ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3686/2022

Obiectul cererii de chemare în judecată Prin cererea înregistrată la data de 03.07.2019 pe rolul Curții de Apel București, secția a IX-a contencios administrativ și fiscal sub nr. x/2019, reclamanta A. a solicitat anularea deciziei nr. 20252 din data de 13.06.2019, emisă de Fondul de Garantare a Asiguraților și obligarea pârâtului la plata despăgubirilor solicitate.

Hotărârea instanței de fond Prin sentința civilă nr. 886 din data de 3 decembrie 2019, Curtea de Apel București, secția a IX-a contencios administrativ și fiscal a admis în parte cererea formulată de reclamanta A. în contradictoriu cu pârâtul Fondul de Garantare a Asiguraților, a anulat în parte decizia nr. 20252/13.06.2019, emisă de pârât în sensul că a admis cererea de plată formulată de reclamantă și înregistrată sub nr. x/15.05.2017 pentru suma de 20.000 RON, obligând pârâtul la plata către reclamantă a unei astfel de sume, precum și la plata sumei de 1687 RON cu titlu de cheltuieli de judecată.

Calea de atac exercitată în cauză Împotriva sentinței civile indicate în punctul I.2 de mai sus, a declarat recurs pârâtul Fondul de Garantare a Asiguraților ("F.G.A") prin care a solicitat casarea sentinței atacate și în rejudecare, respingerea contestației formulate de intimata - reclamantă împotriva deciziei F.G.A. nr. 20252/13.06.2019, cu obligarea intimatei la plata cheltuielilor de judecată. Argumentele invocate prin calea de atac promovată au fost subsumate de recurent motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ. În dezvoltarea recursului promovat, recurentul-pârât a susținut, în contextul expunerii pe scurt a situației de fapt, că potrivit Legii nr. 213/2015 și Normei ASF nr. 16/2015, Fondul nu se substituie asigurătorului aflat în insolvență și nu preia obligațiile asigurătorului asumate în urma încheierii contractului de asigurare pentru accidente produse de vehicule, iar potrivit art. 2 alin. (1) din Legea nr. 213/2015 Fondul, ca schemă de garantare în domeniul asigurărilor, are ca scop protejarea creditorilor de asigurări de consecințele insolvenței unui asigurător. Totodată, Fondul de Garantare a Asiguraților nu preia ope legis obligațiile vreunui asigurător în faliment, ci are ca scop protejarea creditorilor de asigurare de consecințele insolvenței acestuia. De asemenea, Fondul de Garantare a Asiguraților acoperă creanțele de asigurări în virtutea principiului protecției consumatorilor serviciilor de asigurări, iar nu ca obligații proprii ale sale, obligația fiind născută din raportul contractual al asiguratului sau al beneficiarului asigurării cu asigurătorul și achitată sau acoperită în numele și pe seama asigurătorului în faliment, exclusiv în cadrul îndeplinirii procedurii administrative necontencioase reglementată de dispozițiile Legii nr. 213/2015 și ale Normei A.S.F. nr. 16/2015. În plus, necesitatea stabilirii unei proceduri echitabile față de toți creditorii de asigurare, nediscriminatorii, a rezultat și din scopul în care a fost constituit Fondul, respectiv acela de a proteja în mod unitar toți creditorii de asigurare, cu respectarea particularității fiecărui caz în parte. Astfel, având în vedere numărul foarte mare de cereri de despăgubire formulate pentru daune morale și faptul că tendința creditorilor privind cuantumul solicitat este îndreptată către limita maximă a plafonului de 450.000 RON, Fondul a fost nevoit să adopte o procedură internă de acordare a unor astfel de daune, în care au fost folosite criterii precise, cu aplicabilitate generală, pentru a diferenția fiecare situație particulară. Această procedură a fost stabilită de Fond în baza analizei procedurii interne de acordare de daune morale a asigurătorului, prin raportare la Ghidul Fondului Victimelor Străzii și prin raportare la practica judiciară în această materie, care a validat procedura F.G.A. și a menținut actele administrative emise. În opinia recurentului - pârât problema stabilirii despăgubirilor pentru daune morale nu se reduce la cuantificarea economică a unor drepturi și valori nepatrimoniale cum ar fi demnitatea, onoarea, ori suferința psihică încercată de cel care le pretinde. Ea presupune o apreciere și evaluare complexă a aspectelor în care prejudiciile produse se exteriorizează și pot fi, astfel, supuse puterii de apreciere. A mai susținut recurentul - pârât că soluția primei instanțe încalcă dreptul de apreciere de care dispune FGA, care nu a fost exercitat discreționar sau abuziv, ci în baza unor reguli clare, cu aplicabilitate generală, fiind astfel, nelegală soluția primei instanțe de a stabili că se impune acordarea unor despăgubiri într-un alt cuantum.

