ÎNAPOI LA REZULTATE Înalta Curte de Casație și Justiție
Sursă originală
ÎCCJ 04.10.2022

ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4365/2022

HOTĂRÂRE
04.10.2022
CAMERĂ
contencios
Citează această cauză
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4365/2022 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2022)

Ședința publică din data de 4 octombrie 2022

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Curții de Apel Galați, secția de contencios administrativ și fiscal în data de 21.07.2020 sub nr. x/2020 reclamanta A. a solicitat în contradictoriu cu pârâtele: Curtea de Apel Galați; Tribunalul Galați; Consiliul Superior al Magistraturii și Statul Român:

- Modificarea în parte a Raportului de bilanț pe anul 2019 al Curții de Apel Galați;

- "Anularea actelor administrative date de Tribunalul Galați în dosarul nr. x/2019 ca fiind nelegale. Suspendarea executării Hotărârii nr. 200/13.03.2020".

- "Constatarea faptelor de omisiune a sesizării și nedenunțării la momentul constatării acestora de către autoritățile investite cu putere publică, cu privire la faptul că pe perioada derulării unui contract de închiriere 20.12.2016-02.12.2018 perfect valabil, mandatarul în numele și pe seama mandantului B., la data de 23.01.2018 a fost scris și semnat fără acordul părților contractante un Act adițional semnat în fals care a fost depus în dosarele instanțelor de judecată și la DGRFP - AJFP Galați, act ilicit care a produse efecte juridice(...)".

Prin sentința nr. 145/2020 din data de 26 noiembrie 2020, Curtea de Apel Galați, secția de contencios administrativ și fiscal a respins acțiunea formulată de reclamanta A., în contradictoriu cu pârâtele Curtea de Apel Galați, Tribunalul Galați, Consiliul Superior al Magistraturii, Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice, astfel cum a fost precizată în cererea din 03.08.2020, ca fiind inadmisibilă.

Împotriva sentinței nr. 145/2020 din data de 26 noiembrie 2020 a Curții de Apel Galați, secția de contencios administrativ și fiscal, a declarat recurs reclamanta A. prin care în temeiul dispozițiilor art. 488 alin. (1) pct. 4 din C. proc. civ., coroborat cu art. 4 alin. (2) din Legea nr. 304/2004 privind organizarea judiciara a solicitat admiterea recursului casarea sentinței și în rejudecarea litigiului în fond, să se dispună admiterea cererii ca fiind legală și temeinică.

În susținerea cererii de recurs, recurenta-reclamantă a exprimat argumente prezentate în fața instanței de fond în legătură cu activitatea și conduita judecătorului care a soluționat dosarul nr. x/2019 și dosarul nr. x/2020.

Recurenta-reclamantă a indicat în susținerea recursului motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 4 C. proc. civ.

Intimata-pârâtă Curtea de Apel Galați a depus întâmpinare la cererea de recurs prin care a solicitat respingerea acestuia ca nefondată.

Initmatul-pârât Consiliul Superior al Magistraturii a depus întâmpinare în cuprinsul căreia a invocat excepția nulității recursului pentru nemotivare, iar pe fond a solicitat să respingă recursul ca nefondat.

Înalta Curte examinând cu prioritate, în temeiul art. 248 C. proc. civ., excepția nulității cererii de recurs invocată de intimatul-pârât Consiliul Superior al Magistraturii, urmează a o admite pentru considerentele următoare:

Recursul este o cale extraordinară de atac care poate fi exercitată numai în termenul și condițiile expres prevăzute de lege.

Potrivit dispozițiilor art. 486 alin. (1) lit. d) C. proc. civ. "cererea de recurs va cuprinde următoarele mențiuni: … d) motivele de nelegalitate pe care se întemeiază recursul și dezvoltarea lor sau, după caz, mențiunea că motivele vor fi depuse printr-un memoriu separat.", iar în conformitate cu pervederile art. 488 din același cod, casarea unor hotărâri se poate cere numai pentru motivele de nelegalitate limitativ prevăzute în cuprinsul acestui articol.

Această normă imperativă instituie în sarcina recurentei obligația de a indica și dezvolta motivele de nelegalitate pe care se întemeiază calea de atac, iar neîncadrarea în cazurile de casare prevăzute de dispozițiile art. 488 C. proc. civ., atrage, conform dispozițiilor art. 489 alin. (2) C. proc. civ., sancțiunea nulității recursului.

În plus, pe lângă cerința încadrării criticilor formulate în motivele de nelegalitate prevăzute de dispozițiile art. 488 C. proc. civ., aceste critici trebuie să vizeze argumentele instanței care a pronunțat hotărârea atacată, în caz contrar neputând fi exercitat controlul judiciar de către instanța de recurs.

