ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4379/2022

Circumstanțele cauzei. 1.1. Prin sentința nr. 1846, pronunțată la data de 18.03.2019 în dosarul nr. x/2018, Tribunalul București, secția a II-a contencios administrativ și fiscal a admis excepția lipsei calității procesuale pasive invocată de pârâtele A. și B., a respins cererea de chemare în judecată formulată de reclamantul, C., în contradictoriu cu pârâtele A., și B., ca fiind formulată împotriva unor persoane fără calitate procesuală pasivă; a respins ca rămase fără obiect celelalte excepții și a luat act că nu s-au solicitat cheltuieli de judecată. 1.

Împotriva acestei hotărâri, a declarat recurs, reclamantul C.. 2. Hotărârea pronunțată în recurs Prin decizia definitivă nr. 1857 din data de 28 octombrie 2020, pronunțată de Curtea Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal s-a admis contestația în anulare a deciziei civile nr. 1081/22.12.2020 pronunțată de Curtea de excepția tardivității și s-a respins recursul declarat de recurentul-reclamant, C., împotriva sentinței nr. 1846, pronunțate la data de 18.03.2019 de Tribunalul București, secția a II-a contencios administrativ și fiscal în dosarul nr. x/2018, în contradictoriu cu intimatele-pârâte A. și B., ca tardiv formulat. A stabilit onorariul domnului avocat, D., desemnat din oficiu, în cuantum de 940 RON. A dispus avansarea onorariului avocatului din oficiu, în sumă de 940 RON, din fondurile Ministerului Justiției, către Baroul București pentru dl. avocat D.. A obligat recurentul-reclamant la plata cheltuielilor de judecată, către intimata-pârâtă, A., reprezentând onorariul de avocat, în cuantum de 500 RON. A obligat recurentul-reclamant la plata cheltuielilor de judecată către intimata-pârâtă, B., reprezentând onorariul de avocat, în cuantum de 1.785 RON.RON reprezentând cheltuieli de judecată avansate aferente contestației în anulare.

Recursul exercitat împotriva deciziei pronunțate în rtecurs Împotriva deciziei menționate la pct. 2 a declarat recurs reclamantul C., fără a indica motivele de casare, sau temeiul de drept în baza căruia formulează o astfel de cerere.

Apărările formulate în cauză. Intimatele-pârâte B. și A. au depus la dosarul cauzei întâmpinare prin care au invocat excepția inadmisibilității cererii de recurs.

