ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1051/2022

Obiectul cererii de chemare în judecată Prin cererea înregistrată la 2.04.2019 pe rolul Curții de Apel, secția a VIII-a de contencios administrativ și fiscal, reclamantul A. în contradictoriu cu pârâta Inspecția Judiciară, a solicitat desființarea Rezoluției de clasare din 21.12.2018, înregistrată sub nr. lucrare 7981/II/1966/DIP/2018 și a Rezoluției Inspectorului șef din 1.03.2019, înregistrată sub nr. lucrare C19-535 și trimiterea dosarului pentru completarea verificărilor.

Hotărârea instanței de fond Curtea de Apel București, secția a VIII-a de contencios administrativ și fiscal, prin sentința nr. 472 din 20 septembrie 2019, a admis cererea formulată de reclamantul A., în contradictoriu cu pârâta Inspecția Judiciară și, pe cale de consecință a desființat Rezoluția nr. C19-535 din 1.03.2019 și Rezoluția nr. 7981/II/1966/DIP/2018 din 21.12.2018 și a trimis dosarul la Inspecția Judiciară pentru completarea verificărilor.

Calea de atac a recursului Împotriva sentinței nr. 472 din 20 septembrie 2019 a Curții de Apel București, secția a VIII-a de contencios administrativ și fiscal a declarat recurs pârâta Inspectia Judiciară solicitând admiterea recursului, casarea sentinței recurate și, în rejudecare, respingerea acțiunii formulată reclamantul A., ca neîntemeiată.

Apărările formulate în cauză Intimatul-reclamant A. a depus întâmpinare prin care a solicitat respingerea ca nefondat și menținerea sentinței recurate ca fiind temeinică și legală.

