ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4505/2022

Ședința publică din data de 6 octombrie 2022

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Circumstanțele cauzei

Obiectul cererii de chemare în judecată

Prin acțiunea înregistrată pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII a contencios administrativ și fiscal sub nr. x/2019, reclamanta A. Sa (fostă B.), în contradictoriu cu pârâta Inspecția Judiciară, a solicitat, în principal, desființarea Rezoluției de clasare nr. 3065/A/16.09.2019, pronunțată de inspectorul judiciar desemnat și Rezoluția nr. 09- 3822/18.11.2019, pronunțată de inspectorul șef și trimiterea dosarului de cercetare pentru completarea verificărilor de către inspectorul judiciar, iar în subsidiar, desființarea celor două rezoluții menționate și dispunerea de către instanță a începerii cercetării disciplinare a judecătorilor C. și D. pentru săvârșirea abaterilor disciplinare reclamate.

Hotărârea instanței de fond

Prin sentința nr. 1135 din 11 noiembrie 2020, Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal a respins ca neîntemeiată acțiunea formulată de către reclamanta A. S.A. în contradictoriu cu pârâta Inspecția Judiciară.

Calea de atac exercitată în cauză

Împotriva sentinței nr. 1135 din 11 noiembrie 2020 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal a declarat recurs reclamanta A. S.A. solitcitând, în principal, admiterea recursului, casarea hotărârii instanței de fond, iar în rejudccare desființarea Rezoluției de clasare nr. 3065/A/16.09.2019, pronunțată de inspectorul judiciar desemnat și a Rezoluției nr. C19-3822/18.11.2019, pronunțată de inspectorul șef și trimiterea dosarului de cercetare pentru completarea verificărilor de către inspectorul judiciar față de magistrații C. și D.. În subsidiar, casarea hotărârii instanței de fond, iar în rejudecare desființarea Rezoluției de clasare nr. 3065/A/16.09.2019, pronunțată de inspectorul judiciar desemnat și a Rezoluției nr. C19-3822/18.11.2019, pronunțată de inspectorul șef și începerea cercetării disciplinare a judecătorilor C. și D. pentru săvârșirea abaterilor disciplinare reclamate.

Consideră recurenta-reclamantă că sentința recurată este nelegală pentru următoarele considerente: instanța de fond nu analizează motivul de contestație, referitor la săvârșirea abaterii disciplinare de către magistrații Tribunalului Argeș prin nemotivarea hotărârii prin care au constatat caracterului abuziv al clauzelor. Atât inspecția judiciară cât și judecătorul fondului se fac că nu observă acest motiv esențial pentru determinarea unei culpe a magistraților; instanța de fond stabilește greșit normele de drept procesual aplicabile contestației la executare, încălcând dispozițiile art. 15 alin. (2) din Constituția României, raportat la dispozițiile art. 25 alin. (1) ultima teză din C. proc. civ. instanța de fond a încălcat dispozițiile art. 99 alin. (1) lit. t) și art. 99

1

din Legea nr. 303/2004, atunci când a apreciat că nu există argumente pentru atragerea răspunderii magistraților din contestația la executare pentru gravă neglijență, în condițiile în care chiar din analiza hotărârii pronunțate de aceștia rezultă o nesocotire neîndoielinică și nescuzabilă a normelor de drept processual; instanța de fond a încălcat dispozițiile art. 99 alin. (1) lit. s) și t) și art. 99

1

din Legea nr. 303/2004, atunci când a apreciat că nu există argumente pentru atragerea răspunderii magistraților din contestația la executare pentru gravă neglijență, în condițiile în care chiar din analiza hotărârii pronunțate de aceștia rezultă o nesocotire ncîndoielinicâ și nescuzabilă a limitelor investirii; instanța de fond a încălcat dispozițiile art. 99 alin. (1) lit. s) și t) și art. 99

1

din Legea nr. 303/2004, raportat la dispozițiile art. 322 alin. (1), pct. 7 din C. proc. civ. de la 1864, atunci când a apreciat că nu există argumente pentru atragerea răspunderii magistraților din contestația la executare pentru gravă neglijență, în condițiile în care chiar din analiza hotărârii pronunțate de aceștia rezultă încălcarea puterii lucrului judecat. Acest motiv nu a fost adus în discuție în calea extraordinară de atac promovată, neintrând printre motivele pentru care se poate solicita anularea sau revizuirea hotărârii.

