ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1833/2023

Ședința publică din data de 30 martie 2023

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

Prin acțiunea înregistrată pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII-a de contencios administrativ, reclamanții A. și B. au solicitat infirmarea rezoluției de clasare nr. 2797/23.08.2019 și efectuarea de cercetări reale cu privire la abaterile disciplinare sesizate de reclamanți.

Prin sentința civilă nr. 1402 din 13 octombrie 2021, Curtea de Apel București, secția a VIII-a de contencios administrativ și fiscal a respins cererea formulată de reclamanții A. și B. în contradictoriu cu pârâta Inspecția Judiciară, ca nefondată.

Împotriva sentinței civile menționate au formulat recurs A. și B., invocând cazurile de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 5, 7 și 8 C. proc. civ.

În esență, recurenții susțin că, prin sentința atacată, instanța de fond a încălcat regulile de procedură sancționate cu nulitatea, a încălcat autoritatea de lucru judecat și a interpretat greșit normele de drept material.

Pentru aceste motive, recurenții apreciază că se impunea rejudecarea cauzei și, în baza art. 45 indice 1 din Legea nr. 317/2004, anularea soluțiilor de clasare dispuse de Inspecția Judiciară și obligarea Inspecției Judiciare să completeze cercetările cu privire la abaterile disciplinare săvârșite de dna procuror C., și anume cu privire la:

În dezvoltarea motivelor de recurs, reclamanții au arătat că la data de 10.07.2019 au sesizat Inspecția Judiciară cu privire la abaterile disciplinare săvârșite de dna procuror C., în calitate de procuror instrumentator al dosarului penal nr. x/2019 aflat pe rolul secției pentru Investigarea Infracțiunilor din Justiție, prin divulgarea de informații și documente cu caracter confidențial și secret din dosarul de urmărire penală și din dosarul de adopție al minorei D. și prin încălcarea normelor cu rea-credință, deoarece procurorul a reținut pașaportul minorei D., lipsind-o de un drept fundamental (dreptul la liberă circulație).

Prin încheierea penală (definitivă) nr. 265/14.07.2020 din dosarul nr. x/2020, Înalta Curte de Casație și Justiție a stabilit că măsura de reținere a pașaportului minorei D. dispusă de procurorul C. nu era prevăzută de lege, nu a urmărit un scop legitim și a încălcat dreptul fundamental al minorei la liberă circulație.

Recurenții arată că la data de 03.09.2020 au solicitat în prezentul dosar aplicarea puterii de lucru judecat a încheierii nr. 265/14.07.2020 a Înaltei Curți, arătând că există indicii că a fost săvârșită o abatere disciplinară, care trebuia cercetată de Inspecție, deoarece instanța supremă a anulat ordonanța din data de 21.06.2021 prin care procurorul a reținut pașaportul minorei, reținând că procurorul a încălcat un drept fundamental al minorei (dreptul la liberă circulație) și că procurorul a săvârșit un abuz în cursul urmăririi penale în dosarul nr. x/2019.

În baza art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., recurenții susțin că instanța a interpretat și aplicat eronat dispozițiile de drept material referitoare abaterile disciplinare art. 99 lit. j) și t) din Legea nr. 303/2004 și cele ale Legii nr. 317/20041. În opinia recurenților, instanța a înlăturat nelegal incidența încheierii penale nr. 265/14.07.2020 din prezenta cauză, deoarece este indiferent faptul că încheierea a fost pronunțată ulterior rezoluțiilor Inspecției Judiciare, iar încheierea Înaltei Curți are efect declarativ, constată un abuz de drept, nu are efect constitutiv de drepturi noi, ci doar confirmă susținerile reclamanților din sesizarea disciplinară. De vreme ce confirmă situația de fapt și motivele pentru care reclamanții au sesizat Inspecția, încheierea penală nr. 265/14.07.2020 trebuia să conducă la admiterea acțiunii în contencios și obligarea Inspecției să completeze cercetările.

Recurenții au arătat că, la data sesizării Inspecției, existau suficiente indicii că procurorul a săvârșit abaterile disciplinare, dar Inspecția nu a realizat cercetări efective.

Încheierea penală nr. 265/14.07.2020 constată aceeași situație de fapt ca cea sesizată Inspecției, și anume că procurorul a reținut ilegal pașaportul minorei si că procurorul a săvârșit un abuz în cursul urmăririi penale, că a încălcat dreptul fundamental al minorei la liberă circulație.

Reclamanții au sesizat Inspecției Judiciare exact fapta cu privire la care Înalta Curte a reținut că procurorul a săvârșit un abuz în cursul cercetării penale. Reclamanții au arătat în plângerea disciplinară că procurorul si-a exercitat funcția cu rea-credință (art. 99 lit. t) din Legea nr. 303/2004), pentru că a reținut ilegal pașaportul minorei, încălcând astfel un drept fundamental al minorei D..

