ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2275/2021

Ședința publică din data de 8 aprilie 2021

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Curții de Apel Iași la nr. x/2018, reclamantul A. a solicitat anularea raportului de evaluare nr. 37731/G/ii/25.10.2018, întocmit de pârâta Agenția Națională de Integritate (ANI).

Prin sentința nr. 48/2019 din 9 aprilie 2019, Curtea de Apel Iași – secția de contencios administrativ și fiscal a respins ca neîntemeiată, cererea de chemare în judecată formulată de reclamantul A., în contradictoriu cu pârâta Agenția Națională de Integritate.

Împotriva acestei sentințe, reclamantul reclamantul A. a formulat recurs, întemeiat pe art. 488 alin. (1) pct. 6 și 8 C. proc. civ., solicitând casarea hotărârii recurate și, rejudecând pe fond, admiterea acțiunii și anularea raportului de evaluare nr. 37731/G/ii/25.10.2018, întocmit de pârâta Agenția Națională de Integritate.

Din perspectiva motivului de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., recurentul a susținut că sentința instanței de fond nu este motivată.

Astfel, raportat la complexitatea cauzei (apărări, chestiuni deduse judecații, aspect invocate) aspectele reținute la pagina 4 din conținutul sentinței (un singur paragraf - al doilea paragraf) nu reprezintă o motivare, în opinia recurentului, instanța de fond nu expune in mod concret si clar motivele care i-au format convingerea intima in sensul respingerilor tuturor apărărilor.

În susținerea motivului de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., recurentul a precizat că hotărârea a fost data cu încălcarea sau aplicarea greșita a normelor de drept material, respectiv Legea 95/2006 privind reforma in domeniul sănătății – art. 178.

Recurentul-reclamant a susținut că nu încălcat legislația privind regimul incompatibilităților, învederând că buna sa credință, despre care făceam vorbire, reiese din următoarele împrejurări:

În perioada supusa analizei, a fost numit sef secție interimar - printr-o decizie a conducerii spitalului si nu ca urmare a unei manifestări de voința exprese a sa.

In al doilea rând, din totalul perioadei supusa controlului - 22.11.2016-25.07.2017, a deținut calitatea de administrator o perioada scurta de timp, 3 luni.

In acest sens, precizează faptul ca, la momentul numirii sale in funcția de Sef secție interimar, respecta legislația privind regimul incompatibilităților, iar in momentul in care i s-a adus la cunoștința de către conducerea spitalului faptului ca noua legislație nu mai permite deținerea funcției de administrator, a renunțat la calitatea sa de administrator in S.C. B..

In al treilea rând, recurentul a învederat că în perioada de 3 luni in care a deținut calitatea de administrator, societatea nu a avut niciun fel de activitate, neputând fi exercitată în niciun mod calitatea de administrator și nu a fost niciodată remunerat pentru calitatea sa de "administrator", neavând niciodată intenția de a eluda dispozițiile legale întrucât a menționat în fiecare dintre declarațiile de interese faptul că deține funcția de administrator al unei societăți inactive.

Articolele 178 alin. (1) lit. g) și art. 185 alin. (15) au fost introduse prin O.U.G. nr. 79/2016, având ca scop aplicarea cu celeritate a dispozițiilor Legii nr. 176/2010, după cum rezultă și din expunerea de motive.

Dispozițiile privitoare la presupusa stare de incompatibilitate fac referire la exercitarea funcției și nicidecum de deținerea funcției, ceea ce implică exercitarea efectivă a funcției administrator, adică în cadrul unei societăți care are activitate, care funcționează nu care este suspendată si legal si de facto.

Raționamentul este susținut și de modalitatea de redactare a incompatibilităților privind alte funcții publice din legi asemănătoare. De exemplu art. 94 alin. (3) lit. c) din Legea 161/2003 privind unele măsuri pentru asigurarea transparenței în exercitarea demnităților publice, a funcțiilor publice și în mediul de afaceri, prevenirea și sancționarea corupției prevede că funcționarii publici nu pot deține alte funcții și nu pot desfășura alte activități, remunerate sau neremunerate, după cum urmează: c) în cadrul regiilor autonome, societăților comerciale ori în alte unități cu scop lucrativ din sectorul public".