Apărările formulate în cauză Legal citată, intimata - reclamantă A. nu a formulat întâmpinare.

Procedura de soluționare a recursului În cauză a fost parcursă procedura de regularizare a cererii de recurs și de efectuare a comunicării actelor de procedură între părțile litigante, prevăzută de art. 486 C. proc. civ., coroborat cu art. 490 alin. (2), art. 471 1 și art. 201 C. proc. civ., iar prin rezoluția din data de 6 octombrie 2020 s-a fixat termen de judecată la data de 22 iunie 2022, în ședință publică, cu citarea părților. II. Soluția instanței de recurs Analizând actele și lucrările dosarului, precum și sentința recurată, în raport de motivele de casare invocate și normele legale incidente, Înalta Curte constată că recursul declarat de pârâtul Fondul de Garantare a Asiguraților este fondat, pentru următoarele considerente: Din circumstanțele concrete ale cauzei, Înalta Curte reține că, prin acțiunea în contencios administrativ, reclamanta A. a solicitat, în esență, anularea deciziei nr. 20252 din data de 13.06.2019, emisă de pârâtul Fondului de Garantare a Asiguraților ("F.G.A") și obligarea acestuia la plata sumelor solicitate prin cererea de plată înregistrată sub nr. x/15.05.2017. Printr-o astfel de cerere, intimata - reclamantă a solicitat plata, din disponibilitățile F.G.A., a sumei de 60.000 RON cu titlu de daune morale, a celei de 1100,29 RON cu titlu de daune materiale, precum și plata penalităților de întârziere în cuantum de 0,2%, calculate pentru fiecare zi de întârziere, începând cu data formulării cererii de chemare în judecată ce a făcut obiectul dosarului x/2016 și a cheltuielilor de judecată realizate în respectiva cauză, având un cuantum de 2.854,3 RON. Prin decizia nr. 20252 din data de 13.06.2019, F.G.A. a admis cererea în privința sumei de 1.100 RON daune morale și a celei de 798 RON daune materiale, respingând, în rest, solicitarea reclamantei. Curtea de Apel București, secția a IX-a contencios administrativ și fiscal a respins cererea reclamantei în privința creanțelor reprezentând daune materiale, penalități de întârziere și cheltuieli de judecată, dar a admis-o, în parte, în privința daunelor morale, în sensul anulării, în parte, a deciziei nr. 20252/13.06.2019 a F.G.A. și al obligării pârâtului la plata către reclamantă a sumei de 20.000 RON, cu un astfel de titlu (de daune morale). O atare hotărâre a fost atacată de pârâtul F.G.A, însă, exclusiv din perspectiva manierei de soluționare a pretențiilor reclamantei privind cuantumul daunelor morale, iar Înalta Curte apreciază fondate criticile subsumate de recurent prevederilor art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., în contextul în care hotărârea atacată a fost dată cu încălcarea și aplicarea eronată a prevederilor de drept material ce vor fi evidențiate în paragrafele ulterioare. Înalta Curte reține că Legea nr. 213/2015, în temeiul căreia a fost formulată cererea de plată adresată de intimata - reclamantă A. recurentului - pârât F.G.A., nu cuprinde nicio trimitere la eventuale repere pentru determinarea cuantumului prejudiciilor de natură nepatrimonială, motiv pentru care atât F.G.A., cât și instanțele învestite ulterior cu contestațiile celor nemulțumiți de sumele acordate, aveau îndatorirea de a cerceta dacă suma pretinsă răspunde, în concret, exigenței de a acoperi prejudiciul suferit de partea lezată prin evaluarea individuală a circumstanțelor particulare ale fiecărui caz, cu respectarea, însă, a principiului proporționalității, inclusiv din perspectiva evitării unei îmbogățiri fără justă cauză a titularului cererii. În literatura de specialitate, dar și în practica judecătorească, s-a reținut constant că, în absența unor criterii legale pe baza cărora să se poată realiza o cuantificare obiectivă a acestora, daunele morale sunt stabilite în raport cu consecințele negative suferite de victima accidentului (sau de persoanele care au suferit o vătămare de ordin moral ca urmare a