ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2084/2022

Ședința publică din data de 6 aprilie 2022

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar contată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

1.1. Cererea de chemare în judecată

Prin cererea de chemare în judecată, înregistrată pe rolul Curții de Apel București – secția a XI-a contencios administrativ și fiscal, sub nr. x/2019, reclamantul A., in contradictoriu cu pârâtul Fondul de Garantare a Asiguraților a solicitat anularea Deciziei nr. 18821/07.02.2019 emise de Fondul de Garantare a Asiguraților, obligarea Fondului de Garantare a Asiguraților la emiterea unei noi decizii privind stabilirea si plata creanței împotriva B. S.A. suportata din Fondul de Garantare.

1.2. Hotărârea instanței de fond

Prin sentința civilă nr. 404 din 5 septembrie 2019 a Curții de Apel București – secția a IX-a contencios administrativ și fiscal, a respins contestația formulată de reclamantul A.,în contradictoriu cu pârâtul Fondul de Garantare a Asiguraților, ca neîntemeiată.

1.3. Cererea de recurs

Împotriva sentinței civile nr. 404 din 5 septembrie 2019 pronunațtă de Curtea de Apel București – secția a IX-a contencios administrativ și fiscal a formulat recurs reclamantul A., criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie, din perspectiva motivelor de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) punctul 8 din C. proc. civ.

Criticile de nelegalitate subsumate acestuia vizând, în esență, aplicarea greșită a normelor de drept material referitoare la termenul în care trebuia adresată cererea de despăgubiri autorității pârâte, termen prevăzut de art. 14 din Legea nr. 213/2015.

Totodată, arată că instanța de fond a încălcat și prevederile art. 2548, art. 2537 și art. 2541 C. civ.,

După expunerea rezumativă a situației de fapt dedusă judecății, recurentul-reclamant afirmă că raționamentul instanței de fond, în sensul că termenul limită până la care putea fi formulată o cerere de despăgubire către FGA este data de 17 martie 2017, data rămânerii definitive a încheierii prin care s-a deschis procedura de faliment impotriva B. S.A, este vădit eronat.

Astfel, recurentul critică maniera în care judecătorul fondului a tranșat chestiunea momentului nașterii creanței sale de asigurare, apreciind că hotărârea pronunțată încălcă normele de drept material ce reglementează momentul debutului curgerii termenului de 90 de zile de formulare a cererii de plată.

În opinia recurentului, în contextul în care Parchetul de pe lângă Judecătoria Constanta i-a comunicat faptul ca in cauza s-a întocmit referat cu propunere de clasare a dosarul cu numărul x/2017, urmata de Ordonanța de clasare din 03.03.2017, motivat de faptul ca fapta nu este prevăzuta de legea penală, numărul de zile de îngrijiri medicale fiind inferior celui minim.

Susține recurentul că spre sfârșitul lunii mai 2017 a primit din partea Parchetului de pe lângă Judecătoria Constanta acceptul pentru studiul dosarului penal însă în același timp i-a fost refuzata copierea poliței RCA pe motiv ca ar conține informații cu caracter personal. In aceste condiții, vizualizând doar polița RCA emisa de B. S.A., la data de 19.07.2017 a formulat cerere de plata către FGA, cerere insotita de toate înscrisurile justificative solicitate de aceasta instituție. A indicat si faptul ca nu cunoaște detalii privind polița RCA altele decât numele asigurătorului, in condițiile in care nu i-a fost permisa vizualizarea informațiile anonimizate.

Recurentul arată că, dreptul de creanța ca drept subiectiv relativ se naște la momentul la care este cunoscut (determinat) debitorul obligației de plata, in speța la data de 29.05.2017, data la care a avut acces pentru prima data la dosarul penal x/2017 (după cum dovedește corespondenta purtata cu Parchetul de pe lângă Judecătoria Constanta si chitanța de plata a fotocopiilor realizate la 29.05.2017). De la acest moment - 29.05.2017 - începe sa curgă termenul de 90 de zile reglementat de art. 14 alin. (1) din Legea 213/2015, conform căruia "în vederea încasării indemnizațiilor/despăgubirilor, orice persoană care pretinde un drept de creanță de asigurări împotriva asigurătorului în faliment poate formula o cerere motivata în acest sens, adresată Fondului în termen de 90 de zile de la data rămânerii definitive a hotărârii de deschidere a procedurii falimentului sau de la data nașterii dreptului de creanță, atunci când acesta s-a născut ulterior, motiv pentru care apreciază că cererea de plată a fost depusă cu respectarea termenului reglementat de art. 20 alin. (1) din Norma ASF nr. 16/2015.

