ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1431/2022

Obiectul acțiunii deduse judecății Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, la data de 04.02.2020, sub numărul x/2020, reclamanta A. în contradictoriu cu pârâtul Fondul de Garantare a Asiguraților, a solicitat instanței anularea Deciziei nr. 22208/08.01.2020 cu consecință obligării pârâtului să analizeze și să soluționeze pe fond cererea sa de plată, cu cheltuieli de judecată. 1.

Hotărârea instanței de fond Prin sentința civilă nr. 768 din 14 septembrie 2020, Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal a respins excepția tardivității formulării acțiunii, invocată de pârâtul Fondul de Garantare și cererea formulată de reclamanta A., în contradictoriu cu pârâtul Fondul de Garantare, ca neîntemeiate. 1.

Calea de atac exercitată în cauză Împotriva sentinței civile nr. 768 din 14 septembrie 2020, pronunțate de Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, a declarat recurs reclamanta A., întemeiat pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., solicitând admiterea recursului, casarea sentinței atacate și, în rejudecare, admiterea acțiunii în sensul anulării Deciziei nr. 22208/08.01.2020 emisă de Fondul de Garantare, prin care a fost respinsă ca tardivă cererea de plată nr. x/18.09.2019. Criticile de nelegalitate formulate au vizat interpretarea greșită dată de prima instanță dispozițiilor art. 20 din Norma ASF nr. 16/2015 și dispozițiilor art. 13 și art. 14 din Legea nr. 213/2015. În esență, recurenta-reclamantă a arătat că decizia penală nr. 51/A/2019 din data de 06.02.2019 a Curții de Apel Oradea i-a fost comunicată la 23.07.2019, dată la care a apreciat că ia naștere creanța sa. Dacă s-ar considera că dreptul de creanță al reclamantei ia naștere în momentul pronunțării deciziei penale nr. 51/A/2019 din 06.02.2019 și nu în momentul comunicării acesteia către reclamanta, ar însemna că pe perioada scursă între data pronunțării și data comunicării deciziei menționate, să curgă termenul de 90 de zile în care reclamanta ar fi trebuit să depună cererea de plată la pârât, deși nu era în posesia efectivă a titlului din care izvora dreptul său de creanță. Or, odată cu depunerea cererii de plată, reclamanta trebuia să depună și titlul din care izvorăște dreptul de creanță invocat, potrivit art. 14 alin. (2) din Legea nr. 213/2015, obligație imposibil de executat de vreme ce reclamanta nu se afla încă în posesia acestui titlu. Ca atare, din punctul său de vedere, termenul de 90 de zile se calculează de la data comunicării deciziei menționate mai sus, reclamanta fiind în termenul legal atunci când a trimis cererea către pârâtul Fondul de Garantare a Asiguraților. În concluzie, instanța de fond, în mod greșit a interpetat prevederea legală, dând valența tezei potrivit căreia, termenul se calculează de la data pronunțării și nu de la data comunicării deciziei penale definitive. 1.

Apărările formulate în cauză Intimatul-pârât Fondul de Garantare a Asiguraților a formulat întâmpinare în cuprinsul căreia a invocat excepția nulității recursului pentru nemotivare. Pe fond, a solicitat respingerea recursului, considerând că prima instanță, raportat la susținerile părților și la probatoriul administrat în cauză, a interpretat în mod corect dispozițiile legale incidente speței, respectiv art. 20 din Norma ASF nr. 16/2015, art. 13 și art. 14 din Legea nr. 213/2015. 1.

