ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4506/2022

Ședința publică din data de 6 octombrie 2022

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Circumstanțele cauzei

Obiectul cererii de chemare în judecată

Prin acțiunea înregistrată la data de 18.12.2019, pe rolul Curții de Apel București, secția a IX a contencios administrativ și fiscal, reclamanții A. și B. personal și în calitate de părinți ai minorei C. în contradictoriu cu Inspecția Iudiciară au formulat prezenta contestație împotriva Rezoluției inspecției judiciare nr. 3417/08.10.2019, comunicate acestora la data de 02.12.2019 prin care solicită: în baza art. 45 indice 1 din Legea nr. 317/2004, efectuarea de către Inspecția Judiciară a verificărilor concrete cu privire la abaterile disciplinare săvârșite de dl procuror D. cu privire la: art. 99 lit. a) - a adus atingere prestigiului justiției, deoarece prin actele sale a arătat că hotărârile judecătorești irevocabile ar putea fi puse la îndoială sau neexecutate, încurajând astfel nerespectarea acestora, gravitatea abaterii disciplinare fiind amplificată tocmai de calitatea sa de procuror general interimar al României; art. 99 lit. t) - a formulat cererea de emitere a ordonanței președințiale vădit inadmisibilă prin care a solicitat restrângerea dreptului la liberă circulație al minorei nesupuse vreunei cercetări penale: art. 99 lit. l) - a efectuat imixtiuni în activitatea judecătorilor Curții de Apel Craiova si procurorilor din cadrul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Craiova; în baza art. 100 lit. e) din Legea nr. 303/2004, sancționarea procurorului D. în principal, cu excluderea din magistratură, iar în subsidiar cu suspendarea din funcție timp de 6 luni si diminuarea indemnizației lunare conform art. 100 lit. b) - e) din Legea nr. 303/2004.

Hotărârea instanței de fond

Prin sentința nr. 654 din 20 iulie 2020, Curtea de Apel București, secția a IX-a contencios administrativ și fiscal a respins contestația formulată de reclamanții A. și B. în contradictoriu cu pârâta Inspectia Judiciară, ca neîntemeiată.

Calea de atac exercitată în cauză

Împotriva sentinței nr. 654 din 20 iulie 2020 a Curții de Apel București, secția a IX-a contencios administrativ și fiscal au declarat recurs reclamanții A. și B..

În opinia recurenților, instanța a depășit atribuțiile puterii judecătorești deoarece a efectuat acte date de art. 134 alin. (2) și alin. (3) din Constituția României în competenta exclusivă a Inspecției Judiciare (art. 488 alin. (1) pct. 4 C. proc. civ.).

În procedura specială prevăzută de art. 45 indice 1 din Legea nr. 317/2004, instanța este sesizată strict pentru a analiza_dacă Inspecția Judiciară a realizat verificările prealabile necesare pentru soluționarea sesizării, iar nu pentru a analiza existența sau inexistenta abaterii disciplinare - aceasta din urmă este atribuția exclusivă a Consiliului Superior al Magistraturii (Secția pentru procurori).

Susțin recurenții că instanța a încălcat puterea de lucru judecat a hotărârilor judecătorești irevocabile prin care acțiunile promovate de procuror D. au fost respinse ca inadmisibile, instanțele constatând că legea nu prevedea dreptul de sesizare a instanței. Or instanța a reținut că normele procesuale ar fi prevăzut dreptul procurorului de a formula respectivele cereri în contradicție vădită cu lucrul deja judecat cu titlu irevocabil de către Curtea de Apel Craiova în dosarul nr. x/2019 și de Tribunalul Olt în dosarul nr. x/2019 (art. 488 alin. (1) pct. 5 din C. proc. civ.).

De asemenea, au mai precizat recurenții că instanța a încălcat normele procesuale sancționate cu nulitatea, deoarece hotărârea recurată s-a pronunțat cu depășirea limitelor judecății și învestirii, stabilite expres de art. 45 indice 1 alin. (4) din Legea nr. 317/2004.

În motivarea căii de atac recurenții au mai susținut următoarele.

Instanța de fond nu a analizat dacă verificările prealabile efectuate de Inspecție ar fi fost suficiente sau era necesară realizarea unor verificări prealabile suplimentare

Instanța a interpretat eronat normele de drept material stabilite de art. 99 - art. 100 din Legea nr. 304/2004, în ceea ce privește condițiile legale necesar a fi îndeplinite pentru existența abaterilor disciplinare.

Considerentele Înaltei Curți asupra recursului

Examinând sentința atacată prin prisma criticilor formulate și a dispozițiilor legale incidente, Înalta Curte constată următoarele:

Motivul de nelegalitate prevăzut la art. 488 pct. 4 - când instanța a depășit atribuțiile puterii judecătorești, invocate de recurenți, este neîntemeiat, casarea hotărârii putându-se dispune doar în cazul în care magistratul fondului ar fi săvârșit acte care intră în sfera activității autorității executive sau legislative. Astfel, se poate observa că instanța fondului cauzei nu a săvârșit acte care intră în atribuțiile unor organe aparținând altei autorități în stat, alta decât cea judecătorească.