1.4. Apărările formulate în cauză

Intimatul- pârât Fondul de Garantare a Asiguraților(F.G.A) a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursului ca nefondat și menținerea sentinței atacate ca fiind legală și temeinică.

II. Considerentele Înaltei Curți asupra recursului declarat în cauză

Analizând recursul formulat, prin prisma motivelor invocate și a temeiului de drept indicat, precum și din perspectiva obiectului și a normelor legale incidente, Înalta Curte constată că acesta este nefondat, urmând a fi respins, pentru considerentele ce se vor arăta în continuare:

În speță, pe calea acțiunii în contencios administrativ deduse judecății, reclamantul A. în contradictoriu cu pârâtul Fondul de Garantare a Asiguraților, a solicitat anularea Deciziei nr. 11613/27.11.2017, prin care a fost respinsă cererea de plata și înscrisurile aferente acesteia având în vedere că au fost depuse peste termenul legal.

Verificând sentința recurată, prin prisma cazului de casare reglementat de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., căruia se circumscriu criticile de nelegalitate formulate de recurent, Înalta Curte reține următoarele:

Sub un prim aspect, trebuie remarcat că ceea ce se dispută în cauză, în mod esențial, prin raportare la soluția pronunțată de instanța fondului, este împrejurarea dacă reclamantul a înțeles să formuleze și să depună cererea de plată în termenul legal de depunere a cererilor de plată la intimatul FGA pentru asiguratorul S.C. C. S.A.

Pentru a decide asupra acestui aspect, trebuie realizată o interpretare a dispozițiilor acestei legi.

Instanța de control judiciar reține că potrivit dispozițiilor art. 14 din Legea nr. 213/2015: "În vederea încasării indemnizațiilor/despăgubirilor, orice persoană care pretinde un drept de creanță de asigurări împotriva asigurătorului în faliment poate formula o cerere motivată în acest sens, adresată Fondului în termen de 90 de zile de la data rămânerii definitive a hotărârii de deschidere a procedurii falimentului sau de la data nașterii dreptului de creanță, atunci când acesta s-a născut ulterior. Cererea-tip de plată va fi prevăzută în reglementările emise în aplicarea prezentei legi".

Totodată, art. 20 alin. (1) din Norma nr. 16/2015 privind Fondul de Garantare a Asiguraților stipulează că: "Pentru încasarea de la Fond a indemnizațiilor/despăgubirilor, orice persoană care pretinde un drept de creanță de asigurări împotriva societății de asigurare trebuie să completeze o cerere de plată motivată în acest sens, conform modelului prevăzut în anexa nr. 6. Cererea de plată se poate depune începând cu data publicării deciziei Autorității de Supraveghere Financiară de închidere a procedurii de redresare financiară, în condițiile art. 22 din Legea nr. 503/2004, republicată, cu modificările ulterioare, și în maximum 90 de zile de la rămânerea definitivă a hotărârii de deschidere a procedurii de faliment. Pentru creanțele de asigurări născute ulterior rămânerii definitive a hotărârii judecătorești de deschidere a procedurii de faliment, cererea de plată poate fi depusă în maximum 90 de zile de la data nașterii dreptului de creanță al creditorului de asigurări....."

Ca atare, pentru a se putea naște pentru pârâtul FGA obligația de plată a unei creanțe de asigurări, în primul rând, persoana care pretinde că este titulara unei astfel de creanțe de asigurare are obligația formulării unei cereri de plată adresată Fondului într-un termen de 90 de zile, care este un termen imperativ, de sesizare a Fondului cu cererea de plată a persoanei ce se pretinde creditor de asigurare, nerespectarea acestuia atrăgând sancțiunea decăderii din dreptul de a mai formula cererea de plată. Cu alte cuvinte nerespectarea termenului pentru exercitarea dreptului de a formula cerere de plată conduce la pierderea dreptului în discuție.

