ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 58/2022

Ședința publică din data de 12 ianuarie 2022

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Potrivit art. 499 teza I C. proc. civ.., "prin derogare de la prevederile art. 425 alin. (1) lit. b), hotărârea instanței de recurs va cuprinde în considerente numai motivele de casare invocate și analiza acestora, arătându-se de ce s-au admis ori, după caz, s-au respins.".

I. Circumstanțele cauzei

Prin cererea înregistrată la data de 16.02.2021 pe rolul Curții de Apel București, secția a -IX - a contencios administrativ și fiscal reclamanta A. în contradictoriu cu pârâta Inspecția Judiciară a solicitat anularea Rezoluției 2996/A/30.09.2020 dosar nr. x/24.11.2020.

1.2. Hotărârea primei instanțe

Prin sentința civilă nr. 839 din 28 mai 2021, Curtea de Apel București – secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, a respins cererea de chemare în judecată formulată de reclamanta A., în contradictoriu cu pârâta Inspecția Judiciară, ca fiind neîntemeiată.

1.3. Calea de atac a recursului exercitată în cauză și motivele înfățișate

Împotriva senținței pronunțate de Curtea de Apel București a promovat recurs reclamanta A., în condițiile art. 483 C. proc. civ.

În recursul său, întemeiat în drept pe prevederile pct. 6 ale art. 488 alin. (1) C. proc. civ.., recurenta-reclamantă a criticat hotărârea recurată ca fiind dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a normelor de drept material, iar prin hotărârea dată instanța a încălcat regulile de procedură a căror nerespectare atrage sancțiunea nulității, sens în care, a invocat, în esență, următoarele motive:

- în mod eronat a stabilit Curtea de Apel ca nemulțumirea reclamantei nu a fost determinată de o verificare insuficientă de către inspectorul judiciar desemnat a aspectelor semnalate astfel încât nu se impune realizarea unei completări a verificărilor;

- recurenta a indicat în secțiunea anterioară, prin cererea formulată în temeiul art. 45

1

alin. (3) din Legea nr. 317/2004, că reclamantă a contestat rezoluția inspectorului-șef prin care a fost respinsă plângerea și rezoluția de clasare nr. 2996/A solicitând desființarea acesteia întrucât în mod greșit s-a dispus clasarea cu privire la faptele sesizate referitoarea la doamna judecător B.;

- hotărârea nu cuprinde motivele pentru care au fost desființate rezoluțiile atacate și nu indică faptele și împrejurările care trebuie lămurite, precum și mijloacele de probă ce urmează a fi administrate pentru completarea verificărilor;

-sentința atacată este nemotivată și față de faptul că nu sunt indicate toate împrejurările din care rezultă că au fost lămurite pe deplin faptele contestate de reclamantă;

- sentința pronunțată de Curtea de Apel București este nemotivată întrucât, deși instanța reține că nu se impune realizarea unei completări a verificărilor aceasta nu indică pe larg împrejurările din care rezultă că au fost lămurite pe deplin faptele și împrejurările legate de modalitatea în care judecătorul fondului acționat pentru soluționarea cauzei au fost pe deplin îndeplinute;

- criticie expuse de reclamantă, printre care și cele privitoare la nemotivarea soluției de respingere a probelor solicitate alături de nesemnarea minutei de către doamna judecător B., constituie critici ce justifică existența unor indicii cu privire la săvârșirea unei abateri disciplinare (încălcarea unor dispoziții legale de ordin procedural) având în vedere că lipsa motivării constituie o încălcare a dreptului la un proces echitabil iar nesemnarea minutei atrage nulitatea absolută a acesteia întrucât în lipsa semnăturii nu se poate verifica competența judecătorului.

1.4. Apărările formulate în cauză

Intimata-pârâtă Inspecția Judiciară a formulat întâmpinare, prin care, fără a invoca excepții, a solicitat respingerea recursului și, în consecință, menținerea sentinței pronunțate de instanța de fond, ca legală și temeinic motivată.

