ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1053/2022

Ședința publică din data de 23 februarie 2022

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Potrivit art. 499 teza I C. proc. civ.., "prin derogare de la prevederile art. 425 alin. (1) lit. b), hotărârea instanței de recurs va cuprinde în considerente numai motivele de casare invocate și analiza acestora, arătându-se de ce s-au admis ori, după caz, s-au respins.".

I. Circumstanțele cauzei

Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel Galați la data de 20.02.2018 sub nr. x/2018, reclamantul A. a formulat în contradictoriu cu pârâții Inspecția Judiciară, B., C., D., E., cerere de chemare în judecată prin care a solicitat:

1

alin. (1), din aceiași lege;

1.2. Hotărârea primei instanțe

Curtea de Apel București, secția a VIII-a de contencios administrativ și fiscal, prin încheierea din 19 iunie 2019, având nevoie de timp pentru a delibera, în temeiul art. 396 alin. (1) C. proc. civ., a amâna pronunțarea la data de 03.07.2019 respectiv 10 iulie 2019, pentru când, prin sentința nr. 2187 din 10 iulie 2019, a respins excepțiile invocate de reclamant ca neîntemeiate, a admis excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtei B. și, in consecință, a respins acțiunea formulată în contradictoriu cu pârâta B. ca fiind introdusă împotriva unei persoane fără calitate procesuală pasivă.

Totodată, a respins în rest acțiunea privind pe reclamantul A., în contradictoriu cu pârâții Inspecția Judiciară, C., D. și E., ca neîntemeiată.

1.3. Calea de atac exercitată în cauză

Împotriva Încheierii și sentinței civile și menționate la pct. I.2 a declarat recurs reclamantul A. întemeiat pe art. 488 alin. (1) pct. 5, pct. 6 și pct. 8 C. proc. civ., solicitând casarea sentinței atacate și, în rejudecare, admiterea cererii de chemare în judecată, așa cum a fost formulată.

În esență, s-a susținut că instanța a trecut la soluționarea cererii, distinct formulată, în condițiile lipsei părților și fără să fi fost formulată, din partea unei părți, o cerere de judecare a cauzei, în lipsă, situație care obliga instanța, la pronunțarea unei soluții doar de suspendare a judecării cauzei, ca o respectare a principiului disponillilității părților, ca și a prevederilor imperative, ale art. 411 alin. (1) pct. 2 C. proc. civ., pentru situația lipsei cererii de judecare în lipsă.

Este relevant că, prevederile art. 411 alin. (2) C. proc. civ., trebuiesc interpretate și aplicate, în sensul că cererea de judecare în lipsă, ce a fost formulată, la judecarea fondului, nu poate fi extinsă ca efecte și pentru situația nouă, imposibil de prevăzut, că se va ajunge și la o situație și cerere distinctă, cu obiect, completarea dispozitivului soluției de la fond.

În astfel de condiții, instanța a nesocotit dispozițiile legale incidente în cauză, refuzului instanței, de a se pronunța complet și legal și prin dispoz tiv, în mod distinct și "explicit", asupra cererilor incidental formulate.

De asemenea, instanța de fond a nesocotit dreptul la apărare, a principiului contradictorialității și a adevărului obiectiv, dar mai ales, probând situația concretă, că în cauză recutrentul nici măcar nu am fost "ascultat", cerință impusă de art. 10 din Declarația Universală a Drepturilor Omului, adică alt motiv de nulitate absolută.

1.4. Apărările formulate în cauză

Legal citată, intimata-pârâtă Inspecția Judiciară a formulat întâmpinare, prin care a solicitat, pe cale de excepție, inadmisibilitatea recursului în raport de prevederile Legii nr. 317/2004 incidente la momentul introducerii cererii de chemare in judecată.

În aceste condiții, a apreciat că recursul este inadmisibil.

Pe fondul cauzei a solicitat respingerea recursului ca nefondat.

1.5. Procedura de soluționare a recursului

În recurs, s-a derulat procedura de regularizare a cererii de recurs și de comunicare a actelor de procedură între părți, prin intermediul grefei instanței, în conformitate cu dispozițiile art. 486, art. 490 C. proc. civ.

Prin rezoluția din 28 aprilie 2020 a completului învestit aleatoriu cu soluționarea dosarului, a fost fixat termen de judecată pentru soluționarea recursului în ședință publică, la data de 23 februarie 2022, cu citarea părților.

În faza procesuală a recursului nu au fost administrate probe noi

II. Considerentele Înaltei Curți asupra recursului declarat în cauză

Analizând sentința atacată prin prisma criticilor ce i-au fost aduse, raportat la prevederile legale incidente dar și față de contextul factual al cauzei, Înalta Curte reține că este fondată excepția inadmisibilității recursului invocată de intimata-pârâtă Inspecția Judiciară, urmând a fi admisă și respins recursul promovat de reclamant ca inadmisibil.