Soluția și considerentele Înaltei Curți asupra recursului. Analizând cu prioritate, în temeiul dispozițiilor art. 248 alin. (1) din C. proc. civ., excepția inadmisibilității cererii de recurs, excepție invocată de intimatele-pârâte prin întâmpinarile formulată în cauză, Înalta Curte apreciază că excepția este întemeiată, urmând să constate inadmisibilitatea recursului pârâtului, în considerarea argumentelor ce succed. Obiectul cererii de recurs de față îl reprezintă decizia nr. 1857 din data de 28 octombrie 2020 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal. Prin decizia menționată, instanța învestită cu soluționarea unui recurs, a respins cererea apreciind că aceasta a fost formulată tardiv, această hotărâre fiind pronunțată în cel de-al doilea ciclu procesual, așadar având un caracter definitiv. Unul dintre principiile fundamentale care guvernează procesul civil este cel al legalității căilor de atac și presupune că părțile nu pot uza, în scopul apărării drepturilor și intereselor lor legitime, decât de mijloacele procedurale prevăzute de lege, și nu pot exercita decât căile de atac reglementate legal. În conformitate cu art. 125 alin. (3) și art. 128 din Constituție, competența și procedura de judecată sunt stabilite de lege, iar împotriva hotărârilor judecătorești părțile interesate și Ministerul Public pot exercita căile de atac, în condițiile legii. Astfel, C. proc. civ. reglementează căile de atac ordinare și extraordinare care pot fi exercitate împotriva hotărârilor judecătorești, în cuprinsul art. 457 alin. (1) prevăzându-se că: "Hotărârea judecătorească este supusă numai căilor de atac prevăzute de lege, în condițiile și termenele stabilite de aceasta, indiferent de mențiunile din dispozitivul ei.", iar conform art. 129 din Constituția României: "Împotriva hotărârilor judecătorești părțile interesate și Ministerul Public pot exercita căile de atac, în condițiile legii." Din cuprinsul textelor de lege enunțate supra rezultă, așa cum s-a arătat în precedent, că părțile pot uza doar de căile de atac prevăzute de lege, iar exercitarea unei căi de atac împotriva unei hotărâri judecătorești pentru care legea specială aplicabilă sau C. proc. civ. nu prevede o astfel de posibilitate, reprezintă un demers inadmisibil, indiferent de criticile învederate de partea care a formulat calea de atac. În cauza de față, reclamantul C. a declarat recurs împotriva unei decizii pronunțate în calea extraordinară de atac a recursului, fără a-și întemeia în drept acest demers judiciar. În acest context procedural, Înalta Curte constată că decizia civilă nr. 1857 din data de 28 octombrie 2020 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal este definitivă, iar recursul promovat de reclamant împotriva acesteia este inadmisibil, hotărârea atacată nefiind susceptibilă de recurs în sensul dispozițiilor art. 483 alin. (1) C. proc. civ., potrivit cărora: "Hotărârile date în apel, cele date, potrivit legii, fără drept de apel, precum și alte hotărâri în cazurile expres prevăzute de lege sunt supuse recursului". Totodată, se reține că prin jurisprudența sa, Curtea Constituțională a statuat în mod constant că "(…..) sunt supuse recursului acele hotărâri judecătorești expres prevăzute de lege, iar o hotărâre judecătorească poate fi atacată numai cu acele căi de atac care sunt prevăzute de lege. Mijloacele procedurale prin care se înfăptuiește justiția presupun și instituirea regulilor de desfășurare a procesului în fața instanțelor judecătorești, legiuitorul, în virtutea rolului său constituțional consacrat de art. 126 alin. (2) și art. 129 din Legea fundamentală, putând stabili, prin lege, procedura de judecată. Totodată, art. 129 din Constituție prevede posibilitatea exercitării căilor de atac în condițiile legii, ceea ce nu implică obligativitatea stabilirii unor căi de atac împotriva tuturor actelor îndeplinite de judecător în cursul procesului, ci libera exercitare de către părțile interesate și Ministerul Public a căilor de atac prevăzute de lege" (Decizia nr. 569 din 16 octombrie 2014, publicată în Monitorul Oficial, Partea I nr. 913 din 16 decembrie 2014, parag. 24). Față de cele ce preced, Înalta Curte constată că decizia nr. 1857 din data de 28 octombrie 2020 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, ce formează obiectul prezentului demers judiciar, nu este susceptibilă de a fi atacată cu recurs, în speță fiind incident principiul legalității căii de atac consacrat de art. 457 C. proc. civ., în aplicarea căruia va admite excepția inadmisibilității recursului, invocată de intimatele-pârâte prin întâmpinările formulate în cauză, și va respinge, ca inadmisibil, recursul declarat de reclamant. Cât privește solicitarea intimatelor-pârâte de obligare a recurentului-reclamant la plata cheltuielilor de judecată, Înalta Curte reține că acestea reprezintă suma de bani în care se regăsesc toate cheltuielile pe care părțile care au câștigat procesul le-au efectuat în cadrul acestui litigiu. Potrivit art. 451 alin. (1) C. proc. civ.: "Cheltuielile de judecată constau în taxele judiciare de timbru și timbrul judiciar, onorariile avocaților, ale experților și ale specialiștilor numiți în condițiile art. 330 alin. (3), sumele cuvenite martorilor pentru deplasare și pierderile cauzate de necesitatea prezenței la proces, cheltuielile de transport și, dacă este cazul, de cazare, precum și orice alte cheltuieli necesare pentru buna desfășurare a procesului". În speță, reclamantul C. a promovat calea extraordinară de atac a recursului, iar prin întâmpinările formulate în cauză, intimatele-pârâte, au solicitat respingerea recursului, precum și obligarea părții recurente la plata cheltuielilor de judecată în cuantum de 1785 RON și 700 RON reprezentând onorariu de avocat. Or, în temeiul art. 453 alin. (1) din C. proc. civ. "Partea care pierde procesul va fi obligată, la cererea părții care a câștigat, să îi plătească acesteia cheltuieli de judecată". În aplicarea dispozițiilor legale precizate, Înalta Curte va admite cererea intimatelor-pârâte și va obliga recurentul-reclamant să plătească acestora cheltuielile de judecată avansate în recurs și dovedite ca atare, în acord cu dispozițiile art. 452 C. proc. civ., având în vedere că, raportat la modalitatea de soluționare a recursului, recurentul-reclamant este partea care a căzut în pretenții în accepțiunea prevederilor legale incidente în materie.

Temeiul legal al soluției instanței de recurs. În virtutea argumentelor expuse la pct. 5 din prezenta decizie, în temeiul art. 508 alin. (4) coroborat cu art. 457 alin. (1) și art. 496 alin. (1) din C. proc. civ., raportat la art. 20 din Legea nr. 554/2004, Înalta Curte va respinge recursul declarat de reclamantul C., ca inadmisibil.