ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1044/2022

Ședința publică din data de 23 februarie 2022

Asupra recursurilor de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

Prin cererea înregistrată la dosarul cauzei în data de 23 aprilie 2018, reclamanta A. a solicitat instanței, in contradictoriu cu parații Curtea de Conturi A României, B. și C.:

-anularea, in parte, a Raportului de control intocmit de către parați la sediul Muzeului National de Arta al României, din data de 15.02.2018, având ca obiect: "Controlul alocării și utilizării subvențiilor de la bugetul de stat destinate finanțării activităților muzeistice", in sensul in care solicită a se constata ca fiind netemeinice si nelegale constatările si masurile dispuse impotriva reclamantei, respectiv anularea, in parte, a Deciziei subsecvente raportului in cauza,

- obligarea pârâților, la plata, in solidar, a sumei de 100.000 Euro, reprezentând daune morale, prin adoptarea unui act administrativ nelegal si fata de refuzul nejustificat al acestora de a modifica actul, desi i-a sesizat cu o plângere prealabila in cuprinsul căreia le indica motivele de nelegalitate ale acestui text, si ca îi vatămă interesele legitime, intr-un mod care nu va mai putea fi reparat;

-obligarea paraților la plata cheltuielilor de judecata ocazionate cu acest litigiu in temeiul dispozițiilor art. 453 din C. proc. civ.

Prin cererea înregistrată la dosarul cauzei în data de 29 octombrie 2018, reclamanta A. și-a precizat astfel cererea de chemare în judecată:

1.2. Hotărârile primei instanțe

Prin sentința nr. 966 din 13 martie 2019, Curtea de Apel București, secția a VIII-a de contencios administrativ și fiscal, a respins ca inadmisibilă acțiunea în contencios administrativ și fiscal formulată de reclamanta A., în contradictoriu cu pârâții Curtea de Conturi a României, B. și C., având ca obiect "anulare act administrativ".

Prin cererea transmisă inițial prin e-mail, înregistrată la data de 15.07.2019 (fiind primite și exemplarele prin poștă la data de 18.07.2019), pârâtele B. și C. au solicitat completarea sentinței civile nr. 966 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, la data de 13.03.2019, în dosarul nr. x/2018, în sensul obligării reclamantei la suportarea cheltuielilor de judecată constând în onorariu de avocat.

Prin Sentina civile nr. 2340 din 2 octombrie 2019, Curtea de Apel București, secția a VIII-a de contencios administrativ și fiscal privind completarea dispozitivului sentinței civile nr. 966 din 13 martie 2019 a Curții de Apel București, a admis în parte cererea de completare a sentinței civile nr. 966 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal la data de 13.03.2019, în dosarul nr. x/2018, formulată de către pârâtele B. și C., în cauza privind acțiunea în contencios administrativ și fiscal formulată de reclamanta A., respectiv cu pârâta Curtea de Conturi a României și,l în consecință, a dispus completarea dispozitivului sentinței civile nr. 966/13.03.2019 a Curții de Apel București, astfel că a obligat reclamanta să achite fiecăreia dintre pârâtele B. și C. câte 2000 de RON cu titlu de cheltuieli de judecată.

Totodată, a respins pretențiile pârâtelor privind obligare reclamantei la plata cheltuielilor de judecată ocazionate de prezenta cerere.

1.3. Cererea de recurs exercitată în cauză

Împotriva acestor hotărâri a promovat recurs reclamata A. în condițiile art. 483 C. proc. civ.

Recursurile declarate de reclamantă au fost întemeiat pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., solicitându-se admiterea recursurilor, casarea hotărârilor atacate și tzrimiterea cauizei spre rejudecare aceleiași instanțe.

Criticile aduse de recurenta-reclamantă sentinței nr. 966 din 13 martie 2019, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VIII-a de contencios administrativ și fiscal, vizează, în esență, următoarele aspecte:

-critica principala cu privire la soluția adoptata la fondul cauzei vizează greșita aplicare a normelor de drept material incidente în prezenta cauza.

