ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4390/2022

Ședința publică din data de 4 octombrie 2022

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII -a contencios administrativ și fiscal, reclamanta A., în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Culturii, a solicitat anularea în parte a Ordinului MC nr. 2686 din 31.07.2000 în ceea ce privește clasarea în patrimoniul cultural național în categoria TEZAUR a locomotivei cu aburi nr. 230.039, ordin emis de pârât.

II. Soluția instanței de fond

Prin sentința civilă nr. 178 din 23 iunie 2020, Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal - veche a respins acțiunea ca nefondată.

III. Cererea de recurs

Împotriva sentinței civile nr. 178 din 23 iunie 2020 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal - veche, a declarat recurs reclamanta A., solicitând admiterea recursului si pe cale de consecința, sa fie casată decizia recurată și să se rețină cauza spre rejudecare de către instanța de recurs, cu cheltuieli de judecată pe cale separată.

Cu ocazia rejudecării, solicită admiterea acțiunii formulate și modificarea sentinței civile nr. 178/2020 pronunțată în data de 23.06.2020, în dosar nr. x/2017 de către Curtea de Apel București, în sensul admiterii acțiunii formulate,

Consideră ca hotărârea pronunțată în apel, a fost DATA CU ÎNCĂLCAREA SI APLICAREA GREȘITA A NORMELOR DE DREPT MATERIAL, potrivit art. 488 alin. (1), pct. 8 C. proc. civ., respectiv au fost aplicate greșit dispozițiile art. 3 alin. (2) din H.G. nr. 585/1998 privind înființarea Societății de Administrare Active Feroviare "S.A.A.F." S.A.

- Referitor la distincția pe care o face instanța de fond cu privire la bunurile din segmentul Tezaur, arată următoarele:

Conform art. 3 alin. (2) din H.G. nr. 585/1998, legiuitorul, contrar susținerilor instanței de fond, nu a prevăzut o distincție cu privire la bunurile din patrimoniu care sunt calificate ca aparținând de segmentul Tezaur ... legiuitorul nu a prevăzut ca, IN SPECIAL, pentru aceasta categorie de bunuri este nevoie de acordul expres al Ministerului Transporturilor - cum in mod eronat a subliniat instanța de fond.

Potrivit principiului de interpretare "ubi lex non distinguit, nec nos distinguere debemus" unde legea nu distinge, nici interpretul nu trebuie să distingă.

Așadar, ținând cont de principiile interpretării logice a unui text legal, judecătorul de fond nu trebuie sa adauge la lege, ci trebuie sa respecte generalitatea textului normativ.

Prin urmare, făcând aplicarea principiului "ubi lex non distinguit, nec nos distinguere debemus", condițiile pentru vânzarea locomotivei cu abur nr. 230.039 sunt si au fost aceleași cu condițiile pentru vânzarea oricărui activ din patrimoniul SAAF S.A., deoarece norma legala nu face nici o distincție.

- Referitor la lipsa acordului Ministerului Transporturilor conform art. 3 alin. (2) din H.G. nr. 585 din 10 septembrie 1998 - invocata de către instanța de fond, arată următoarele:

Așa cum a menționat SAAF - in calitate de fosta proprietara și societate vânzătoare a locomotivei cu abur seria x.039, prin Hotărârea de Guvern nr. 585/1998, s-au stabilit clar obiectivele fiecărei societăți nou înființate, iar SAAF avea ca obiectiv administrarea. excedentului de active rezultat din divizare.

