ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4573/2021

Ședința publică din data de 8 octombrie 2021

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

1.1. Cererea de chemare în judecată

Prin acțiunea înregistrată pe rolul Curții de Apel București – secția a VIII a contencios administrativ și fiscal sub nr. x/2019, reclamanții A. și B., în contradictoriu cu Inspecția Judiciară, au solicitat anularea Rezoluției Inspectorului șef, emisă în lucrarea nr. C19- 2200 din 12 iulie 2019 prin care s-a dispus respingerea plângerii și menținerea rezoluției de clasare atacate, respectiv Rezoluția de clasare cu nr. lucrare x/2018 din 31 mai 2019 dispusă de inspector judiciar.

1.2. Hotărârea instanței de fond

Prin sentința civilă nr. 1043 din 28 octombrie 2020, Curtea de Apel București – secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal a respins, ca nefondată, contestația formulată de către reclamanții A., și B., în contradictoriu cu pârâta Inspecția Judiciară.

1.3. Cererea de recurs

Împotriva sentinței civile nr. 1043 din 28 octombrie 2020 pronunțată de Curtea de Apel București – secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal au formulat recurs reclamanții A. și B., criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie, din perspectiva motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) punctul 8 din C. proc. civ.

Recurenții - reclamanți susțin că instanța de fond a interpretat și aplicat greșit normele de drept material incidente speței, respectiv art. 99 lit. r), lit. t) și art. 99

1

din Legea nr. 303/2004, apreciind eronat că nu au fost dovedite abaterile disciplinare reclamate prin sesizarea depusă la Inspecția judiciară.

În dezvoltarea acestei critici, recurenții-reclamanți reiterează argumentele de fapt și de drept formulate în cadrul sesizării făcute la Inspecția Judiciară, precum și în cuprinsul cererii de chemare în judecată, referitoare la modalitatea în care doamna judecător C. a înțeles să judece și să soluționeze Dosarul nr. x/2017 aflat pe rolul Tribunalului Mureș, secția contencios administrativ și fiscal pe care, nelegal l-a reunit cu Dosarul nr. x/2017 aflat pe rolul aceleiași instanțe, constatând existența litispendenței între cele două cauze.

Mai arată recurenții că, și în situația în care, încălcarea normelor de drept nu s-a făcut cu bună-știință de către doamna judecător, trebuia constatată grava neglijență, prin prisma definiției noțiunii de "culpă" prevăzute de art. 16 alin. (4) lit. a) și b) din C. pen., care a condus la vătămarea reclamanților și producerea unor prejudicii materiale, dar și morale.

Se mai arată că, în mod greșit, instanța de fond a reținut că nemulțumirile reclamanților sunt legate de activitatea profesională desfășurată de judecătorul C., cu ocazia soluționării Dosarului nr. x/2017, când după amânarea pronunțării hotărârii a dispus repunerea cauzei pe rol, pentru a face verificări în legătură cu un alt dosar despre care a primit informații prin înscrisuri depuse de partea adversă după închiderea dezbaterilor asupra cauzei.

Susțin recurenții că, în realitate, ei au criticat faptul că judecătoarea a ținut cont de înscrisurile depuse după închiderea dezbaterilor și a consemnat în încheierea din 24 septembrie 2018 despre depunerea unui înscris de către avocata părții adverse, pe data de 25 septembrie 2018, ceea ce denotă existența unei relații personale între judecător și avocat.

În final, susțin recurenții că, în raport de faptul că judecătorul reclamat a ținut cont de înscrisuri depuse după închiderea dezbaterilor, contrar dispozițiilor art. 394 alin. (3) din C. proc. civ., repunând cauza pe rol și constatând existența litispendenței, prin încălcarea dispozițiilor art. 138 alin. (1) din C. proc. civ., în mod evident, se impunea reținerea săvârșirii abaterilor disciplinare în sarcina judecătorului C., astfel cum au fost indicate în sesizarea formulată.

1.4. Apărările formulate în cauză

Intimata-pârâtă Inspecția Judiciară a formulat întâmpinare, prin care a solicitat respingerea recursului ca nefondat și menținerea sentinței recurate ca fiind legală și temeinică.

Recurentul-reclamant A. a depus Răspuns la întâmpinare, învederând, totodată, că recurenta B. a decedat la data de 08.01.2021, singurul moștenitor acceptant al moștenirii defunctei fiind acesta, în calitate de fiu.

II. Soluția și considerentele Înaltei Curți asupra recursului

Analizând sentința atacată, prin prisma motivului de casare invocat, prin raportare la ansamblul probatoriu administrat în cauză, precum și la dispozițiile legale incidente, Înalta Curte constată că recursul este nefondat, pentru argumentele prezentate în cele ce urmează.

În fapt, la data de la data de 18 decembrie 2018, a fost înregistrată sub numărul x/2018 la Inspecția Judiciară - Direcția de inspecție judiciară pentru judecători, adresa Consiliului Superior al Magistraturii nr. 1/25469/13.12.2018 prin care s-a înaintat spre competentă soluționare, sesizarea recurenților - reclamanți care au solicitat tragerea la răspundere disciplinară a judecătorului C. din cadrul Tribunalului Mureș, pentru modul de instrumentare și măsurile dispuse în dosarul nr. x/2017.

