ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 61/2022

Obiectul cererii de chemare în judecată Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel București – secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, la data de 14.12.2018, sub nr. x/2018, reclamantul A. în contradictoriu cu pârâta Inspecția Judiciară a solicitat instanței ca prin hotărârea ce o va pronunța să dispună anularea rezoluției din data de 13.11.2018 și a rezoluției din data de 01.08.2018 - de clasare emisă în dosarul nr. x/2018 și, pe cale de consecință, să se dispună începerea cercetării disciplinarea prealabile a domnilor judecători B. și C., ambii judecători la Judecătoria Lipova, Jud. Arad, și exercitarea acțiunii disciplinare și sesizarea secției corespunzătoare a Consiliului Superior al Magistraturii, având în vedere obligațiile profesionale încălcate de aceștia și faptele săvârșite ce se circumscriu celor menționate la art. 99 lit. t) din Legea nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor și procurorilor. 1.

Hotărârea primei instanțe Prin sentința civilă nr. 1735 din 15 mai 2019, Curtea de Apel București – secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, a respins cererea de chemare în judecată formulată de reclamantul A., în contradictoriu cu pârâta Inspecția Judiciară, ca fiind neîntemeiată. 1.

Calea de atac a recursului exercitată în cauză și motivele înfățișate Împotriva senținței pronunțate de Curtea de Apel București a promovat recurs reclamantul A., în condițiile art. 483 C. proc. civ. Motivele de recurs În prealabil, Înalta Curte, constată că, prin cererea de recurs, recurentul-reclamant A. a invocat prevederile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. Circumscriindu-se motivelor de nelegalitate a hotărârii atacate, înțelege să critice soluția instanței de fond din prisma următoarelor motive: Recurentul-reclamant a punctat faptul că instanța de fond a încălcat normele de drept material, respectiv dispozițiile legale care reglementează art. 99 lit. (t) din Legea nr. 303/2004, de natură să atragă răspunderea disciplinară și că în mod greșit a apreciat că soluția de clasare a rezoluției nr. Recurentul a mai susținut în cererea de recurs faptul ca judecătorii B. și C., judecători la Judecătoria Lipova au dovedit lipsă de profesionalism trecând peste faptul ca avocatul creditorului a pus concluzii fără a avea mandat de reprezentare în acest dosar fără prezenta creditorului in sala de judecata, aspect care nu a fost consemnat nemaivorbind despre faptul ca în cauza privind ordonanța de plata aceștia au pronunțat o hotărâre în care nu au arătat în ce consta nerespectarea normelor legale privind procedura ordonanței de plata creând astfel un grav precedent în ceea ce privește aceasta procedura a cererii în anulare. Plângerea formulată la Inspecția Judiciară cuprins toate motivele prin care recurentul-reclamant a arătat grava neglijență comisă de judecătorii menționați anterior, prin aceea că au interpretat greșit legea și au soluționat cauza potrivit convingerilor acestora. A mai susținut recurentul că a fost săvârșită o încălcare gravă, cu rea-credință a legii, dar, de asemenea cu o "gravă neglijență", astfel că au fost constatate indicii privind săvârșirea vreunei abateri disciplinare, astfel sunt indeplinite prevederile reglementate de art. 99 din Legea nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor și procurorilor, republicată și modificată. Fată de acestea a solicitat admiterea recursului astfel cum a fost formulat, casarea sentinței recurate și, în rejudecare, admiterea contestației formulate. 1.

Apărările formulate în cauză Legal citată, intimata-pârâtă Inspecția Judiciară a formulat întâmpinare in cauză, prin care a solicitat respingerea recursului ca nefondat. În esență a menționat că în mod corect a reținut inspectorul judiciar inexistența indiciilor săvârșirii abaterii disciplinare reclamate, hotărârea pronunțată în dosarul nr. x/2017 al Judecătoriei Lipova cuprinzând argumentele de fapt și de drept care au justificat soluția dispusă. 1.

