ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 6179/2021

Ședința publică din data de 8 decembrie 2021

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată la data de 21 decembrie 2017, pe rolul Curții de Apel Iași, secția contencios administrativ și fiscal, sub nr. x/2017, reclamantul A., în contradictoriu cu pârâta Agenția Națională de Integritate, a solicitat anularea Raportului de evaluare nr. x din 7.12.2017 emis de pârâtă

Prin sentința civilă nr. 67 din 21 mai 2018, Curtea de Apel Iași a respins, ca neîntemeiată, acțiunea formulată de reclamantul A., în contradictoriu cu pârâta Agenția Națională de Integritate.

Împotriva sentinței menționate la pct. I.2, a declarat recurs reclamantul A., întemeiat pe art. 488 alin. (1) pct. 6 și 8 C. proc. civ., solicitând casarea sentinței atacate și, în rejudecare, admiterea cererii de chemare în judecată așa cum a fost formulată.

În motivarea recursului, din perspectiva cazului de casare reglementat de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., recurentul-reclamant arată că hotărârea atacată nu este motivată, susținând, în esență, următoarele:

- în ceea ce privește primul motiv de anulare pe care l-a invocat prin acțiune, respectiv că nu a fost membru în CA în nume propriu, ci în calitate de reprezentant al primarului, instanța nu a argumentat modul în care a interpretat textul legal, raționamentul prin care a ajuns la concluzia că nu există diferențe de regim juridic între a fi reprezentantul unei entități căreia legea îi impunea să fie reprezentată în CA, pe de o parte, și de a fi membru în nume propriu, fiind în același timp viceprimar, pe de altă parte;

- motivul de nelegalitate vizând problema presupusei retroactivități a legii a fost respins de instanță cu o motivare extrem de sumară și de nesatisfăcătoare la nivelul raționamentului, neputându-se considera că recurgerea la principiul neretroactivității reprezintă, în sine, motivare;

- deși practica ÎCCJ în materie este binecunoscută, în sensul în care se va analiza obligatoriu distincția interes personal/interes general în exercițiul funcției, instanța nu a expus argumentele pentru care a respins solicitarea reclamantului de a analiza interesul urmărit, arătând doar că legea nu distinge;

- totodată, instanța nu s-a oprit asupra multora dintre argumentele prezentate de reclamant în cererea introductivă.

De asemenea, hotărârea atacată este nelegală, fiind pronunțată cu încălcarea normelor de drept material incidente în cauză.

În esență, circumscris art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., recurentul-reclamant susține că în mod greșit a apreciat prima instanță că dispozițiile art. 87 alin. (1) lit. d) din Legea nr. 161/2003 sunt aplicabile în cauză, reiterând recurentul argumentele promovate în fața primei instanțe prin care tinde să demonstreze că intimata-pârâtă a procedat la reținerea unei stări de incompatibilitate, în baza unei norme legale ce nu exista în perioada de referință avută în vedere în raportul de evaluare.

Recurentul-reclamant arată că dispozițiile art. 87 alin. (1) lit. d) din Legea nr. 161/2003 sunt de strictă aplicare și interpretare, iar în cauza de față, instanța de fond le-a extins dincolo de ipotezele în care se aplică.

Recurentul arată că a participat în consiliile de administrație în calitate de reprezentant al primarului, iar nu în nume propriu, întrucât autoritatea executivă, respectiv instituția primarului, i-a acordat mandat să o reprezinte, astfel că era obligat să respecte mandatul, căci, dacă ar fi refuzat să-l îndeplinească, ar fi suportat consecințe legale.

Consideră recurentul că aceste dispoziții trebuie să fie interpretate în favoarea celui ale cărui drepturi sunt afectate, în speță în favoarea sa, căci, nu rezultă, dincolo de orice îndoială, că a participat în nume propriu în CA, ci, dimpotrivă, a acționat pentru a îndeplini un mandat provenind de la un organ executiv, mandat care îi restrânge competențele strict la urmărirea interesului public.

Mandatul, așadar, nu este o funcție și nu poate genera incompatibilitatea reținută în sarcina sa.