-la o analiza atenta se poate observa cu ușurința ca recurenta a atât dispozițiile legale in materie si a urmat procedurile prealabile prevăzute de legislația in vigoare;

- împrejurarea ca până la solicitarea Curții de Apel București pârâta Curtea de Conturi a României nu a comunicat actele contestate era unul dintre motivele pe care si-a întemeiat cererea de chemare în judecata, rezultând că parata nu se putea apara cu propria turpitudine, aspect care a fost reținut in mod greșit de către instanța de fond ca fiind unul perfect legal;

- din cuprinsul actelor întocmite de către recurentă reiese cu puterea evidentei faptul ca a acționat in sensul contestării atât a Raportul de control nr. x/16.02.2018 intocmit de către parata Curtea de Conturi a României cât si a Deciziei nr. 4/19.03.2018 emisa de către parata Curtea de Conturi a României, in ceea ce privește anularea pct. 3 si pct. 2 din aceasta.

- este evident că recurenta a urmat procedura prealabilă prevăzuta de legislația cu aplicabilitate iar instanța de fond a procedat in mod greșit prin admiterea excepției inadmisibilitatii pentru neparcurgerea procedurii prealabile "conform rigorilor Regulamentului"

- pâtâta Curtea de Conturi a României nu a răspuns la niciun act formulat sub imperiul procedurii prealabile, prevăzute de lege, săvârșind astfel un abuz de drept impotriva recurentei tocmai pentru a paraliza o acțiune în contencios administrativ, chestiune care este fructificata in mod nelegal de către instanța de fond.

În ceea ce privește cel de-al doilea recurs, formulat împotriva sentinței civile nr. 2340 din 2 octombrie 2019 a Curții de Apel București privind completarea dispozitivului sentinței civile nr. 966 din 13 martie 2019 a Curții de Apel București, având în vedere problematica pusă în discuție, și anume instanța de fond a admis excepția inadmisibilității și a încetat procesul civil inițiat de către reclamantă. Astfel că nu se poate vorbi despre o dezbatere pe fond sau despre numeroase termene sau probe.

1.4. Apărările formulate

Intimata-pârâtă Curtea de Conturi a României și intimatele-pârâte B. și C., au formulat întâmpinare prin care au solicitat respingerea recursurilor ca nefondate.

II. Soluția instanței de recurs

Analizând recursurile formulate, prin prisma motivelor invocate și a temeiurilor de drept încadrate, relativ la motivul de nelegalitate înscris în art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., Înalta Curte reține că instanța de fond a efectuat o corectă interpretare și aplicare a legii referitor la modul de soluționare a cererii reclamantei încât, criticile evocate se vădesc a fi nefondate, pentru considerentele ce se vor arăta în continuare:

În prealabil, Înalta Curte constată că în motivarea cererilor de recurs, în lipsa unor argumente juridice pertinente și concludente, recurenta-reclamantă reiterează, sub o altă formă, considerentele prezentate prin susținerile formulate la instanța fondului fără a dezvolta un raționament juridic pentru care apreciază că sentințele recurate sunt neîtemeiate, fără a aduce reale critici modului în care curtea de apel a soluționat prezenta cauză, fiind nemulțumit de fapt de soluția pronunțată de aceasta.

În contextul art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., Înalta Curte constată caracterul nefondat al criticilor formulate prin motivele de recurs.

Soluția de respingerea a cererii de chemare în judecată a fost adoptată în mod corect în considerarea faptului că prin decizia adoptată nu se angajează răspunderi, nu se dispun efectiv niciun fel de măsuri în sarcina nemijlocită a persoanelor fizice și/sau juridice, ci doar în sarcina entității verificate, aceasta din urmă și are legitimare procesuală în contestarea lor, expressis verbis menționată în reglementare.

A mai reținut instanța fondului, că reclamanta nu a formulat împotriva deciziei contestație administrativă care să se fi soldat cu o încheiere a Comisiei de soluționare a Contestațiilor, care ea însăși să fi fost supusă ulterior jurisdicției administrative.

În aceste condiții, în care reclamanta nu a urmat procedura contestației administrative conform rigorilor Regulamentului, urmând ca subsecvent să conteste încheierea pronunțată în soluționarea contestației sale, devine incidentă în cauză inadmisibilitatea acțiunii, care face inutilă cercetarea excepției lipsei legitimării procesuale active a reclamantei, pornind de la împrejurarea că prin deciziile Curții de Conturi se stabilesc măsuri/obligații exclusiv în sarcina entității verificate, urmând ca apoi aceasta din urmă să adopte eventuale acte de antrenare a răspunderii materiale a angajaților, acolo unde este cazul.