Instanța învestită cu judecarea recursului poate exercita un control judecătoresc eficient numai în măsura în care motivele de nelegalitate sunt indicate și dezvoltate într-o formă concretă și se referă la una dintre situațiile prevăzute de dispozițiile art. 488 C. proc. civ.

În speță, Înalta Curte constată că recurenta-reclamantă nu a formulat veritabile critici la adresa sentinței pronunțate de prima instanță, prin care să arate în ce constă nelegalitatea acesteia, prin raportare la soluția pronunțată de Curtea de Apel ori la argumentele arătate de instanță în fundamentarea hotărârii.

În critica sentinței recurate, recurenta-reclamantă exprimă o serie de opinii care nu au nicio legătură cu critica sentinței recurate, astfel că instanța de control judiciar nu-și poate exercita controlul în lipsa identificării unor critici argumentate față de sentința recurată.

Fără să combată în vreun fel raționamentul instanței de fond și să formuleze astfel de critici susceptibile de cenzură în recurs, recurenta-reclamantă A. s-a limitat, în susținerea cererii de recurs la prezentarea unor situații ce țin de modalitatea de soluțioanare și conduita judecătorului care a soluționat dosarul nr. x/2019 și dosarul nr. x/2020.

Or, această proziție procesuală adoptată de recurneta-reclamantă urmărește o rejudecare a cauzei din partea instanței de recurs fără un temei legal și fără o argumentare a recursului în conformitate cu prevederile art. 488 C. proc. civ.

Pe de-o parte prezentarea unor argumente care nu critică efectiv legalitatea sentinței recurate, iar pe de altă parte, reiterarea apărărilor exprimate deja în fața instanței de fond, nu pot fi supuse analizei instanței de recurs, în măsura în care această instanță are competența de analiză doar cu privire la elemente de nelegalitate ale sentinței instanței de fond.

Totodată, soluția instanței de fond nu a vizat fondul cauzei, ci a avut în vedere admisibilitatea cererii de chemare în judecată, astfel că, recurenta avea obligația legală de a critica sentința recurată doar cu privire la soluția adoptată de către instanță sub aspectul admisibilități.

Deși, citează ca temei juridic în susținerea cererii, motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 4 C. proc. civ., Înalta Curte constată că acest motiv de casare este indicat formal, și nu este argumentată în concretă de niciunul din raționamentele emise de reclamantă.

În cauză, condiția legală a dezvoltării motivelor de recurs implică determinarea greșelilor anume imputate instanței și încadrarea lor în motivele de nelegalitate limitativ prevăzute de dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 1 - 8 C. proc. civ.

În aceste condiții, Înalta Curte constată că cererea de recurs reprezintă în concret intenția reclaamntei de a se rejudeca cauza într-o cale extraordinară de atac, deoarece soluția instanței de fond o nemulțumește, însă fără a invoca efectiv critici care să se circumscrie motivelor de casare.

În consecință, reținând că nu este posibilă o încadrare a conținutului cererii de recurs într-unul din cazurile de casare reglementate de dispozițiilor art. 488 C. proc. civ. și constatând că în cauză nu au fost identificate motive de ordine publică ce ar putea fi ridicate din oficiu de către instanță, în temeiul art. 489 alin. (2) C. proc. civ. Înalta Curte urmează a aplica sancțiunea expres prevăzută de lege, respectiv anularea căii de atac pentru nemotivare.

Constată nulitatea recursului declarat de reclamanta A. împotriva sentinței nr. 145/2020 din data de 26 noiembrie 2020 a Curții de Apel Galați, secția de contencios administrativ și fiscal, ca nemotivat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 4 octombrie 2022.

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
ÎCCJ 2022-01-27
0,96
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 419/2022
Ședința publică din data de 27 ianuarie 2022 Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: I. Circumstanțele cauzei 1. Cererea de chemare în judecată Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel
ÎCCJ 2022-10-20
0,96
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4821/2022
Ședința publică din data de 20 octombrie 2022 Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: I. Circumstanțele cauzei 1. Cadrul procesual Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel Galați, secți
ÎCCJ 2024-01-11
0,96
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 76/2024
Ședința publică din data de 11 ianuarie 2024 Asupra recursului de față; Din examinarea actelor și lucrărilor din dosar, constată următoarele: I. Circumstanțele cauzei. 1. Cererea de chemare în judecată Prin cererea înregistrată pe rolul Cur
ÎCCJ 2024-03-13
0,96
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1451/2024
Ședința publică din data de 13 martie 2024 Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: 1. Obiectul cererii de chemare în judecată Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Tribunalul
ÎCCJ 2022-03-17
0,95
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1588/2022
Ședința publică din data de 17 martie 2022 Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: I. Circumstanțele cauzei 1. Cadrul procesual Prin cererea înregistrată la data de 16.06.2021 pe rolul Curții de
Sursă