dispozițiile art. 178 alin. (1) lit. g) raportat la art. 181 alin. (9) din Legea nr. 95/1992 încalcă libertatea economică garantată de Constituție.

Intimata-pârâtă ANI a formulat întâmpinare, prin care a solicitat respingerea recursului ca nefondat.

II. Soluția Înaltei Curți de Casație și Justiție asupra cererii de recurs

Analizând actele și lucrările dosarului, precum și sentința recurată, în raport de motivele de casare invocate, Înalta Curte constată că recursul declarat de reclamantă este nefondat, pentru următoarele considerente:

Sintetizând circumstanțele cauzei, Înalta Curte constată că reclamanta recurentă a învestit instanța de contencios administrativ cu o acțiune având ca obiect anularea raportului de evaluare nr. x/11.02.2020 din 11 februarie 2020, emis de Agenția Națională de Integritate.

Prin Raportul de evaluare nr. x/11.02.2020 întocmit de Agenția Națională de Integritate, s-a reținut că reclamanta s-a aflat în starea de incompatibilitate prevăzută de dispozițiile art. 178 alin. (1) lit. g) din Legea nr. 95/2006, ca urmare a deținerii simultane de către reclamantă, în perioada 22.11.2016-01.10.2018 atât a funcției de director medical al Spitalului Clinic Dr C.I. Parhon Iași, cât și a calității de administrator la B. S.R.L..

Prima instanță a respins ca neîntemeiată cererea de chemare în judecată formulată de către reclamantă, reținând existența unei stări de incompatibilitate în temeiul art. 178 alin. (1) lit. g) coroborat cu art. 181 alin. (9) din Legea nr. 95/2006.

Învestită cu soluționarea cererii de recurs, Înalta Curte va răspunde punctual motivelor invocate.

Primul motiv de recurs formulat de reclamantă împotriva soluției instanței de fond vizează nepronunțarea de către instanța de fond asupra motivelor de nelegalitate invocate în cuprinsul cererii de chemare în judecată, caz de casare reglementat de dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ.

Înalta Curte apreciază că argumentele recurentei sub acest aspect nu se circumscriu ipotezelor prevăzute de norma procedurală menționată. Sentința atacată îndeplinește exigențele prevăzute de dispozițiile art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ., iar judecătorul fondului a expus în mod corespunzător argumentele care au condus la formarea convingerii sale.

Sentința recurată conține o analiză detaliată a dispozițiilor legale aplicabile, a situației de fapt și a actului administrativ contestat, iar judecătorul fondului, în mod corect, a apreciat că, prin deținerea simultană de către reclamantă a funcției de director medical și a calității de administrator al unei societăți comerciale a fost încălcat regimul incompatibilităților astfel cum este prevăzut de lege, prezentând în mod clar raționamentul logicico-juridic pe care și-a întemeiat soluția.

Totodată, instanța de control judiciar reține că hotărârea nu trebuie să cuprindă un răspuns exhaustiv dat fiecărei susțineri formulate de către părțile din proces, fiind suficient a se răspunde argumentelor fundamentale, de natură a susține soluția pronunțată în cauză.

Față de aceste considerente, Înalta Curte va respinge, ca nefondat, motivul de recurs întemeiat pe prevederile art. 488 alin. (1) pct. 6 din C. proc. civ.

În privința celui de al doilea motiv de recurs formulat de recurentă, Înalta Curte constată că hotărârea atacată nu este rezultatul unei aplicări și interpretări greșite a normelor de drept material și nu se impune a fi reformată prin prisma cazului de casare reglementat de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

Potrivit art. 178 din Legea nr. 95/2006 "funcția de manager persoană fizică este incompatibilă cu: (...)

g) exercitarea funcției de membru în organele de conducere, administrare și control în societățile reglementate de Legea nr. 31/1990, republicată, cu modificările și completările ulterioare.

Relevante în speța de față sunt și prevederile art. 181 alin. (9) potrivit cărora Dispozițiile art. 178 alin. (1) lit. b) -g) referitoare la incompatibilități, ale art. 178 alin. (2) referitoare la conflictul de interese și ale art. 178 alin. (4) și (5) se aplică în mod corespunzător și persoanelor care ocupă funcții specifice comitetului director.

Înalta Curte observă că norma de trimitere cuprinsă la art. 181 alin. (9) extinde efectul dispozițiilor ce reglementează incompatibilitățile managerului de spital și conflictele de interese și asupra celorlalte funcții specifice din cadrul comitetului director, respectiv directorul medical, directorul financiar-contabil și directorul de îngrijiri.

Instanța de control judiciar are în vedere dispozițiile art. 70 din Legea nr. 31/1990, din care rezultă că administrarea societății comerciale nu este altceva decât o parte integrantă din noțiunea de management al societății.

Regimul incompatibilităților reprezintă unul dintre cele mai importante mijloace de apărare a intereselor publice, interese care trebuie să stea la baza exercitării oricăror funcții publice sau demnități publice, legiuitorul prezumând o stare de pericol derivată din situația incompatibilitate în care se află persoanele cărora li se aplică aceste reglementări.

Or, raportat și la dispozițiile legale anterior antamate și la funcția de conducere deținută de către reclamantă în cadrul unității medicale, instanța de control judiciar constată că în mod corect s-a reținut prin sentința atacată situația de incompatibilitate în care aceasta s-a aflat, revenindu-i obligația de a renunța la una din cele două funcții.

Înalta Curte apreciază ca fiind irelevante susținerile recurentei-reclamante potrivit cărora obiectul de activitate al societății îl constituie activitatea de consultații medicale și nu realizarea de acte de comerț, în contextul în care legea nu distinge în acest sens, iar, în speța de față, s-a reținut o situație de incompatibilitate ca urmare a unei simple dețineri a două calități incompatibile interzise prin lege și nu un conflict de interese care presupune realizarea unor acte juridice și analiza în concret a interesului unei persoane obligate la respectarea unei etici profesionale. Așadar, starea de incompatibilitate nu este condiționată de existența unui conflict de interese, ci de simpla deținere a unui cumul de funcții interzis de lege.

Nu pot fi primite nici criticile recurentei-reclamante referitoare la incidența în cauză a prevederilor O.G. nr. 124/1998 care prevăd, printre condițiile înființării unei unități medico-sanitare cu personalitate juridică în conformitate cu disp. Legii nr. 31/1990, că administratorul societății comerciale trebuie să fie un medic, întrucât în speța de față, nu s-a reținut starea de incompatibilitate prin raportare la calitatea de medic a recurentei-reclamante, ci prin prisma funcției de conducere deținute de către aceasta în cadrul unității spitalicești.

Față de aceste considerente, Înalta Curte constată că prima instanță a făcut o corectă aplicare a prevederilor legale la situația de fapt ce rezultă din probatoriul administrat, motiv pentru care nu se impune casarea sentinței recurate.

În baza dispozițiilor art. 20 din Legea nr. 554/2004 coroborate cu art. 496 alin. (1) din C. proc. civ., Înalta Curte va menține ca legală și temeinică sentința instanței de fond, urmând să respingă ca nefondat recursul formulat de reclamanta A..

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul formulat de reclamanta A. împotriva sentinței nr. 53 din 6 iulie 2020 a Curții de Apel Iași, secția contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 14 septembrie 2022.