În opinia recurentului, interpretarea de către instanță a dispozițiilor art. 87 alin. (1) lit. d) din Legea nr. 163/2003 vine în contradicție cu principiul accesibilității și clarității legii.

De asemenea, instanța de fond a interpretat greșit din punct de vedere sistematic textele legale incidente, în sensul în care, instanța ar fi trebuit să observe că între Legea nr. 161/2003 și Legea nr. 1/2011 este o relație de gen/specie.

Astfel, în ceea ce privește incompatibilitățile, Legea nr. 161/2003 este norma cu caracter general, pe când Legea nr. 1/2011 este norma cu caracter special.

Într-o atare situație, modificarea ulterioară a legii generale nu este de natură a lipsi de efecte principiul specialia generalibus derogant. Având în vedere că incompatibilitatea sancționată de ANI nu mai era sancționată la momentul la care presupusa faptă a avut loc, consideră că soluția instanței de fond este una injustă.

Recurentul susține și că în mod greșit instanța de fond a interpretat principiul neretroactivității legii noi.

Deși în mod corect se reține că presupusa situație de incompatibilitate în care s-a aflat recurentul s-a născut sub imperiul Legii nr. 161/2003, în forma pe care o avea art. 87 alin. (1) lit. d) la acel moment, totuși, analiza instanței de fond se îndepărtează de conținutul modificat al normei, astfel cum aceasta se află în vigoare la momentul emiterii raportului de evaluare, reținând instanța de fond că legea aplicabilă raportului juridic este una civilă.

În raport de dispozițiile art. 6 alin. (1) C. civ., care prevăd că "legea civilă este aplicabilă cât timp este în vigoare", consideră recurentul că activitatea de evaluare a respectării regimului incompatibilităților trebuia declanșată și finalizată prin raportul de evaluare în intervalul de timp în care cazul de incompatibilitate investigat a avut o reglementare legală, adică până la data de 10 iunie 2017. După această dată, cazul de incompatibilitate cercetat nemaifiind reglementat, pârâta nu putea să emită decât un act de clasare și nu un raport de evaluare prin care să constate respectiva situație de incompatibilitate.

Arată că principiul aplicării imediate a legii civile noi este regula de drept potrivit căreia, de îndată ce o lege a fost adoptată, legea nouă se aplică tuturor situațiilor ivite după intrarea sa în vigoare, excluzând aplicarea legii vechi. Acest principiu nu are o consacrare expresă, însă este apreciat ca fiind consecința firească a principiului neretroactivității, pe care îl completează, cum se reține, spre exemplu, în decizia nr. 2449/2013 a ÎCCJ. Acest principiu cunoaște o excepție, și anume, ultraactivitatea (supraviețuirea) legii vechi, care poate fi prevăzută de legiuitor, în mod expres, în cuprinsul legii noi, sau poate fi dedusă din redactarea legii.

În speță, activitatea de verificare a situației de incompatibilitate s-a declanșat sub imperiul textului nemodificat de Legea nr. 128/10 iunie 2017, însă, raportul de evaluare s-a încheiat după intrarea în vigoare a legii noi - Legea nr. 128/2017, care a eliminat din sfera cazurilor de incompatibilitate pe cel care interzicea exercitarea simultană a funcției de viceprimar cu cea de membru în consiliul de administrație al unei școli. Întrucât Legea nr. 128/2017 nu cuprinde norme tranzitorii în ceea ce privește situațiile născute anterior intrării sale în vigoare, ar rezulta că prevederile acesteia se aplică și situațiilor juridice născute sub legea veche, dar nesoluționate încă la momentul intrării în vigoare a legii noi. Aceasta cu atât mai mult cu cât legiuitorul nu a prevăzut în mod expres că situațiile juridice născute sub legea veche, dar nesoluționate încă la data intrării în vigoare a legii noi, rămân supuse reglementărilor legale sub care s-au ivit.

Recurentul invocă și că prima instanță ar fi trebuit să observe că nu a fost niciodată remunerat, ceea ce demonstrează că el nu a acționat pentru un interes personal. Pe de altă parte, făcând parte din CA al unității de învățământ nu din voință proprie, ci în executarea unui mandat dat de organul executiv al orașului, recurentul susține faptul că a acționat pentru un interes social.