Potrivit art. 2 din H.G. nr. 585/1998, alin. (1):

"(1) Capitalul social inițial ai S.A.A.F. este de 1.213.287.758.151 RON și se constituie prin preluarea, corespunzător obiectului său de activitate, a unei părți din patrimoniul Societății Naționale a Căilor Ferate Române, în baza balanței de verificare și a situației patrimoniului, întocmite la data de 30 iunie 1998, și va fi definitivat pe baza protocolului de predare-preluare", iar potrivit alin. (4) "(4)Predarea-preluarea activului și pasivului între Societatea Națională a Căilor Ferate Române, pe de o parte, și S.Â.A.F., pe de altă parte, se face pe bază de protocol ce se va încheia în termen de 120 de zile de la data intrării în vigoare a prezentei hotărâri. Dacă valoarea capitalului social, stabilită prin protocolul de predare-preluare, va fi diferită de cea prevăzută la alin. (1), se va solicita registrului comerțului rectificarea cuvenită, în termen de 30 de zile de la semnarea respectivului protocol."

Așadar, inventarul/protocolul depus la dosar, este actul prin care, locomotiva cu abur seria xa trecut în patrimonial SAAF, fiind libera pentru valorificare.

Într-adevăr, potrivit art. 3 alin. (2) din H.G. nr. 585/1998, vânzarea activelor SAAF, se face cu acordul Ministerului Transporturilor, insa, Ministerul Transporturilor nu si-a dat acordul in mod expres pentru nici o înstrăinare de active, întrucât la numărul foarte mare de active, aceasta ar fi o activitatea greoaie.

Asa cum a arătat SAAF prin actele depuse la dosarul cauzei, Ministerul Transporturilor nu are in organigrama un compartiment căruia SAAF sa-i solicite aprobarea pentru valorificarea activelor.

- Referitor la susținerea instanței de fond ca locomotiva cu abur nu era în circuitul civil, arată următoarele:

La data de 17.o6.1999, data la care B. cu sediul in Germania a încheiat contractul nr. x/1999 cu S.A.A.F. S.A., locomotiva cu abur nr. 230.039 se afla in patrimoniul vânzătoarei, conform "Raportului Comisiei de inventariere a locomotivelor cu abur, automotoarelor si parc auxiliar" încheiat in luna septembrie 1998, cu ocazia preluării materialului rulant, in urma reorganizării SNCFR. De asemenea, locomotiva cu abur nr. x era in circuitul civil - nu era clasata in categoria Tezaur, deci putea fi înstrăinată în mod liber de către S.A.A.F. S.A. Prin urmare, contractul de vanzare-cumpărare a fost valabil încheiat, respectând prev.de art. 1306 si art. 1310 C. civ. 1864 (valabil la data încheierii contractului).

Mai mult, vânzătoarea Societatea de Administrare a Activelor Feroviare S.A. a încasat întregul preț al locomotivei cu abur nr. 230.039 si in data de 25.04.2000 a predat cumpărătoarei B. locomotiva, conform Procesului Verbal nr. 6S/MA/8I5/col 2000, astfel ca locomotiva nu se mai afla la data emiterii Ordinului nr. 2.686/31 iulie 2000 in patrimoniul SAAF S.A. sau al CNCF "CFR'S.A.

In fata instanței de fond, intimatul nu a făcut dovada ca locomotiva cu abur nr. 230.039, la data înstrăinării acesteia, respectiv in data de 17.06.1999 - era clasată in categoria Tezaur si nu putea fi înstrăinată. Nu a făcut dovada ca aceasta locomotiva nu era în circuitul civil la data înstrăinării.

- Referitor la susținerea instanței de fond ca Ordinul nr. 2686/31 iulie 2000 emis de Ministerul Culturii respecta legislația in vigoare la acel moment, arată următoarele:

Potrivit NOTEI CNCF "CFR" S.A. din data de 31.01.2000 adresată Ministerului Transporturilor, aceasta a menționat ca, o parte din locomotivele cu abur care au fost declarate Piese de Muzeu, nu se afla in patrimoniul sau, mai precis, 15 locomotive cu abur de cale ferata normala si 5 de cale ferata îngustă au ajuns in patrimoniul SAAF S.A., SNCFR sau SNTFC "CFR Calatori" si considera ca aceste locomotive nu pot face obiectul casării sau ala valorificării lor, deși, anterior acestei NOTE, respectiv în perioada 1993-1997, TOATE locomotivele cu abur au fost disponibilizate si aprobate pentru casare.