evenimentului rutier), importanța valorilor lezate, măsura în care au fost lezate aceste valori, intensitatea și consecințele traumei fizice și psihice suferite ori gradul în care a fost afectată situația familială, socială și profesională a solicitantului despăgubirilor. Astfel, Înalta Curte subliniază că întinderea prejudiciului cauzat prin încălcarea drepturilor nepatrimoniale nu poate fi cuantificat potrivit unor criterii matematice sau economice, astfel încât, în funcție de împrejurările concrete ale speței, instanța acordă despăgubiri apte să constituie o indemnizație pentru satisfacție echitabilă. În materia daunelor morale, principiul reparării integrale a prejudiciului nu poate avea decât un caracter aproximativ, fapt explicabil în raport de natura neeconomică a respectivelor daune, imposibil de a fi echivalate material. Cuantificarea daunelor morale trebuie realizată, însă, cu respectarea principiului proporționalității, în jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului citată chiar de prima instanță (Hotărârea din 13 iulie 1995, cauza Tolstoy Miloslavsky vs. Regatul Unit) statuându-se că despăgubirile trebuie să prezinte un raport rezonabil de proporționalitate cu atingerea adusă, având în vedere, totodată, gradul de lezare a valorilor sociale ocrotite, intensitatea și gravitatea atingerii adusă acestora, fără a fi depășită sfera unor compensații echitabile, întrucât, în caz contrar, s-ar ajunge la o îmbogățire fără just temei a persoanei prejudiciate. Potrivit art. 30 din Legea nr. 213/2015 (forma în vigoare la data formulării cererii de plată) Fondul și Autoritatea de Supraveghere Financiară, după caz, au dreptul să emită reglementările necesare referitoare la activitatea Fondului, sub formă de instrucțiuni și proceduri, iar recurgerea la o procedură internă, ce are la bază date extrase din hotărâri ale instanțelor judecătorești privind media despăgubirilor acordate de acestea, nu doar că nu contravine vreunei prevederi legale, ci, dimpotrivă, are rolul de a asigura transparența în procesul adoptării soluției administrative, precum și al aplicării unui tratament echitabil pentru fiecare dintre persoanele îndreptățite la primirea unor astfel de despăgubiri. Prin elaborarea procedurii interne, F.G.A. a urmărit să se raporteze la un criteriu obiectiv și rezonabil în stabilirea despăgubirilor morale solicitate de persoanele vătămate, conform Ghidului de stabilire a prejudiciului elaborat de Fondul de Protecție a Victimelor Străzii ("Ghidul"). Este adevărat că un astfel de Ghid are doar o valoare orientativă, astfel încât aplicarea mecanică a acestuia nu conduce la o valoare corectă a daunelor morale datorate, fiind necesară corelarea acestuia cu principiile consacrate de art. 1349 alin. (2) și art. 1385 alin. (1) C. civ., dar și de jurisprudența instanțelor. Pe de altă parte, nu se poate nega importanța acestuia în asigurarea unei abordări unitare a materiei daunelor morale, în condițiile în care nu există elemente obiective de evaluare a acestora. Astfel, faptul că pârâtul a elaborat o procedură internă de cuantificare a daunelor morale, pentru a realiza o stabilire echitabilă a acestora, raportat la alte persoane vătămate în incidente similare, nu conduce nici la obligativitatea acestei proceduri în fața instanței de judecată, dar nici la considerarea ca fiind derizorii a sumelor stabilite prin aplicarea acestei proceduri. În măsura în care, într-o anumită cauză, se aduc argumente solide ce antamează criterii concrete ce nu au fost avute în vedere la determinarea daunelor de către F.G.A. și denotă greșita stabilire a acestui cuantum (iar nu argumente teoretice, generale), cu indicarea unor elemente concrete ale cazului particular incident speței, de natură a evidenția existența unui context excepțional, instanțele de judecată nu pot să dea întâietate sumelor stabilite conform acestei proceduri (prin care este vizat, în fapt, un nivel mediul al suferinței îndurate