Intimata-pârâtă Agenția Națională de Integritate nu a depus întâmpinare, însă, a depus concluzii scrise, prin care a solicitat respingerea recursului, ca nefondat, răspunzând punctual criticilor formulate de recurent.

II. Soluția instanței de recurs

Analizând actele și lucrările dosarului, precum și sentința recurată, în raport de motivele de casare invocate, Înalta Curte constată că recursul declarat de reclamant este nefondat, pentru următoarele considerente:

Referitor la motivele de nelegalitate circumscrise cazului de casare reglementat de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., Înalta Curte constată că sunt nefondate. Subsumat acestui text de lege, recurentul-reclamant a invocat caracterul succint ori chiar lipsa motivării cu privire la o serie de apărări ale părții, susțineri care, la verificarea conținutului sentinței recurate, nu se confirmă.

Înalta Curte constată că prima instanță a respectat rigorile art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ., sentința recurată cuprinzând argumente care demonstrează că judecătorul fondului a analizat în mod adecvat argumentele expuse de părți, precum și elementele de fapt și de drept ale cauzei, pe care le-a trecut prin filtrul propriei sale aprecieri și a explicat raționamentul pe baza căruia a reținut că cererea cu soluționarea căreia a fost învestit este neîntemeiată.

Împrejurarea că argumentele expuse în considerentele sentinței recurate corespund poziției procesuale exprimate de pârâtă nu reprezintă o necercetare a cauzei în sensul neprezentării argumentelor proprii instanței și al neanalizării susținerilor reclamantului, în condițiile în care argumentele proprii judecătorului pot fi decelate cu ușurință din lecturarea hotărârii, iar din considerentele sentinței reiese că au fost avute în vedere susținerile părților, raportate la probatoriile administrate în cauză.

Totodată, instanța de control judiciar reține că hotărârea nu trebuie să cuprindă un răspuns exhaustiv dat fiecărei susțineri formulate de părțile în proces, fiind suficient a se răspunde argumentelor fundamentale, de natură a susține soluția pronunțată în cauză, obligație îndeplinită în prezenta speță.

În realitate, nemulțumirile recurentului-reclamant privesc modalitatea în care instanța de fond a făcut aplicarea normelor de drept material la situația în speță, critici care se circumscriu motivului de casare întemeiat pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., urmând a fi analizate din această perspectivă.

Trecând la analiza motivelor de nelegalitate circumscrise art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., Înalta Curte constată că sunt nefondate, de asemenea.

Instanța de fond a fost învestită, pe calea prevăzută de art. 22 alin. (1) din Legea nr. 176/2010, cu soluționarea cererii formulate de reclamantul A., având ca obiect anularea Raportului de evaluare nr. x/07.12.2017, emis de intimata-pârâtă Agenția Națională de Integritate, prin care s-a reținut că persoana evaluată a încălcat regimul juridic al incompatibilităților în sensul prevăzut de art. 87 alin. (1) lit. d) din Legea nr. 161/2003, deținând în perioada 09.08.2012 - 29.10.2013, simultan cu funcția de viceprimar al orașului Negrești, județul Vaslui, calitatea de membru în Consiliul de Administrație al Grupului Școlar Industrial Nicolae Iorga Negrești, al Școlii Mihai David din Negrești și al Școlii cu clasele I-VIII Parpanița.

Instanța a respins acțiunea reclamantului, ca neîntemeiată, soluție care este legală, reflectând interpretarea și aplicarea corectă a prevederilor legale pertinente, Înalta Curte considerând-o a fi în sensul scopului normei prevăzute de art. 87 alin. (1) lit. d) din Legea nr. 161/2003, în raport cu situația de fapt rezultată din probele administrate în procedura administrativă și în cea judiciară.

După cum a arătat și intimata prin intermediul notelor scrise înregistrate în dosarul de recurs, se observă că, prin recursul formulat, recurentul nu neagă situația de fapt reținută prin raportul de evaluare, ci critică sentința instanței de fond motivat de faptul că se impunea a se lua în considerare că (i) nu a exercitat calitatea de membru în consiliul de administrație al instituțiilor de învățământ în nume propriu, ci ca reprezentant al primarului, (ii) a se da eficiență modificărilor aduse art. 87 alin. (1) lit. d) din Legea nr. 161/2003 prin Legea nr. 128/2017 și (iii) a se avea în vedere faptul că nu a urmărit un interes personal, nefiind remunerat.