Se poate observa că, în Legea 161/2003 privind asigurarea transparenței în exercitarea demnităților publice, a funcțiilor publice și în mediul de afaceri, legiuitorul a prevăzut expres ca și stare de incompatibilitate atât simpla deținere a funcției, cât desfășurarea acesteia.

Spre deosebire de dispozițiile generale, în Legea 95/2006 a fost prevăzut ca și caz de incompatibilitate doar exercitarea funcției de manager nu și simpla deținere a acestei funcții. Efectiv, dacă legiuitorul ar fi dorit să sancționeze managerii de spitale și persoanele asimilate cu incompatibilitatea și prin simpla deținere a calității de administrator al unei societăți comerciale, acest aspect s-ar fi regăsit în reglementarea art. 178 alin, lit. g), așa) cum este prevăzut expres în dispozițiile art. 94 alin. (3) lit. c) din Legea 161/2003.

Mai mult decât atât, rolul declarațiilor de avere al celor care dețin funcții de conducere este de a declara toate veniturile și interesele din toate funcțiile deținute de o persoană pentru a transparența în exercitarea funcției.

În fine, recurentul arată că în cazul de față, nu numai că a declarat corect că deține calitatea de administrator, ci și faptul că societatea este inactivă, fapt ce a dus la neîncasarea vreunei sume de bani.

Intimata-pârâtă ANI a formulat întâmpinare, prin care a solicitat respingerea recursului, ca nefondat și menținerea sentinței atacate, ca fiind legală și temeinică, susținând, în esență, că prima instanță a reținut în mod legal că reclamantul a încălcat dispozițiile din Legea nr. 95/2006.

II. Soluția și considerentele Înaltei Curți asupra recursului

Înalta Curte, examinând sentința atacată prin prisma criticilor formulate de recurent, a apărărilor formulate de intimată, constată că recursul este nefondat, pentru considerentele arătate în continuare.

Recurentul–reclamant a învestit instanța de contencios administrativ cu o cerere vizând anularea Raportului de evaluare nr. x/25.10.2018, întocmit de pârâta Agenția Națională de Integritate .

Curtea de Apel Iași a respins acțiunea formulată de reclamant, ca nefondată, reținând că reclamantul s-a aflat în stare de incompatibilitate în perioada 22.11.2016-25.07.2017 întrucât a deținut și exercitat simultan atât funcția de șef secție Anestezie și Terapie Intensivă în cadrul Spitalului Clinic de Urgență "Prof. Dr. Nicolae Oblu" Iași, cât și funcția de administrator al S.C. B. S.R.L, încălcând astfel dispozițiile art. 178 alin. (1) lit. g) din Legea nr. 95/2006.

Soluția curții de apel este corectă, fiind adoptată și de instanța de control judiciar, în urma propriului demers de aplicare a dispozițiilor legale la situația de fapt.

Un prim argument de nelegalitate se referă la incidența prevederilor art. 488 alin. (1) pct. 6 noul C. proc. civ., respectiv atunci când hotărârea nu cuprinde motivele pe care se întemeiază, sau când cuprinde motive contradictorii ori numai motive străine de natura cauzei.

Un atare motiv de casare se justifică prin prisma faptului că în lipsa oricăror considerente, a unor considerente contradictorii sau străine de natura pricinii, nu se poate aprecia dacă soluția adoptată este sau nu rezultatul cercetării fondului cauzei.

În opinia recurentului, aspectele reținute în conținutul sentinței nu reprezintă o motivare, instanța de fond neexpunând in mod concret si clar motivele care i-au format convingerea intima in sensul respingerilor tuturor apărărilor.