Considerentele Înaltei Curți asupra recursului Analizând actele și lucrările dosarului, precum și sentința recurată, în raport de motivele de casare invocate, Înalta Curte constată că recursul este întemeiat și urmează a-l admite, pentru considerentele ce vor fi prezentate în continuare. Prima instanță a apreciat că prin rezoluția nr. x/2018 prin care s-a dispus clasarea sesizărilor potrivit art. 45 alin. (4) din Legea nr. 317/2004, nu a fost analizată abaterea prevăzută de art. 99 lit. s) din Legea nr. 303/2004 respectiv "motivarea în mod vădit contrară raționamentului juridic, de natură să afecteze prestigiul justiției sau demnitatea funcției de magistrat". În al doilea rând, cu privire la abaterea prevăzută la art. 99 lit. t) din Legea nr. 303/2004, prima instanță a reținut că pârâta a analizat doar aspectul referitor la neobținerea avizului CSM privind percheziția imobiliară la imobilul cu destinația de locuință, situat în Alba Iulia, bd. x. Instanța de recurs reține prevederile art. 45 din Legea nr. 317/2004, potrivit cărora, "(1) Inspecția Judiciară se poate sesiza din oficiu sau poate fi sesizată în scris și motivat de orice persoană interesată, inclusiv de Consiliul Superior al Magistraturii, în legătură cu abaterile disciplinare săvârșite de judecători și procurori. (3) Aspectele semnalate potrivit alin. (1) sunt supuse unei verificări prealabile efectuate de inspectorii judiciari din cadrul Inspecției Judiciare, în cadrul căreia se stabilește dacă există indiciile săvârșirii unei abateri disciplinare." Din analiza acestor texte legale rezultă ca inspectorul care efectuează verificarea nu este legat de încadrarea juridică indicată de către petent iar analiza se centrează pe faptele sesizate în conținutul plângerii și nu pe conținutul abaterilor disciplinare învederate în cuprinsul sesizării. În urma verificărilor prealabile efectuate, inspectorul are atribuția de a analiza existența sau inexistența indiciilor privind săvârșirea unei abateri disciplinare, referitor la faptele care constituie obiectul sesizării, nefiind nicio obligație în sarcina inspectorului de a efectua o anumită încadrare juridică astfel cum a fost indicată de petent. Conform prevederilor art. 97 din Legea nr. 303/2004, "(1) Orice persoana poate sesiza Consiliul Superior al Magistraturii, direct sau prin conducătorii instanțelor ori ai parchetelor, în legătură cu activitatea sau conduita necorespunzătoare a judecătorilor sau procurorilor, încălcarea obligațiilor profesionale în raporturile cu justițiabilii ori săvârșirea de către aceștia a unor abateri disciplinare.(2) Exercitarea dreptului prevăzut la alin. (1) nu poate pune în discuție soluțiile pronunțate prin hotărârile judecătorești, care sunt supuse căilor legale de atac." În acest context legal, se reține că verificarea efectuată de către inspectorul judiciar nu poate antama soluția dispusă de procuror, soluție care poate fi supusă verificării în urma exercitării căilor de atac legale, tocmai pentru a nu se suprapune un eventual control judiciar asupra actelor emise în cursul procesului penal sau a cercetării penale cu atribuțiile ce revin Inspecției judiciare în materie disciplinară, instituție care nu poate aprecia asupra legalității procedurii desfășurate de procuror sau a soluției pe care a dispus-o. Verificând rezoluția de clasare, se constată că aceasta cuprinde prezentarea situației de fapt și argumentele avute în vedere și au stat la baza soluției adoptate, raportat la prevederile legale incidente. Instanța de recurs nu este de acord cu aspectele învederate de judecătorul fondului și apreciază că nu există o obligație în sarcina inspectorului judiciar de a efectua un control amănunțit asupra modului în care s-a desfășurat procedura cercetărilor penale, respectiv asupra măsurilor dispuse de procurorul cercetat în cadrul dosarului penal nr. x/2007 al D.I.I.C.O.T. - Structura Iași în ceea ce privește situația juridică a imobilului în care s-a desfășurat percheziția. Inspecția judiciară nu are atribuții de control judiciar asupra legalității măsurilor dispuse în sensul de a efectua verificări cu privire la temeinicia și legalitatea activității judiciare și de efectua analiza asupra modalității în care a fost aplicat dreptul procesual penal sau dreptul substanțial în cadrul desfășurării activității concrete de urmărire penală. În acest context, pentru a se dispune anularea unui act litigios, este necesară identificarea unei încălcări a normelor legale care să fie aptă de a conduce la aplicarea sancțiunii nulității or, în cazul de față, nu se identifică o astfel de încălcare de către emitentul rezoluției de clasare contestate care a efectuat verificările necesare, cu respectarea cadrului legal și a atribuțiilor ce îi revin, tocmai pentru a nu exista o imixtiune în activitatea procurorului care a efectuat actele de cercetare penală. Instanța de recurs nu apreciază că inspectorul judiciar ar fi avut obligația de a solicita alte informații, respectiv informații cu privire la imobilul în care a fost efectuată percheziția sau audierea ședinței din Camera de Consiliu de la termenul din data de 29.10.2018 de la Curtea de Apel Iași, analiza probelor aflate deja la dosarul inspecției fiind o chestiune de apreciere și nu de legalitate. În acest sens, dispozițiile art. 73 din Legea nr. 317/2004 prevăd că " (3) Actele, documentele sau orice alte informații solicitate de Inspecția Judiciară ori care sunt necesare pentru desfășurarea cercetării disciplinare se transmit direct Inspecției Judiciare.(4) Inspectorii judiciari pot solicita, în condițiile legii, inclusiv conducătorilor instanțelor sau parchetelor, orice informații, date, documente sau pot face orice verificări pe care le consideră necesare în vederea efectuării cercetării disciplinare ori a exercitării celorlalte atribuții prevăzute de lege sau regulamente." Deci, textul se referă la acele informații pe care inspectorul le consideră necesare în vederea efectuării cercetării disciplinare, nefiind un text legal care să impună inspectorului judiciar modul în care înțelege să desfășoare activitatea de verificare, astfel că nu se poate imputa faptul că nu au fost solicitate anumite probe. Lecturând și dispozițiile art. 20 și următoarele din Regulamentul privind normele de efectuare a lucrărilor de inspecție, aprobat prin Ordinul Inspectorului-șef al Inspecției judiciare nr. 136/11.12.2018, rezultă că nu există reglementată legal obligația inspectorului judiciar de a solicita anumite probe și de a le da o anumită conotație iar interpretarea gramaticală a textului conduce la concluzia că este vorba despre o activitate de apreciere care nu impune un anumit rezultat. În consecință, nu se poate impune inspectorului judiciar să desfășoare o anumită activitate sau să i se impună efectuarea unei anumite activități relativ la cercetările de inspecție sau să urmeze o anumită modalitate de efectuare a cercetării activității procurorului vizat. Față de aceste aspecte reținute, contrar celor învederate de către judecătorul fondului, instanța de control judiciar apreciază că nu există niciun motiv de nulitate a rezoluției de clasare și nicio o încălcare a normelor legale de către emitenții actelor contestate, activitatea de cercetare fiind circumscrisă limitelor de competență conferite de Legea nr. 317/2004 și de Regulamentul privind normele de efectuare a lucrărilor de inspecție. Practic, instanța de fond, prin considerentele sentinței atacate, impune inspectorului judiciar materialul probator ce ar trebui administrat, fapt ce excedează limitelor competențelor verificării rezoluției de clasare de către judecător și, în plus, echivalează cu o imixtiune în activitatea de cercetare penală desfășurată de către procurorul de caz care depășește competența Inspecției judiciare de a verifica încălcarea unor norme de drept material sau procesual. Față de considerentele expuse, în baza dispozițiilor art. 20 din Legea nr. 554/2004 coroborate cu cele ale art. 496 alin. (1) raportat la art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., se va admite recursul, se va casa sentința recurată și, în rejudecare, se va respinge acțiunea ca neîntemeiată.