Interpretarea instanței de fond, potrivit căreia în prezenta cauză nu poate avea incidență încheierea ÎCCJ nr. 265/14.07.2020, deoarece această încheiere este ulterioară rezoluțiilor de clasare, este eronată, deoarece încheierea penală nr. 265/14.07.2020 constată fapta deja săvârșită de procuror, hotărârea având efect declarativ, iar nu efect constitutiv.

Or, încheierea penală nr. 265/14.07.2020 nu stabilește o situație de fapt diferită de cea sesizată Inspecției, nici nu naște și nici nu modifică raporturi juridice dintre părți, așadar aceasta are efect declarativ.

Prin încheierea penală nr. 265/14.07.2020 nu s-au stabilit drepturi noi, ci instanța penală a constat că un fapt preexistent - reținerea pașaportului de către procuror - este un abuz în cursul cercetării penale, că este o încălcare a unui drept fundamental al minorei.

Efectul declarativ al hotărârii penale nr. 265/14.07.2020 este acela că instanța penală transformă o situație juridică incertă, într-o situație juridică certă, confirmând afirmațiile reclamanților din sesizarea Inspecției Judiciare.

Instanța confundă faptul juridic în sine (fapta ilicită, abaterea disciplinară în materialitatea sa) cu actul juridic civil în care se consemnează un fapt juridic (hotărârea judecătorească).

Obiectul sesizării în prezentul dosar este aspectul de fapt - reținerea pașaportului minorei de către procuror - care s-a produs în concret de la data de 26.06.2019 și până la data de 19.07.2019. Abaterea disciplinară este un fapt juridic. Fapta în sine, abaterea disciplinară putea fi constatată de către Inspecția Judiciară, independent de pronunțarea unei hotărâri care să desființeze ordonanța procurorului. Conform Legii nr. 317/2004, inspectorul judiciar avea tocmai atribuția de a constata săvârșirea abaterii disciplinare. Contrar interpretării eronate a instanței, inspectorul judiciar nu era împiedicat să constate abaterea disciplinară sau să cerceteze abaterea din cauză că o instanță nu a dispus anterior desființarea ordonanței.

În speță, instanța de fond a interpretat și aplicat eronat dispozițiile de drept material privitoare la abaterile disciplinare, deoarece a confundat abaterea disciplinară propriu-zisă cu actul prin care se constată, se califică fapta ca abuz de drept.

În baza art. 488 alin. (1) pct. 7 C. proc. civ., recurenții susțin că instanța a încălcat efectul pozitiv al autorității de lucru judecat, puterea lucrului judecat a încheierii irevocabile nr. 265/14.07.2020, pronunțate de Înalta Curte de Casație și Justiție din dosarul nr. x/2020, care a constatat că procurorul a încălcat dreptul fundamental al minorei la liberă circulație.

Recurenții susțin că instanța a încălcat normele de procedură sancționate cu nulitatea (art. 45 indice 1 din Legea nr. 317/2004 și art. 21 din Constituția României - liberul acces la justiție), apreciază că instanța realizează de fapt o denegare de dreptate, întrucât, deși legea stabilește că instanța poate impune Inspecției completarea cercetărilor cu privire la abaterea disciplinară, instanța reține eronat că inspectorul judiciar ar avea o putere "discreționară" de apreciere, că instanța nu ar putea să analizeze indiciile săvârșirii abaterii, nici să stabilească o situație de fapt diferită de cea reținută de inspectorul judiciar.

Conform art. 28 C. proc. pen., "Hotărârea definitivă a instanței penale are autoritate de lucru judecat în fata instanței civile care judecă acțiunea civilă cu privire la existența faptei și a persoanei care a săvârșit-o." Conform art. 431 alin. (2) C. proc. civ., "oricare dintre părți poate opune lucrul anterior judecat într-un alt litigiu, dacă are legătură cu soluționarea acestuia din urmă".

Recurenții arată că, deși au solicitat distinct aplicarea puterii de lucru judecat în baza art. 430-431 C. proc. civ. asupra chestiunilor litigioase deja tranșate anterior de Înalta Curte, instanța a omis să analizeze aceste dispoziții legale invocate de reclamanți a omis să cerceteze puterea de lucru judecat si efectele acesteia.

În opinia recurenților, instanța de contencios trebuia să analizeze tocmai indiciile de săvârșire a unor abateri disciplinare ale procurorului, astfel încât nu se putea ignora faptul că Înalta Curte a statuat irevocabil că măsura luată de procuror a fost nelegală și că procurorul a încălcat dreptul fundamental al minorei la liberă circulație. Încheierea vizează aceeași situație de fapt, fiind soluționată chestiunea litigioasă a nelegalității măsurii dispuse și chestiunea litigioasă a urmăririi unui scop legitim.

