ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4361/2022

Ședința publică din data de 4 octombrie 2022

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

Prin acțiunea înregistrată pe rolul Curții de Apel Cluj, secția a III-a contencios administrativ și fiscal, reclamanta S.C. A. a solicitat în contradictoriu cu pârâta ANAF - Direcția Generală de Administrare a Marilor Contribuabili, ca prin hotărârea ce se va pronunța să se dispună obligarea pârâtei la plata sumei de 76.996 RON reprezentând contravaloarea taxelor speciale pentru autoturisme si autovehicule, taxelor de poluare pentru autovehicule. taxelor pentru emisiile poluante provenite de la autovehicule si timbre de mediu pentru autovehicule si dobânzi datorate si neachitate până la acest moment de către parată, obligarea paratei la comunicarea situației centralizate privind sumele achitate in temeiul cererilor de restituire formulate. care sa permită identificarea taxelor si dobânzilor restituite si data achitării acestora, precum si modul de imputare a plaților efectuate, obligarea paratei la plata integrala a dobânzii legale aferente debitului neachitat in cuantum de 0.02% pe zi de întârziere conform prevederilor art. 1 alin. (1) din Ordonanța de Urgență nr. x coroborat cu art. 174 alin. (5) din Codul de Proceduri Fiscala cu modificările si completările ulterioare, sume datorate pentru perioada cuprinsa intre data perceperii si data restituirii elective a sumelor de bani. cu mențiunea ca această suma va putea fi indicați exact de către reclamantă după ce i se va comunica imputația plaților de pana acum făcute cu titlu de "restituire taxa auto", cu cheltuieli de judecată.

Prin precizarea de acțiune depusă la dosar la data de 09.09.2020, anterior primului termen de judecată, reclamanta a modificat obiectul și câtimea obiectului cererii, solicitând obligarea pârâtei la plata sumei de 116.787 RON reprezentând dobânda fiscală, solicitând, așadar pronunțarea unei hotărâri prin care să se ia act de recunoașterea pretențiilor emanând de la pârât.

Prin sentința civilă nr. 156/2020 din data de 5 noiembrie 2020, Curtea de Apel Cluj, secția a III-a contencios administrativ și fiscal a admis acțiunea formulată de reclamanta S.C. A., în contradictoriu cu pârâta Direcția Generala de Administrare a Marilor Contribuabili, astfel cum a fost precizată și pe cale de consecință a obligat pârâta la plata în favoarea reclamantei a sumei de 116.787 RON reprezentând dobânzi aferente taxelor speciale pentru autoturisme și autovehicule, taxelor de poluare pentru autovehicule, taxelor pentru emisiile poluante provenite de la autovehicule și timbrelor de mediu pentru autovehicule achitate de reclamantă.

A obligat pârâta la plata în favoarea reclamantei a sumei de 2328,18 RON reprezentând cheltuieli de judecată (taxă de timbru și onorariu avocațial).

Împotriva sentinței civile nr. 156/2020 din data de 5 noiembrie 2020, pronunțată de Curtea de Apel Cluj, secția a III-a contencios administrativ și fiscal, a declarat recurs pârâta Direcția Generală de Administrare a Marilor Contribuabili, întemeiat pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., solicitând admiterea recursului, casarea sentinței recurate și, în rejudecare exonerarea de la plata cheltuielilor de judecată.

În motivarea recursului, pârâta a susținut că în cauză în mod greșit a reținut instanța de fond că este aplicabil art. 436 C. proc. civ. în condițiile în care pârâta a invederat instanței faptul că a restituit reclamantei suma de 208.548 RON aferente unui număr de 84 de restituiri de taxă auto.

Recurenta-pârâtă a apreciat că față de aceste argumente instanaț de fond trebuia să constate că acțiunea este lipsită de obiect, în condițiile în care ea a demarat procedura de soluționare a cererilor de plată a dobânzilor aferente debitului restituit.

În ceea ce privește soluția de obligare la plata cheltuielilor de judecată, recurenta-pârâta apreciază că și această soluție este nelegală întrucât prin raportare la situiația de fapt nu se află în culpă procesuală, ea nefăcând altceva decât aplicarea dispozițiilor legale în materie.

Pentru toate aceste aspecte, recurenta-pârâtă a solicitat admiterea căii de atac.

Intimata-reclamantă S.C. A. S.R.L.a depus întâmpinare față de recursul declarat de pârâtă, prin care a solicitat respingerea lui ca fiind nefondat.

II. Soluția instanței de recurs

Examinând sentința recurată prin prisma criticilor formulate de pârâtă și a apărărilor formulate de către intimata-reclamantă, în raport de actele și lucrările dosarului și de dispozițiile legale aplicabile, Înalta Curte constată că recursul este nefondat, pentru considerentele ce vor fi expuse în continuare:

În speță, cu privire la situația de fapt, Înalta Curte reține sumar că, intimata-reclamantă a investit instanța de contencios administrativ cu cerere de chemare în judecată prin care a solicitat inițial obligarea pârâtei la plata sumei de 76.996 RON reprezentând debit principal, la care să se adauge dobânda legală în materie fiscală calculată conform prevederilor art. 1 alin. (1) din O.U.G. nr. 52/2017 rap. la art. 174 alin. (5) Codul de procedură fiscală.

