ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1205/2022
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1205/2022 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2022)
Ședința publică din data de 2 martie 2022
Asupra recursului de față;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
I. Circumstanțele cauzei
Obiectul cererii de chemare în judecată
Prin cererea de chemare în judecată, înregistrată la data de 7 iunie 2019, pe rolul Curții de Apel Iași, secția de contencios administrativ și fiscal, reclamantul A., în contradictoriu cu pârâta Agenția Națională de Integritate ("ANI"), a solicitat anularea Raportului de evaluare nr. x/17.05.2019, emis de pârâtă.
Hotărârea instanței de fond
Prin sentința civilă nr. 124 din 14 octombrie 2019, Curtea de Apel Iași, secția de contencios administrativ și fiscal a respins cererea de chemare în judecată formulată de reclamantul A., în contradictoriu cu pârâta Agenția Națională de Integritate, ca neîntemeiată.
Calea de atac exercitată în cauză
Împotriva sentinței civile nr. 124 din 14 octombrie 2019, pronunțată de Curtea de Apel Iași, secția de contencios administrativ și fiscal, a declarat recurs reclamantul A., întemeiat pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 6 și 8 C. proc. civ., solicitând admiterea recursului, casarea sentinței recurate și, în rejudecare, admiterea acțiunii.
Apărările formulate în cauză
Prin întâmpinarea înregistrată în dosarul instanței de recurs, intimata-pârâtă ANI a invocat excepția nulității recursului, în privința criticilor întemeiate pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., iar în subsidiar, a solicitat respingerea recursului, ca nefondat.
II. Soluția instanței de recurs
Analizând, în raport de dispozițiile art. 248 alin. (1) C. proc. civ., excepția nulității recursului, Înalta Curte constată că recursul este nul, pentru următoarele considerente:
Potrivit art. 486 alin. (1) lit. d) și art. 486 alin. (3) din C. proc. civ., republicat:
"(1) Cererea de recurs va cuprinde următoarele mențiuni:
d) motivele de nelegalitate pe care se întemeiază recursul și dezvoltarea lor sau, după caz, mențiunea că motivele vor fi depuse printr-un memoriu separat".(...)
(3) Mențiunile prevăzute la alin. (1) lit. a) și c) - e),(...), sunt prevăzute sub sancțiunea nulității."
Articolul 487 alin. (1) din C. proc. civ., republicat, prevede că:
"Recursul se va motiva prin însăși cererea de recurs, în afară de cazurile prevăzute la art. 470 alin. (5), aplicabile și în recurs."
Conform art. 489 alin. (1) din C. proc. civ., republicat:
"Recursul este nul dacă nu a fost motivat în termenul legal, cu excepția cazului prevăzut la alin. (3).", iar potrivit art. 489 alin. (2) din C. proc. civ., republicat:
"Aceeași sancțiune intervine în cazul în care motivele invocate nu se încadrează în motivele de casare prevăzute la art. 488."
Examinând recursul declarat în cauză prin raportare la aceste dispoziții legale, Înalta Curte constată că cererea de recurs nu cuprinde motivele de nelegalitate pe care reclamantul își întemeiază cererea, criticile formulate neputând fi încadrate în motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) din C. proc. civ., în raport de conținutul concret al hotărârii atacate.
Astfel, recurentul-reclamant a încadrat recursul în cazurile de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 6 și 8 C. proc. civ., iar în motivarea căii de atac, a reiterat toate argumentele din cuprinsul cererii de chemare în judecată.
Singurele referiri la sentința recurată se regăsesc într-un singur paragraf din prima pagină a recursului, în care reclamantul arată că instanța de fond a constatat în mod netemeinic că acesta ar fi exercitat simultan cele două funcții incompatibile, fără a lua în calcul niciunul dintre motivele expuse pe fondul contestației, constatând doar că exercitarea calității de comerciant rezultă din înregistrarea la ONRC, fără a ține cont și fără a înlătura apărările din contestație, în mod special pe cele cu privire la culegerea fructelor civile naturale ale unui bun propriu al reclamantului, în speță un teren agricol. Or, aceste argumente nu reprezintă decât concluziile reclamantului cu privire la nelegalitatea sentinței recurate, urmate fiind de reluarea integrală a argumentației din acțiune. Nefiind însoțite de critici de nelegalitate efective, concrete, la adresa sentinței recurate, din perspectiva normelor de drept incidente încălcate în cauză, respectiv nefiind prezentat raționamentul juridic contrar celui utilizat de instanța de fond, de natură să susțină concluziile reclamantului, aceste susțineri succinte nu sunt suficiente pentru a se considera îndeplinită cerința motivării recursului.
Potrivit art. 483 alin. (3) din C. proc. civ.:
"Recursul urmărește să supună Înaltei Curți de Casație și Justiție examinarea, în condițiile legii, a conformității hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile", legiuitorul înțelegând să încadreze recursul în rândul căilor extraordinare de atac, obiectul său fiind acela al verificării aspectelor de nelegalitate indicate în mod expres și limitativ de dispozițiile art. 488 C. proc. civ.
Recursul nu reprezintă o cale devolutivă de atac, instanța de recurs fiind învestită cu analiza conformității hotărârii recurate în raport de dispozițiile legale incidente, prin prisma motivelor de casare expuse de art. 488 C. proc. civ.. De aceea, simpla indicare formală a încadrării recursului în motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 6 și 8 C. proc. civ. nu este suficientă pentru a se considera îndeplinită condiția motivării recursului, atât timp cât criticile expuse nu pot fi încadrate în motivele de casare prevăzute de lege.
Deoarece reclamantul nu s-a conformat exigențelor cerute de lege și nu a formulat critici care să poată fi încadrate în vreunul dintre cazurile expres și limitativ prevăzute de art. 488 din C. proc. civ., Înalta Curte va aplica sancțiunea nulității recursului, în conformitate cu dispozițiile art. 489 alin. (2) C. proc. civ.
Pentru aceste considerente, în temeiul dispozițiilor art. 486 alin. (1) lit. d) și art. 489 alin. (2) din C. proc. civ., republicat, Înalta Curte va anula, ca nemotivat, recursul declarat de reclamantul A..
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Anulează, ca nemotivat, recursul declarat de reclamantul A. împotriva sentinței civile nr. 124 din 14 octombrie 2019, pronunțată de Curtea de Apel Iași, secția de contencios administrativ și fiscal.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică, astăzi, 2 martie 2022.