La rândul său recurenta -reclamantă a depus răspuns la întâmpinare.

1.5. Procedura de soluționare a recursului

În recurs s-a derulat procedura de regularizare a cererii de recurs și de comunicare a actelor de procedură între părți, prin intermediul grefei instanței, în conformitate cu dispozițiile art. 486, art. 490 C. proc. civ.

Prin rezoluția din 14 d septembrie 2021 a completului învestit aleatoriu cu soluționarea dosarului, a fost fixat termen de judecată pentru soluționarea recursului în ședință publică, la data de 12 ianuarie 2022, cu citarea părților, fără a se mai parcurge procedura de filtrare a recursului.

În faza procesuală a recursului nu au fost administrate probe noi.

II. Considerentele Înaltei Curți asupra recursului declarat în cauză

Analizând sentința atacată, prin prisma criticilor formulate de recurentă, și față de întreg probatoriul administrat, prin raportare la normele legale incidente, incluzând dezlegările date în cursul soluționării căii de atac cu care a fost investită, Înalta Curte, în urma propriului demers de verificare a actelor și lucrărilor dosarului reține că recursul de față este nefondat, pentru considerentele ce vor fi expuse în continuare.

Astfel, mai întâi, trebuie spus că toate susținerile din recursul reclamatei prin care se tinde la o reapreciere a probelor administrate, în vederea stabilirii unei situații de fapt diferite de cea stabilită în fața instanței de fond nu pot face obiect de analiză în recurs, întrucât toate acestea țin de stabilirea situației de fapt supusă judecății, și nu de aplicarea legii, observându-se în acest sens că printr-o reapreciere a probatoriului în sensul dorit de recurent s-ar ajunge să se schimbe situația de fapt stabilită de instanța de fond, ceea ce nu este permis în recurs.

În acest sens se reține că, așa cum reiese din art. 483, art. 488 C. proc. civ., scopul recursului este acela de a supune instanței de recurs doar examinarea conformității hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile, ceea ce presupune realizarea doar a unui control de legalitate cu privire la hotărârea atacată, fără a se putea reaprecia starea de fapt stabilită de instanța de fond, și, în mod implicit, fără a se putea reanaliza probele întrucât reanalizarea probelor implică reanalizarea situației de fapt.

Astfel, în motivarea recursului, recurenta-reclamantă nu invocă critici de nelegalitate care să vizeze hotărârea atacată, aceasta exprimându-și nemulțumirea față de soluția dată de instanța de fond, fără a arăta care sunt argumentele juridice pentru care apreciază că instanța a pronunțat o soluție care nu este motivată și care este dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a normelor de drept material, adică nu a criticat soluția instanței de fond sub aspectul considerentelor prezentate în cuprinsul deciziei și care au condus la soluția contestată.

Așa cum s-a menționat la pct. 1.3. al prezentei decizii, recurenta a susținut, în esență, că hotărârea instanței de fond este motivată necorespunzător, conținând considerente contradictorii și/sau străine cauzei, ceea ce se circumscrie motivului de casare prevăzut la art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., republicat.

Într-adevăr, potrivit 488 pct. 6 C. proc. civ., o hotărâre poate fi recurată când nu cuprinde motivele pe care se sprijină sau cuprinde motive contradictorii, ori numai motive străine de natura cauzei. Nemotivarea hotărârii judecătorești este sancționată de legiuitor, pornind de la obligația statului de a respecta dreptul părții la un proces echitabil, drept consacrat de art. 6 paragraful 1 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului. Cu alte cuvinte, art. 6 parag. 1 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului implică, mai ales în sarcina instanței, obligația de a proceda, la un examen efectiv al mijloacelor, argumentelor și al elementelor probatorii ale părților, cel puțin pentru a le aprecia pertinența.