Din acest unghi de analiză, în ceea ce privește soluția pronunțată de instanța de fond prin sentința nr. 966 din 13 martie 2019, aceasta reflectă interpretarea și aplicarea corectă a prevederilor legale incidente în raport cu elementele de fapt ale speței, prin prisma cărora judecătorul a ajuns la concluzia că

Subsumat motivului prevăzut în art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., recurenta-reclamantă tinde a convinge instanța de control judiciar că sentința a fost pronunțată cu încălcarea sau aplicarea greșită a cadrului de reglementare incident în cauză.

Relativ la cel de-al doilea motiv de casare avut în vedere de către recurentă, art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., Înalta Curte reține următoarele:

Reluând succint situația de fapt, este de necontestat că, in perioada 08 ianuarie - 16 februarie 2018, Departamentul IX din cadrul Curții de Conturi a desfășurat acțiunea de control cu privire la "Controlul alocării și utilizării subvențiilor ele la bugetul de stat destinate finanțării activităților muzeistice" pentru perioada 01 ianuarie 2015 - 30 decembrie 2017, la Muzeul Național de Artă al României (M.N.A.R.), ordonator terțiar de credite în subordinea Ministerului Cullurii.

Urmare a acțiunii de verificare au fost constatate unele abateri de la legalitate și regularitate, ce au fost consemnate în Raportul de control înregistrat sub nr. x/16.02.2018 la entitatea verificata.

Ulterior, conducerea entității verificate a formulat și a înaintat prin adresa nr. i/î/335/02.03.2018 obiecțiuni la raportul de control, care au fost înregistrate la Registratura generală a Curții de Conturi sub nr. x/02 martie 2018 și la Departamentul IX sub nr. x/05 martie 2018.

În urma analizei obiecțiunilor formulate de conducătorul entității verificate, auditorii publici externi au emis un punct de vedere concretizat prin nota privind poziția motivată legal a auditorilor publici externi, în conformitate cu prevederile pct. 162 lit. b) din Regulamentul privind organizarea și desfășurarea activităților specifice Curții de Conturi, precum și valorificarea actelor rezultate din aceste activități (RQDAS), înregistrată la Departamentul IX sub nr. x/06.03.2018.

De asemenea, a fost formulat de către auditorii publici externi un punct de vedere, înregistrat Ia Departamentul IX sub nr. x/13.03.2018, ca urmare a analizei "Plângerii prealabile" formulată împotriva constatărilor consemnate în raportul de control,plângere ce a fost înregistrată la Registratura generală a Curții de Conluri, sub nr. x/21.02.2018, de reclamanta A., încadrată pe postul de auditor public intern în cadrul M.N.A.R., care, în fapt, reprezintă obiecțiitni la același act de control.

Este de menționat că ceea ce s-a consemnat în actul de control în care a fost menționat și numele recurentei reclamante nu a fost valorificată de Curtea de Conturi prin emiterea vreunei măsuri subsecvente în sarcina ordonatorului de credite, directorul general al M.N.A.R.

Astfel, pentru valorificarea abaterilor de la legalitate și regularitate constatate în actul de control indicat anterior a fost emisă Decizia nr. 4/19.03.2018 prin care au fost dispuse în sarcina conducătorului entității verificate mai multe măsuri, atât în temeiul art. 43 lit. c), cât și al an. 33 alin. (3) din Legea nr. 94/1992 privind organizarea și funcționarea Curții de Conturi, republicată.

Prin dipozițiile stabilite în art. 22 și art. 23 din Legea nr. 94/1992 privind organizarea și funcționarea Curții de Conturi, republicată, sunt precizate competența și atribuțiile Curții de Conturi, iar activitatea de control spusă analizei judecătorului de contencios administrativ în acest litigiu s-a realizat în conformitate cu Programul anual de activitate, stabilit prin hotărâre a Plenului Curții de Conturi, și cu respectarea prevederilor din RODAS.

Raportul de control în discuție a fost întocmit conform dispozițiilor pct. 88 - 106 din RODAS, în urma verificărilor efectuate la M.N.A.R. ocazie cu care s-au constatat erori, nereguli, vulnerabilități, abateri de la legalitate și regularitate, pentru a căror valorificare au fost dispuse măsuri prin Decizia nr. 4/2018.