Totodată, prin aceeași NOTA din 31.01.2000, se arata ca aceste locomotive au fost declarate piese de muzeu și nu pot face obiectul casării sau înstrăinării lor, fara sa atașeze dovada acestui fapt și fara sa i-a in considerare ca, unele au fost deja înstrăinat la data respectiva (locomotiva cu abur 230.039 s.a.).

Conform adresei de răspuns nr. 6S/MA/363/col 2000 emisă de SAAF S.A. la data de 30.03.2000, dintre locomotivele aflate in patrimoniul SAAF, nici una nu este unicat sau nu constituie obiect de patrimoniu național.

Totuși, în data de 31 iulie 2000, la solicitarea CNCF "CFR" S.A. nr. 1/568/23.05.2000, Ministerul Culturii clasează în patrimoniul cultural in categoria "Tezaur", un număr de 71 locomotive aflate în patrimoniul Companiei de Cai Ferate "CFR" S.A., deși, o parte din aceste locomotive (inclusiv locomotiva cu abur nr. 230.039) nu erau in proprietatea CNCF "CFR" S.A. si nici nu erau bunuri mobile cu valoare excepțională, care sa fie încadrate în categoria "Tezaur" - potrivit art. 3 lit. a) din O.G. nr. 68/1994.

Asa cum s-a arătat mai sus, locomotiva cu abur nr. 230.039 nu se afla nici în proprietatea, nici în deținerea CNCF "CFR" S.A. - societate care a solicitat declanșarea procedurii de clasare.

De asemenea, la încadrarea locomotivei cu abur nr. 230.039 în categoria "Tezaur" nu s-au respectat nici criteriile unice si nici metodologia stabilita.

Astfel, potrivit art. 2 din Normele aflate în vigoare de la data de 04.12.1996 si pana la data de 23.05.2002, publicate în M.Of. al României, se prevede:

"Art. 2.- Bunurile care fac parte din patrimoniul cultural național mobil se clasează, potrivit legii, în următoarele categorii: a) tezaurul patrimoniului cultural național, numit în continuare Tezaur. Fac parte din aceasta categorie valorile excepționale, naționale și universale (autori celebri sau școli de renume, unicat sau exemplare conservate într-un număr foarte restrâns și de o deosebită semnificație științifică, istorică, artistică, memorială, tehnică, etnologică etc.), care, eventual, au aparținut sau aparțin unei colecții de mare importanță".

În continuare, art. 4 din Norme detaliază criteriile de clasare astfel:

"Art. 4 -Criteriul de clasare este un standard calitativ și/sau cantitativ, pe baza căruia un bun cultura, poate fi înscris în una dintre categoriile prevăzute la art. 2.

Pentru clasarea în categoriile Tezaur și Fond se vor avea în vedere următoarele criterii:

a) importanța autorului (școlii, atelierului) presupune ca bunul cultural să fi fost creat de artiști meșteri, tehnicieni (școli, ateliere), consacrați (consacrate) pe plan internațional sau național;

b) importanța istorică si documentară presupune ca obiectul să servească la cunoașterea unui fapt real, de importanță majoră, din trecut sau din prezent, să fi aparținut unei personalități marcante sau care să fi făcut ori să facă parte dintr-o colecție constituită;

c) valoarea estetica și artistică presupune ca bunul cultural să aibă o astfel de valoare, apreciată ca atare de către specialiști, recunoscută pe plan național și internațional;

d) unicitatea, originalitatea și raritatea".

Unicitatea presupune ca bunul cultural să constituie piesa originală elaborată ca unicat sau să fie o replică de autor sau atelier; prin replică de autor se înțelege copia executată de însăși mâna artistului, după o operă proprie, fără intenția de a contraface versiunea originală.

