ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1365/2023

Ședința publică din data de 9 martie 2023

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel București – secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal la data de 06.07.2021, sub nr. x/2021, reclamantul A. în contradictoriu cu Inspecția Judiciară a formulat plângere împotriva rezoluției de clasare nr. 1523/18.05.2021, emisă la dosarul cu nr. x.

Prin sentința civilă nr. 1856 din 7 decembrie 2021 pronunțată de Curtea de Apel București – secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal a fost respinsă contestația formulată de reclamantul A., în contradictoriu cu pârâta Inspecția Judiciară.

Împotriva hotărârii pronunțate de instanța de fond a formulat recurs reclamantul, întemeiat pe motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 5, 6 și 8 din C. proc. civ., prin care a solicitat admiterea acestuia.

În motivarea recursului, a arătat că instanța nu a analizat cererea cu care a fost sesizată. Deși a insistat asupra faptului că nu a cerut cercetarea unor abateri disciplinare săvârșite de judectori, instanța nu face altceva decât să analizeze dacă există sau nu abateri disciplinare, raportat la rezoluțiile Inspecției Judiciare.

Recurentul a arătat că, în esență, a solicitat să i se comunice dacă există și este posibil din punct de vedere legal ca acea zi de întârziere să fie anulată de către un judecător și să se rejudece cererea sa de revizuire; dacă situația este urmare a culpei (omenești) a dnei avocat B., sens în care dorește să formuleze cererea de chemare în judecată față de aceasta pentru prejudiciul suferit.

Recurentul a mai arătat că se susține în mod greșit ideea că dorește ca Inspecția Judiciară să modifice soluția pronunțată de Curtea de Apel București în cadrul dosarului având ca obiect cererea de revizuire.

Totodată, instanța analizează ceea ce nu a cerut, respectiv nu a cerut ca instanța să analizeze abateri disciplinare ale judecătorilor și nici ca Inspecția Judiciară să modifice soluțiile instanțelor de judecată.

A mai arătat recurentul că formulează plângere penală împotriva CSM și Inspecției Judiciare care nu respectă legea petițiilor și se folosesc de Legea nr. 317/2004 care nu are nimic în comun cu cazul său. Totodată, a solicitat analizarea și stabilirea legală a rejudecării dosarului prin anularea zilei de întârziere care a condus la respingerea ca tardivă a cererii de revizuire.

Intimata-pârâtă a formulat întâmpinare prin care a invocat excepția nulității recursului, solicitând în subsidiar respingerea acestuia ca nefondat.

II. Soluția instanței de recurs

Examinând cu prioritate, în raport de prevederile art. 248 alin. (1) din C. proc. civ., excepția nulității recursului invocată de intimata-pârâtă, Înalta Curte constată că aceasta este neîntemeiată și urmează să o respingă, având în vedere că motivele de nelegalitate invocate de recurent pot fi circumscrise motivelor de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 5, 6, 8 din C. proc. civ.

Analizând actele și lucrările dosarului, sentința recurată în raport cu motivele de casare invocate, Înalta Curte constată că recursul este nefondat.

2.1. Argumentele de fapt și de drept relevante.

Reclamantul a învestit instanța de control judiciar cu o acțiune prin care a formulat plângere împotriva rezoluției de clasare nr. 1523/18.05.2021, emisă în dosarul cu nr. x.

Instanța de fond a respins contestația formulată de recurent, iar acesta a declarat recurs întemeiat pe motivele de recurs prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 5, 6, 8 din C. proc. civ.

Verificând sentința atacată prin prisma art. 488 alin. (1) pct. 5 din C. proc. civ., republicat, reține instanța de control judiciar că nu a fost încălcată nicio normă de procedură a cărei nerespectare să atragă sancțiunea nulității, ținându-se seama de principiile dreptului la apărare, al disponibilității și contradictorialității ce guvernează procedura civilă.

Motivul de casare prevăzut de art. 488 pct. 6) din C. proc. civ., "hotărârea nu cuprinde motivele pe care se întemeiază sau când cuprinde motive contradictorii ori numai motive străine de natura cauzei", este nefondat.

Examinând considerentele sentinței, raportat și la dispozițiile art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ., potrivit cărora hotărârea va cuprinde "motivele de fapt și de drept pe care se întemeiază soluția, arătându-se atât motivele pentru care s-au admis, cât și cele pentru care s-au înlăturat cererile părților", Înalta Curte constată că hotărârea recurată este motivată.

Instanța a reținut situația de fapt și a expus concret argumentele de fapt și de drept pentru care a apreciat netemeinicia cererii de chemare în judecată, hotărârea nu cuprinde motive contradictorii ori numai motive străine de natura cauzei.