Sintetizând aspectele prezentate în cuprinsul sesizării inițiale, s-a constatat că aceștia sunt nemulțumiți de activitatea profesională desfășurată de judecătorul C. cu ocazia soluționării dosarului nr. x/2017, în sensul că la termenul din data de 10.09.2018 au avut loc dezbateri, pronunțarea fiind amânată pentru data de 24.09.2018 și ulterior pentru data de 27.09.2018, dată la care magistratul a dispus repunerea cauzei pe rol pentru a se face verificări în raport de obiectul și cauza cererii care formează dosarului nr. x/2017 înregistrat pe rolul Tribunalului Mureș la secția civilă.

Recurenții- reclamanți au susținut că prin această măsură, ar fi fost încălcate normele de procedură prevăzute de art. 394 alin. (3) C. proc. civ. având în vedere că după închiderea dezbaterilor judecătorul a primit la dosarul cauzei acte depuse de partea adversă, fapt care ar fi dovedit o relație între judecător și apărătorul advers.

Totodată, aceștia au criticat soluția pronunțată la data de 09.11.2018 când instanța a admis excepția litispendenței și a dispus scoaterea cauzei de pe rol și trimiterea dosarului primei instanțe investite, la dosarul nr. x/2017

Lucrarea a fost soluționată de către inspectorul judiciar desemnat în condițiile art. 14 alin. (1) din Regulamentul privind normele de efectuare a lucrărilor de inspecție, aprobat prin Ordinul Inspectorului-șef al Inspecției Judiciare nr. 11 decembrie 2018, rezoluția nr. 9018/1J/4070/DlJ/2018 din data de 31 mai 2019, prin care s-a dispus clasarea acesteia, în temeiul art. 45 alin. (4) din Legea nr. 317/2004, privind Consiliul Superior al Magistraturii, republicată.

Adresa de înaintare și rezoluția de clasare au fost comunicate la data de 13 iunie 2019, în conformitate cu dispozițiile legale speciale în materie.

Ulterior, s-a formulat o plângere împotriva soluției de clasare, aceasta fiind înregistrată la data de 26 iunie 2019 sub nr. C19-2200 și soluționată la data de 12 iulie 2019 prin rezoluția Inspectorului — șef de respingere a plângerii prealabile.

În considerentele plângerii, s-au exprimat nemulțumiri cu privire la rezoluția de clasare nr. 9018/1J/4070/DlJ/2018 din data de 31 mai 2019 emisă în dosarul anterior menționat, menționându-se în cuprinsul cererii și rezoluția de clasare nr. 9085/13/4095/DlJ/2018 din data de 27 mai 2019.

Prin cererea de chemare în judecată adresată Curții de Apel București, s-a solicitat anularea atât a rezoluției de clasare nr. 9018/1J/4070/DlJ/2018 din data de 31 mai 2019 emise în lucrarea Direcției de inspecție pentru judecători, cât și a rezoluției Inspectorului-Șef nr. C19-2200 din data de 12 iulie 2019, prin care a fost respinsă plângerea prealabilă formulată împotriva rezoluției de clasare.

În susținerea cererii, s-a menționat că nu ar fi fost verificată și analizată situația sesizată inițial, în raport cu normele de drept incidente, recurenții reclamanți apreciind că prin rezoluția contestată ar fi fost verificate și analizate lucrările din dosarele nr. x/2017 și dosar nr. x/2017 ambele ale Tribunalului Mureș, ceea ce nu ar fi fost de competența Inspecției Judiciare raportat la art. 94, art. 98 alin. (1), art. 99 lit. t), art. 99

1

din Legea nr. 303/2004 republicată.

Aceștia au învederat că ceea ce s-a solicitat Inspecției Judiciare ar fi fost verificarea consemnărilor din cuprinsul încheierii de ședință din 24 septembrie 2018 a depunerii în 25 septembrie 2018 de către avocata D. a unor înscrisuri, cu încălcarea de către magistratul C. a dispozițiilor art. 394 alin. (3) C. proc. civ., când după închiderea dezbaterilor, părțile nu mai pot depune niciun înscris la dosarul cauzei, sub sancțiunea de a nu fi luat în seamă.

Prin sentința civilă nr. 1043/2020 din data de 28 octombrie 2020 pronunțată de Curte de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal în dosarul nr. x/2019 instanța a respins cererea de chemare în judecată, ca neîntemeiată.

Împotriva acestei sentințe au formulat recurs recurenții - reclamanți aceștia criticând soluția Curții de Apel București prin prisma prevederilor art. 488 alin. (1) pct. 8) C. proc. civ.

În susținerea căii de atac, s-au reiterat criticile supuse anterior analizei Inspecției Judiciare și ulterior instanței de fond, solicitându-se admiterea recursului pe motiv că judecătorul fondului ar fi interpretat dispozițiilor legale incidente în mod eronat.