Referitor la critica prin care recurentul-reclamant susține că starea de incompatibilitate nu există, întrucât nu a exercitat calitatea de membru în consiliul de administrație al instituțiilor de învățământ în nume propriu, ci ca reprezentant al primarului

Conform art. 87 alin. (1) lit. d) din Legea nr. 161/2003, în forma în vigoare în perioada evaluată, funcția de viceprimar este incompatibilă cu funcția de membru al consiliului de administrație al unei instituțiile publice.

De asemenea, conform art. 96 alin. (2) lit. a) din Legea educației naționale nr. 1/2011, forma în vigoare până la 30.06.2014, (î)n unitățile de învățământ de stat consiliul de administrație este organ de conducere și este constituit din 7, 9 sau 13 membri, astfel: a) în cazul unităților de învățământ de nivel gimnazial cu un singur rând de clase, consiliul de administrație este format din 7 membri, cu următoarea componență: 3 cadre didactice, inclusiv directorul; 2 reprezentanți ai părinților; un reprezentant al primarului; un reprezentant al consiliului local. Prevederile prezentului articol se aplică în mod corespunzător și pentru învățământul preșcolar și primar.

În raport de conținutul clar și precis determinat al acestor dispoziții legale, se constată că starea de incompatibilitate există în prezența îndeplinirii simultane a funcției de viceprimar cu calitatea de membru în consiliul de administrație al unor unități de învățământ de nivel gimnazial, cum este cazul în speță.

Este de observat că, potrivit textului legal mai sus-menționat, existența situației de incompatibilitate este întrunită prin simpla realizare cumulativă a celor două condiții - calitatea de viceprimar și calitatea, simultană, de membru în consiliul de administrație într-o instituție publică - unitate de învățământ de nivel gimnazial, condiții pe care este cert că recurentul-reclamant A. le-a întrunit, simultan, în perioada relevantă în cauză, 9 august 2012 - 29 octombrie 2013.

Astfel, trebuie avut în vedere domeniul diferit de reglementare al dispozițiilor în examinare, art. 87 alin. (1) lit. d) din Legea nr. 161/2003 stabilind incompatibilitățile specifice aleșilor locali, iar art. 96 alin. (2) lit. a) din Legea educației naționale nr. 1/2011 referindu-se la constituirea consiliilor de administrație în cazul unităților de învățământ de stat de nivel gimnazial, preșcolar și primar.

Apoi, dispozițiile art. 96 alin. (2) lit. a) din Legea educației naționale nr. 1/2011 nu obligă viceprimarul să fie membru în consiliul de administrație al școlii, ci prevede numai că, în cazul unităților de învățământ de nivel gimnazial, consiliul de administrație include și un reprezentant al primarului, dispoziția normei fiind precis determinată sub aspectul obligației prevăzute în sarcina primarului, aceea privind desemnarea unui astfel de reprezentant în consiliul de administrație.

Intenția legiuitorului, așadar, este clară și neechivoc exprimată, în sensul stabilirii unei incompatibilități între funcția de primar/viceprimar, și cea de membru în consiliul de administrație al unei instituții publice.

Dispozițiile art. 96 alin. (2) lit. a) din Legea nr. 1/2011 nu intră în conflict cu prevederea de la art. 87 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 161/2003, dimpotrivă, fac posibilă evitarea/înlăturarea situației de incompatibilitate, prin obligația de numire a unui reprezentant al primarului în consiliul de administrației al unității de învățământ.

Această obligație nu se consideră îndeplinită și nu produce efecte sub aspectul inexistenței incompatibilității, în cazul în care calitatea de reprezentant al primarului în consiliul de administrație al unității școlare este transferată în persoana viceprimarului, acesta fiind cel care participă la ședințele consiliului de administrație, deținând astfel calitatea de membru în consiliul de administrație al unei instituții publice, adică, tocmai ceea ce se interzice viceprimarului în exercitarea mandatului său de ales local.