Actele normative care reglementează activitatea Curții de Conturi prevăd documentele care au calitatea de acte administrative în sensul art. 2 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 554/2004, art. 11 din Legea nr. 94/1992 cu modificările și completările ulterioare, coroborate cu prevederile din RODAS.

Or, raportul de control este un act premergător deciziei, care este emisă potrivit art. 33 alin. (3) și art. 43 din Legea nr. 94/1992 privind organizarea și funcționarea Curții de Conturi, raportul de control neîntrunind elementele constitutive ale unui act administrativ unilateral cu caracter individual, reprezentând în fapt o operațiune procedurală, tehnico - materială, anterioară emiterii actului administrativ în regim de putere publică, neproducând efecte juridice de sine stătătoare, ci doar împreună cu decizia subsecventă, prin care se stabilesc măsurile concrete de îndeplinit de către conducătorul entității verificate.

Așa cum s-a arătat, prin decizia subsecventă raportului de control nu au fost dispuse măsuri care să îi incumbe reclamantei conformarea unei anume conduite.

De altfel, potrivit prevederilor pct. 223 lit. e) și pct. 227 din RODAS, actul, emis în regim de putere publică de instituția pârâtă, ce se atacă la instanța de contencios administrativ, raportat la specificul activității de control a Curții de Conturi, este încheierea, pronunțată de Comisia de soluționare a contestațiilor, constituită la nivel intern, iar odată cu aceasta se atacată și decizia, care este actul prin care sunt dispuse în concret măsurile pentru remedierea abaterilor de la legalitate și regularitate sau a neregulilor consemnate în actele noastre de control/audit (procesul-verbal de constatare, raportul de control, după caz).

Deci, instanța de contencios administrativ este ținută să analizeze temeinicia și legalitatea măsurilor dispuse prin decizie, prin prisma considerentelor arătate în încheiere de Comisia de soluționare a contestațiilor, și să analizeze motivele pentru care comisia nu a primit susținerile conducerii entității verificate.

Conform pct. 227 din RODAS (aprobat prin Hotărârea nr. 155/2014 a Plenului Curții de Conturi): "Împotriva încheierii emise de comisia de soluționare a contestațiilor prevăzută la pct. 213, conducătorul entității verificate poate sesiza instanța de contencios administrativ competentă, în termen de 15 zile calendaristice de la data confirmării de primire a încheierii, în condițiile legii contenciosului administrativ".

Recurenta-reclamantă critică interpretarea dată de prima instanță naturii juridice a raportului de control emis de pârâtă, invocând greșita aplicare a art. 2 alin. (1) lit. c) și art. 8 din Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ, dar aceste critici nu sunt fondate.

Astfel, potrivit prevederilor art. 2 alin. (1) lit. c) din lege actul administrativ este reprezentat de "actul unilateral cu caracter individual sau normativ emis de o autoritate publică, în regim de putere publică, în vederea organizării executării legii sau a executării în concret a legii, care da naștere, modifica sau stinge raporturi juridice; sunt asimilate actelor administrative, în sensul prezentei legi, și contractele încheiate de autoritățile publice care au ca obiect punerea în valoare a bunurilor proprietate publică, executarea lucrărilor de interes public, prestarea serviciilor publice, achizițiile publice; prin legi speciale pot fi prevăzute și alte categorii de contracte administrative supuse competenței instanțelor de contencios administrativ".

În raport de obiectul cererii de chemare în judecată astfel cum a fost precizat și de dispozițiile art. 2 alin. (1) lit. c) din lege, se impune a stabili care este actul administrativ care dă naștere, modifică sau stinge raporturi juridice, care este actul supus executării și care poate constitui obiectul unei cereri adresate instanței de contencios administrativ.

Așa cum s-a menționat anterior, împotriva masurilor dispuse prin decizie se poate formula contestație în termen de 15 zile calendaristice de la data primirii acesteia, conducătorul entității verificate poate depune/transmite contestație la structura Curții de Conturi care a emis decizia, contestație care suspendă obligația executării deciziei până la soluționarea acesteia de către Comisia de Soluționare a Contestațiilor.