În prezenta cauză, instanța de control judiciar consideră că hotărârea recurată îndeplinește cerințele impuse la art. 425 alin. (1) lit. a)-c) C. proc. civ., republicat, întrucât instanța de fond a expus în mod corespunzător argumentele care au condus la formarea convingerii sale, judecătorul fondului analizând susținerile părților, în raport cu dispozițiile legale invocate de acestea și cu materialul probator administrat în cauză.

Prin urmare, nu se poate reține absența unei motivări care să susțină soluția pronunțată, în condițiile în care instanța și-a prezentat argumentele pentru care a considerat că în speță faptele și împrejurările sunt cele care vizează respectarea de către judecători a dispozițiilor legale iar acestea nu se suprapun și nu pot fi confundate cu elementele care privesc soluționarea cauzei. Din perspectiva celor expuse, Înalta Curte reține că în cauză nu sunt incidente dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ.

Cu alte cuvinte, motivarea soluției s-a făcut în concret, prin raportare la dispozițiile legale incidente în cauză și la situația de fapt rezultată din materialul probator administrat, în raport cu obiectul cauzei și actul administrativ atacat.

Din perspectiva celor expuse, Înalta Curte reține că în cauză nu sunt incidente dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ.

În ceea ce privește celelalte critici, rezultă că acestea se circumscriu motivului de casare, prevăzut la art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., republicat, recurenta susținând că judecătorul fondului a interpretat și aplicat în mod greșit prevederile legale incidente în cauză: art. 99 lit. t) din Legea nr. 303/2004.

Așa cum reiese din actele și lucrările dosarului, reclamanta a formulat o plângere penală înregistrată la Parchetul de pe lângă Judecătoria Drobeta Turnu-Severin sub nr. x/2019.

Împotriva ordonanței de clasare dispusă în cauză reclamanta a formulat plângere la Judecătoria Drobeta-Turnu Severin formându-se dosarul nr. x/2020.

Cauza a fost soluționată la termenul din data de 08.07.2020 iar prin încheierea pronunțată s-a dispus respingerea ca inadmisibilă a plângerii formulate împotriva ordonanței nr. 58/II/2/2020 din 08.05.2020 a prim-procurorului Parchetului de pe lângă Judecătoria Drobeta-Turnu Severin și ca nefondată plângerea formulată împotriva ordonanței nr. 2893/P/2019 din 27.02.2020.

Cu privire la modalitatea de instrumentarea și soluționarea dosarului x/2020 reclamanta s-a adresat cu sesizare Inspecției Judiciare.

După efectuarea verificărilor prealabile inspectorul judiciar desemnat a emis rezoluția nr. 2996/A/30.09.2020 în temeiul art. 45 din Legea 317/2004, reținând că nu au rezultat indicii privind săvârșirea unor fapte de natură disciplinare astfel că a dispus clasarea sesizării.

Împotriva acestei măsuri reclamanta a formulat plângere în temeiul art. 45

1

alin. (1) din Legea nr. 317/2004, care a fost respinsă prin rezoluția inspectorului-șef al Inspecției Judiciare nr. C20-1509 din 24.11.2020.

Prin prezenta acțiune, reclamanta a solicitat desființarea rezoluției emisă de inspectorul judiciar și menținută prin rezoluția inspectorul șef al Inspecției Judiciare, pe care o apreciază ca fiind nelegală, în condițiile în care s-a precizat că nu impune reluarea verificărilor.

Considerentele curții de apel sunt judicioase, reflectând aplicarea adecvată a cadrului normativ la situația de fapt care se degajă din înscrisurile administrate.

Instanța de control judiciar reține că din interpretarea textelor de lege aplicabile rezultă că instanța de judecată nu efectuează ea însăși o procedură disciplinară, neputând analiza dacă faptele imputate atrag sau nu o răspundere disciplinară a magistratului.

Instanța de judecată este chemată să analizeze exclusiv legalitatea actului administrativ contestat, în condițiile Legii nr. 554/2004.