În realitate, încheierea penală nr. 265/14.07.2020 produce efectul puterii de lucru judecat în fata prezentei instanțe civile cu privire la fapta săvârșită, cu privire la existența faptei de exercitare a funcției cu rea-credință.

Dispozițiile art. 28 alin. (1) C. proc. pen. nu disting, astfel că hotărârea instanței penale va avea autoritate de lucru judecat cu privire la faptă în fata instanței civile, indiferent dacă instanța civilă a fost sesizată în materia răspunderii delictuale sau în materia răspunderii disciplinare.

Instanța civilă nu putea analiza acțiunea civilă din prezentul dosar diferit față de ceea ce s-a statuat deja de către instanța penală. Instanță sesizată în materia disciplinară este ținută de puterea de lucru judecat a încheierii penale definitive cu privire la fapta constatată de instanța penală.

În continuare, recurenții fac trimitere la considerentele încheierii prin care Înalta Curte a reținut că:

- deși documentele au fost reținute pentru efectuarea unei expertize grafologice și se aflau în posesia organelor judiciare încă din 26.06.2019, nu s-a dispus expertizarea acestora, iar în cadrul adresei interinstituționale prin care a fost preluat pașaportul nu s-a indicat durata măsurii reținerii pașaportului.

- deși s-a dispus reținerea pașaportului minorei D., acest document nu se regăsește printre cele puse la dispoziția specialiștilor din cadrul DGPMB - Serviciul Criminalistic, în vederea efectuării constatării tehnico-științifice grafice și tehnice, astfel încât reținerea pașaportului și limitarea libertății de circulație nu a fost justificată de nevoia administrării unei probe în procesul penal.

- în cauză, minora D. nu se regăsea în vreuna dintre situațiile prevăzute de art. 40 din Legea nr. 248/2005 (...) și nu se afla nici în situația de a nu fi respectat măsura restrângerii exercitării dreptului la liberă circulație în străinătate, dispusă în condițiile acestei legi.

Recurenții susțin că sentința recurată a fost pronunțată cu încălcarea autorității de lucru judecat, deoarece următoarele chestiuni litigioase din prezentul dosar au fost deja judecate irevocabil de către Înalta Curte în dosarul nr. x/2020:

În opinia recurenților, având în vedere că sentința recurată a fost pronunțată în luna octombrie 2021, iar încheierea penală a Înaltei Curți a fost pronunțată încă din august 2020, soluția Curții de Apel București nu putea contrazice sau ignora hotărârea definitivă. Instanța de fond era ținută de puterea de lucru judecat tocmai cu privire la:

- latura obiectivă a abaterii disciplinare - deoarece instanța anterioară statuează că reținerea pașaportului minorei de către procuror este un abuz în cursul urmăririi penale, procurorul a încălcat un drept fundamental (aspect constatat irevocabil la pag. 43 a încheierii nr. 265/14.07.2020);

- latura subiectivă a abaterii disciplinare - deoarece instanța anterioară statuează că procurorul a încălcat un drept fundamental (aspect constatat irevocabil la pag. 44 a încheierii nr. 265/14.07.2020).

În opinia recurenților, față de chestiunile litigioase statuate irevocabil de instanța anterioară, este evident că în prezentul dosar instanța nu mai putea reține că nu ar exista indicii temeinice cu privire la săvârșirea abaterilor disciplinare de către procurorul C. în ceea ce privește reținerea pașaportului minorei D..

În baza art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., recurenții susțin că sentința instanței de fond a fost pronunțată cu încălcarea normelor sancționate cu nulitatea - încălcarea liberului acces la justiție.

În acest sens, recurenții fac trimitere la prevederile art. 21 din Constituția României, ale art. 5 C. proc. civ., ale art. 47 din Legea nr. 317/2004, susținând, în esență, că prin sentința atacată instanța a săvârșit o gravă denegare de dreptate, deoarece a reținut că aprecierea indiciilor de săvârșire a abaterii disciplinare ar fi atributul exclusiv și discreționar al inspectorului judiciar.

În opinia recurenților, instanța a reținut, cu încălcarea liberului acces la justiție, că inspectorul judiciar ar avea un drept discreționar de apreciere a cercetărilor pe care este necesar să le realizeze, precum și cu privire la existența sau nu a indiciilor de săvârșire a abaterii disciplinare. Or, acest mod de soluționare încalcă flagrant art. 47 alin. (6) și (7) din Legea nr. 317/2004, transformă această cale de acces la justiție într-o procedură golită de orice eficiență, norma rămâne fără nici un scop.