Acest motiv de casare este unul de ordine publică, iar în doctrină s-a stabilit că pentru a fi în prezența acestui motiv de recurs când instanța ar săvârși un exces de putere în una dintre următoarele forme: îndeplinirea unui act pe care numai un organ al puterii executive sau al puterii legislative îl poate face; consfințirea, cu valoare legală, a unor texte abrogate; contestarea puterii legale a unor texte legislative; aplicarea unei legi adoptate înainte de intrarea ei în vigoare; respectiv pronunțarea pe cale de dispoziții generale. Or, se observă că niciunul dintre aceste evenimente nu s-a produs cu prilejul judecării fondului de către Curtea de Apel București și nici cu ocazia motivării hotărârii recurate.

Nici motivul de nelegalitate prevăzut la art. 488 pct. 5 - prin hotărârea dată, instanța a încălcat regulile de procedură a căror nerespectare atrage sancțiunea nulității - nu este întemeiat, acesta incluzând nesocotirea unor principii fundamentale a căror nerespectare nu se încadrează în alte motive de recurs.

Simpla indicare a unui articol din C. proc. civ. despre care recurenții apreciază că nu ar fi fost respectat, nu este suficientă și nu poate fi asimilată cu cerința obligatorie a motivării recursului.

În ceea ce privește cel de al treilea motiv de casare invocat de către recurenți, art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., instanța de control judiciar reține următoarele.

În mod corect Curtea de Apel București, prin hotărârea pronunțată a reținut că, răspunderea disciplinară a magistraților poate fi antrenată numai dacă se constată, pe bază de probe îndeplinirea cumulativă a condițiilor generale referitoare la existența unei valori sociale lezate, respectiv încălcarea unor obligații de serviciu, existența unei fapte prin care sunt nerespectate una sau mai multe obligații de serviciu, vinovăția persoanei care comite abaterea disciplinară și nu în ultimul rând existența legăturii de cauzalitate între fapta comisă și rezultatul produs.

Potrivit art. 99 lit. a) din Legea nr. 303/2004 republicată și modificată, constituie abatere disciplinară "manifestările care aduc atingere onoarei sau probității profesionale ori prestigiului justiției, săvârșite în exercitarea sau în afara exercitării atribuțiilor de serviciu".

Această abatere are în vedere toate acțiunile sau inacțiunile judecătorului sau procurorului, prin care se nesocotesc, ori se aduc atingere unor standarde de conduită unanim acceptate sau prin care se prejudiciază reputația sistemului judiciar în ansamblul său. Prin reglementarea acestei abateri, legiuitorul a urmărit să dea eficiență standardelor de conduită impuse magistraților prin dispozițiile Legii nr. 303/2004, Legii nr. 161/2003 și Codului deontologic al judecătorilor și procurorilor.

Instanța de fond în mod corect a constatat că, în mod temeinic inspectorul judiciar a apreciat că acțiunile civile promovate de procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție nu pot îmbrăca forma unor conduite neconforme, în condițiile existenței unor norme corespondente ce atestă acest drept, acestea nefiind de natură a afecta disponibilitatea părților cu privire la decursul procesului civil. Promovarea acestor acțiuni civile, într-un cadru legal, constituie o garanție suplimentară în cadrul controlului jurisdicțional și nu reprezintă o manifestare care să aducă atingere onoarei sau probității profesionale ori prestigiului justiției.

Prin raportare la această abatere disciplinară, în mod judicios s-a reținut că verificările efectuate de inspectorul judiciar nu au relevat vreo conduită profesională a magistratului vizat care să exceadă cadrului procesual legal specific ce fac trimitere la instituția participării Ministerului Public în procesul civil, care e prevăzută de art. 92 din C. proc. civ.

Astfel, corect a constatat inspectorul judiciar în cuprinsul rezoluției contestate aspectul că, Inspecția Judiciară nu este un organ de control judiciar, context în care este exclus controlul legalității sau temeiniciei unei soluții civile, implicit și a acțiunilor promovate în sensul obținerii finalității în forma unei hotărâri judecătorești, în cazul prezentei spețe pe calea ordonanței președințiale/a revizuirii, o asemenea verificare constituind prerogativa exclusivă a autorităților judiciare cu atribuții concrete în acest sens.

Contrar susținerilor din cuprinsul cererii de recurs, în urma verificărilor prealabile efectuate în lucrarea nr. x, s-a constatat că nu se conturează indicii privind săvârșirea vreuneia din abaterile disciplinare prevăzute de art. 99 din Legea nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor șî procurorilor, republicată, de către magistrații vizați de sesizare, pentru motivele expuse în argumentarea măsurii dispuse de către inspectorul judiciar în legătură cu limitele de competență ale Inspecției Judiciare.

Referitor la rezoluția nr. C19-4517 a inspectorului-șef al Inspecției Judiciare, prin care a fost respinsă plângerea recurenților formulată împotriva rezoluției de clasare nr. 3417 din data de 8 octombrie 2019 emisă în dosarul nr x al Inspecției Judiciare, instanța reține că aceasta a fost emisă în temeiul dispozițiilor art. 45

1

alin. (2) lit. a) din Legea nr. 317/2004, republicată și modificată, cu respectarea condițiilor legale speciale în materie, neexistând astfel niciun motiv de nelegalitate care să conducă la desființarea acesteia.

Pentru considerentele expuse, nefiind identificate motive de casare a sentinței prin prisma dispozițiilor invocate de recurenti, Înalta Curte, în temeiul prevederilor art. 20 alin. (3) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările și completările ulterioare, coroborat cu art. 496 alin. (1) C. proc. civ., va respinge recursul ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de reclamanții A. și B. împotriva sentinței civile nr. 654 din 20 iulie 2020 a Curții de Apel București, secția a IX-a contencios administrativ și fiscal ca nefondat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 06 octombrie 2022.