Înalta Curte reține că legalitatea rezoluției de clasare se verifică, în concret, în raport cu elementele constitutive ale abaterii disciplinare reclamate.

Conform art. 97 din Legea nr. 303/2004:

"(1) Orice persoană poate sesiza Consiliul Superior al Magistraturii, direct sau prin conducătorii instanțelor ori ai parchetelor, în legătură cu activitatea sau conduita necorespunzătoare a judecătorilor sau procurorilor, încălcarea obligațiilor profesionale în raporturile cu justițiabilii ori săvârșirea de către aceștia a unor abateri disciplinare.

(2) Exercitarea dreptului prevăzut la alin. (1) nu poate pune în discuție soluțiile pronunțate prin hotărârile judecătorești, care sunt supuse căilor legale de atac."

Totodată, potrivit prevederilor art. 99 din Legea nr. 303/2004 "constituie abatere disciplinară:

t) exercitarea funcției cu rea-credință sau gravă neglijență, dacă fapta nu întrunește elementele constitutive ale unei infracțiuni. Sancțiunea disciplinară nu înlătură răspunderea penală."

Noțiunile de rea credință și gravă neglijență, la care se face referire în art. 99 din Legea nr. 303/2004, sunt definite în art. 99

1

alin. (1) și (2) din aceeași lege, după cum urmează:

"(1) Există rea credință atunci când judecătorul sau procurorul încalcă cu știință normele de drept material ori procesual, urmărind sau acceptând vătămarea unei persoane.

(2) Există gravă neglijență atunci când judecătorul sau procurorul nesocotește din culpă, în mod grav, neîndoielnic și nescuzabil, normele de drept material ori procesual."

Pentru existența relei credințe, trebuie să se probeze încălcarea de către magistrat, în mod intenționat, voit (cu știință), a normelor de drept material ori procesual în scopul (urmărind) vătămării unei persoane, inclusiv în modalitatea acceptării unei asemenea posibilități, aspecte a căror dovadă nu s-a făcut în speță.

De asemenea, pentru existența gravei neglijențe, judecătorul sau procurorul trebuie să nesocotească din culpă normele de drept material ori procesual, însă nesocotirea trebuie să fie gravă, neîndoielnică și nescuzabilă.

Practic, reclamanta, prin prezentul recurs înțelege să reitereze criticile invocate, atât la fondul cauzei cât, și din cuprinsul plângerii prealabile formulate, susținând că nu a fost realizată o cercetare efectivă a acestuia.

Sub acest aspect, este de precizat că modul de examinare a argumentelor, apărărilor sau susținerilor părților în cauza dedusă judecății excedează competențelor Inspecției Judiciare, fiind nepermisă reanalizarea cauzei în această procedură, sub aspectul legalității și temeiniciei soluțiilor pronunțate, analizării fondului, stabilirii situației de fapt ori a interpretării normelor juridice și aprecierii probelor administrate în cauză.

De asemenea este de remarcat că prin cererea de recurs, recurenta a criticat modul în care ar fi trebuit ca instanța de fond să analizeze și interpreteze probele în vederea stabilirii unei situații de fapt complete, critici care nu pot fi primite în cadrul verificărilor unei abateri disciplinare, întrucât vizează însăși modalitatea de dezlegare a cauzei de către instanță, ceea ce constituie reționamentul juridic care a condus la soluția dată, iar pe de altă parte ar presupune ca instanța de recurs să-și depășească atribuțiile legale dacă ar fi soluționat cauza în modalitatea indicată.