Apărările formulate de intimata Inspecția Judiciară

Intimata-pârâtă Inspecția Judiciară nu a formulat întâmpinare.

Considerentele Înaltei Curți asupra recursului

Examinând sentința atacată prin prisma criticilor formulate și a dispozițiilor legale incidente, Înalta Curte constată următoarele:

Prin sesizarea adresată Inspecției Judiciare, A. S.A. și-a exprimat nemulțumirea față de activitatea desfășurată de judecătorii C., E. și D. în soluționarea dosarului nr. x/2018 înregistrat pe rolul Tribunalului Argeș, secția civilă, prin decizia civilă nr. 251 din 12 octombrie 2019.

Prin rezoluția nr. 3065/A emisă la aceeași dată, inspectorul judiciar desemnat pentru efectuarea verificărilor în dosarul nr. x a dispus clasarea sesizării în temeiul art. 45 alin. (4) din Legea nr. 317/2004 privind Consiliul Superior al Magistraturii, republicată, nefiind constatate elemente care să releve indicii ale săvârșirii vreuneia dîn abaterile disciplinare prevăzute de art. 99 din Legea nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor și procurorilor, republicată, de către magistratul reclamat.

Împotriva acestei rezoluții a formulat plângere petiționara, solicitând completarea verificărilor, susținând, pe de o parte, că nu au fost cercetate anumite aspecte esențiale invocate, iar pe de altă parte că perspectiva cercetării a deturnat argumentele esențiale arătate în sesizare.

Prin prezenta acțiune, recurenta-reclamantă contestă cele două rezoluții,

Potrivit dispozițiilor legale prevăzute de art. 45

1

alin. (1) și (2) din Legea 317/2994, în procedura soluționării plângerii împotriva rezoluției de clasare, Inspectorul Șef verifică legalitatea rezoluției de clasare, ceea ce înseamnă că se raportează la cele reținute prin aceasta, pe baza probelor existente la dosarul respectiv.

Criticile recurentei-reclamante legate de faptul că Rezoluția de respingere a plângerii doar a reluat considerentele din rezoluția de clasare, nu pot fi reținute, acest mod de soluționare a plângerii decurgând din preverile legale.

Totodată din prevederile art. 45

1

alin. (3) din Legea 317/2994 rezultă că, în procedura soluționării contestației (acțiunii) împotriva rezoluțiilor de respingere a plângerii și, implicit, a celei de clasare, instanța verifică legalitatea și temeinicia acestor rezoluții doar prin raportare la cele reținute prin acestea, pe baza probelor existente.

Analizând cele reținute prin rezoluțiile contestate, corect a reținut instanța de fond că Inspecția Judiciară este singura care are competența ca, pe baza elementelor de fapt prezentate de părți în sesizarea formulată, să stabilească dacă există indiciile săvârșirii de către magistrați a unei abateri disciplinare.

Analiza existenței sau inexistenței indiciilor de săvârșire a unei abateri disciplinare constituie atributul exclusiv al inspectorului judiciar, pe baza rezultatului verificărilor prealabile efectuate cu privire la aspectele care fac obiectul sesizării, ceea ce presupune, întâi de toate, stabilirea situației de fapt și ulterior acesteia, o operațiune de încadrare juridică a faptelor reținute, în vederea argumentării soluției date sesizării.

În ceea ce privește dispozițiile legale aplicabile în cauză, Înalta Curte reține următoarele.

Procesul în legătură cu care s-a formulat sesizarea este pornit în anul 2014, iar Noul C. proc. civ. a fost aprobat prin Legea nr. 134/2010 și a intrat în vigoare la 15 februarie 2013.

Așadar, sunt aplicabile prevederile noului C. proc. civ., contrar susținerilor recurentei.