S-a susținut faptul că magistratul C. ar fi încălcat dispozițiile art. 394 alin. (3) C. proc. civ. când după închiderea dezbaterilor, părțile nu ar mai fi putut depune niciun înscris la dosarul cauzei, sub sancțiunea de a nu fi luat în seamă, iar judecătorul reclamat a avut în vedere un înscris depus de avocatul D., care în opinia acestora ar dovedi existența unui trafic de influență, o relație judecător-avocat și care ar încălca principiile fundamentale ale procesului civil, dreptul la un proces echitabil, în scopul pronunțării unei soluții favorabile pârâților reprezentați de avocatul D..

În susținerea recursului, s-a mai învederat și că prin încheierea din 24 septembrie 2018, sub semnătura magistratului reclamat, s-ar fi afirmat cu anticipație despre depunerea înscrisului de către avocat în data de 25 septembrie 2018, înscris apreciat ca fiind fals și depus sub suspiciuni mai mult decât rezonabile de corupție.

S-a mai arătat și că analiza judecătorului privind litispendența în cauză conform art. 138 alin. (1) C. proc. civ., ar fi absolut greșită, fiind încălcate dispozițiile aceluiași act normativ, în raport cu cauzele celor două cereri.

În continuare, recurenții — reclamanți au adresat o serie de întrebări retorice privitoare la modalitatea de interpretare a unor dispoziții legale în referire la cauzele pe care aceștia le-au avut pe rolul instanțelor de judecată.

În ceea ce privește motivul de nelegalitate prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., Înalta Curte constată că pentru a ne afla în ipoteza acestui motiv de casare trebuie ca pe calea controlul judiciar să se verifice dacă:

- instanța ar fi aplicat o normă generală nesocotind existența normei speciale (Legea nr. 317/2004 privind Consiliul Superior al Magistraturii, respectiv Legea nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor și procurorilor norme speciale în materie disciplinară).

- dacă ar fi aplicat o normă care nu ar fi incidentă în speță;

- dacă s-ar fi dat o interpretare greșită textului de lege corespunzător situației de fapt.

Examinând sentința recurată prin prisma alegațiilor expuse anterior, Înalta Curte constată că aspectele care fac obiectul unei sesizări disciplinare pot viza exclusiv activitatea de judecată, iar verificările prealabile nu pot viza raționamentul logico-juridic al magistratului chemat să instrumenteze o cauză, ci doar încălcarea cu intenție a normelor de drept material ori procesual, cu scopul determinat de a vătăma o persoană sau doar de a accepta producerea unei asemenea consecințe.

În ceea ce privește posibila legătură a magistratului C. cu apărătorii părții adverse, Înalta Curte reține că acest aspect a fost analizat corespunzător de Inspecția Judiciară, nefiind identificate elemente care să confirme cele susținute de recurenții – reclamanți în acest sens.

În acest sens se are în vedere că, în favoarea judecătorului, funcționează prezumția de independență și de imparțialitate, ceea ce presupune implicit inexistența unor prejudecăți ori conflicte de interese, ingerințe ori imixtiuni asupra actului de justiție, iar această prezumție poate fi înlăturată prin instituția recuzării, în condițiile art. 42 alin. (1) coroborat cu art. 44 din C. proc. civ., procedură pe care recurenții nu au urmat-o în cauza respectivă.

De altfel, la dosarul de fond al Curții de Apel București se află Nota explicativă încheiată la data de 15 ianuarie 2019 dată în Dosarul nr. x/2017 al Tribunalului Mureș – secția contencios administrativ și fiscal de către grefierul E. care a învederat că în încheierea din 24 septembrie 2018 întocmită în dosarul menționat prin care s-a dispus amânarea pronunțării hotărârii, din eroare a indicat data de 25 septembrie 2018, ca dată de depunere a adresei de către apărătorul pârâților D., în realitate, data depunerii fiind 24 septembrie 2018.

Totodată, în mod corect, au fost înlăturate și susținerile referitoare la abaterea disciplinară prevăzută de art. 99 lit. r) din Legea nr. .303/2004, întrucât acestea nu făcuseră obiectul verificărilor prealabile ale subscrisei prin rezoluțiile contestate.

În acest context, instanța de control judiciar își însusește raționamentul instanței de fond, potrivit căruia, sunt incidente prevederilor art. 45

1

din Legea nr. 317/2004, din care rezultă clar că atribuția instanței de judecată este de a soluționa plângerea împotriva rezoluției inspectorului-șef și nicidecum de a efectua ea însăși verificările prealabile în vederea exercitării acțiunii disciplinare pe un alt temei legal și pentru o altă presupusă abatere disciplinară, decât cea reclamată în sesizarea inițială înregistrată la Inspecția Judiciară.

În concluzie, Înalta Curte constată că sentința instanței de fond este apărată de orice critică de nelegalitate ce s-ar putea subsuma motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) punctul 8 din C. proc. civ., soluția pronunțată fiind legală și temeinică.

Pentru considerentele expuse, în temeiul dispozițiilor art. 496 alin. (1) din C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de recurentul – reclamant A. în nume propriu și succesor al defunctei B. împotriva sentinței civile nr. 1043 din 28 octombrie 2020 pronunțată de Curtea de Apel București – secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 8 octombrie 2021.