Procedura de soluționare a recursului În recurs s-a derulat procedura de regularizare a cererii de recurs și de comunicare a actelor de procedură între părți, prin intermediul grefei instanței, în conformitate cu dispozițiile art. 486 și art. 490 C. proc. civ. Prin rezoluția completului învestit aleatoriu cu soluționarea dosarului, a fost fixat termen de judecată pentru soluționarea recursului în ședință publică, la data de 10 martie 2022, cu citarea părților. II. Soluția instanței de recurs Analizând actele și lucrările dosarului, precum și sentința recurată, în raport de motivul de casare invocat, Înalta Curte constată că recursul declarat de reclamanta A. este nefondat, pentru considerentele arătate în continuare. 2.1. Cu titlu preliminar, Înalta Curte urmează să respingă excepția nulității recursului, pentru nemotivare, invocată de intimatul-pârât Fondul de Garantare a Asiguraților, constatând că recurenta-reclamantă a formulat critici de nelegalitate care se cirmcumscriu motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. (8) C. proc. civ. și a dezvoltat argumentele pentru care a apreciat că pronunțarea hotărârârii recurate a fost dată cu interpretarea greșită a dispozițiilor legale incidente speței, respectiv art. 20 din Norma ASF nr. 16/2015, art. 13 și art. 14 din Legea nr. 213/2015. 2.2. Argumentele de fapt și de drept relevante Reclamanta A. a investit instanța de contencios administrativ cu anularea Deciziei nr. 22208/08.01.2020 emisă de Fondul de Garantare a Asiguraților, prin care s-a respins ca tardiv formulată cererea de plată nr. x/18.09.2019. Prima instanță a respins cererea de chemare în judecată formulată de reclamanta A., în contradictoriu cu pârâtul Fondul de Garantare, ca neîntemeiată, reținând incidența dispozițiilor art. 14 alin. (1), teza a II-a din Legea nr. 213/2015, potrivit cărora termenul de 90 de zile pentru depunerea cererii de plată începe să curgă de la data nașterii dreptului de creanță, în speță, de la 06.02.2019, data rămânerii definitive a hotărârii judecătorești reprezentată de decizia penală nr. 51/A/06.02.2019 a Curții de Apel Oradea. Criticile de nelegalitate formulate împotriva sentinței primei instanțe au fost întemeiate pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. și au vizat interpretarea greșită dată prevederilor art. 20 din Norma ASF nr. 16/2015, art. 13 și art. 14 din Legea nr. 213/2015, recurenta-reclamantă susținând că dreptul său de creanță a luat naștere la data comunicării deciziei penale nr. 51/A/2019 a Curții de Apel Oradea (23.07.2019) și nu la data pronunțării acesteia (06.02.2019). Înalta Curte va respinge criticile de nelegalitate formulate de recurenta-reclamantă, reținând că instanța de fond a interpretat în mod corect dispozițiile legale incidente speței, pronunțând o hotărâre temeinică și legală. Potrivit prevederilor art. 14 din Legea nr. 213/2015: "(1) În vederea încasării indemnizațiilor/despăgubirilor, orice persoană care pretinde un drept de creanță de asigurări împotriva asigurătorului în faliment poate formula o cerere motivată în acest sens, adresată Fondului în termen de 90 de zile de la data rămânerii definitive a hotărârii de deschidere a procedurii falimentului sau de la data nașterii dreptului de creanță, atunci când acesta s-a născut ulterior. Cererea-tip de plată va fi prevăzută în reglementările emise în aplicarea prezentei legi." Înalta Curte reține că analiza cererii de plată s-a realizat de către autoritatea pârâtă ținându-se seama de prevederile legale, art. 14 alin. (1) din Legea specială nr. 213/2015 și art. 20 alin. (1) din Norma ASF nr. 16/2015, care impun depunerea la FGA a cererii de plată înăuntrul termenului legal de 90 de zile de la data rămânerii definitive a hotărârii judecătorești de deschidere a procedurii de faliment (când dreptul de creanță s-a născut anterior acestui moment), respectiv de la data nașterii dreptului de creanță (când acesta s-a născut ulterior rămânerii definitive a hotărârii de deschidere a procedurii de faliment), termenul de 90 de zile fiind unul de decădere, iar sancțiunea nerespectării acestui termen prevăzut de norma specială și norma de aplicare