ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4413/2022

Ședința publică din data de 5 octombrie 2022

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată la data de 20 iulie 2020, pe rolul Tribunalului Prahova, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, reclamantul A., în contradictoriu cu pârâții Ministerul Finanțelor Publice - Agenția Națională de Administrare Fiscală - Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Ploiești - Serviciul Soluționare Contestații și Ministerul Finanțelor Publice - Agenția Națională de Administrare Fiscală - Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Ploiești - Administrația Județeană a Finanțelor Publice Prahova - Serviciul Orășenesc Băicoi a solicitat:

- anularea în totalitate (în parte) a Deciziei de impunere nr. x/22.07.2019 privind impozitul pe venit și contribuțiile sociale aferente diferențelor bazelor de impozitare stabilite în cadrul inspecțiilor fiscale la persoane fizice, respectiv a Deciziei nr. 7451/28.11.2019 referitoare la obligațiile fiscale accesorii;

- obligarea pârâtelor, în solidar, la plata sumei de 1000 RON, cu titlu de daune morale, conform art. 8 din Legea nr. 554/2004 privind contenciosul administrativ, precum și a sumei de 1780 RON daune materiale pentru prejudiciul creat prin emiterea Deciziei de impunere nr. x/22.07.2019, respectiv a Deciziei nr. 7451/28.11.2019 referitoare la obligațiile fiscale accesorii reprezentând penalități de nedeclarare;

- obligarea pârâtelor la plata cheltuielilor de judecată ocazionate de acest proces.

Prin sentința civilă nr. 125 din 12 februarie 2021, Tribunalul Prahova, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal a admis excepția inadmisibilității cererii, ca neîntemeiată și a respins cererea de chemare în judecată formulată de reclamantul A., ca neîntemeiată.

Împotriva sentinței civile nr. 125 din 12 februarie 2021, pronunțată de Tribunalul Prahova, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, a declarat recurs reclamantul A., calea de atac fiind înregistrată pe rolul Curții de Apel Ploiești, secția de contencios administrativ și fiscal, la data de 6 aprilie 2021.

Prin decizia nr. 1393 din 09 noiembrie 2021, Curtea de Apel Ploiești, secția de contencios administrativ și fiscal a luat act de renunțarea recurentului-reclamant A. la judecata recursului.

Împotriva deciziei nr. 1393 din 09 noiembrie 2021, pronunțată de Curtea de Apel Ploiești, secția de contencios administrativ și fiscal, a declarat recurs reclamantul A., întemeiat pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

În motivarea recursului, reclamantul susține, în esență, că prin decizia atacată s-a luat act în mod eronat de renunțarea sa la judecata căii de atac, fiind încălcate dispozițiile art. 9 C. proc. civ., referitoare la dreptul de dispoziție al părții și art. 404 - 406 C. proc. civ., referitoare la renunțarea la judecată.

Susține recurentul-reclamant că instanța de recurs (Curtea de Apel Ploiești) s-a dezînvestit de soluționarea căii de atac, deși solicitarea formulată în scris privea doar renunțarea parțială la recurs, în ceea ce privește o parte din capetele de cerere. Arată că, în temeiul art. 406 C. proc. civ., a înțeles să renunțe la judecata unora dintre petitele cererii de chemare în judecată, cu consecința anulării parțiale a sentinței pronunțate de Tribunalul Ploiești, urmând ca recursul să fie soluționat în raport de petitele rămase.

Intimata-pârâtă Ministerul Finanțelor - Agenția Națională de Administrare Fiscală - Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Ploiești - Administrația Județeană a Finanțelor Publice Prahova - Serviciul Fiscal Orășenesc Băicoi a depus întâmpinare, prin care a solicitat respingerea recursului, ca nefondat.

II. Soluția Înaltei Curți de Casație și Justiție

Analizând actele și lucrările dosarului, precum și decizia atacată, în raport de criticile formulate de reclamant, Înalta Curte constată că recursul este fondat, pentru următoarele considerente:

Cu caracter prealabil, Înalta Curte constată că, deși reclamantul a încadrat recursul în cazul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., criticile formulate se circumscriu pct. 5 al aceluiași articol, nelegalitatea deciziei recurate fiind susținută prin prisma încălcării unor reguli de procedură a căror nerespectare atrage sancțiunea nulității.