Procedura de soluționare a recursului În recurs, s-a derulat procedura de regularizare a cererii de recurs și de comunicare a actelor de procedură între părți, prin intermediul grefei instanței, în conformitate cu dispozițiile art. 486, art. 490 C. proc. civ. Prin rezoluția din 11 octombrie 2019 a completului învestit aleatoriu cu soluționarea dosarului, a fost fixat termen de judecată pentru soluționarea recursului în ședință publică, la data de 17 noiembrie 2021, respectiv 12 ianuarie 2022, cu citarea părților. În faza procesuală a recursului nu au fost administrate probe noi II. Considerentele Înaltei Curți asupra recursului declarat în cauză Analizând sentința atacată prin prisma criticilor ce i-au fost aduse, raportat la prevederile legale incidente dar și față de contextul factual al cauzei, Înalta Curte reține că este nefondat recursul de față, astfel că urmează a fi respins, în temeiul art. 496 C. proc. civ., pentru considerentele ce succed: În prealabil, Înalta Curte constată că cele reclamate de către recurentul-reclamant sunt elemente care țin de temeinicia respingerii acțiunii de către instanța de fond, interpretarea probelor, a chestiunilor de fapt, ținând de aprecierea suverană a instanțelor de fond. Atributul esențial al instanței de recurs îl constituie interpretarea legii, iar, în speță, nu există critici de nelegalitate în sensul exigențelor art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.., care să vizeze încălcarea sau aplicarea greșită a normelor de drept material. Considerentele curții de apel sunt judicioase, reflectând aplicarea adecvată a cadrului normativ la situația de fapt care se degajă din înscrisurile administrate. Înalta Curte constată că nu se impune casarea hotărârii recurate prin prisma motivului de nelegalitate prevăzut de dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., republicat, reținând că, în funcție de circumstanțele concrete ale cauzei, instanța de fond nu a interpretat greșit dispozițiile incidente in cauză. Așa cum reiese din actele și lucrările dosarului, prin rezoluția emisă în data de 1 august 2018, inspectorul judiciar desemnat pentru efectuarea verificărilor în dosarul nr. x/2018 a dispus clasarea sesizării, întrucât nu au fost identificate indicii care să releve săvârșirea vreunei abateri disciplinare din cele prevăzute de art. 99 din Legea nr. 303/2004, de natură să atragă răspunderea disciplinară a judecătorilor reclamați. Plângerea petiționarul formulată împotriva rezoluției din 1 august 2018 a fost respinsă prin rezoluția inspectorului șef nr. x/2018 din 13 noiembrie 2018. Reclamantul A. a formulat contestație împotriva rezoluției inspectorului șef nr. x/2018 din 13 noiembrie 2018, acțiunea fiind înregistrată pe rolul Curții de Apel București – secția a VIII-a (veche) contencios administrativ și fiscal, la data de 14 decembrie 2018. Au fost criticate rezoluțiile din data de 1 august septembrie 2018 emisă în dosarul nr. x/2018 al Inspecției Judiciare și Rezoluția nr. x/2018 din 13 noiembrie 2018, pe care le consideră netemeinice și nelegale. Prima instanță a respins cererea dedusă judecății reținând, în esență, că în cauză nu sunt incidente prevederile art. 99 lit. t) din Legea 303/2004,concluziile inspectorului judiciar fiind corecte. Dispozițiile art. 99 lit. t) din Legea nr. 303/2004 reglementează abaterea disciplinară: t)exercitarea funcției cu rea-credință sau gravă neglijență, dacă fapta nu întrunește elementele constitutive ale unei infracțiuni. Sancțiunea disciplinară nu înlătură răspunderea penală. Instanța de control judiciar constată că din interpretarea textului de lege aplicabil rezultă că instanța de judecată nu efectuează ea însăși o procedură disciplinară, neputând analiza dacă faptele imputate atrag sau nu o răspundere disciplinară a magistratului. Instanța de judecată este chemată să analizeze exclusiv legalitatea actului administrativ contestat, în condițiile Legii nr. 554/2004. Este evident, astfel, că doar în măsura constatării unei încălcări a legii în emiterea actului, instanța de judecată poate desființa actul nelegal și trimite cauza pentru continuarea procedurii disciplinare. Criticile recurentului, astfel cum au fost anterior reținute, sunt nefondate. Interpretarea normelor de drept în raport de situația de fapt reținută nu poate constitui un element al abaterii disciplinare imputate, întrucât aceasta constituie, în fapt, modalitatea de aplicare a legii, care excede controlului administrativ. Înalta Curte reține ca fiind corectă constatarea primei instanțe potrivit căreia, în privința abaterii disciplinare reglementate de art. 99 din Legea nr. 303/2004, republicată. Așa cum bine a punctatat instanța fondului, modalitatea concretă de soluționare a cauzei la care s-a făcut referire și temeinicia soluțiilor adoptate inclusiv în ceea ce privește interpretarea normelor de drept incidente