ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3270/2022

Obiectul cererii de chemare în judecată Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Curții de Apel București, reclamanta A. a formulat contestație față de Decizia nr. 20621/16.07.2019 a Fondului de Garantare al asiguraților, relativă la cererea de plată nr. x/30.05.2017, prin care a solicitat obligarea Fondului de Garantare a Asiguraților la plata sumei totale de 199.999 RON, din care: 192.999 RON, reprezentând daune morale și 7000 RON reprezentând daune materiale (reprezentând contravaloarea spitalizării, medicamentației, recuperărilor medicale, consultații etc).

Hotărârea primei instanțe Prin sentința civilă nr. 888 din 3 decembrie 2019, Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal a respins contestația formulată de reclamanta A., în contradictoriu cu pârâtul Fondul de Garantare Asiguraților

Cererea de recurs Împotriva sentinței civile nr. 888 din 3 decembrie 2019a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, a declarat recurs reclamanta A. prin care a solicitat casarea sentinței recurate, admiterea recursului și reținerea cauzei spre judecare cu consecința admiterii cererii de chemare în judecată. În motivarea cererii de recurs, reclamanta a susținut următoarele: Nu avea cum să depună cererea de despăgubire în termenul menționat de către FGA în cadrul deciziei, întrucât în acea perioada, dosarul se afla in fata de urmărire penala si a fost finalizat abia in data de 4.10.2017 (iar abia ulterior am putut sa ma adresez instanței de judecata, chemând in judecata atât B. cat si FGA, in cadrul dosarului cu nr. x/2017 al Judecătoriei Constanta). Recurenta-reclamantă a susținut că abia prin ordonanța procurorului din data de 4.10.2017 s-a stabilit, cine este persoana vinovată de producerea accidentului și practic atunci i s-a născut dreptul de creanță. Apreciază că de la acest moment trebuie a se calcula termenul de 90 de zile, relativ la depunerea cererii de despăgubire, termen care s-ar fi împlinit la data de 4.01.2018 (având in vedere ordonanța din 4.10.2017). Recurenta apreciază că în speță este aplicabil principiu de drept, conform căruia prescripția extincțivă nu curse împotriva celui care nu poate acționa (contra non valentem agere non currit praescriptio), iar pe același principiu nu poate funcționa nici tardivitatea invocată. În contextul în care A., în termenul legal de 90 de zile, a formulat cerere de chemare in judecata si a FGA, in cauza cu nr. x/2017 a Judecătoriei Constanta, prin care solicita aceleași pretenții fata de FGA, urmează să se constate că aceasta acțiune este cel puțin echivalentul cererii de despăgubire invocată de către FGA, care însă a fost depusă la instanța de judecată. De subliniat este și atitudinea FGA, care în respectiva cauza și-a invocat lipsa calității procesual pasive, pentru ca in prezenta sa invoce tardivitatea, iar in cele din urma A. sa nu poată fi despăgubită, ceea ce este injust. În concluzie, față de criticile aduse de recurenta-reclamantă prin cererea de recurs, aceasta apreciază că sentința civilă recurată este dată cu încălcarea și aplicarea greșită a legii. În drept, criticile recurentei se subscriu motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

Apărările formulate în cauză Intimatul-pârât Fondul de Garantare a Asiguraților a depus întâmpinare la cererea de recurs prin care a solicitat respingerea acestuia ca nefondat.

Procedura de soluționare a recursului. În cauză a fost parcursă procedura de regularizare a cererii de recurs și de efectuare a comunicării actelor de procedură între părțile litigante, prevăzută de art. 486 C. proc. civ., coroborat cu art. 490 alin. (2), art. 471 1 și art. 201 alin. (5) și (6) C. proc. civ., cu aplicarea și a dispozițiilor O.U.G. nr. 80/2013. În temeiul art. 490 alin. (2), coroborat cu art. 471 1 și art. 201 alin. (5) și (6) C. proc. civ., prin rezoluție s-a fixat termen de judecată pentru soluționarea cererii de recurs la data de 01 martie 2022, în ședință publică, cu citarea părților. II. Considerentele Înaltei Curți asupra recursului declarat în cauză Analizând actele și lucrările dosarului, precum și sentința recurată, în raport de motivul de casare invocat, Înalta Curte constată că recursul declarat de reclamantă este nefondat, pentru următoarele considerente: În ceea ce privește situația de fapt, Înalta Curte reține că prin cererea de plată depusă la Fondul de Garantare a Asiguraților la data de 30.05.2019 și înregistrată sub nr. x, petenta a solicitat plata sumei de 192.999 RON daune morale și 7000 RON daune materiale ca urmare a vătămărilor suferite în urma evenimentului rutier din data de 11.09.2015. Prin Decizia nr. 20621/16.07.2019, Fondul de Garantare a Asiguraților a respins cererea de plată formulată de recurenta-reclamanta A. pentru suma de 192.999 RON daune morale și 7000 RON daune materiale, reținând, în esență, prin raportare la prevederile art. 14 alin. (1) din Legea nr. 213/2015, că reclamanta a formulat și depus cererea de plată după expirarea termenului legal de 90 de zile de depunere a cererilor de plată la FGA pentru asigurătorul B. S.A. în faliment. Înalta Curte, în ceea ce privește criticile invocate de recurenta-reclamantă, suscrise motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. prin care aceasta susține că în mod greșit instanța de fond a apreciat că cererea de despăgubire a fost depusă tardiv, apreciază că acestea sunt nefondate. Potrivit dispozițiilor art. 14 alin. (1) din Legea nr. 213/2015: "(1) În vederea încasării indemnizațiilor/despăgubirilor, orice persoană care pretinde un drept de creanță de asigurări împotriva asigurătorului în faliment poate formula o cerere motivată în acest sens, adresată Fondului în termen de 90 de zile de la data rămânerii definitive a hotărârii de deschidere a procedurii falimentului sau de la data nașterii dreptului de creanță, atunci când acesta s-a născut ulterior. Cererea-tip de plată va fi prevăzută în reglementările emise în aplicarea prezentei legi." Iar potrivit, art. 20 alin. (1) din Norma nr. 16/2015 privind Fondul de Garantare a Asiguraților, în vigoare la data producerii accidentului, menționează: "Pentru încasarea de la Fond a indemnizațiilor/despăgubirilor, orice persoană care pretinde un drept de creanță de asigurări împotriva societății de asigurare trebuie să completeze o cerere de plată motivată în acest sens, conform modelului prevăzut în anexa nr.