În esență, recurentul-reclamant a susținut că cererea de renunțare formulată în fața Curții de Apel Ploiești a fost greșit încadrată în drept și soluționată, instanța luând act de renunțarea la judecata căii de atac cu care era învestită, contrar manifestării de voință exprese a părții.

Examinând cererea de renunțare la judecată depusă de reclamant în dosarul curții de apel și înregistrată sub nr. x/08.11.2021, Înalta Curte constată că, deși formulată într-o modalitate imprecisă, cererea este încadrată în dispozițiile art. 406 alin. (4) - (6) C. proc. civ. și face vorbire despre renunțarea în parte la pretențiile deduse judecății, cu consecința casării în parte a sentinței civile recurate, fiind exprimată intenția susținerii în continuare a recursului, în limita pretențiilor rămase. Așadar, cât privește calea de atac a recursului, referirile recurentului-reclamant la renunțarea la judecată privesc de fapt partea din recurs aferentă pretențiilor la care se renunță.

Analizând solicitarea recurentului-reclamant, deși a reținut în mod expres că cererea nu este întemeiată în drept pe dispozițiile art. 463 C. proc. civ. (care reglementează achiesarea la hotărâre, respectiv renunțarea la calea de atac declarată), Curtea de Apel Ploiești a luat act de renunțarea în tot la calea de atac a recursului. Or, Înalta Curte constată că această soluție nu corespunde manifestării de voință a recurentului, fiind nesocotit dreptul de dispoziție al părții, prevăzut de art. 9 C. proc. civ., precum și limitele învestirii instanței prin cererea adresată de reclamant, contrar art. 22 alin. (6) C. proc. civ.. De asemenea, au fost nesocotite și prevederile art. 406 alin. (5) C. proc. civ., care reglementează renunțarea la judecată în calea de atac.

Înalta Curte observă că, într-adevăr, cererea de renunțare formulată de reclamant nu este clară în privința limitelor renunțării, neputând fi stabilite indubitabil acele petite ale acțiunii introductive la care se renunță, însă este suficient de clară în privința voinței de renunțare parțială la unele pretenții și, pe cale de consecință, la recursul care privește aceste pretenții, iar nu de renunțare la judecata în tot a căii de atac, astfel cum eronat a apreciat Curtea de Apel Ploiești. În prezența unei astfel de redactări defectuoase a cererii de renunțare, instanța avea obligația de a solicita lămuriri recurentului-reclamant cu privire la obiectul cererii sale, conform art. 22 alin. (1) și (5) C. proc. civ.

Înalta Curte apreciază că neregulile de ordin procedural expuse anterior nu pot fi înlăturate decât prin casarea hotărârii de fond și trimiterea cauzei spre rejudecare aceleiași instanțe. Cu ocazia reluării judecății, instanța va solicita recurentului-reclamant precizări cu privire la obiectul și limitele renunțării la judecată, pentru a stabili care sunt capetele de cerere la judecata cărora se renunță, respectiv care sunt pretențiile pe care reclamantul le menține, în raport de care se vor determina și limitele în care vor fi examinate criticile din recursul îndreptat împotriva sentinței Tribunalului Prahova.

Pentru aceste considerente, constatând incidența motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., în temeiul art. 20 alin. (3) din Legea nr. 554/2004 și art. 497 C. proc. civ., Înalta Curte va admite recursul declarat de reclamantul A., va casa decizia recurată și va trimite cauza spre rejudecare aceleiași instanțe.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de reclamantul A. împotriva deciziei nr. 1393 din 09 noiembrie 2021, pronunțată de Curtea de Apel Ploiești, secția de contencios administrativ și fiscal.

Casează decizia recurată și trimite cauza spre rejudecare aceleiași instanțe.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 5 octombrie 2022.