în cauzele analizate mai sus, administrarea probatoriului în cauză, argumentarea soluției adoptare, intră în atributul exclusiv al instanței, soluție ce poate fi cenzurată doar în căile de atac în cazul în care este reglementată de lege și nu poate face obiectul acțiunii disciplinare. Contrar susținerilor recurentului, Înalta Curte constată că prima instanță a analizat argumentele reclamantului referitoare la analiza materialului documentar disponibil, raportându-se la conținutul petiției formulate de către acesta și înscrisurile atașate acesteia (dat fiind că acestea au fost reflectate expres în partea introductivă a rezoluției nr. x/2018), la actele procurorului vizat, precum și verificarea directă efectuată de inspectorul judiciar. De asemenea, însăși analiza efectuată în conținutul actului administrativ litigios indică faptul că verificările efectuate de inspectorul judiciar au fost unele corespunzătoare, permițându-i să deceleze atât aspectele sesizate, cât și contextul judiciar corespunzător. Înalta Curte constată, în acord cu prima instantă, că intra în sfera răspunderii disciplinare numai acele încălcări ale normelor de drept material sau procesual care pun în discuție însăși valabilitatea actelor întocmite de magistrat și pentru care nu poate fi găsită o justificare legală, ceea ce însă nu este cazul în speță. Așa cum în mod corect a reținut instanța fondului, din perspectiva abaterii disciplinare prevăzute de art. 99 lit. t) din Legea nr. 303/2004 republicată, respectiv exercitarea funcției care se face cu rea-credință sau gravă neglijență, de esența acesteia este intenția de a vătăma drepturilor procesuale aparținând părților sau producerea unui asemenea rezultat prin neobservarea în mod grav de către magistrat a unor aspecte de fapt sau de drept poprii respectivului proces. Referitor la abaterea în discuție, cum a subliniat judecătorul fondului, din punctul de vedere al laturii obiective, trebuie să se identifice încălcarea de către magistrat a normelor de drept material sau procesual, iar nerespectarea acestor norme să fie neechivocă, nu ca urmare a interpretării sau aplicării dispozițiilor legale, și să aibă consecințe grave în ceea ce privește drepturile procesuale ori substanțiale ale părților, într-un litigiu; totodată, este necesar ca magistratul să manifeste o conduită de încălcare flagrantă a unor îndatoriri elementare profesionale, cu consecințe grave asupra înfăptuirii actului de justiție, iar nerespectarea normelor să poată fi caracterizată ca fiind o greșeală evidentă, neîndoielnică, căreia îi lipsește orice justificare. Nu în ultimul rând, Înalta Curte reține că, în raport cu circumstanțele cauzei și a înscrisurilor de la dosar, în mod întemeiat Inspecția Judiciară a dispus clasarea sesizării petentului sub aspectul abaterilor disciplinare invocate de către acesta, întrucât nu au fost identificate indicii cu privire la întrunirea elementelor constitutive ale abaterii disciplinare prevăzute de art. 99 lit. t), respectiv art. 99 1 din Legea nr. 303/2004. În acest sens, se reține și Decizia nr. 2/2012 a Curții Constituționale, prin care instanța de contencios constituțional a statuat, cu privire la art. 99 lit. t), art. 99 1 din Legea nr. 303/2004, că "nu privesc instituirea unui control asupra hotărârilor judecătorești, ci sancționează judecătorul pentru o anumită conduită. Hotărârile pe care acesta le pronunță sunt supuse căilor de atac prevăzute de lege" și "nu instituie o nouă cale de atac împotriva hotărârilor judecătorești." Nu în ultimul rând, referitor la afirmațiile legate de lipsa de imparțialitate a domnului judecător B., este de menționat că cele reținute în rezoluția atacată nu au fost răsturnate prin probele administrate în prezenta cauză și, așa cum în mod corect a subliniat instanța de fond, reclamantul avea la îndemână mijlocul procesual, respectiv formularea unei cereri de recuzare. Faptul că domnul judecător B. a lucrat, în urmă cu 26 de ani, în aceeași instituție cu una dintre părți, fără alte elemente de natură a înlătura prezumția de imparțialitate a judecătorilor, nu poate constitui în sine un caz de incompatibilitate a magistratului în ceea ce privește soluționarea unui litigiu. În raport de toate aceste considerente, Înalta Curte constată că sentința recurată este legală, fiind dată cu corecta interpretare și aplicare a normelor de drept incidente circumstanțelor de fapt reținute în cauză, toate motivele invocate prin cererea de recurs nefiind în măsură să conducă la reformarea acesteia. Prin urmare, instanța constată că susținerile și criticile recurentului sunt neîntemeiate și nu pot fi primite, iar instanța de fond a pronunțat o hotărâre legală. III. Temeiul legal al soluției adoptate în recurs Față de cele ce preced în temeiul art. 496 C. proc. civ., instanța va respinge ca nefondat recursul formulat de reclamant, ca nefondat.