ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4391/2022

Circumstanțele cauzei Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul acestei instanțe la data de 02.03.2020, sub numărul x/2020 reclamanta A. în contradictoriu cu pârâtul Fondul de Garantare a Asiguraților, a solicitat instanței ca, prin hotărârea ce o va pronunța, să dispună admiterea contestației, anularea în totalitate a deciziei nr. 22708/13.02.2020 emisă de pârât în dosarul nr. x și obligarea pârâtului să soluționeze pe fond cererea de plată nr. x/27.06.2018 în ceea ce privește daunele materiale și morale.

Soluția instanței de fond Prin sentința civilă nr. 770 din data de 14 septembrie 2020, Curtea de Apel București - Secțoa a VIII -a contencios administrativ și fiscal a respins acțiunea ca neîntemeiată.

Cererea de recurs Împotriva sentinței civile nr. 770 din data de 14 septembrie 2020 a Curții de Apel București - Secțoa a VIII -a contencios administrativ și fiscal, a declarat recurs reclamanta A., invocând motivele de nelegalitate prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. În motivarea căii de atac exercitate, recurenta - reclamantă a arătat că instanța de fond a apreciat că în prezenta cauză sunt incidente dispozițiile art. 14 din Legea 213/2015, dispoziții care stipulează: "În vederea încasării indemnizațiilor/despăgubirilor, orice persoana care pretinde un drept de creanță de asigurări împotriva asiguratorului în faliment poate formula o cerere motivată în acest sens, adresată Fondului în termen de 90 de zile de la data rămânerii definitive a hotărârii de deschidere a procedurii falimentului sau de la data nașterii dreptului de creanță, atunci când acesta s-a născut ulterior". Recurenta - reclamantă a susținut că nu îi sunt aplicabile disp.art. 14 din Legea 213/2015, dat fiind faptul că dreptul său de creanță s-a născut la data producerii evenimentului asigurat, fiind incidente dispozițiile art. 13 alin. (6) din Legea 213/2015 care arată: " (6) Dreptul la acțiune contra Fondului pentru plata indemnizațiilor/despăgubirilor se prescrie în termen de 5 ani calculați de la data nașterii dreptului, dar nu înainte de rămânerea definitivă a hotărârii de deschidere a procedurii de faliment".

Apărările formulate în cauză Prin întâmpinarea formulată față de cererea de recurs, intimatul-pârât Fondul de Garantare a Asiguraților a solicitat respingea recursului, ca nefondat.