Așa fiind, Înalta Curte constată că numirea viceprimarului orașului Negrești, județul Vaslui - recurentul-reclamant A., s.n, în consiliul de administrație al școlilor gimnaziale nu a avut loc în temeiul și cu respectarea legii, persoana desemnată/numită în calitate de reprezentant al primarului în consiliul de administrație al unității de învățământ având obligația de a nu încălca ea însăși regimul juridic al incompatibilităților.

Este de subliniat aspectul că în consiliul de administrație al școlii putea fi desemnat orice consilier local, în afara viceprimarului, întrucât acesta nu putea deține în mod legal ambele funcții.

Referitor la critica prin care recurentul-reclamant susține că trebuia să se dea eficiență modificărilor aduse art. 87 alin. (1) lit. d) din Legea nr. 161/2003 prin Legea nr. 128/2017

Este adevărat că ulterior legea incidentă, în articolul care interesează, a suferit modificări în sensul instituirii unei excepții pentru situația în care calitatea de membru în consiliul de administrație al unei instituții publice vizează o unitate de învățământ din rețeaua autorităților unităților de administrație publică locală.

Astfel, potrivit Legii nr. 128/2017 de modificare a Legii nr. 161/2003, există incompatibilitate pentru cumulul de calități ...cu excepția... membrilor în consiliile de administrație ale unităților și instituțiilor de învățământ de stat sau confesionale și ale spitalelor publice din rețeaua autorităților administrației publice locale.

O atare modificare legislativă, însă, nu reprezintă legea aplicabilă raportului juridic de drept administrativ supus analizei în prezenta cauză, și aplicarea acestei dispoziții legale nu poate fi atrasă asupra litigiului din prezenta cauză, așa cum greșit apreciază recurentul-reclamant.

Potrivit art. 15 alin. (2) din Constituție, legea dispune numai pentru viitor, cu excepția legii penale sau contravenționale mai favorabile. În același sens, potrivit art. 6 din C. civ. - cu care legea de drept administrativ (material și procesual) se completează, potrivit art. 28 din Legea nr. 554/2004, legea civilă este aplicabilă cât timp este în vigoare, aceasta nu are putere retroactivă.

Nu se poate reține astfel, aplicarea Legii de modificare nr. 128/2017, publicată în M.O. din 7 iunie 2017, înapoi în timp, anterior datei edictării ei, pentru a se reține astfel a fi incidentă și situației recurentului-reclamant, cu mult premergătoare apariției acestei legi (09.08.2012 - 29.10.2013), nefiind vorba, prin excelență, despre o lege penală sau contravențională pentru care Constituția admite, prin excepție, retroactivitatea.

Reglementarea incompatibilităților, din punct de vedere al existenței și efectelor pe care le generează, se raportează la legea în vigoare la momentul cumulării funcțiilor incompatibile, fără a avea relevanță modificările legislative intervenite ulterior, în cursul, sau după finalizarea activității de evaluare.

Astfel, raportul juridic este supus reglementărilor legale în vigoare la data nașterii sale, schimbarea ulterioară a condițiilor legale neavând nicio influență asupra legalității acestuia. Cu alte cuvinte, o situație juridică produce acele efecte care sunt prevăzute de legea civilă în vigoare la data nașterii ei.

De aceea, în mod legal, pârâta ANI a aplicat faptelor de incompatibilitate dispozițiile art. 87 alin. (1) lit. d) din Legea nr. 161/2003, în vigoare la data comiterii acestora, și nu dispozițiile Legii nr. 128/2017, care a intrat în vigoare ulterior săvârșirii faptei de incompatibilitate referitoare la deținerea și exercitarea simultană a funcției de viceprimar și funcției de membru în Consiliul de Administrație al unor școli gimnaziale.

Față de acestea, se reține, încă o dată, că recurentul-reclamant s-a aflat în stare de incompatibilitate, prin efectul legii, întrucât a exercitat simultan funcția de viceprimar al orașului Negrești și cea de membru în Consiliile de Administrație ale unităților școlare de pe raza orașului Negrești.

Nu servește în prezenta cauză, pentru înlăturarea concluziilor de mai sus, nici argumentul legat de interpretarea dispozițiilor cu observarea modificărilor succesive în timp.