În realitate, instanța de judecată are atribuția expresă de a analiza dacă este necesară completarea cercetărilor, față de situația de fapt reținută de instanță în cursul cercetării judecătorești și chiar prevede atributul instanței de a obliga Inspecția să realizeze în concret anumite cercetări.

Prin interpretarea instanței de fond, este anihilată etapa cercetării judecătorești, în cadrul căreia instanța stabilește situația de fapt probată în cursul judecății. Ad absurdum, nicio acțiune în contencios administrativ nu ar mai putea fi admisă, deoarece instanța ar fi limitată de situația de fapt stabilită de autoritatea administrativă cu ocazia emiterii actului, indiferent dacă părțile probează, în cursul judecății, o situație de fapt diferită de cea reținută eronat de autoritatea publică. Instanța de contencios administrativ a săvârșit o denegare de dreptate tocmai deoarece a reținut că aceasta nu ar putea, nu este ținută sau limitată de situația de fapt reținută de inspectorul judiciar, de autoritatea administrativă pârâtă.

În rejudecare, pe fond, recurenții au arătat că instanța de contencios administrativ are atribuția de a verifica dacă Inspecția a realizat suficiente cercetări, să stabilească o situație de fapt în baza probelor administrate în fața instanței și să dispună completarea de către Inspecție a cercetărilor. În lipsa unor cercetări reale cu privire la faptele sesizate, nu erau îndeplinite condițiile legale prevăzute de art. 45 alin. (3) și (4) din Legea nr. 317/2004 pentru soluționarea plângerii, astfel încât clasarea sesizării a fost dispusă nelegal. Inspecția a interpretat eronat art. 99 lit. t) din Legea nr. 303/2004. Reclamanții au sesizat Inspecției că procurorul a săvârșit un abuz în cursul urmăririi penale, a încălcat un drept fundamental al minorei, a reținut abuziv pașaportul minorei, Inspecția retine eronat că nu ar putea analiza abaterile disciplinare ale procurorului, reclamanții nu au criticat soluțiile dispuse de procuror, nu au utilizat Inspecția ca o cale de atac, ci au arătat că procurorul a luat măsuri abuzive, nelegale, neprevăzute de lege, care au încălcat dreptul fundamental al minorei D. la liberă circulație.

Intimata-pârâtă a depus întâmpinare, solicitând, în esență, respingerea recursului ca nefondat și menținerea sentinței atacate ca temeinică și legală.

În esență, arată că instanța de fond a judecat cauza pe baza înscrisurilor aflate la dosarul cauzei, astfel încât nu se poate pune problema nerespectării dreptului la apărare sau liberului acces la justiție.

De asemenea, intimata-pârâtă susține că nu sunt îndeplinite condițiile prevăzute de dispozițiile art. 430 C. proc. civ., conform cărora autoritatea de lucru judecat presupune tripla identitate cu privire la părțile, obiectul și cauza a două sau mai multor dosare, dintre care cel puțin unul dintre acestea să fie soluționat. În acest sens, intimata-pârâtă arată că instanța de fond s-a aplecat asupra unei eventuale incidenței a încheierii pronunțate de Înalta Curte atât raportat la procedura verificărilor prealabile efectuate de inspectorul judiciar, cât și raportat la momentul judecății la fond.

Intimata-pârâtă susține că este nefondat și motivul de recurs prevăzut de art. 488 pct. 8 C. proc. civ., întrucât nu se poate trage concluzia că instanța fondului a interpretat și aplicat eronat dispozițiile de drept material privitoare la abaterile disciplinare, motivarea Curții de Apel București făcând în repetate rânduri trimitere la prevederile legii speciale în materia răspunderii disciplinare a magistraților, Legea nr. 317/2004, republicată.

II. Soluția instanței de recurs

Examinând sentința recurată, în raport de motivele de casare invocate, probele administrate, normele legale incidente și apărările expuse în întâmpinare, Înalta Curte constată că recursul declarat de reclamanții reclamanți este nefondat, pentru următoarele considerente:

Elemente de fapt și de drept relevante reținute de prima instanță

Prin plângerea înregistrată pe rolul Inspecției Judiciare la data de 10 iulie 2019, recurenții-reclamanți A. și B. au solicitat cercetarea disciplinară și exercitarea acțiunii disciplinare împotriva doamnei procuror C., pentru comiterea abaterilor disciplinare prevăzute de art. 99 lit. t) și j) din Legea nr. 304/2004 în activitățile desfășurate în legătură cu dosarul nr. x/2019 al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, având ca obiect soluționarea sesizării vizând o presupusă faptă de abuz de serviciu a procurorului E. din cadrul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Craiova.