a acesteia fiind decăderea din dreptul de a obține plata de despăgubiri din disponibilitățile FGA, cererea de plată fiind respinsă ca tardiv formulată. În cauză, deschiderea procedurii de faliment a B. S.A. s-a realizat prin încheierea din data de 16.02.2017 pronunțată în dosarul nr. x/2016 de către Tribunalul Sibiu, devenind definitivă la data de 17.03.2017. Însă, în raport de exercitarea acțiunii civile în cadrul procesului penal și de soluționarea acesteia în mod definitiv prin decizia penală nr. 51/A/2019 din 06.02.2019 a Curții de Apel Oradea, Înalta Curte reține că, în cauză, ne regăsim în prezența unui drept de creanță născut ulterior deschiderii procedurii de faliment, respectiv la data rămânerii definitive a hotărârii judecătorești menționată anterior. În consecință, termenul de 90 de zile stabilit expres și imperativ de art. 14 alin. (1) din Legea specială nr. 213/2015 și art. 20 alin. (1) din Norma ASF nr. 16/2015, pentru depunerea cererii de plată s-a împlinit la data de 06.05.2019, cum în mod corect a reținut prima instanță. Înalta Curte nu poate primi susținerile recurentei-reclamante potrivit cărora termenul legal de decădere de 90 de zile se calculează de la data comunicării deciziei penale nr. 51/A/2019 a Curții de Apel Oradea, motivat de faptul că odată cu depunerea cererii de plată trebuia să depună și titlul din care izvorăște dreptul de creanță invocat, potrivit art. 14 alin. (2) din Legea nr. 213/2015, obligație imposibil de executat de vreme ce nu se afla încă în posesia acestui titlu. În acest sens, sunt relevante dispozițiile art. 522 alin. (1) C. proc. pen., care arată în mod lămuritor care este data rămânerii definitive a hotărârilor penale, cât și art. 553 alin. (1) același Cod, care prevede că decizia penală este definitivă și poate fi pusă în executare la momentul pronunțării sale, iar nu de la comunicarea sa. Așadar, comunicarea hotărârii judecătorești prezintă relevanță pe tărâm probator în privința cuantumului sumelor datorate cu titlu de despăgubiri, iar nu în ceea ce privește stabilirea momentului nașterii dreptului de creanță. Față de dispozițiile art. 14 alin. (2) și (3) din Legea nr. 213/2015 potrivit cărora "(2) Cererea-tip de plată prevăzută la alin. (1) se formulează în scris de către potențialul creditor și se depune direct la sediul Fondului sau prin poștă, cu scrisoare recomandată, cu confirmare de primire, prin poșta electronică sau prin alte mijloace ce asigură transmiterea textului actului și confirmarea primirii acestuia. Odată cu cererea-tip de plată, persoana respectivă anexează înscrisurile justificative, în copie legalizată, din care să rezulte cu exactitate cuantumul sumelor solicitate. (3) În cazul imposibilității de prezentare a înscrisurilor justificative în copie legalizată, creditorul de asigurări poate prezenta fie copii ale acestora, fie o declarație pe propria răspundere, în sensul susținerii acestor documente justificative. În cerere se va preciza motivul imposibilității depunerii lor în copie legalizată. Aceste documente vor fi verificate cu evidențele preluate de Fond de la asigurătorul aflat în faliment.", Înalta Curte reține că recurenta-reclamantă avea posibilitatea de a depune cererea de plată în termenul de 90 de zile calculat de la data rămânerii definitive a hotărârii judecătorești, indicând în cuprinsul cererii motivul imposibilității depunerii hotărârii judecătorești, respectiv lipsa comunicării acesteia. În contextul expus, având în vedere că cererea de plată a fost depusă la FGA după expirarea termenului legal prevăzut de art. 14 alin. (1) din Legea nr. 213/2015 și art. 20 alin. (1) din Norma nr. 16/2015, Înalta Curte constată că decizia contestată nr. 22208/08.01.2020 este legală, iar criticile de nelegalitate formulate de recurenta-reclamantă nu sunt în măsură să conducă la casarea sentinței atacate. 2.3. Temeiul legal al soluției instanței de recurs În temeiul dispozițiilor art. 20 din Legea nr. 554/2004 coroborate cu art. 496 alin. (1) raportat la art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., Înalta Curte urmează să respingă recursul declarat de reclamanta A. ca nefondat. PENTRU ACESTE MOTIVE,