Această susținere nu poate fi primită, întrucât, din verificarea hotărârii judecătorești atacate, se observă că prima instanță a expus situația de fapt reținută pe baza probelor administrate, dar a arătat pe larg și motivele de fapt și cele de drept pe care s-a întemeiat soluția pronunțată. Faptul că a fost respinsă cererea de chemare în judecată, nu înseamnă că instanța a ignorat argumentele reclamantului, în condițiile în care și-a expus în hotărâre propriul raționament juridic care susține soluția adoptată.

Considerentele hotărârii recurate sunt clare și neechivoce și constituie o garanție a faptului că apărările reclamantului au fost în mod real ascultate, instanța răspunzând în egală măsură argumentele ambelor părți, cu precizarea că acesteia nu îi incumbă o obligație de a furniza răspunsuri detaliate pentru fiecare argument ridicat de către părțile implicate in litigii (hot. CEDO Van de Hurk c. Olandei, și hot. Perez c. Franței).

Hotărârea a mai fost criticată și din perspectiva prevederilor art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., atunci când au fost interpretate sau aplicate greșit normele de drept material.

Înalta Curte constată că modalitatea de rezolvare a criticilor recurentului-reclamant pe margine stării de incompatibilitate generată de cumulul funcției de șef secție Anestezie și Terapie Intensivă în cadrul Spitalului Clinic de Urgență "Prof. Dr. Nicolae Oblu" Iași cu cea de administrator al S.C. B. S.R.L, va fi examinată prin raportare la conținutul prevederilor art. 488 pct. 8 C. proc. civ., apreciindu-se că soluția primei instanțe sub acest aspect reflectă aplicarea corectă a normelor de drept material incidente în speță.

În acest sens, Înalta Curte reține că prin contractul de administrare nr. x/15.09.2014, reclamantul A. a fost numit în funcția de șef al secției ATI a Spitalului Clinic de Urgență "Prof. Dr. Oblu" Iași, contractul fiind încheiat pe o durată 3 ani, până la data de 31.05.2017. Prin decizia nr. 18/31.01.2015, emisă de spital, s-a dispus "suspendarea contractului de administrare", iar prin decizia nr. 72/27.05.2015, reclamantul A. a fost numit, cu delegație, începând cu data de 01.06.2015, pentru o perioadă de maxim 6 luni în funcția de șef secție clinica ATI, aspect confirmat și prin adresa nr. x/12.11.2018, emisă de spital. Ulterior, prin contractul de administrare nr. x/9.05.2018, reclamantul a fost numit în funcția de șef șecție ATI, pe o durată de 3 ani.

Conform informațiilor de la Oficiul Național al Registrului Comerțului, recurentul-reclamant a avut începând cu 12.04.2007, calitatea de asociat și administrator al S.C. B. S.R.L., calitate în care, în perioada supusă evaluării, a adresat Oficiului diverse cereri de efectuare a unor mențiuni.

Recurentul-reclamant susține, în prezenta cale de atac, că în mod greșit a confirmat prima instanță legalitatea raportului de evaluare având în vedere că în perioada de 3 luni in care a deținut calitatea de administrator, societatea nu a avut niciun fel de activitate, neputând fi exercitată în niciun mod calitatea de administrator și nu a fost niciodată remunerat pentru calitatea sa de "administrator".

În acest sens, trebuie observat faptul, așa cum a subliniat și judecătorul fondului, că aceste aspecte sunt fără relevanță juridică deoarece, reglementând regimul incompatibilităților și al conflictului de interes, legiuitorul a prezumat o stare de pericol derivată din situația incompatibilitate sau de conflict de interese în care se află persoanele cărora li se aplică aceste reglementari, astfel că reclamantului, în calitatea sa de șef al unei secții de spital, îi este aplicabilă incompatibilitatea vizată de art. 178 alin. (1) lit. g) din Legea nr. 95/2006 indiferent reclamantul s-a aflat sau nu în situațiile pe care le-a invocat.