Prin plângerea adresată Inspecției Judiciare, recurenții-reclamanți au reclamat, în esență, nerespectarea confidențialității lucrărilor care au acest caracter și exercitarea funcției cu rea-credință prin încălcarea cu știință a normelor de drept procesual.

Prin Rezoluția nr. 2797/23.08.2019, în temeiul art. 45 alin. (4) din Legea nr. 317/2004, inspectorul judiciar desemnat pentru efectuarea verificărilor în lucrarea nr. 19-3292 a dispus clasarea sesizării formulate de A. și B., întrucât a constatat că aspectele criticate în cadrul memoriului nu conturează indiciile săvârșirii vreunei abateri disciplinare din cele prevăzute în art. 99 din Legea nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor și procurorilor, de natură să atragă răspunderea disciplinară a magistratului reclamat, soluție confirmată de inspectorul șef și menținută de Curtea de Apel București, care a respins contestația petenților.

În continuare, în conformitate cu dispozițiile articolului 499 din C. proc. civ., vor fi analizate motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 5, 7 și 8 din C. proc. civ. invocate prin cererea de recurs.

Cu privire la motivul de recurs prin care se invocă dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 5 din C. proc. civ., Înalta Curte constată că, potrivit acestui motiv, casarea hotărârii se poate cere când, prin hotărârea dată, instanța a încălcat regulile de procedură a căror nerespectare atrage sancțiunea nulității. Sub imperiul acestei norme de drept, se pot include doar neregularități de ordin procedural, care atrag sancțiunea nulității în condițiile art. 174 din C. proc. civ., altele decât cele prevăzute expres în cazurile de casare reglementate de art. 488 alin. (1) din C. proc. civ.

În cadrul acestui motiv de casare, recurenții-reclamanți au susținut că sentința instanței de fond a fost pronunțată cu încălcarea liberului acces la justiție, susținând în esență că prin sentința atacată instanța a săvârșit o gravă denegare de dreptate, deoarece a reținut că aprecierea indiciilor de săvârșire a abaterii disciplinare ar fi atributul exclusiv și discreționar al inspectorului judiciar.

Înalta Curte constată că din considerentele sentinței atacate nu rezultă încălcarea vreunei norme procedurale a cărei nerespectare atrage sancțiunea nulității, motiv pentru care nu se poate reține o vătămare a reclamanților, în sensul celor evocate de aceștia, și nici o încălcare a liberului acces la justiție.

Este de observat, din perspectiva activității inspectorilor judiciari, a verificărilor pe care aceștia din urmă le pot efectua, că trebuie avut în vedere statutul constituțional și legal al magistratului, cu referire specială la magistratul procuror, în conformitate cu care acesta din urmă este independent în dispunerea soluțiilor (art. 3 din Legea nr. 303/2004; art. 64 alin. (2) din Legea nr. 304/2004). Conform art. 64 alin. (2) din Legea nr. 304/2004 privind organizarea judiciară, în soluțiile dispuse, procurorul este independent, în condițiile prevăzute de lege.

C. proc. pen. reglementează în art. 304, 339 și 340 competențele procurorului ierarhic superior în verificarea legalității și temeiniciei actelor adoptate de către procurorul ierarhic inferior, cadrul legal pentru formularea plângerii împotriva actelor procurorului și a plângerii împotriva soluțiilor de neurmărire sau netrimitere în judecată (art. 339 și art. 340).

Răspunderea disciplinară intervine în situația abaterilor de la îndatoririle de serviciu, precum și pentru faptele care afectează prestigiul justiției, prevăzute în Legea nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor și procurorilor.

Cadrul legislativ care reglementează activitatea Inspecției Judiciare reprezintă expresia unui demers constant pentru realizarea echilibrului între responsabilitatea magistratului și independența sa. Astfel, potrivit art. 65 alin. (3) din Legea nr. 317/2004 privind Consiliul Superior al Magistraturii:

"Inspecția Judiciară acționează potrivit principiului independenței operaționale în raport cu Consiliul Superior al Magistraturii, instanțele judecătorești, parchetele de pe lângă acestea și în relația cu celelalte autorități publice, exercitându-și atribuțiile de analiză, verificare și control în domeniile specifice de activitate, în temeiul legii și pentru asigurarea respectării acesteia."

Din analiza tuturor acestor dispoziții rezultă, fără echivoc, că, în activitatea inspectorilor judiciari, trebuie să se respecte principiul independenței magistratului și supunerii lui numai legii, ceea ce exclude posibilitatea verificării modului de aplicare a normelor de drept material sau procesual.

Pornind de la semnificația principiului constituțional al independenței magistratului, efectuarea unor verificări sub aspectul respectării normelor de drept material sau procesual aplicabile în soluționarea unei cauze constituie un element obiectiv care ar pune în discuție imparțialitatea magistratului, independența fiind o condiție obligatorie și prealabilă a imparțialității.