În ceea ce privește motivul de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., Înalta Curte constată că instanța de fond a apreciat în mod temeinic și legal că, potrivit principiului independenței judecătorilor consacrat de art. 124 alin. (3) din Constituția României, art. 2 alin. (3) din Legea nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor și procurorilor și art. 46 alin. (2) din Legea nr. 304/2004 privind organizarea judiciară, republicată, cu modificările și completările ulterioare, partea pârâtă nu are, potrivit normelor juridice în vigoare, vreo atribuție de exercitare a unui control referitor la modul de purtare a unui proces civil, ci competența limitată se exercită sub aspectul abaterilor disciplinare expres și limitativ indicate la art. 99 din Legea nr. 303/2004 republicată, nerevenindu-i în principiu să aprecieze asupra legalității procedurii desfășurate de judecător sau a soluției dispuse de acesta.

Soluțiile pronunțate prin hotărârile judecătorești pot fi modificate doar prin exercitarea căilor de atac prevăzute de lege, așa cum rezultă și din dispozițiile art. 16 alin. (2) din Legea nr. 304/2004 privind organizarea judiciară, republicată și modificată.

Potrivit prevederilor art. 99 lit. t) din Legea nr. 303/2004 constituie abatere disciplinară:

t) exercitarea funcției cu rea-credință sau gravă neglijență, dacă fapta nu întrunește elementele constitutive ale unei infracțiuni. Sancțiunea disciplinară nu înlătură răspunderea penală.

Înalta Curte reține incidența prevederilor art. 97 din Legea 303/2004, potrivit cărora:

"(1) Orice persoană poate sesiza Consiliul Superior al Magistraturii, direct sau prin conducătorii instanțelor ori ai parchetelor, în legătură cu activitatea sau conduita necorespunzătoare a judecătorilor sau procurorilor, încălcarea obligațiilor profesionale în raporturile cu justițiabilii ori săvârșirea de către aceștia a unor abateri disciplinare.

(2) Exercitarea dreptului prevăzut la alin. (1) nu poate pune în discuție soluțiile pronunțate prin hotărârile judecătorești, care sunt supuse căilor legale de atac".

În raport cu prevederile art. 97 alin. (2) din Legea 303/2004, verificările administrative nu pot implica cenzurarea unor raționamente juridice de drept substanțial sau procedural.

Rezultă, așadar, că modul de examinare a argumentelor, apărărilor sau susținerilor părților în cauzele deduse judecății excedează competențelor Inspecției judiciare, fiind nepermis să se realizeze o reanalizare a cauzei sub aspectul legalității și temeiniciei soluției pronunțate de instanță.

Înalta Curte apreciază că obiectul verificării disciplinare nu-l poate constitui raționamentul logico-juridic al magistratului chemat să instrumenteze o cauză, ci doar încălcarea cu intenție sau din gravă neglijență a normelor de drept material ori procesual, cu scopul determinat de a vătăma o persoană sau doar de a accepta producerea unei asemenea consecințe.

În acest context, în mod corect a apreciat prima instanță că controlul exercitat de Inspecția Judiciară în materia răspunderii disciplinare a magistraților și, implicit, cel al instanței de contencios administrativ asupra actului autorității administrative menționate nu pot pune în discuție soluția pronunțată prin hotărârea judecătorească, aceasta putând face doar obiectul căilor de atac prevăzute de lege și exercitate conform dispozițiilor legale.

În cauză, recurentul nu a făcut dovada încălcării normelor de drept material sau procesual, criticile invocate prin sesizarea adresată Inspecției Judiciare fiind, de fapt, critici ale raționamentului logico-juridic ce a stat la baza soluției pronunțate, în concret fiind invocate nemulțumirile petentului privind modul în care Curtea de Apel București s-a pronunțat în dosarul nr. x/2020 asupra cererii de revizuire.

Chiar și în cuprinsul cererii de recurs, recurentul solicită "analizarea și stabilirea legală a rejudecării dosarului prin anularea zilei de întârziere care a condus la respingerea ca tardivă a revizuirii."

Stabilirea situației de fapt, în baza probatoriului administrat, aprecierea și coroborarea mijloacelor de probă, interpretarea și aplicarea dispozițiilor legale sunt operațiuni specifice activității de judecată, care fac parte din raționamentul logico-juridic în temeiul căruia se pronunță soluțiile judecătorești. Aceste elemente esențiale ale activității de judecată nu pot fi cenzurate în cadrul verificărilor administrative ce se efectuează de către Inspecția Judiciară, ci sunt supuse analizei exclusiv în cadrul controlului judiciar, prin promovarea de către partea nemulțumită a căilor de atac ordinare și, după caz, extraordinare prevăzute de lege.