De asemenea, contrar susținerilor recurentului, Înalta Curte constată că din adresa din 25.07.2017 a Oficiului Național al Registrului Comerțului rezultă că acesta a deținut funcția de administrator la S.C. B. S.R.L. în intervalul de timp 22.11.2016-25.07.2017 și a exercitat efectiv funcția, întrucât la data de 28.06.2017 a înregistrat sub nr. x cererea de depunere a situației financiare a societății pe anul 2016, iar la data de 29.06.2017 a înregistrat cererea de mențiuni nr. 69062.

Potrivit dispozițiilor art. 185 alin. (2) și (15) din Legea nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătății, în forma în vigoare începând cu data de 22.11.2016, în spitalele publice funcțiile de șef de secție, șef de laborator, asistent medical șef sunt funcții de conducere, iar dispozițiile art. 178 alin. (1) lit. c), d), e) și g) referitoare la incompatibilități și ale art. 178 alin. (2) referitoare la conflictul de interese, sub sancțiunea rezilierii contractului de administrare și a plății de despăgubiri pentru daunele cauzate spitalului, în condițiile legii, se aplică și șefilor de secție, de laborator și de serviciu medical din spitalele publice.

Totodată, se reține că potrivit art. 178 alin. (1) lit. g) din Legea nr. 95/2006, în forma în vigoare începând cu data de 22.11.2016, este prevăzut că funcția de manager persoană fizică este incompatibilă cu: exercitarea funcției de membru în organele de conducere, administrare și control în societățile reglementate de Legea nr. 31/1990.

Prin urmare, Înalta Curte constată că susținerile recurentului referitoare la faptul că societatea nu a avut niciun fel de activitate și la lipsa unei remunerații pentru calitatea sa de "administrator", nu sunt în măsură să înlăture starea de incompatibilitate generată de funcțiile deținute și exercitate simultan.

Fără suport juridic sunt și trimiterile recurentului-reclamant la dispozițiile din Legea nr. 161/2003, întrucât aceste prevederi nu sunt aplicabile în speță, în cauză fiind incidente prevederile art. 185 alin. (2) și alin 15 și cele ale art. 178 alin. (1) lit. g) din Legea nr. 95/2006 care reglementează funcțiile de conducere din cadrul Spitalelor Publice.

Regimul incompatibilităților și al conflictului de interese reprezintă un important mijloc de apărare al intereselor publice, interese care trebuie să stea la baza exercitării oricăror funcții sau demnități publice, legiuitorul prezumând o stare de pericol derivată din situația de incompatibilitate sau conflict de interese în care se află persoanele cărora li se aplică aceste reglementări.

Nu pot fi reținute alegațiile recurentului referitoare la modalitatea în care a fost numit șef de secție, printr-o decizie a spitalului iar nu ca urmare a unei manifestări de voință proprii, întrucât acest aspect nu conduce la concluzia că reclamantul-recurent nu avea obligația respectării regimului juridic al incompatibilităților.

Reglementând instituția incompatibilității între funcția de manager persoană fizică sau orice altă funcție și exercitarea oricărei activități sau oricărei alte funcții de manager, inclusiv cele neremunerate, intenția legiuitorului a fost aceea de a asigura obiectivitatea exercitării funcției și de a evita orice conflict de interese în perioada celui ce exercită una din funcțiile exercitate, astfel că este lipsită de relevanță modalitatea de investire în funcție.

În concluzie, Înalta Curte împărtășește opinia instanței de fond, potrivit căreia, motivele invocate de reclamant, reiterate prin cererea de recurs, nu sunt natură a atrage anularea raportului de evaluare nr. 37731/G/ii/25.10.2018 emis de Agenția Națională de Integritate.

Prin urmare, toate criticile formulate sunt nefondate, soluția pronunțată de prima instanță reflectă interpretarea și aplicarea corectă a prevederilor legale incidente cauzei.

Temeiul legal al soluției adoptate în recurs.

Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 496 din C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul declarat, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul formulat de reclamantul A. împotriva sentinței nr. 48/2019 din 9 aprilie 2019 a Curții de Apel Iași – secția de contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunțată astăzi, 8 aprilie 2021, prin punerea soluției la dispoziția părților prin mijlocirea grefei instanței.