Soluția instanței de recurs Analizând actele și lucrările dosarului, precum și sentința recurată, în raport de motivele de casare invocate, Înalta Curte constată că recursul declarat de reclamant este nefondat, pentru următoarele considerente: Prin demersul judiciar ce face obiectul prezentei cauze, reclamanta A. a învestit instanța de contencios administrativ cu o acțiune prin care a solicitat anularea deciziei nr. 22708/13.02.2020 emisă de Fondul de Garantare a Asiguraților, prin care a fost respinsă, prin reținerea tardivității, cererea sa de plată nr. x/27.06.2018. Legalitatea actului administrativ emis de pârât a fost confirmată de prima instanță, prin respingerea acțiunii reclamantului ca neîntemeiată. Recurenta-reclamantă critică soluția pronunțată de instanța de fond, criticile formulate fiind circumscrise dispozițiilor art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. Recurenta - reclamantă este nemulțumită de faptul că prima instanță a aplicat greșit dispozițiile art. 14 din Legea nr. 213/2015, din perspectiva termenului de formulate a cererii de plată. Înalta Curte constată că hotărârea pronunțată în primă instanță a fost dată cu interpretarea și aplicarea corectă a normelor de drept material, nefiind, așadar, incident motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. În cauză, stabilirea dreptului de creanță certă al recurentuei-reclamante și a consecințelor evenimentului rutier ce a avut loc la data de 11.12.2013 din culpa conducătorului auto x, asigurat la B. S.A., rezultă din cuprinsul hotărârii nr. 18/A.Bf. 422/2016/8 pronunțată de Tribunalul Debrecen la data de 25.05.2017. Deschiderea procedurii de faliment împotriva B.. S.A. s-a realizat prin Hotărârea intermediară nr. 132 pronunțată la data de 16.02.2017 în dosarul nr. x/2016 de Tribunalul Sibiu, secția a II-a civilă, devenind definitivă la data de 17.03.2017. Referitor la situația asigurătorului B. S.A., prin Decizia A.S.F. nr. 1498/27.07.2016 s-a decis închiderea procedurii de redresare a B. S.A. și s-a constatat starea de insolvență a acestei societăți de asigurare. Prin încheierea de ședință din data de 16.02.2017, pronunțată de Tribunalul Sibiu, secția a II a civilă în dosarul nr. x/2016, s-a dispus deschiderea procedurii falimentului B. S.A.. și desemnarea lichidatorului judiciar C., cu sediul în Cluj Napoca, iar la data de 17.03.2017 a rămas definitivă hotărârea de deschidere a procedurii de faliment a B. S.A., termen de la care încep a se calcula cele 90 zile (pentru creanțele născute anterior rămânerii definitive), iar conform prevederilor de la teza a II-a din art. 14 alin. (1) din Legea nr. 213/2015 "În vederea încasării indemnizațiilor/despăgubirilor, orice persoană care pretinde un drept de creanță de asigurări împotriva asigurătorului în faliment poate formula o cerere motivată în acest sens, adresată Fondului în termen de 90 de zile (...) de la data nașterii dreptului de creanță, atunci când acesta s-a născut ulterior.". Înalta Curte constată că, în cauză, termenul de 90 de zile a început să curgă la data de 25.05.2017. Prin urmare, în mod corect s-a constatat că cererea de plată a fost depusă la data de 19.06.2018, cu depășirea termenului de 90 de zile care a început să curgă de la rămânerii definitive a hotărârii. Înalta Curte reține că sunt nefondate și susținerile recurentei- reclamante, în sensul că, în speță, ne aflăm înlăuntrul termenului de prescripție de 5 ani, prevăzut de art. 13 alin. (6) din Legea nr. 213/2015. Textul art. 13 alin. (6) din Lege este foarte clar: "Dreptul la acțiune contra Fondului pentru plata indemnizațiilor/despăgubirilor se prescrie în termen de 5 ani calculați de la data nașterii dreptului, dar nu înainte de rămânerea definitivă a hotărârii de deschidere a procedurii de faliment", pe când, art. 14 alin. (1) prevede că: "În vederea încasării indemnizațiilor/despăgubirilor, orice persoană care pretinde un drept de creanță de asigurări împotriva asigurătorului în faliment poate formula o cerere motivată în acest sens, adresată Fondului în termen de 90 de zile de la data rămânerii definitive a hotărârii de deschidere a procedurii falimentului sau de la data nașterii dreptului de creanță, atunci când acesta s-a născut ulterior.". Ca atare, cele două texte prevăd două termene diferite, calculate distinct, care nu se confundă, și vizează reguli de desfășurare diferite, în cadrul unei proceduri prin intermediul căreia să poată fi valorificat dreptul subiectiv pretins: termenul de prescripție a dreptului la acțiune contra Fondului pentru plata despăgubirilor și, respectiv, termenul de a formula cerere pentru încasarea indemnizațiilor/despăgubirilor. Termenul de 5 ani de la data nașterii dreptului se referă la plata despăgubirilor înseși, și nu la formularea cererii pentru încasarea indemnizațiilor/despăgubirilor, cum greșit pretinde recurenta, și în nici un caz nu poate constitui o derogare de la termenul de 90 de zile stabilit pentru formularea cererii de despăgubiri prevăzut, la rândul său, de art. 14 alin. (1) din Legea nr. 213/2015, text pe deplin aplicabil. Orice persoană care invocă vreun drept de creanță împotriva asigurătorului ca urmare a producerii unor riscuri acoperite printr-o poliță de asigurare valabilă, între data închiderii procedurii de redresare financiară și cea a denunțării contractelor de asigurare, dar nu mai târziu de 90 de zile de la data pronunțării hotărârii de deschidere a procedurii falimentului sau de la data nașterii dreptului de creanță, atunci când acesta s-a născut ulterior, poate solicita deschiderea dosarului de daună printr-o cerere adresată Fondului de garantare a asiguraților. Având în vedere textele de lege sus menționate, Înalta Curte constată că temeinic și legal a fost respinsă cererea de plată, ca tardiv formulată. Pentru toate considerentele expuse la punctul anterior, în temeiul art. 20 alin. (3) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările și completările ulterioare, coroborat cu art. 496 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul, ca nefondat.