Aceste pretenții au rezultat în urma achitării de către reclamantă a sumei totale de 797.070 RON cu titlu de taxa speciala pentru autoturisme și autovehicule/taxa de poluare, pentru un număr de aproximativ 404 autovehicule rutiere achiziționate/înmatriculate și a restituirii acestor sume, iar urmare a declarării ca nelegale a acestor taxe și a stabilirii pe calea Ordonanței de Urgența nr. 52/2017 a condițiilor de restituire a sumelor achitate fără o justificare legitima, a solicitat pârâtei restituirea integrala a sumelor achitate, cu plata unei dobânzi in cuantum de 0,02% pe zi din valoarea taxelor achitate de la data perceperii fiecăreia dintre taxe si pana la restituirea fiecăreia dintre acestea conform art. 1 alin. (1) din același act normativ.

Așadar, Înalta Curte reține că pretențiile intimatei-reclamante au vizat restituirea integrală a sumei de 116.787 RON reprezentând dobânda fiscală, solicitată prin precizarea la acțiune depusă la dosar la data de 09.09.2020.

În acest context, analizând prima critică formulată de recurenta-pârâtă conform căreia instanța de fond în măsura în care a luat act de poziția pârâtei că înțelege să achite și celelalte pretenții ar fi trebuit să pronunțe o hotărâre prin care să se constate că acțiunea a rămas fără obiect, Înalta Curte apreciză că este o critică neîntemeiată.

În mod corect instanța de fond, prin raportare la poziția procesuală a pârâtei conform căreia aceasta a precizat că a achitat debitul principal și urmează să achite suma de 116.787 RON, dar și a faptului că anterior primului termen de judecată reclamanta și-a precizat acțiunea cu privire la valoarea debitului solicitat, a reținut că excepția lipsei de obiect a acțiunii este neavenită.

Înalta Curte reține că în mod judicios, instanța de fond a reținut că la momentul pronunțării hotărârii, debitul nu era achitat de către pârâtă.

În ceea ce privește acordarea cheltuielilor de judecată, acesta fiind și interesul principal în promovarea cererii de recurs de către recurenta-pârâtă, Înalta Curte apreciază că și criticile ce vizează această soluție pronunțată de către instanța de fond sunt neîntemeiate.

În condițiile în care, prin întâmpinarea formulată în fața instanței de fond pârâta recunoaște existența debitului solicitat prin precizarea la cererea de chemare în judecată, în mod corect instanța de fond a reținut că este investiă cu pronunțarea unei hotărâri prin care să ia act de recunoașterea totală a pretențiilor reclamantei și astfel a făcut aplicarea în speță, a prevederilor art. 436 C. proc. civ.

În raport de această situație, instanța de fond cu privire la capătul de cerere privitor la cheltuielile de judecată în mod corect a făcut aplicarea prevederilro art. 454 C. proc. civ. În conformitatea cu aceste prevederi: "Pârâtul care a recunoscut, la primul termen de judecată la care părțile sunt legal citate, pretențiile reclamantului nu va putea fi obligat la plata cheltuielilor de judecată, cu excepția cazului în care, prealabil pornirii procesului, a fost pus în întârziere de către reclamant sau se afla de drept în întârziere. Dispozițiile art. 1.522 alin. (5) din C. civ. rămân aplicabile."

Or, în mod corect a reținut instanța de fond că pârâta nu se încadrează primei ipoteze pentru a fi exonerat de la plata cheltuielilor de judecată deoarece, prin Notificarea comunicată la data de 29.10.2019, intimata-reclamantă a fost pusă în întârziere cu privire la pretențiile formulate pe cale principală și accesorie.

Prin urmare, aspectele invocate de către recurenta-pârâtă prin cererea de recurs nu sunt de natură să conducă la reformarea hotărârii recurate, legalitatea soluției pronunțate fiind confirmată de către instanța de control judiciar, aceasta reflectând interpretarea și aplicarea corectă a prevederilor legale incidente cauzei.

Pentru considerentele expuse, Înalta Curte constatând că în cauză nu este incident motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., în temeiul art. 496 din C. proc. civ. va respinge recursul declarat de pârâta Direcția Generală de Administrare a Marilor Contribuabili împotriva sentinței civile nr. 156/2020 din data de 5 noiembrie 2020 a Curții de Apel Cluj, secția a III-a contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

În ceea ce privește cererea intimatei-reclamante de obligarea a recurentei-pârâte la plata cheltuielilor de judecată, Înalta Curte în aplicarea prevederilor art. 453 alin. (1) din C. proc. civ., conform cărora: "Partea care pierde procesul va fi obligată, la cererea părții care a câștigat, să îi plătească acesteia cheltuieli de judecată", urmează a o admite.

Așadar, în aplicarea dispozițiilor legale precizate mai sus, Înalta Curte va admite cererea intimatei-reclamante și dispune obligarea recurentei-pârâte să plătească acesteia cheltuielile de judecată avansate în recurs și dovedite ca atare, respectiv 3620.5 RON reprezentând onorariu de avocat și cheltuieli de deplasare și cazare pentru reprezentare la proces conform dovezilor atașate la dosarul de recurs filele x, în acord cu dispozițiile art. 452 C. proc. civ., având în vedere că, raportat la modalitatea de soluționare a recursului, recurenta-pârâtă este partea care a căzut în pretenții în accepțiunea prevederilor legale incidente în materie.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de pârâta Direcția Generală de Administrare a Marilor Contribuabili împotriva sentinței civile nr. 156/2020 din data de 5 noiembrie 2020 a Curții de Apel Cluj, secția a III-a contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Obligă recurenta-pârâtă la plata sumei de 3620,5 RON către intimata-reclamantă, reprezentând cheltuieli de judecată în recurs.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 4 octombrie 2022.