Potrivit prevederilor Subsecțiunii 10 "Sesizarea Instanței de contencios administrativ" din RODAS, respectiv art. 227 "împotriva încheierii emise de comisia de soluționare a contestațiilor prevăzuta la pct. 213, conducătorul entității verificate poate sesiza instanța de contencios administrativ competenta, în termen de 15 zile calendaristice de la data confirmării de primire a încheierii, în condițiile legii contenciosului administrativ."

Din interpretarea acestor norme legale mai sus menționate, rezultă că actul administrativ care produce efecte juridice, fiind supus obligației executării este decizia structurii Curții de Conturi prin care se respinge integral sau parțial contestația, acesta fiind actul care îndeplinește cerințele de a fi apreciat ca având natura juridică a unul act administrativ, astfel cum acesta este definit în art. 2 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 554/2004.

Potrivit prevederilor pct. 223 lit. e) și pct. 227 din RODAS, actul emis în regim de putere publică de către Curtea de Conturi a României care se poate ataca în condițiile legii contenciosului administrativ este încheierea, pronunțată de Comisia de soluționare a contestațiilor, constituită la nivel intern, iar odată cu aceasta se atacată și decizia, care este actul prin care sunt dispuse în concret măsurile pentru remedierea abaterilor de la legalitate și regularitate sau a neregulilor consemnate în actele de control/audit (procesul-verbal de constatare, raportul de control, după caz).

Pe de o parte, raportul de control atacat nu este un act administrativ în sensul art. 2 lit. c) din Legea nr. 554/2004 deoarece acesta nu produce efecte de sine stătătoare și nu dă naștere, modifică sau stinge raporturi juridice.

Pe de altă parte, raportul de control contestat, chiar dacă emană de la o autoritate publică, nu prezintă caracteristicile unui act administrativ, nu este un act administrativ în înțelesul art. 2 lit. c) din Legea nr. 554/2004, scopul emiterii lui nefiind producerea, prin el însuși, de efecte juridice separate, specifice dreptului administrativ. Acesta este un act premergător deciziei, acesta neîntrunind elementele constitutive ale unui act administrativ unilateral cu caracter individual, reprezentând în fapt o operațiune procedurală, tehnico-materială, anterioară emiterii actului administrativ în regim de putere publică, neproducând efecte juridice de sine stătătoare, ci doar împreună cu decizia subsecventă, prin care se stabilesc măsurile concrete de îndeplinit de către conducătorul entității verificate.

Nu în ultimul rând, instanța de fond în mod corect a reținut faptul că nu s-a făcut dovada exercitării procedurii prealabile împotriva măsurilor din decizia nr. 4 din 2018 emisă de pârâtă.

În concluzie, prin decizia emisă în urma finalizării controlului financiar de la data de 16 februarie 2018, constatările nu au fost valorificate de pârâta Curtea de Conturi prin Decizie subsecventă, astfel că recurenta nu are vreun temei legal să de considerare persona vătămată, în înțelesul legii contenciosului.

Referitor la recursul promovat de reclamanta A. împotriva împotriva sentinței civile nr. 2340 din 2 octombrie 2019 a Curții de Apel București, secția a VIII-a de contencios administrativ și fiscal privind completarea dispozitivului sentinței civile nr. 966 din 13 martie 2019 a Curții de Apel București.

În ceea ce privește criticile din recurs, încadrate formal de recurentă în ipoteza prevăzută de pct. 8 al alin. (1) al art. 488 C. proc. civ., acestea pot fi subsumate pct. 5 al articolului, punându-se în discuție încălcarea normelor procedurale referitoare la acordarea cheltuielilor de judecată, iar nu aplicarea greșită sau interpretarea eronată a unor norme de drept substanțial, urmând a analizate din această perspectivă.

Este de menționat că, prin prevederile art. 488 din C. proc. civ. care consacră motivele de casare ale unor hotărâri judecătorești, legiuitorul a acordat o eficiență sporită principiului potrivit căruia recursul este o cale de atac nedevolutivă.

Ca atare, pe de o parte, la stabilirea cheltuielilor de judecată, instanța de fond a avut în vedere aplicarea corectă a prevederilor art. 453 alin. (1) C. proc. civ., în măsura în care reclamanta va suporta cheltuielile de judecată, în sensul obligării acesteia la plata fiecăreia dintre pârâtele B. și C. câte 2000 de RON cu titlu de cheltuieli de judecată.

