Sari la conținut
ÎNAPOI LA REZULTATE Înalta Curte de Casație și Justiție
Sursă originală
ÎCCJ 06.10.2022

ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4477/2022

HOTĂRÂRE
06.10.2022
CAMERĂ
contencios
Citează această cauză
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4477/2022 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2022)

Ședința publică din data de 6 octombrie 2022 Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: I. Circumstanțele cauzei 1.1 Cererea de chemare în judecată Prin acțiunea înregistrată sub nr. x/2021 la data de 17.08.2021 pe rolul Curții de Apel Ploiești, secția de contencios administrativ și fiscal, reclamantul A. în nume personal și în calitate de reprezentant al B. a solicitat pârâtei Înalta Curte de Casație și Justiție să îi comunice un număr de 10 hotărâri judecătorești.

Prin rezoluția din data de 30 august 2021, Curtea a pus în vedere reclamantului ca în termen de 10 zile de la primirea comunicării să facă dovada efectuării procedurii prealabile, să precizeze, pentru fiecare dosar în parte, ce calitate a avut, respectiv să indice dacă le solicită în format anonimizat, să indice motivele de fapt și de drept pe care se întemeiază cererea, să arate dovezile pe care se sprijină fiecare capăt de cerere și să facă dovada achitării taxei judiciare de timbru în valoare de 500 RON (50x10) sub sancțiunea nulității. 1.2. Hotărârea atacată cu recurs Prin încheierea pronunțată la 22 noiembrie 2021, Curtea de Apel Ploiești, secția de contencios administrativ și fiscal a anulat cererea de chemare în judecată formulată de reclamantul A., în nume personal și în calitate de reprezentant al B., în contradictoriu cu pârâta Înalta Curte de Casație și Justiție.

1.3. Calea de atac exercitată în cauză Împotriva încheierii din 22 noiembrie 2021 pronunțate de Curtea de Apel Ploiești, secția de contencios administrativ și fiscal, a declarat recurs reclamantul A., fără a invoca motivele de fapt și de drept pe care se întemeiază calea de atac. 1.4 Apărările formulate în cauză Intimata Înalta Curte de Casație și Justiție a formulat întâmpinare, prin care a solicitat respingerea recursului ca inadmisibil; II.

Soluția și considerentele Înaltei Curți asupra recursului Examinând, cu prioritate, cerința satisfacerii timbrajului aferent căii de atac, Înalta Curte constată că, în cauză, nu s-a făcut dovada achitării de către reclamant a taxei judiciare de timbru, având în vedere următoarele aspecte: Astfel, din analiza actelor dosarului rezultă că recurentul-reclamant nu și-a îndeplinit obligația legală de plată a taxei judiciare de timbru până la termenul de judecat stabilit, deși a fost citat cu mențiunea depunerii taxei judiciare de timbru în sumă de 20 RON, conform dovezii aflate la dosarului de recurs. Potrivit art. 486 din C. proc. civ.

- "(2) La cererea de recurs se vor atașa dovada achitării taxei de timbru, conform legii, precum și împuternicirea avocațială sau, după caz, delegația consilierului juridic". (3) Mențiunile prevăzute la alin. (1) lit. a) și c)-e), precum și cerințele menționate la alin. (2) sunt prevăzute sub sancțiunea nulității." Potrivit art. 33 alin. (1) din O.U.G. nr. 80/2013 privind taxele judiciare de timbru: "Taxele judiciare de timbru se plătesc anticipat, cu excepțiile prevăzute de lege". În raport cu dispozițiile art. 486 alin. (2) din C. proc. civ., Înalta Curte constată că recurentul-reclamant nu și-a îndeplinit obligația de a depune la dosar dovada achitării taxei judiciare de timbru, potrivit dispozițiilor art. 25 alin. (1) lit. c) din O.U.G nr. 80/2013, astfel cum i s-a pus în vedere și nici nu a formulat cerere de reexaminare, astfel cum îi permitea legea.

Față de dispozițiile art. 486 alin. (2) din C. proc. civ., raportate la prevederile art. 33 alin. (1) din O.U.G. nr. 80/2013, Înalta Curte reține că recursul nu îndeplinește cerința de formă a timbrării acestuia, lipsa acesteia fiind sancționată cu nulitatea potrivit dispozițiilor art. 486 alin. (3) din C. proc. civ., împrejurare care atrage anularea recursului ca netimbrat.

D E C I D E Anulează recursul declarat de A. împotriva încheierii din 22 noiembrie 2021 pronunțate de Curtea de Apel Ploiești, secția de contencios administrativ și fiscal, ca netimbrat. Definitivă. Soluția va fi pusă la dispoziția părților prin mijlocirea grefei instanței. Pronunțată astăzi, 06 octombrie 2022.

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
ÎCCJ 2023-02-07
0,96
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 181/2023
dosar, Curtea de Apel Ploiești, secția I civilă a respins cererea de repunere pe rol, formulată de contestatorul A.; în baza art. 411 alin. (1) pct. 2 C. proc. civ., a menținut măsura suspendării judecății contestației în anulare formulată
ÎCCJ 2022-09-30
0,96
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4332/2022
Ședința publică din data de 30 septembrie 2022 Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: I. Circumstanțele cauzei 1.1. Cererea de chemare în judecată Prin cererea introdusă pe rolul Curții de Apel
ÎCCJ 2022-05-25
0,96
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2989/2022
Ședința publică din data de 25 mai 2022 Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: I. Circumstanțele cauzei 1. Cadrul procesual Prin sentința nr. 149 pronunțată în data de 16 decembrie 2020, Curtea
ÎCCJ 2022-10-05
0,96
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4413/2022
2. Hotărârea instanței de fond Prin sentința civilă nr. 125 din 12 februarie 2021, Tribunalul Prahova, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal a admis excepția inadmisibilității cererii, ca neîntemeiată și a respins cere
ÎCCJ 2021-09-30
0,96
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4388/2021
Ședința publică din data de 30 septembrie 2021 Asupra căii de atac formulată în cauză; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: I. Circumstanțele cauzei Prin cererea înregistrată la data de 09 iulie 2021 pe rolul Curții de
{# Case pages are where organic search lands. Ask for an account here — with what the account is actually worth — instead of sending a first-time reader straight to a price list. #}
Cont gratuit

Caută în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.

Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea semantică în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistentul AI. Fără card.

Sursă