Raritatea presupune ca bunul cultural să aparțină unui număr mic de obiecte de același tip sau compatibile. Raritatea implică o analiză diacronică și sincronică a răspândirii unui bun cultural pe un anumit teritoriu (continent, stat, regiune, provincie, localitate) sau a numărului de piese existente într-o instituție/muzeu, colecție;

e) vechimea presupune ca bunul cultural să fi fost creat într-o epocă semnificativă pentru domeniul din care face parte;

j) starea de conservare presupune ca obiectul să-și păstreze în mare parte caracteristicile inițiale sau să se găsească într-o stare care să permită reconstituirea lui;

g) suportul material presupune, cu prioritate, ca suportul obiectului să fie realizat din metale prețioase sau din alte materiale rare".

Raportat la criteriile enumerate și așa cum reiese din adresa de răspuns nr. S/MA/363/col. 2000 emisa de SAAF S.A. la data de 30.03.2000, dintre locomotivele aflate in patrimoniul SAAF, nici una nu este unicat sau nu constituie obiect de patrimoniu național, inclusiv locomotiva cu abur nr. 230.039.

În ceea ce privește metodologia, în capitolul III din Norme, se prevede metodologia de clasare a bunurilor culturale mobile

Declanșarea procedurii de clasare a bunului se face prin transmiterea la Direcția muzeelor și colecțiilor - Arte vizuale din cadrul Ministerului Culturii (denumită în continuare Direcția muzeelor și colecțiilor), în termen de 15 zile, a unui exemplar al dosarului special alcătuit de Oficiul pentru patrimoniul cultural național, conform anexei nr. 2.

Prin urmare, clasarea unui bun mobil în categoria "Tezaur" trebuie să aibă la baza criteriile unice de clasare și să respecte procedura de clasare stabilită prin Normele aflate în vigoare de la data de 04.12.1996 și până la data de 23.05.2002, publicate în M.Of. al României, însă, la încadrarea locomotivei cu abur nr. 230.039 in categoria "Tezaur" nu s-au respectat nici criteriile unice și nici metodologia stabilită.

- Referitor la susținerile Ministerului Culturii, arată următoarele:

Ministerul Culturii susține că in Ordin, se menționează "un număr de 71 de locomotive (printre care si cea despre care se face vorbire în cererea introductivă) au fost declarate piese de muzeu și se află în patrimoniul Cailor Ferate Romane, fara individualizarea companiei care urmează sa preia si sa gestioneze aceste piese, denumite "tezaur tehnic național".

Studiind Ordinul nr. 2.686/31 iulie 2000, care face obiectul prezentei cauze, se poate realiza ca, acesta conține 2 articole, care diferă total de ceea ce arata Ministerul Culturii prin întâmpinarea depusa in fata instanței de fond, astfel:

Art. 1 Se aproba clasarea în patrimoniul cultural național in categoria "Tezaur", un număr de 71 de locomotive cu abur aflate în patrimoniul Companiei Naționale de Cai Ferate "CFR" S.A., cuprinse in lista anexata, parte integrata din prezentul ordin. Art. 2 Direcția Muzeelor și Colecțiilor si instituțiile interesate vor aduce la îndeplinire prezentul ordin".

Deși Ministerul Culturii menționează că, în cuprinsul ordinului se face referire la locomotivele aflate în patrimoniul Căilor Ferate Române - fără individualizarea companiei" care urmează sa preia si sa gestioneze aceste locomotive, se poate observa ca, ordinul ministrului nu face nici o referire la compania care urmează sa se ocupe de preluarea si gestionarea locomotivelor. Cu ducerea la îndeplinire a ordinului, este însărcinata Direcția Muzelor și Colecțiilor.

Locomotiva cu abur nr. 230.039 - care face obiectul prezentei acțiuni, a fost preluata de către Societatea de Administrare Active Feroviare - "S.A.A.F." S.A. (AF), așa cum rezultă din protocolul inventarul anexat acțiunii introductive. Prin urmare, deși Ministerul Culturii încearcă sa creeze impresia ca, ordinul face referire la patrimoniul general al Cailor Ferate Romane, arătam ca, acest patrimoniu general nu exista la acea data si nu exista nici in prezent, deoarece, la momentul emiterii ordinului, compania mama nu mai exista (fiind divizata in 1998), iar întregul patrimoniu al acesteia a fost împărțit între cele 5 companii nou înființate in anul 1998.