În ceea ce privește onorariul de avocat, prima instanță, s-a raportat la criteriile prevăzute de art. 451 alin. (2) C. proc. civ., vizând complexitatea cauzei și activitatea desfășurată de avocat și a realizat o apreciere proprie asupra incidenței acestora, ce nu poate fi supusă examinării în calea extraordinară de atac, fiind o chestiune de temeinicie, nu de legalitate, care nu se încadrează în vreunul dintre motivele de casare reglementate limitativ de art. 488 alin. (1) C. proc. civ.

Pe de altă parte, potrivit art. 453 alin. (1) C. proc. civ., partea care pierde procesul va fi obligată, la cererea părții care a câștigat, să îi plătească acesteia cheltuieli de judecată.

De la regula potrivit căreia partea care a câștigat procesul urmează a-și recupera integral cheltuielile de judecată efectuate, alineatul al doilea al art. 451 C. proc. civ. prevede o excepție, în sensul că instanța poate, chiar și din oficiu, să reducă motivat partea din cheltuielile de judecată reprezentând onorariul avocaților, atunci când acesta este vădit disproporționat în raport cu valoarea sau complexitatea cauzei ori cu activitatea desfășurată de avocat, ținând seama și de circumstanțele cauzei, însă măsura luată de instanță nu va avea niciun efect asupra raporturilor dintre avocat și clientul său.

Prin urmare, dispozițiile amintite anterior statuează dreptul instanței de judecată de a micșora onorariul avocatului ori de câte ori va constata că este nepotrivit de mare, față de valoarea pricinii sau munca îndeplinită de avocat.

Așa cum s-a arătat constant în jurisprudență, prin aplicarea acestui text de lege, instanța nu intervine în contractul de asistență juridică dintre avocat și parte, care se menține, fără ca instanța să împiedice executarea contractului sau să dispună anularea ori modificarea lui.

Prin urmare, potrivit art. 451 C. proc. civ., instanța de judecată doar apreciază în ce măsură onorariul stabilit de partea care a avut câștig de cauză trebuie suportat de partea adversă, contractul de asistență juridică rămâne valabil între avocat și clientul său, care datorează onorariul integral, pe care însă nu-l va putea pretinde de la adversar decât în măsura încuviințată de instanță.

Prerogativa instanței de a cenzura, cu prilejul stabilirii cheltuielilor de judecată, cuantumul onorariului avocațial convenit, prin prisma proporționalității sale cu amplitudinea și complexitatea activității depuse, este cu atât mai necesară cu cât respectivul onorariu, convertit în cheltuieli de judecată, urmează a fi suportat de partea potrivnică, dacă a căzut în pretenții, ceea ce presupune în mod necesar ca acesta să îi fie opozabil.

În același sens s-a pronunțat și Curtea Europeană a Drepturilor Omului, care, fiind investită cu soluționarea pretențiilor la rambursarea cheltuielilor de judecată, în care sunt cuprinse și onorariile avocațiale, a statuat că acestea urmează a fi recuperate numai în măsura în care constituie cheltuielile necesare care au fost în mod real făcute în limita unui cuantum rezonabil.

În consecință, făcând aplicarea dispozițiilor legale art. 451- 453 C. proc. civ., instanța a constatat, în mod corect că, în speță, cheltuielile solicitate constând onorariu avocațial (conform dovezilor dosar) sunt justificate.

III. Temeiul legal al soluției adoptate în recurs

Pentru considerentele expuse, apreciind că în cauză nu este incident motivul de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., instanța de fond interpretând și aplicând corect dispozițiile de drept material incidente în cauză, în temeiul dispozițiilor art. 20 alin. (3) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările și completările ulterioare, coroborat cu art. 496 alin. (1) și (2) și art. 497 C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursurile promovate de reclamanta A., ca nefondate.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul formulat de reclamanta A. împotriva sentinței civile nr. 966 din 13 martie 2019 a Curții de Apel București, secția a VIII-a de contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Respinge recursul formulat de reclamanta A. împotriva sentinței civile nr. 2340 din 2 octombrie 2019 a Curții de Apel București, secția a VIII-a de contencios administrativ și fiscal privind completarea dispozitivului sentinței civile nr. 966 din 13 martie 2019 a Curții de Apel București, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 23 februarie 2022.