Aceste elemente au făcut obiectul verificărilor inspectorului judiciar care a stabilit prin rezoluția atacată, respectiv judecătorul a motivat respingerea ca inadmisibilă a probei cu înregistrarea video încuviințând doar proba cu înscrisuri, pronunțarea soluției s-a realizat în conformitate cu prevederile art. 391 alin. (1) C. proc. pen., comunicarea soluției pronunțate este realizată de personalul auxiliar și nu de judecătrul care a soluționat cauza;

Așadar, pentru angajarea răspunderii disciplinare în temeiul dispozițiilor citate, probatoriul administrat trebuie să reflecte îndeplinirea cumulativă a următoarelor condiții: (i) încălcarea de către magistrat, în exercitarea funcției, din culpă, a dispozițiilor legale; (ii) încălcarea dispozițiilor legale să aibă caracter evident, neîndoielnic, fără justificare, în vădită contradicție cu norma legală; (iii) această modalitate de exercitare a funcției să genereze consecințe grave.

Pentru a se reține existența unei grave neglijențe în sensul dispozițiilor citate se apreciază că încălcarea constatată este necesar să vizeze o normă imperativă onerativă/prohibitivă, întrucât nu se poate reține caracterul evident, neîndoielnic și nescuzabil în privința unei norme dispozitive permisive/supletive.

În acest sens, se reține și Decizia nr. 2/2012 a Curții Constituționale, prin care instanța de contencios constituțional a statuat, cu privire la art. 99 lit. t) art. 99

1

din Legea nr. 303/2004, că "nu privesc instituirea unui control asupra hotărârilor judecătorești, ci sancționează judecătorul pentru o anumită conduită. Hotărârile pe care acesta le pronunță sunt supuse căilor de atac prevăzute de lege" și "nu instituie o nouă cale de atac împotriva hotărârilor judecătorești."

Este adevărat că potrivit art. 97 alin. (1) din Legea nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor și procurorilor, orice persoană interesată poate sesiza Consiliul Superior al Magistraturii în legătură cu activitatea sau conduita necorespunzătoare a judecătorilor sau procurorilor, încălcarea obligațiilor profesionale în raporturile cu justițiabili ori săvârșirea de către aceștia a unor abateri disciplinare, însă, aceste verificării trebuie efectuate doar în limitele mai sus arătate, pentru motivele acolo expuse, iar în măsura în care sesizarea este de esența activității de judecată, verificările pot fi efectuate doar în situațiile și condițiile cumulative mai sus expuse.

Însă, modul în care magistrații instrumentează, apreciază/califică și soluționează cererile, excepțiile, căile de atac dintr-un dosar, nu poate fi susceptibil de sancțiune disciplinară decât în măsura în care acesta încalcă cu știință normele de drept material ori procesual, urmărind sau acceptând vătămarea unei persoane sau atunci când nesocotește din culpă, în mod grav, neîndoielnic și nescuzabil, normele de drept material ori procesual.

Înalta Curte constată că în mod corect autoritatea pârâtă, în urma verificărilor efectuate asupra aspectelor sesizate și în limitele de competență conferite de lege, prin rezoluția în litigiu, a reținut inexistența indiciilor care să conducă la săvârșirea de către magistratul judecător verificat a acestei abateri, în condițiile prezentate.

Nu în ultimul rând, contrar susținerilor reclamantei, în procedura verificărilor derulate conform Legii 317/2004, Inspecția Judiciară nu poate realiza o reinterpretare a probatoriului stabilind veridicitatea unor înscrisuri utilizate în procedura de judecată sau de a realiza o apreciere proprie a modalității de aplicare a unor dispoziții legale, așa cum bine a punctatat judecătorul fondului.

III. Temeiul legal al soluției adoptate în recurs.

Cum în raport de motivele invocate recursul nu se încadrează in motivele de casare în prevederile art. 488 alin. (1) pct. 6 și 8 C. proc. civ., Înalta Curte în baza dispozițiilor art. 496 C. proc. civ. va respinge recursul promovat de reclamantă ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul formulat de reclamanta A. împotriva sentinței civile nr. 839 din 28 mai 2021 a Curții de Apel București – secția a IX-a contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 12 ianuarie 2022.