de persoanele prejudiciate). Însă, în cauza de față, Înalta Curte nu poate reține existența unei astfel de situații, aspectele invocate de reclamanta A. prin cererea de chemare în judecată, reprezentând repere pur teoretice, cu caracter general, ce nu pot fi apreciate drept argumente solide care să determine destabilizarea finului echilibru pe care autoritatea recurentă a încercat să îl stabilească în cadrul soluțiilor date multiplelor cereri cu care este învestită, nesubliniind și neprobând particularități ale cazului reclamantei de natură a justifica o majorare a cuantumului despăgubirilor față de cel mediu acordat de F.G.A. Înalta Curte reține ca fiind de necontestat faptul că viața familială și socială a intimatei - reclamante au fost alterate, suferința psihică determinată de această împrejurare neputând fi nici negată și nici cuantificată. În mod evident, nu se poate pretinde că acordarea despăgubirilor morale, oricare ar fi cuantumul acestora, este în măsură să conducă la înlăturarea suferinței produse intimatei - reclamante de consecințele evenimentului rutier, o asemenea suferință nefiind evaluabilă în bani. Ceea ce se intenționează prin acordarea daunelor morale este, în primul rând, recunoașterea caracterului vătămător al faptei, precum și recunoașterea faptului că aceasta a fost de natură a produce persoanelor vătămate suferințe psihice/emoționale imposibil de cuantificat. Așadar, scopul acordării daunelor morale este acela de a oferi o compensație persoanelor vătămate pentru pierderea suferită, fără a avea pretenția, însă, ca despăgubirile morale să înlăture integral urmările faptei cauzatoare de prejudicii, acesta fiind motivul pentru care regulile de evaluare a cuantumului acestora sunt diferite de modalitatea de stabilire a daunelor materiale. Or, în litigiul pendinte, intimata - reclamantă A. nu a invocat și dovedit circumstanțe extraordinarecare să nu fi fost avute în vedere de recurentul F.G.A. și care să conducă spre concluzia că prejudiciul moral suferit excedează valorii stabilite prin decizia contestată. Cu alte cuvinte, practica internă administrativă a pârâtului este un reper de avut în vedere, care, chiar dacă este un reper relativ (nefiind obligatoriu pentru instanțele de judecată), nu a fost răsturnat de intimata - reclamantă, în sensul că, în mod evident și neîndoielnic, sumele stabilite de recurent ar fi derizorii, motiv pentru care soluția primei instanțe este nelegală, fiind dată cu încălcarea principiului proporționalității. Cele câteva repere jurisprudențiale izolate, la care face trimitere prima instanță, nu pot fi calificate, din perspectiva determinării sensului noțiunii de "jurisprudență", ca fiind apte a avea caracter preferențial în raport de existența unui volum net superior de hotărâri judecătorești, ce au fost avute în vedere la determinarea valorilor aferente nivelului mediul al suferinței îndurate de persoanele prejudiciate. Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 496 alin. (1) din C. proc. civ., coroborat cu art. 20 din Legea nr. 554/2004, Înalta Curte va admite recursul declarat de pârâtul Fondul de Garantare a Asiguraților, va casa sentința civilă nr. 886 din data de 3 decembrie 2019, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a IX-a contencios administrativ și fiscal și rejudecând, va respinge cererea formulată de reclamanta A. în contradictoriu cu pârâtul Fondul de Garantare a Asiguraților, privind anularea deciziei nr. 20252 din data de 13.06.2019 emisă de pârât, ca neîntemeiată. Totodată, în raport de soluția pronunțată în recurs, în condițiile art. 453 C. proc. civ., Înalta Curte, față de cererea formulată de recurentul - pârât, va obliga intimata - reclamantă A. la plata către Fondul de Garantare a Asiguraților a sumei de 100 RON, reprezentând cheltuieli de judecată constând în taxă judiciară de timbru, dovedită prin depunerea, la dosarul instanței de recurs, a ordinului de plată nr. x din data de 05.06.2020.