Recurentul-reclamant a învestit instanța de contencios administrativ cu examinarea legalității Rezoluției emise de Inspecția Judiciară la data de 20 februarie 2018, în dosarul nr. x/2017, prin care s-a dispus, în temeiul dispozițiilor art. 45 alin. (4) lit. b) raportat la art. 47 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 317/2004, clasarea sesizării acesteia privind aspectele semnalate.

Art. 457 alin. (1) C. proc. civ. statuează că "Hotărârea judecătorească este supusă numai căilor de atac prevăzute de lege, în condițiile și termenele stabilite de aceasta, indiferent de mențiunile din dispozitivul ei", iar potrivit art. 129 din Constituția României:

"Împotriva hotărârilor judecătorești părțile interesate și Ministerul Public pot exercita căile de atac, în condițiile legii."

Din cuprinsul textelor de lege menționate anterior, rezultă că părțile pot uza doar de căile de atac prevăzute de lege, iar exercitarea unei căi de atac împotriva unei hotărâri judecătorești pentru care C. proc. civ. sau legea specială nu prevede o astfel de posibilitate, reprezintă un demers inadmisibil, indiferent de criticile învederate de partea care a formulat calea de atac.

Cererea de chemare în judecată ce face obiectul prezentei cauze este întemeiată pe dispozițiile Legii nr. 554/2004, precum și pe dispozițiile art. 45 și art. 47 din Legea nr. 317/2004 privind Consiliul Superior al Magistraturii, instanța fiind învestită cu cererea de anulare a unei rezoluții de clasare, emisă de pârâta Inspecția Judiciară.

Prin Decizia nr. 397 din 3 iulie 2014, Curtea Constituțională a constatat că sintagma "rezoluția de clasare este definitivă" din cuprinsul art. 47 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 317/2004 privind Consiliul Superior al Magistraturii, este neconstituțională în ipoteza prevăzută de art. 45 alin. (4) lit. b) din aceeași lege.

Potrivit art. 147 alin. (1) din Constituția României, legile și ordonanțele în vigoare, constatate a fi neconstituționale, "își încetează efectele juridice la 45 de zile de la publicarea deciziei Curții Constituționale dacă, în acest interval, Parlamentul sau Guvernul, după caz, nu pun de acord prevederile neconstituționale cu dispozițiile Constituției. Pe durata acestui termen, dispozițiile constatate ca fiind neconstituționale sunt suspendate de drept".

Întrucât, la expirarea termenului de 45 de zile, nu au fost operate modificările legislative necesare punerii în acord a dispozițiilor Legii nr. 317/2004 cu prevederile constituționale, Înalta Curte, în exercitarea rolului de unificator al jurisprudenței, prin Soluția de principiu adoptată la data de 13 februarie 2017, de către secția de contencios administrativ și fiscal, a stabilit că:

"Rezoluția de clasare a sesizării pronunțată de Consiliul Superior al Magistraturii - Direcția de Inspecție Judiciară în temeiul dispozițiilor art. 45 alin. (4) lit. b) din Legea nr. 317/2004, poate fi contestată, în fața instanței de contencios administrativ, fără îndeplinirea unei proceduri prealabile."

La adoptarea acestei soluții s-a avut în vedere aplicarea principiului prevăzut de art. 5 alin. (3) C. proc. civ., referitor la judecata pricinilor potrivit dispozițiilor edictate pentru instituția juridică asemănătoare (cea mai apropiată), în speță a regimului juridic aplicabil acțiunii exercitate împotriva rezoluției de respingere a sesizării [art. 47 alin. (5) din Legea nr. 317/2004 privind Consiliul Superior al Magistraturii, republicată]. Aplicarea art. 5 alin. (3) C. proc. civ., reprezintă o concretizare a principiului "ubi eadem est ratio, eadem solutio esse debet" (unde există aceeași rațiune, soluția trebuie să fie identică).

De asemenea, prin Soluția de principiu adoptată la data de 9 octombrie 2017, în ședința judecătorilor secției de contencios administrativ și fiscal din cadrul Înaltei Curți de Casație și Justiție, s-a stabilit că:

"În ipoteza în care contestația formulată împotriva rezoluției de clasare a sesizării pronunțată de Consiliul Superior al Magistraturii - Direcția de Inspecție Judiciară în temeiul dispozițiilor art. 45 alin. (4) lit. b) din Legea nr. 317/2004, a fost soluționată pe fond de prima instanță prin prisma dispozițiilor de procedură din Legea nr. 317/2004, recursul este inadmisibil." Această interpretare a fost generată de împrejurarea că dispozițiile art. 47 din Legea nr. 317/2004 nu pot fi aplicate parțial, doar în ceea ce privește aspectele legate de îndeplinirea procedurii prealabile și ignorate în privința altor aspecte procedurale, precum regimul căilor de atac, o astfel de situație putând duce la aplicarea unei lex tertia, prin aplicarea concomitentă a dispozițiilor Legii nr. 554/2004 și ale Legii nr. 317/2004.