Cererea de plată se poate depune începând cu data publicării deciziei Autorității de Supraveghere Financiară de închidere a procedurii de redresare financiară, în condițiile art. 22 din Legea nr. 503/2004, republicată, cu modificările ulterioare, și în maximum 90 de zile de la rămânerea definitivă a hotărârii de deschidere a procedurii de faliment. Pentru creanțele de asigurări născute ulterior rămânerii definitive a hotărârii judecătorești de deschidere a procedurii de faliment, cererea de plată poate fi depusă în maximum 90 de zile de la data nașterii dreptului de creanță al creditorului de asigurări". În speță, se are în vedere faptul că dreptul de creanță s-a născut la momentul producerii evenimentului rutier, respectiv data de 11.09.2015, eveniment rutier în urma căruia recurenta-reclamantă a suferit vătămări corporale ce au necesitat pentru vindecare un nr. de 75-80 de zile de îngrijiri medicale, așa cum rezultă din Avizul Comisiei de Avizare și Control al INML Mina Minovici nr. E2/2218/2017 . Cum dreptul de creanță s-a născut anterior momentului deschiderii procedurii falimentului, recurenta-reclamantă putea formula cerere de despăgubire în temeiul art. 1381 C. civ.. Conform acestui text de lege: "1) Orice prejudiciu dă dreptul la reparație. (2) Dreptul la reparație se naște din ziua cauzării prejudiciului, chiar dacă acest drept nu poate fi valorificat imediat. (3) Dreptului la reparație îi sunt aplicabile, de la data nașterii sale, toate dispozițiile legale privind executarea, transmisiunea, transformarea și stingerea obligațiilor." Pe de altă parte, odată cu deschiderea procedurii de faliment față de B. S.A. prin încheierea pronunțată la data de 03.12.2015 în dosarul nr. x/2015 de Tribunalul București, secția a VII-a civilă, definitivă la data de 28.04.2016, termenul de la care ar fi putut formula cererea de plată de către recurenta-reclamantă era de 90 zile de la această dată (pentru creanțele născute anterior rămânerii definitive), conform prevederilor mai sus menționate, acest termen încheindu-se în data de 28.07.2016. Așadar, critica recurentei conform căreia a fost ținută pentru formularea unei cereri de despăgubire de faptul că nu s-a soluționat dosarul de urmărire penală și astfel nu putea cunoaște în totalitate întinderea prejudiciului prin raportare la prevederile textului de lege anterior citat este neîntemeiată. Iar pasivitatea manifestată de către recurenta-reclamantă nu poate fi justificată de niciun temei legal. În speță, pentru prejudiciile cauzate de accidente rutiere cererea de despăgubire se poate face începând cu ziua în care prejudiciul a fost produs (art. 1381 C. civ.), iar în condițiile intervenirii falimentului asiguratorului, cererea de despăgubire se poate face în maximum 90 de zile de la rămânerea definitivă a hotărârii de deschidere a procedurii de faliment. Față de situația de fapt, în mod corect a reținut instanța de fond că, termenul de 90 de zile, reprezintă un termen de decădere și privește situații excepționale stabilite prin norme speciale. În asemenea situații, în conformitate cu prevederile art. 2545 alin. (2) C. civ.: "Neexercitarea dreptului subiectiv înăuntrul termenului stabilit atrage pierderea lui, iar în cazul actelor unilaterale, împiedicarea, în condițiile legii, a săvârșirii lor." În speță, recurenta-reclamantă a formulat cererea de plată la 30.05.2019, la 4 ani de la producerea evenimentului (11.09.2015) astfel că, în mod corect a reținut instanța de fond că soluția adoptată de către intimatul-pârât prin care s-a apreciat că cererea de plată este tardiv formulată este legală. Prin urmare, aspectele invocate de către recurenta-reclamantă prin cererea de recurs nu sunt de natură să conducă la reformarea hotărârii recurate, legalitatea soluției pronunțate fiind confirmată de către instanța de control judiciar, aceasta reflectând interpretarea și aplicarea corectă a prevederilor legale incidente cauzei. Pentru considerentele expuse, nefiind identificate motive de casare a sentinței prin prisma criticilor invocate de recurenta-reclamantă, Înalta Curte, în temeiul prevederilor art. 20 alin. (3) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările și completările ulterioare, coroborat cu art. 496 alin. (1) C. proc. civ., urmează a respinge recursul declarat de reclamanta A. împotriva sentinței civile nr. 888 din 3 decembrie 2019 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.