Totodată, acest termen de decădere de 90 de zile pentru adresarea către Fond a cererii de plată începe să curgă de la data rămânerii definitive a hotărârii de deschidere a procedurii falimentului sau de la data nașterii dreptului de creanță, atunci când acesta s-a născut ulterior.

Sub un alt aspect, legiuitorul a fixat expres două momente obiective ca dată de început pentru curgerea acestui termen de decădere: fie data rămânerii definitive a hotărârii de deschidere a procedurii de faliment (în acest caz dreptul de creanță fiind născut anterior), fie data nașterii dreptului de creanță, când acesta s-a născut ulterior rămânerii definitive a hotărârii de deschidere a procedurii de faliment.

Conform datelor rezultate din înscrisurile depuse la dosar și necontestate de părți, dreptul de creanță al reclamantului s-a născut anterior rămânerii definitive a hotărârii de deschidere a procedurii de faliment a societății de B. S.A., respectiv la data de 17. 03. 2017, când încheierea pronunțată la data de 16. 02.2017 în dosarul x/2016 de Tribunalul Sibiu – secția a II -a civilă, devenită definitivă, împrejurare care a atras incidența prevederilor art. 14 alin. (1) din Legea nr. 213/2015 în prima ipoteză.

Termenul de 90 de zile prevăzut de art. 14 din Legea nr. 213/2015 și art. 20 din Norma ASF nr. 16/2015 este un termen de decădere, fiind reglementat de legiuitor pentru exercitarea unui drept subiectiv, nesusceptibil de suspendare sau de întrerupere, asemenea termenului de prescripție deoarece, pentru a opera decăderea nu este necesar ca legea să prevadă această sancțiune pentru nerespectarea fiecărui termen în parte, fiind suficient ca titularul dreptului să nu-l fi exercitat în termenul peremptoriu fixat de lege.

Din această perspectivă, este irelevant argumentul recurentului-reclamant în în sensul că a depus cererea de plată cu respectarea termenului de 90 de zile, având în vedere că spre sfârșitul lunii mai 2017 a primit din partea Parchetului de pe lângă Judecatoria Constanta acceptul pentru studiul dosarului penal.

Prin urmare, data de 17.03.2017 ca dată a rămânerii definitive a "hotărârii de deschidere a procedurii falimentului" este recunoscută oficial atât la nivel administrativ de către autoritățile publice implicate în procedură, cât și de instanțele judecătorești, jurisprudența Înaltei Curți de Casație și Justiție fiind constantă și unitară în acest sens. În aceste condiții, termenul legal de 90 de zile instituit de art. 14 alin. (1) din Legea nr. 213/2015, în cazul creanțelor de asigurări existente la acel moment a început să curgă din data de 17.03. 2017 și s-a împlinit pentru reclamant la data de 16. 06.2017, iar în acest context, cererea de plată adresată de reclamant la data de 19. 07. 2017 este formulată cu depășirea termenului de 90 de zile stabilit de art. 14 din Legea nr. 213/2015 și art. 20 alin. (1) din Norma nr. 16/2015 privind Fondul de Garantare a Asiguraților.

De altfel, în situația de față, instanța de recurs nu poate face o reevaluare în raport de dispozițiile art. 488 C. proc. civ., împrejurările expuse de recurent și la care a făcut referire recurentul, nefiind apte a face dovada pretențiilor afirmate.

În concluzie, Înalta Curte constată că instanța de fond a făcut o corectă aplicare și interpretare a normelor de drept material în materie, caz în care critica de nelegalitate instituită de dispozițiile art. 488 pct. 8 C. proc. civ. este nefondată.

III. Temeiul legal al soluției adoptate în recurs

Pentru considerentele expuse, în temeiul dispozițiilor art. 20 alin. (3) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările și completările ulterioare, coroborat cu art. 496 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte, va respinge recursul, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul formulat de reclamantul A. împotriva sentinței civile nr. 404 din 5 septembrie 2019 a Curții de Apel București – secția a IX-a contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 6 aprilie 2022.