Așadar, prin Soluția de principiu adoptată la 9 octombrie 2017, s-a reținut aplicabilitatea dispozițiilor art. 47 alin. (6) - (7) și în ceea ce privește procedura de contestare a rezoluțiilor de clasare și regimul căii de atac formulate împotriva hotărârii instanței de fond, aceste prevederi stabilind că: (6) Soluțiile pe care le poate pronunța secția de contencios administrativ și fiscal a Curții de Apel București sunt: a) respingerea contestației; b) admiterea contestației și desființarea rezoluției inspectorului judiciar sau, după caz, a inspectorului-șef și trimiterea dosarului pentru continuarea procedurii disciplinare. (7) Hotărârea secției de contencios administrativ și fiscal a Curții de Apel București este irevocabilă."

Astfel, având în vedere soluția de principiu adoptată, de aplicare prin analogie a prevederilor legale sus-enunțate, dar și dispozițiile art. 457 alin. (1) C. proc. civ., coroborate cu cele ale art. 47 alin. (7) din Legea nr. 317/2004, Înalta Curte constată că sentința civilă nr. 2187 din 10 iulie 2019 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, prin care a fost soluționată pe fond contestația formulată de este definitivă (irevocabilă, în formularea Legii nr. 317/2004). În acest sens, trebuie menționat că, potrivit art. 8 din Legea nr. 76/2012, "De la data intrării în vigoare a C. proc. civ., referirile din cuprinsul actelor normative la hotărârea judecătorească "definitivă și irevocabilă" sau, după caz, "irevocabilă" se vor înțelege ca fiind făcute la hotărârea judecătorească "definitivă".

Așa cum reiese din motivele sentinței recurate, rezultă fără niciun dubiu că instanța de fond a soluționat contestația împotriva soluției de clasare pe fondul ei și nu prin admiterea unei excepții peremptorii care să împiedice analizarea fondului.

Mai mult decât atât, chiar instanța fondului a reținut că prezenta hotărâre este definitivă, adică nesusceptibilă de a fi supusă vreunei căi de atac.

Prin urmare, întrucât prin dispozițiile art. 47 alin. (7) din Legea nr. 317/2004 s-a reținut că hotărârile Curții de Apel București sunt irevocabile ("definitive" în sistemul actualului C. proc. civ.), iar aceste prevederi legale sunt incidente și în cazul contestării rezoluțiilor de clasare, Înalta Curte constată că recursul promovat de reclamant este inadmisibil, fiind declarat împotriva unei hotărâri definitive, nesusceptibile de a fi atacată cu recurs.

Potrivit art. 483 alin. (1) C. proc. civ., sunt supuse recursului "hotărârile date în apel, fără drept de apel, precum și alte hotărâri în cazurile exprese prevăzute de lege", iar art. 634 alin. (1) din același cod statuează că sunt hotărâri definitive "hotărârile care nu sunt supuse apelului și nici recursului".

Prin urmare, instanța de control judiciar constată că recurenta nu are deschisă calea de atac exercitată împotriva sentinței atacate, întrucât, pe de o parte aceasta a fost îndreptată împotriva unei hotărâri definitive, hotărâre care nu face parte din categoria celor supuse recursului, iar pe de altă parte, calea de atac formulată nu este prevăzută de textul de lege special, respectiv art. 47 alin. (7) din Legea nr. 317/2004.

Nu in ultimul rând, este de necontestat faptul că, în aplicarea principiului legalității căilor de atac, afirmat de dispozițiile art. 457 alin. (1) C. proc. civ., calea de atac promovată nu poate fi decât aceea prevăzută de lege în condițiile și termenele stabilite de aceasta, indiferent de mențiunile din dispozitivul ei, mențiuni care pot fi și inexacte, în sensul dispozițiilor art. 457 alin. (2).

III. Temeiul legal al soluției adoptate în recurs

Pentru considerentele expuse, în temeiul dispozițiilor art. 496 alin. (1) coroborat cu art. 457 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va admite excepția inadmisibilității recursului invocată, de intimată și va respinge recursul reclamantului ca inadmisibil.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite excepția inadmisibilității recursului invocată de intimata-pârâtă Inspecția Judiciară.

Respinge recursul formulat de reclamantul A. împotriva încheierii din data de 19 iunie 2019 și sentinței civile nr. 2187 din 10 iulie 2019 pronunțate de Curtea de Apel București, secția a VIII-a de contencios administrativ și fiscal, ca inadmisibil.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 23 februarie 2022.