Cu privire la încălcarea normele de drept material ori procesual, abaterea disciplinară privește încălcarea cu știință a acestora, urmărindu-se sau acceptându-se vătămarea unei persoane (exercitarea funcției cu rea-credință), sau nesocotirea din culpă, în mod grav, neîndoielnic și nescuzabil (exercitarea funcției cu gravă neglijență).

În același timp, răspunderea disciplinară a magistratului este personală și nu poate interveni decât în condițiile expres prevăzute de lege și pe baza unui probatoriu corespunzător, iar pe de altă parte, instanța învestită cu soluționarea unei contestații, precum cea care face obiectul litigiului pendinte, nu este una disciplinară, neavând competența să stabilească existența sau inexistența unei abateri disciplinare (potrivit art. 134 alin. (2) din Constituiții României, această competență revine Consiliului Superior al Magistraturii), ci doar să examineze legalitatea și temeinicia rezoluției atacate, respectiv dacă pârâta a adoptat soluția atacată în limitele marjei de apreciere conferite de lege, caracterul complet al probatoriului și, în consecință, dacă se impune completarea verificărilor (în acest sens fiind, de altfel, și prevederile art. 45

indice 1 din Legea nr. 317/2004).

Aplicând astfel de repere teoretice în cauza pendinte, Înalta Curte observă că, în mod contrar celor afirmate de recurenți, prin hotărârea pronunțată prima instanță nu a considerat că nu poate realiza o examinare a modalității în care inspectorul judiciar și-a desfășurat activitatea, ci a procedat la analiza mecanismelor ce reglementează activitatea acestuia de verificare prealabilă a sesizării și a activității inspectorului judiciar, examinată prin prisma unor astfel de mecanisme.

Contrar susținerilor recurenților-reclamanți, nu sunt incidente dispozițiile art. 47 din Legea nr. 317/2024, care se referă la respingerea sesizării, în cazul în care se constată, în urma efectuării cercetării disciplinare, că nu sunt îndeplinite condițiile pentru exercitarea acțiunii. Incidente în cauză sunt dispozițiile art. 45

1

din Legea nr. 317/2004, privind soluțiile pe care le poate pronunța instanța în contestația împotriva rezoluției de clasare, respectiv: a) respingerea contestației; b) admiterea contestației și desființarea rezoluției inspectorului-șef și a rezoluției de clasare și trimiterea dosarului pentru completarea verificărilor, caz în care hotărârea pronunțată trebuie să cuprindă motivele pentru care au fost desființate rezoluțiile atacate și să indice faptele și împrejurările care trebuie lămurite, precum și mijloacele de probă ce urmează a fi administrate pentru completarea verificărilor.

Recurenții sunt nemulțumiți de motivarea soluției pronunțate de instanța de fond și se prevalează de dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 5 din C. proc. civ., însă nemulțumirile în ceea ce privește opinia instanței de fond cu privire la aprecierea indiciilor de săvârșire a abaterii disciplinare nu reprezintă neregularități procedurale prevăzute sub sancțiunea nulității, urmând ca acestea să fie avute în vedere în cadrul analizării criticilor subsumate motivului de casare prevăzut de art. 488 pct. 8 din C. proc. civ.

Nefondate sunt și criticile subsumate cazului de casare reglementat de art. 488 alin. (1) pct. 7 din C. proc. civ., neputându-se reține o încălcare a autorității de lucru judecat.

Conform prevederilor art. 430 alin. (2) din C. proc. civ., "Autoritatea de lucru judecat privește dispozitivul, precum și considerentele pe care acesta se sprijină, inclusiv cele prin care s-a rezolvat o chestiune litigioasă", iar art. 431 din C. proc. civ. prevede că "(1) Nimeni nu poate fi chemat în judecată de două ori în aceeași calitate, în temeiul aceleiași cauze și pentru același obiect. (2) Oricare dintre părți poate opune lucrul anterior judecat într-un alt litigiu, dacă are legătură cu soluționarea acestuia din urmă."

Instanța de fond a analizat incidența Încheierii judecătorului de Cameră Preliminară nr. 265/14.07.2020 din dosarul nr. x/2020, prin prisma faptului că nu se poate impune pârâtei să reia o procedură de verificare a abaterilor invocate, atâta timp cât se face referire la o încheiere de cameră preliminară ulterioară, iar instanța realizează un control de legalitate asupra actelor Inspecției judiciare și nu se află în judecarea unui raport juridic disciplinar în curs de definitivare, procedura de control al legalității dispoziției privind predarea sau luarea de dovadă a pașaportului pașaportului, finalizată prin încheierea nr. 265/14.07.2020, neavând incidență asupra procedurii anterioare, administrative, realizate de Inspecția judiciară.