Mai observă instanța că recurenta-reclamantă își argumentează criticile împotriva rezoluțiilor în discuție pe prevederile Hotărârii Plenului CSM nr. 1027/2012 pentru aprobarea Regulamentului privind normele pentru efectuarea lucrărilor de inspecție de către Inspecția Judiciară.

Hotărârea CSM invocată nu mai este în vigoare, fiind înlocuită în anul 2016 de Hotărârea C.S.M. nr. 340 din 29.03.2016, publicată în Monitorul Oficial, Partea I, nr. 302 din 20.04.2016, iar în anul 2018 de Regulamentul privind normele pentru efectuarea lucrărilor de Inspecție Judiciară, aprobat de Inspectorul șef potrivit art. 65 alin. (4) din Legea 317/2004 modificată și completată.

Așa fiind, instanța fond în mod corect a procedat la analizarea legalității rezoluțiilor contestate prin prisma actelor normative aplicabile în cauză, nu a celor invocate de recurentă.

A susținut recurenta că aspectele sesizate ar constitui abaterile disciplinare prevăzute de art. 99 lit. ș) și t) din Legea nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor și procurorilor, republicată.

Potrivit art. 99 lit. ș) din Legea nr. 303/2004 republicată, cu modificările șî completările ulterioare, constituie abatere disciplinară nerespectarea deciziilor Curții Constituționale ori a deciziilor pronunțate de Înalta Curte de Casație și Justiție în soluționarea recursurilor în interesul legii.

În legătură cu pretinsa încălcare a Deciziei nr. 2/2019 pronunțate de Înalta Curte de Casație și Justiție în recurs în interesul legii, instanța de fond corect a reținut că în dosarul nr. x/2014, în recurs, excepția necompetenței materiale funcționale a Tribunalului Argeș a fost invocată de petentă prin întâmpinare, a fost pusă în discuția părților, a fost analizată și respinsă de către instanță prin încheierea de ședință din data de 31 mai 2017.

Totodată trebuie menționat faptul că la data la care completul de recurs al Tribunalului Argeș s-a pronunțat asupra excepției necompetenței material procesuale, respectiv la data de 31 mai 2017, Decizia nr. 2/2019 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, dată în recurs în interesul legii, nu era pronunțată.

Prin urmare, la data soluționării excepției, instanța nu era în măsură să valorifice această decizie, care nu era publicată în Monitorul Oficial.

În privința pretinsei încălcări a Deciziei nr. 18/2016 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, s-a precizat că obiectul principal al cauzei de fond a fost contestație la executare.

Contrar susținerilor recurentei-reclamante, intimata-pârâtă a analizat criticile sale legate de schimbarea obiectului judecății.

Faptul că decizia nr. 18 din 17 octombrie 2016 dată de Înalta Curte de Casație și Justiție în recurs în interesul legii nu a avut în vedere stabilirea competenței material procesuale a tribunalelor/secțiilor specializate privind soluționarea contestațiilor la executare rezultă și din faptul că, prin Decizia ÎCCJ nr. 2/2019 pronunțată la data de 14 ianuarie 2019, a fost admis recursul în interesul legii formulat de Colegiul de Conducere al Curții de Apel Cluj și în consecință s-a stabilit că în interpretarea și aplicarea dispozițiilor art. 226 din Legea nr. 71/2011, raportat la art. 95 pct. 2 din C. proc. civ., tribunalele specializate sunt competente să soluționeze apelurile în cererile formulate în procedura executării silite în materiile ce fac obiectul specializării lor.

În ceea ce privește abaterea disciplinară prevăzută de art. 99 lit. t) din Legea nr. 303/2004 republicată, cu modificările și completările ulterioare, instanța de control judiciar reține că, potrivit acestui text de lege, constituie abatere disciplinară exercitarea funcției cu rea-credință sau gravă neglijență, dacă fapta nu întrunește elementele constitutive ale unei infracțiuni.