Soluția legislativă instituită de art. 87 alin. (1) lit. d) din Legea nr. 161/2003, în forma în vigoare intervalului temporal pentru care se constatase incidentul de integritate, este clar în sensul unei incompatibilități pentru situația de cumul de calități precum cel în cauză, astfel că, nu invită la speculații și interpretări, în care forma viitoare a legii (care introduce excepția), să poată constitui un argument de clarificare, interpretare. Această lege este o chestiune de optică legislativă ce aparține exclusiv legiuitorului, care și-a asumat o astfel de formă, tot astfel cum, ulterior, în 2017, legiuitorul a înțeles să-și asume o altă optică și să instituie o excepție în sensul arătat anterior.

În acest sens, de altfel, s-a pronunțat și Curtea Constituțională în decizia nr. 45 din 22 ianuarie 2019, arătând că din această perspectivă, a succesiunii legilor în timp, Curtea a observat că autorul critică, în realitate, modul de interpretare și aplicare a legii de către Agenția Națională de Integritate, aspect ce excedează controlului de constituționalitate. În acest sens, Curtea a reținut că, în jurisprudența sa în materie, a constatat că susținerile privind înțelegerea conținutului normelor juridice criticate, prin corelare cu alte dispoziții legale, vizează interpretarea și aplicarea legilor în cauza dedusă judecății. Cu privire la succesiunea în timp a soluțiilor legislative criticate, Curtea a reținut că acestea reprezintă opțiunea legiuitorului, încadrându-se în marja sa de apreciere cu privire la stabilirea regimului incompatibilităților, iar instanța judecătorească analizează aplicarea legii la cazul dedus judecății, potrivit principiului tempus regit actum.

În concluzie, Înalta Curte constată că este neîntemeiată critica din recurs privitoare la neaplicarea de către autoritatea pârâtă și de către instanța de fond a dispozițiilor Legii nr. 128/2017.

Referitor la critica prin care recurentul-reclamant susține că nu a urmărit un interes personal, nefiind remunerat

Înalta Curte reține că nu are relevanță că nu a fost demonstrat un interes personal sau patrimonial al recurentului-reclamant, raportat la împrejurarea că nu a fost retribuit pentru exercitarea calității de membru al Consiliului de Administrație al școlilor, întrucât Legea nr. 161/2003 nu condiționează starea de incompatibilitate de obținerea vreunui folos sau a vreunui venit, astfel că este necesară și suficientă deținerea simultană a funcției de viceprimar și a calității de membru în consiliul de administrație al unei instituții publice, pentru reținerea incompatibilității în discuție.

De altfel, nici referirile recurentului-reclamant la particularitățile prezentului litigiu, respectiv că a acționat pentru un interes social și nu unul personal, nu sunt de natură să justifice soluția de anulare a raportului de evaluare.

Dovedirea interesului prezintă relevanță sub aspectul existenței conflictului de interese și nu a stării de incompatibilitate, art. 70 din Legea 161/2003 stabilind că "Prin conflict de interese se înțelege situația în care persoana ce exercită o demnitate publică sau o funcție publică are un interes personal de natură patrimonială, care ar putea influența îndeplinirea cu obiectivitate a atribuțiilor care îi revin potrivit Constituției și altor acte normative".

Or, în cauză, s-a reținut că reclamantul s-a aflat în stare de incompatibilitate și nu în conflict de interese.

Prin urmare, Înalta Curte constată că soluția instanței de fond, de menținere a Raportului de evaluare prin care s-a reținut starea de incompatibilitate în sarcina recurentului-reclamant este legală, corect fiind constatată incidența prevederilor art. 87 alin. (1) lit. d) din Legea nr. 161/2003, în forma în vigoare intervalului temporal pentru care se constatase incidentul de integritate.

Pentru considerentele expuse, constatând că nu sunt incidente motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 6 și 8 C. proc. civ., în temeiul dispozițiilor art. 20 din Legea nr. 554/2004, raportat la prevederile art. 496 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul declarat de reclamantul A., ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de reclamantul A. împotriva sentinței civile nr. 67 din 21 mai 2018, pronunțată de Curtea de Apel Iași, secția de contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 8 decembrie 2021.