Contrar susținerilor recurenților-reclamanți, în cauză nu a fost încălcată autoritatea de lucru judecat a încheierii nr. 265/14.07.2020 pronunțate de Înalta Curte de Casație și Justiție în dosarul nr. x/2020. Obiectul prezentei cauze îl reprezintă analizarea legalității Rezoluției nr. 2797/23.08.2019 și a Rezoluției Inspectorului Șef din 23 octombrie 2019, iar dosarul nr. x/2020, în care a fost pronunțată încheierea nr. 265/14.07.2020, a avut ca obiect plângerea formulată de petenți împotriva Ordonanței nr. 215/P/2019 din 26.06.2019 a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție.

La data emiterii rezoluției de clasare și a rezoluției Inspectorului șef din data de 23.10.2019 nu era pronunțată încheierea nr. 265/14.07.2020, instanța de contencios administrativ fiind învestită pentru realizarea controlului de legalitate asupra actelor Inspecției judiciare, care a apreciat că nu există indicii pentru începerea procedurii disciplinare, în raport de data emiterii acestora.

În ceea ce privește motivul de casare instituit de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., Înalta Curte constată că susținerile circumscrise acestui motiv de nelegalitate sunt nefondate, soluția primei instanțe fiind pronunțată cu aplicarea corectă a normelor de drept material incidente în cauză.

Faptele invocate de recurenții-reclamanți prin sesizarea adresată intimatei - pârâte au fost analizate din perspectiva abaterilor disciplinare prevăzute de articolul 99 lit. j) și t) din Legea nr. 303/2004.

Abaterea disciplinară prevăzută de art. 99 lit. j) din Legea nr. 303/2004, constă în nerespectarea secretului deliberării sau a confidențialității lucrărilor care au acest caracter, precum și a altor informații de aceeași natură, de care s-a luat cunoștință în exercitarea profesiei, cu excepția celor de interes public, în condițiile legii.

Sub aspectul elementului material al laturii obiective, este necesar să se constate, pe de o parte, existența unor informații de care magistratul a luat cunoștință în exercitarea funcției, și, pe de altă parte, nerespectarea caracterului secret sau confidențial al acestor informații.

În lipsa unor dovezi în probarea celor susținute sub acest aspect, nu se putea reține existența abaterii disciplinare prevăzute de art. 99 lit. j) din Legea nr. 303/2004.

În raport de cele reținute în actele contestate, privind neîndeplinirea elementului material al laturii obiective, nu au fost invocate motive prin prisma cărora să fie analizată aplicarea dispozițiilor legale.

În ceea ce privește abaterea disciplinară reglementată de art. 99 lit. t) din Legea nr. 303/2004 privind Statutul judecătorilor și procurorilor, se referă la exercitarea funcției cu rea-credință sau gravă neglijență, dacă fapta nu întrunește elementele constitutive ale unei infracțiuni, iar sancțiunea disciplinară nu înlătură răspunderea penală.

Conform prev. art. 99 lit. t) din Legea nr. 303/2004, constituie abatere disciplinară exercitarea funcției cu rea-credință sau gravă neglijență, dacă fapta nu întrunește elementele constitutive ale unei infracțiuni.

Noțiunile de rea credință și gravă neglijență sunt definite în art. 99

1

alin. (1) și (2) din aceeași lege, după cum urmează:

"(1) Există rea credință atunci când judecătorul sau procurorul încalcă cu știință normele de drept material ori procesual, urmărind sau acceptând vătămarea unei persoane.

(2) Există gravă neglijență atunci când judecătorul sau procurorul nesocotește din culpă, în mod grav, neîndoielnic și nescuzabil, normele de drept material ori procesual."

Pentru a fi în prezența exercitării funcției cu rea-credință sau gravă neglijență, trebuie îndeplinite cumulativ cerințele prevăzute de aceste dispoziții. Astfel, pentru existența relei credințe, trebuie să se probeze încălcarea în mod intenționat, voit (cu știință) a normelor de drept material ori procesual, cu scopul (urmărind) vătămării unei persoane sau acceptând acest lucru. Pentru existența gravei neglijențe, trebuie să se nesocotească din culpă normele de drept material ori procesual, însă nesocotirea trebuie să fie într-un mod grav, neîndoielnic și nescuzabil.

Cu privire la dispozițiile care reglementează fapte ce constituie abateri disciplinare, Curtea Constituțională a reținut, prin Decizia nr. 2 din 11 ianuarie 2012, că "nu privesc instituirea unui control asupra hotărârilor judecătorești, ci sancționează judecătorul pentru o anumită conduită. Hotărârile pe care acesta le pronunță sunt supuse căilor de atac prevăzute de lege", "nu instituie o nouă cale de atac împotriva hotărârilor judecătorești."