În concluzie, Ministerul Culturii da o interpretare proprie, total eronata ordinului care face obiectul prezentei acțiuni, reinterpretând toate mențiunile într-un mod care sa ii profite si care sa creeze confuzie, deși, in opina noastră, Ordinul este foarte clar.

Apărări formulate în cauză

Intimatul-pârât a depus întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursului ca nefondat.

IV. Considerentele Înaltei Curți asupra recursului

Analizând sentința prin prisma criticilor formulate, a întâmpinării depuse, precum și a dispozițiilor legale aplicabile, Înalta Curte constată că recursul nu este fondat.

Înalta Curte reamintește că recursul este o cale extraordinară de atac, prin care se urmărește, așa cum se precizează în art. 483 alin. (3) din C. proc. civ., să se supună instanței competente examinarea, în condițiile legii, a conformității hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile.

Împrejurarea că recursul este singura cale de atac reglementată în materia contenciosului administrativ nu-i schimbă natura juridică, respectiv într-o cale de atac ordinară și devolutivă, întrucât dispozițiile art. 20 din Legea nr. 554/2004 nu conțin norme derogatorii de la prevederile C. proc. civ.

Așa fiind, prin exercitarea recursului se poate cere casarea hotărârii atacate numai pentru motivele de nelegalitate prevăzute de art. 488 din C. proc. civ., iar solicitarea reevaluării stării de fapt prin reaprecierea mijloacelor de probă de către instanța de recurs nu se circumscrie motivului reglementat de art. 488 alin. (1) pct. 8 din Cod și nici altui motiv de casare prevăzut de respectivul articol.

Reține Înalta Curte că prin prezentul demers judiciar recurenta-reclamantă a solicitat anularea în parte a Ordinului nr. 2686 din 31 iulie 2000 în ceea ce privește clasarea în patrimoniul cultural național în categoria "tezaur" a locomotivei cu abur nr. x.

În mod corect instanța de fond a respins ca acțiunea ca nefondată.

Cu privire la motivele de recurs invocate din perspectiva greșitei aplicări a dreptului material, recurenta a susținut greșita aplicare a dispozițiilor art. 3 alin. (2) din H.G. nr. 585/1998.

Așadar, recurenta este în primul rând nemulțumită de modalitatea în care instanța de fond a realizat distincția cu privire la bunurile din segmentul "tezaur", susținând că nu este nevoie, de fapt de acordul expres al Ministerului Transporturilor pentru vânzarea locomotivei.

Reține Înalta Curte că la data de 08.07.1998 a fost publicată în Monitorul Oficial, Ordonanța de urgență nr. 12/1998 prin care s-a dispus reorganizarea SNCFR.

În urma reorganizării, la data de 15.09.1998, s-a publicat, de asemenea, Statutul Societății de Administrare a Activelor Feroviare, societate care are ca obiect de activitate administrarea excedentului de active rezultat din divizarea SNCFR. Ulterior s-a încheiat un inventar al activelor existente în proprietatea SNCFR (inclusiv locomotivele cu aburi) între CFR, CFR - Marfă, CFR - Călători și SAAF.

Activele au fost preluate în proprietate de către una dintre cele patru societăți mai sus menționate.

Locomotiva nr. x care face obiectul acțiunii pendinte a fost preluată de Societatea de Administrare a Activelor Feroviare pe baza unui protocol/inventar.

La data de 17.06.1999, Societatea a achiziționat de la Societatea de Administrare a Activelor Feroviare S.A., locomotiva cu abur nr. x, potrivit contractului de vânzare-cumpărare nr. x/1999.

Pe data de 31.01.2000, CFR a înaintat o notă Ministrului Transporturilor privind protecția și conservarea locomotivelor cu abur în patrimoniul CFR S.A..