Conform dispozițiilor art. 99

1

din același act normativ, există rea-credință atunci când judecătorul sau procurorul încalcă cu știință normele de drept material ori procesual, urmărind sau acceptând vătămarea unei persoane și este gravă neglijență atunci când judecătorul sau procurorul nesocotește din culpă, în mod grav, neîndoielnic și nescuzabil, normele de drept material ori procesual.

Așadar, elementul material al laturii obiective a acestei abateri disciplinare presupune săvârșirea de către judecător a unei încălcări a unei norme de drept material ori procesual.

Referitor la susținerile recurentei că nu ar fi fost analizate susținerile referitoare la necompetența materială a instanței de recurs, la faptul că nu ar fi observat limitele învestirii lor și ar fi încălcat principiul disponibilității, pronunțându-se asupra unor lucruri care nu au fost cerute de contestator, la împrejurarea că nu ar fi ținut cont de puterea de lucru judecat izvorâtă din alte hotărâri anterioare potrivnice, deși puterea de lucru judecat, ca mijloc de proba, a fost invocată de bancă în apărare, instanța reține că aceste susțineri au fost invocate și în căile extraordinare de atac formulate de reclamantă, ce au făcut obiectul dosarelor nr. x/2018 și nr. y/2019 ale Tribunalului Argeș.

Atât contestația în anulare, cât și revizuirea formulate de către recurenta-reclamantă au fost respinse.

În acord cu judecătorul fondului, Înalta Curte apreciază că, în raport de competențele legale ale Inspecției Judiciare, verificările ce țin de atribuțiile sale pot avea ca obiect abateri disciplinare săvârșite de către magistrați, ceea ce presupune ca cererea să nu vizeze, în mod principal, sau tangențial o soluție dispusă de către instanța de judecată.

Potrivit art. 97 alin. (1) din Legea nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor și procurorilor, republicată, orice persoană poate sesiza Consiliul Superior al Magistraturii în legătură cu activitatea sau conduita necorespunzătoare a judecătorilor sau procurorilor, încălcarea obligațiilor profesionale în raporturile cu justițiabilii ori săvârșirea de către aceștia a unor abateri disciplinare, însă potrivit alin. (2) al aceluiași articol, exercitarea acestui drept nu poate pune în discuție soluțiile pronunțate prin hotărârile judecătorești, care sunt supuse doar căilor legale de atac.

Verificările administrative efectuate trebuie să respecte principiile independenței judecătorilor și supunerii lor numai legii, precum și cel al autorității de lucru judecat a hotărârilor rămase definitive și irevocabile, astfel cum sunt prevăzute în art. 124 alin. (3) dîn Constituția României, art. 2 alin. (3) din Legea nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor și procurorilor și art. 46 alin. (2) din Legea nr. 304/2004 privind organizarea judiciară, republicată, cu modificările și completările ulterioare.

Totodată, potrivit art. 16 alin. (2) din Legea nr. 304/2004 privind organizarea judiciară, republicată, hotărârile judecătorești pot fi desființate sau modificate numai în căile de atac prevăzute de lege și exercitate conform dispozițiilor legale.

Hotărârea unei instanțe, chiar dacă ar fi definitivă de la pronunțare, nu poate fi supusă unei cenzuri administrative a Inspecției Judiciare, întrucât aceasta nu îndeplinește rolul unei "supra instanțe de control judiciar", care să intervină în ipoteza în care căile de atac au fost epuizate, în scopul lipsirii hotărârilor judecătorești de efectele juridice cu care părțile nu sunt de acord.

În concluzie, în cauza de față instanța a reținut corect că intimata-pârâtă a stabilit legal că nu există indiciile săvârșirii unei abateri disciplinare, că nu se poate dispune de către instanță începerea cercetării disciplinare a judecătorilor reclamați.

Pentru considerentele arătate, instanța de fond interpretând și aplicând corect dispozițiile legale incidente, Înalta Curte, în temeiul art. 20 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 coroborat cu art. 496 alin. (1) C. proc. civ., va respinge recursul, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de reclamanta A. S.A. împotriva sentinței civile nr. 1135 din 11 noiembrie 2020 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal ca nefondat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 06 octombrie 2022.