De asemenea, relevante sunt și cele reținute de Înalta Curte de Casație și Justiție, Completul de 5 judecători, în sensul că "(i) Din punctul de vedere al laturii obiective, poate intra în sfera răspunderii disciplinare adoptarea unei decizii în afara oricăror prevederi procesuale sau pe baza unei erori macroscopice, pentru care un observator rezonabil (persoană informată și de bună-credință) nu poate găsi o justificare, astfel că pot atrage răspunderea disciplinară numai acele greșeli care au un caracter evident, neîndoielnic, fiind în vădită contradicție cu dispozițiile legale; (ii) prin folosirea sintagmei "gravă neglijență", legiuitorul a stabilit gradul culpei ca fiind cel al culpei lata. Prin urmare, pot atrage răspunderea disciplinară numai acele greșeli care au un caracter evident, neîndoielnic și cărora le lipsește orice justificare, fiind în vădită contradicție cu dispozițiile legale. În concluzie, pentru angajarea răspunderii disciplinare în temeiul dispozițiilor menționate, probatoriul administrat trebuie să reflecte îndeplinirea cumulativă a următoarelor condiții: (i) încălcarea de către magistrat, în exercitarea funcției, din culpă, a dispozițiilor legale; (ii) încălcarea dispozițiilor legale să aibă caracter evident, neîndoielnic, fără justificare, în vădită contradicție cu norma legală; (iii) această modalitate de exercitare a funcției să genereze consecințe grave. Pentru a se reține existența unei grave neglijențe în sensul dispozițiilor menționate din Legea nr. 303/2004, se apreciază că încălcarea constatată este necesar să vizeze o normă imperativă onerativă/prohibitivă, întrucât nu se poate reține caracterul evident, neîndoielnic și nescuzabil în privința unei norme dispozitive permisive/supletive" (Decizia nr. 96/2017, pronunțată în dosar nr. x/2016).

Înalta Curte constată că argumentele aduse de recurenții-reclamanți nu vizează reaua - credință sau grava-neglijență a magistratului, care trebuie probate în mod distinct și care se realizează printr-o distorsionare conștientă a dreptului, prin aplicarea greșită a legii în mod voit, în scopul producerii unei vătămări sau acceptând voit vătămarea, ori prin nesocotirea din culpă, însă în mod grav, neîndoielnic și nescuzabil.

Intimata-pârâtă Inspecția Judiciară analizează dacă există elemente vădite care să conducă la aprecierea atitudinii procurorului în sensul reclamat, nu cenzurează argumentele procurorului care a emis ordonanța ce a produs nemulțumirea titularilor sesizării. În acest sens, s-a reținut prin rezoluția de clasare faptul că petenții sunt nemulțumiți de actele și măsurile dispuse de procuror, în considerarea probelor și a dispozițiilor procesuale penale, astfel că aspectele sesizate excedează competenței Inspecției judiciare, iar din elementele analizate nu a rezultat cu privire la magistratul reclamat vreo culpă din perspectivă disciplinară.

Instanța de fond a reținut în mod corect că inspectorul judiciar nu se putea substitui unei instanțe în calea de atac, acesta efectuează o verificare prealabilă căutând "indiciile săvârșirii unei abateri disciplinare", astfel că ceea ce trebuie lămurit sunt faptele și împrejurările care ar putea constitui elementele abaterii disciplinare sesizate de aceștia, iar instanța de contencios administrativ cenzurează legalitatea emiterii rezoluției de clasare.

Inspecția Judiciară, în urma verificărilor efectuate asupra aspectelor sesizate și în limitele de competență conferite de lege, astfel cum în mod corect a reținut judecătorul fondului, a constatat inexistența indiciilor pentru începerea procedurii disciplinare cu privire la săvârșirea de către magistratul verificat a abaterii sesizate, nefiind elemente din care să rezulte nelegalitatea rezoluțiilor contestate.

Prin urmare, Înalta Curte constată că sentința recurată este legală, fiind dată cu corecta interpretare și aplicare a normelor de drept incidente circumstanțelor de fapt reținute în cauză, motivele invocate prin cererea de recurs nefiind în măsură să conducă la reformarea acesteia.

Temeiul procesual al soluției date recursului

Pentru aceste considerente, în temeiul art. 496 raportat la art. 488 alin. (1) pct. 5, 7 și 8 din C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul formulat de reclamanții A. și B. împotriva sentinței civile nr. 1402 din 13 octombrie 2021 a Curții de Apel București, secția a VIII-a de contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunțată astăzi, 30 martie 2023, prin punerea soluției la dispoziția părților prin mijlocirea grefei instanței.