Prin Ordinul nr. 2686/31.07.2000, s-a aprobat clasarea în patrimoniul cultural național în categoria "tezaur" a unui număr de 71 locomotive cu abur aflate în patrimoniul CN CFR S.A., printre care și locomotiva care face obiectul prezentului dosar.

Potrivit art. 3 alin. (2) din H.G. nr. 585/1998, privind înființarea Societății de Administrare a Activelor Feroviare, prin reorganizarea SNCFR, "administrarea excedentului de active se realizează prin închiriere, leasing, vânzare, precum și prin alte modalități, în condițiile legii. Vânzarea excedentului de active, valorificarea la intern și la export a deșeurilor refolosibile, rezultate din dezmembrări, demolări, casări de bunuri aflate în patrimoniu și din alte activități proprii, se fac cu acordul Ministerului Transporturilor.

Primele două argumente pe care recurenta își întemeiază recursul apar ca nefondate. Așadar, nu prezintă relevanță dacă instanța de fond a făcut distincție între bunurile din segmentul "tezaur", din actele dosarului rezultă că locomotiva face parte din categoria "tezaur tehnic național", obiectul cererii de chemare în judecată fiind, de altfel, anularea în parte a Ordinului nr. 2686/2000 care are ca obiect tocmai această clasare a locomotivei în discuție. În concluzie, este obligatoriu avizul Ministerului Transporturilor.

În ceea ce privește lipsa avizului Ministerului Transporturilor, deși recurenta admite că este, potrivit legii, obligatoriu, respectiv potrivit dispozițiilor art. 3 alin. (2) din H.G. nr. 585/1998, susține că este o activitate greoaie, fiind un număr foarte mare de active, argumente care, evident, nu au un corespondent legal și juridic.

Cu referire la legalitatea ordinului contestat, recurenta-reclamantă susține că declanșarea procedurii de clasare nu a fost făcută de persoana îndreptățită, că nu a existat o expertiză, nu s-au respectat criteriile unice și metodologia stabilită pentru procedura de clasare.

Potrivit O.G. nr. 68/1994, lege în vigoare la momentul declanșării procedurii de clasarea locomotivei, bunurile cu valoare excepțională pot fi clasate în categoria "tezaur" pe baza criteriilor unice și a metodologiei aprobate de Ministerul Culturii printr-o procedură de clasare care se declanșează la solicitarea persoanei fizice sau juridice de drept privat în a căror proprietate sau deținere se află.

În ceea ce privește calitatea CN CFR, din cele expuse în precedent, rezultă cu claritate ca este proprietara locomotivei în discuție.

În ceea ce privește celelalte cerințe, respectiv, că bunul nu are o valoare excepțională, că nu au fost avute în vedere criteriile unice și metodologia stabilită de Ministerul Culturii, Înalta Curte constată că în mod corect prima instanță a concluzionat că sunt îndeplinite.

Locomotiva este cea mai veche a seriei x de la CFR, este prima locomotivă de tip german P8 adusă pentru CFR, a parcurs cei mai mulți kilometri. De altfel, în referatul de oportunitate înaintat Comisiei Naționale a Muzeelor și Colecțiilor este specificat modul în care se efectuează selecția de către specialiști.

Așadar, criteriile unice și metodologia au fost respectate, modul în care acționează acestea fiind stabilite de către specialiști, așa cum s-a arătat mai sus.

În concluzie, constatând că instanța de fond a dat o interpretare legală și temeinică normelor materiale aplicabile în speță, nefiind incident motivul de casare prevăzute de dispozițiile art. 488 alin. (8) C. proc. civ., Înalta Curte, în temeiul art. 20 din Legea nr. 554/2004 și art. 496 alin. (1) C. proc. civ., va respinge recursul declarat, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de reclamanta A. împotriva sentinței civile nr. 178 din 23 iunie 2020 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal - veche, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 4 octombrie 2022.