Înalta Curte are în vedere faptul că atributul esențial al activității de judecată îl reprezintă raționamentul pe care magistratul îl face atunci când transpune în drept situația de fapt.

Interpretarea normelor de drept, încuviințarea și coroborarea probelor administrate reprezintă elemente ale raționamentului logico–juridic, întrucât interpretarea normelor este o operațiune rațională și logică de determinare a înțelesului și conținutului acestora, iar coroborarea probelor reprezintă un proces intelectiv de evaluare a acestora, în urma căruia judecătorul stabilește situația de fapt ce urmează să o încadreze în drept. În acest demers, judecătorul trebuie să decidă liber, fără nicio influență, presiune sau amenințare, iar opinia pe care acesta și-o formează nu poate fi cenzurată decât în căile de atac prevăzute de lege, nu și în cadrul unei verificări disciplinare. A admite altfel înseamnă, pe de o parte, a nesocoti principiul constituțional privind independența judecătorului, iar, pe de altă parte, a încălca dispoziția constituțională potrivit căreia hotărârile judecătorești sunt supuse numai controlului judiciar.

În acest context, este corectă interpretarea instanței de fond în sensul că reclamantul pornește în procesul de față, vizând actele administrative emise de Inspecția Judiciară, de la premisa eronată că partea pârâtă trebuia să efectueze o analiză aprofundată a hotărârii pronunțate, spre a constata modul pretins corect în care ar fi trebuit soluționată cererea de revizuire, apreciind că pentru o zi de întârziere, nu trebuia ca aceasta să-i fie respinsă.

O astfel de variantă de lucru implica efectuarea de către Inspecția Judiciară a unui raționament judiciar privind calculul termenelor, prin prisma regulilor specifice reglementate de C. proc. civ., deci printr-o stabilire din nou a situației de fapt și aplicare nouă la aceasta a dispozițiilor legale incidente, raționament ce este însă specific exercitării unei căi de atac, iar nu activității administrative desfășurate de o autoritate publică.

Chiar în cazul în care este vorba de o hotărâre judecătorească definitivă, interpretarea recurentului-reclamant nesocotește limitele competenței specifice Inspecției Judiciare, autoritate publică ale cărei atribuții nu implică efectuarea unui control cu specific jurisdicțional în afara desfășurării procesului civil, de esența căruia sunt și principiile contradictorialității și dreptului la apărare.

Altfel spus, analiza pretinsă de recurentul-reclamant în scopul validării apărărilor sale formulate în procesul finalizat prin decizia definitivă a Curții de Apel București are ca finalitate infirmarea raționamentului judiciar.

A mai invocat recurentul faptul că, deși nu a cerut cercetarea unor abateri disciplinare săvârșite de judecători, instanța analizează dacă există sau nu abateri disciplinare, raportat la rezoluțiile Inspecției Judiciare.

Cu privire la acest aspect, instanța de control judiciar reține că, față de faptul că prin petiția sa erau exprimate nemulțumiri față de hotărârea Curții de Apel București, Consiliul Superior al Magistraturii a apreciat că este de competența Inspecției Judiciare și, potrivit art. 61 din O.G. nr. 27/2002, a înaintat-o instituției competente. Totodată, instanța de fond, învestită cu contestația formulată de recurent, examinează legalitatea și temeinicia rezoluției atacate, respectiv dacă intimata-pârâtă a adoptat soluția atacată în limitele marjei de apreciere conferite de lege, aceasta reținând în mod corect că soluția din rezoluția litigioasă nu apare ca fiind arbitrară, ci este rezultatul unui raționament argumentativ, conținând motive de fapt și de drept detaliate în concret de către emitentul actelor.

În concluzie, Înalta Curte constată că susținerile și criticile recurentului sunt neîntemeiate și nu pot fi primite, iar instanța de fond a pronunțat o hotărâre legală, motivul de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ. fiind nefondat.

2.2. Temeiul legal al soluției adoptate în recurs.

Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 496 din C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul declarat de A. împotriva sentinței civile nr. 1856 din 7 decembrie 2021 pronunțate de Curtea de Apel București – secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge excepția nulității recursului.

Respinge recursul declarat de A. împotriva sentinței civile nr. 1856 din 7 decembrie 2021 pronunțate de Curtea de Apel București – secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Soluția va fi pusă la dispoziția părților prin mijlocirea grefei instanței.

Pronunțată astăzi, 9 martie 2023.